KorAP: Find »[drukola/base=urla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...261 >

6,525 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353

crainicul începu să stârnească interesul publicului. Fragmente amplificate ale comentariului său reverberau prin tribunele goale ca într-o tentativă de evadare. Am arătat spre un cameraman înalt, în geacă militară de luptă, care, plimbându-se pe lângă mașina lui Seagrave, îi urla acestuia indicații peste huruitul motorului prin parbrizul fără sticlă. - Uite-l din nou pe Vaughan. A vorbit cu tine la spital. - E fotograf? - De un fel special. - Credeam că face un fel de studiu asupra accidentelor rutiere. L-au interesat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

acele momente alături de ei. Și după cum decursese repriza a doua, oamenii aveau toate motivele să spere într-o victorie, chiar și acum, când mai erau atât de puține minute de joc. La pauză scorul fusese 2-0 pentru Dinamo și antrenorul urlase în cabină la jucători: - Băi proștilor, credeți că mai jucați vreodată în finala cupei? Voi nu vă dați seama că este o șansă unică, unică să intrați în istorie? Bă, cum vreți voi să vă întoarceți acasă și să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
zise arătând către Ciuleasa, care tocmai îi prezenta crampoanele tușierului. Dar Mihnea avusese și el același vis - și nu avea nici un chef să fie el vinovat dacă, Doamne ferește, visul avea să se adeverească. - Da’ de ce eu? Pune-l pe Castană, urlă. - O pun pe mă-ta! E omul tău! Să nu-ți scape cumva, că ăla ai fost! Mihnea bombăni ceva ce antrenorul nu auzi, ceva de rău, dar se conformă. Însă nici măcar marcajul la om nu-i mai ajută pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
bă, ce căcat joci, bă, că te rup, ține-l pe Căciuleasa ăla de pulă dacă trebuie, da’ vezi că... îi zise sărmanului mijlocaș, care dădu din umeri neputincios și scoase mingea fără vreun motiv anume în corner. - Mă-ta! urlă Vlădeanu. Îl căută din priviri pe Ciuleasa, care stătea la vreo douăzeci de metri de poartă, așteptând lovitura de colț. Vlădeanu se îndreptă înspre el. Un zalăuan bătu cornerul, o minge înaltă-înaltă, care se îndrepta fix către Ciuleasa. Puștiul o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
terasă, mama își strigă din nou odrasla. - Mă joc, răspunse Liviu adâncit în călătoria pe care micul lui tren o făcea înspre cine știe unde. - Pleacă de-acolo, bă puștiule, zise un student la filosofie. - Vezi că vine tramvaiul și te calcă, urlă un bătrân. - Aoleu, fugi! strigă o femeie cu două pungi de plastic. Dar Liviu își vedea liniștit de treabă. - O să-l omoare! - Salvați-l! - Cineva să cheme pompierii! Așa vociferau cei prezenți la scena ce promitea să devină dramatică sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
să salveze copilul. Lumea, percepând planul japonezului, începu să-l încurajeze: Hai, bagă, mai repede, mai repede, fugi moșule, fugi etc. Vatmanul, dându-și și el seama ce se întâmpla, acceleră, claxonând în același timp. Scoase capul pe geam și urlă: - Luați copilul de pe șine! La o parte! Spectatorii priveau fermecați, realizând că văd un film care, spre deosebire de cele din cinematograf cu o acțiune similară și Stallone sau Van Damme în rolul principal, se putea termina și rău. Se uitau ba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
bobine, cablul se va topi pe o distanță de șaptezeci și șapte de metri și tot cartierul nu va mai avea curent electric timp de cel puțin două săptămâni, atât ține repararea cablului dacă este deteriorat... - Nu mă interesează, domne! urlă Vișină, roșu la față. Nu e treaba dumitale! Eu sunt Inspector Municipal, înțelegi? - Sigur, sigur, bâigui Takamura, dar... vă spun, cablul trebuie reparat urgent, dacă nu... e simplu, vedeți, trebuie doar să... - Nu înțelegi, domne? răcni Vișină. As-ta-nu-es-te-trea-ba-du-mi-ta-le! E treaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
se strică, se strică! Facem licitație, alegem o firmă bună, cu meseriași cu experiență, profesioniști! N-avem nevoie de ajutorul dumitale! Ne descurcăm și singuri! - Dar vreau doar să ajut... Vișină era în pragul apoplexiei. - Domne, cară-te de aici! urlă. Și astupă dracu’ gaura aia! Pleacă! Huo! - Dar lasă-l, domnule, să-și vadă de treabă, nu ne vrea decât binele, se băgă în discuție un domn de la etajul unu. - Ce te bagi, bă? răcni Vișină. Ce te bagi? Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
până acum... Mâhnit, Takamura porni cu buldozerul înspre sediul firmei de la care îl închiriase. Vișină rânji triumfător și își aprinse un Carpați. - Și dacă te mai prind că îți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala, te bag în pușcărie! urlă în urma japonezului. Mă auzi? Te bag în pușcărie!!! În acel moment se produse pana de curent. * * * Pe aeroportul Otopeni se adunase un puhoi de lume, de parcă naționala de fotbal s-ar fi întors triumfătoare din Macedonia sau chiar Islanda. De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
un ultim pumn în cap a pus definitiv capăt luptei. Ce forțe ireale se născuseră în mine, de unde această izbucnire necunoscută de brutalitate, nu pot spune. Alexandru Gheorghe se ținea de cap și plângea ca un copil ce era și urla de durere. - Gata, a zis solemn arbitrul, iar eu am încuviințat din cap, mi-am luat ghiozdanul de lângă peretele de care era sprijinit și am plecat. În zilele următoare, colegii nu prea știau cum să se poarte cu mine, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
cerul era roșu, își dădu seama că arde toată țara. - Ei drăcie, zise. Scoase o perie din geantă și începu să se pieptene. Voia să arate bine în caz că venea televiziunea. Din celelalte case de pe stradă se scurseră câțiva oameni. Alții urlau de mama focului, mistuiți de flăcări. În câteva minute apăru și televiziunea pomenită mai sus. - Ce părere aveți despre ce se întâmplă? o întrebă un reporter tânăr și penibil pe babă. - Nu știu. - Cum nu știți? se supără reporterul. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
suportabilă. Mi-am privit cămașa. Era plină de sânge. Am mișcat din picioare. Funcționau. Am apăsat ambreiajul și am întors cheia în contact. Motorul porni din prima. - Dar acum o oră, înainte să se întâmple toată tărășenia, nu mergeai! am urlat. Acum de ce mergi, hă? Ce pula mea ai avut? Furios, am dat cu pumnul în bord și am pornit încet spre cel mai apropiat spital. Nu înțelegeam deloc ce se întâmplă, dar simțeam că ceva din cele ce se petrecuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
fermoarul pantalonilor când un urlet visceral zgudui pădurea, muntele și județul. Suna cam așa: - Băăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă! Am încremenit cu toții în poziții incomode, iar din codru a ieșit un gigantic urs brun, apropiindu-se cu pași iuți și supărați de noi. - Ăăăăăăăăăăăăăăăăă! urlă ursul din nou, dar mai încet. Ăăă! Ăă! Ă! Fetele o luară la fugă țipând. Logic. Am crezut mai întâi că fug în sat să aducă o pușcă sau alt fel de ajutor, dar mi-am dat seama că, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
printre copaci un pui de căprioară căruia îi curgea sânge din nas și se duseseră după el să-l panseze, să-i ia tensiunea, să-l doftoricească. Ursul se opri în fața mea și începu să gesticuleze cu labele-i uriașe, urlând la mine: - Cum îți permiți tu, bă nenorocitule, să te piși pe copacul ăsta!? E pădurea lu’ mă-ta, bă!? M-ai văzut pe mine pișându-mă în patul tău, fiți-ar dracii să-ți fie de nemernic!? Ă? Aud? - Scuze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
termină scârțâitul și mă privi cu mândrie. De ce? - Mona, e îngrozitor! Căscă ochii. - Ce? - Ce-ai cântat acolo e insuportabil! Mă calcă pe nervi, înțelegi? Nu înțelegea, mi-a spus privirea ei semi-șocată. - Vioara, Mona, am zis încercând să nu urlu, este un instrument care nu are nici o legătură cu muzica rock! Nimic! Zero! Ce naiba, tu nu-ți dai seama? Pe un singur album e folosit instrumentul ăsta cu cap, și anume Desire al lui Dylan, dar atât! Nimic mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
dacă vrei, tobe, bass, pian, dar slăbește-mă cu „experimentele“ astea nebune, te implor! Vivaldi, da; Mozart, da; dar nu Bowie! Am zăbovit o secundă, după care mi-am amintit de ceva petrecut cu câteva zile în urmă și am urlat: - Și în nici un caz, niciodată, Clash! O lacrimă sau două i se prelinseră pe obraji. - Și de ce nu mi-ai zis până acum? șopti. - Pentru că te iubesc, am zis eu, deși nu era adevărat: nu-i zisesem nimic din politețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-mi să cred, chiar nu știi cine sunt? - Nu. - Și tu? l-am întrebat pe celălalt polițist care stătea mai retras, probabil ca să nu îl atingă răzbunarea mea. - Nu... - Nu pot să cred... N-ați auzit de Tocilescu... Bă, am urlat brusc enervat de prostia și incultura lor, eu sunt cel mai mare compozitor de muzică contemporană din lume, bă! M-au cântat la New York, Londra, Sydney, Paris, Viena, Berlin - și voi n-ați auzit de mine! Eu sunt băiatul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
e nici un deranj, mă puteți suna oricând... I-am dat telefonul mustăciosului, bănuind că el e Vlăduț. A mormăit de câteva ori în receptor că-i pare rău, că o să-și ceară scuze, că una-alta. După ce a închis, a urlat puțin la polițistul care mă adusese și a început să-mi explice că stresul, familia... - Nu face nimic, am zis, dar în viitor ar fi mai bine să urmăriți criminali adevărați, răufăcători, nu oameni care vor să se distreze... Uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
din somn. Visase un pescăruș care-i zisese că mai poate striga doar de patru ori, după care își va pierde glasul și va muri. - Ajutor! zise. De undeva de sus se auzi vocea unei fete: - Alo? - Ajutor! Aici jos! urlă lupul din nou. - Cine-i acolo? Zise fata. - Eu! Un lup! - Un lup? Și ce faci acolo? - M-a aruncat un vânător în fântână! Ajutor! Fata se îngrozi. Era membră în asociația pentru protecția și paza animalelor și mai avusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
o disperată, scaieții și ciulinii o zgârie pe picioare, este desculță, și îl tot strigă pe Răzvan. Și aleargă și aleargă până ajunge la o râpă, unde câmpul se termină brusc. Fata privește la râpă, cade în genunchi plângând, și urlă cu vocea înecată de lacrimi: „Răzvaaaaaaaaaaaaan!“. Din râpă își ia zborul o pasăre, care se pierde în depărtare. Sfârșit. La masă se lăsă o tăcere meditativă. Am obervat că nu mai era Hendrix la boxe, puseseră Tom Waits. La altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
fugă pe câmp, desculță, strigând: „Matei! Matei!“. Fuge ca o disperată, ciulinii și scaieții îi zgârie picioarele, dar ea tot fuge mai departe. Brusc, câmpul se termină și în fața fetei se întinde o râpă. Fata cade în genunchi plângând și urlă hohotind: „Mateeeeeeeeeeiii!“. Din râpă își ia zborul o pasăre și dispare la orizont. Asta-i tot. Printr-un miracol am reușit să mă abțin să nu mă prăbușesc pe masă râzând. În liniștea care se lăsase din nou, mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Da’ numa’ ne jucăm cu ea, a răspuns unul dintre ei, cel mai bou. - Da’ acum vreau eu să mă joc cu ea, i-am explicat. - De ce? - N-auziți, bă, să lăsați dracului pisoiul că vă rup în bucăți! am urlat, aprinzându-mi totodată trei țigări. Popeștii își dădură seama că nu era de glumit și o luară la fugă strâmbându-se la mine. - O să vin la părinții voștri, am urlat eu după ei, după care am luat pisoiul în brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
să lăsați dracului pisoiul că vă rup în bucăți! am urlat, aprinzându-mi totodată trei țigări. Popeștii își dădură seama că nu era de glumit și o luară la fugă strâmbându-se la mine. - O să vin la părinții voștri, am urlat eu după ei, după care am luat pisoiul în brațe și am pornit către casă. Bietul animal tremura, sângera, se pișa pe el, vomita, făcea ca toți dracii. Ajuns în casă, l-am spălat, l-am reparat, i-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
toată ziua? m-a întrebat. Eram. - Păi, și tu vii la mine și-mi zici cum să-mi educ copilul? Păi, nu ți-e rușine... Popescu a continuat să vorbească mult timp după ce ascensorul mă ducea în jos. Îl auzeam urlând: - Nenorocitule, pun mâna pe tine... fi-ți-ar mă-ta... puțin bun-simț... M-am îndreptat abătut spre blocul următor, identic cu cele dinainte. Oamenii nu voiau, nu puteau, nu știau să înțeleagă vorbele mele înțelepte. Am sunat la ușa celui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
ajuns. - Frate, a zis maestrul, în primul rând nu se cheamă demisie, ci adormire. - Ha-ha-ha, ca la Frumoasa din Pădurea Adormită de Perrault, nu? A-ha-ha-ha-ha! - Nu găsesc nimic comic la asta. - Pentru că vă lipsește umorul, probabil. - Nu! Maestrul începu să urle. Pentru că tu, frate Alex, tu pari să nu ai nici cea mai vagă idee despre organizația noastră și despre ceea ce ți se poate întâmpla pentru jignirile pe care ni le-ai adus nouă, tuturor. - Maestre, mă ameninați? am zis eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]