25,587 matches
-
suspiciunile amare Într-un adevăr dulce. Având În vedere și tocurile, mi-am dat seama că, la o adică, aș fi putut chiar să Înțep. Doar poșeta cumpărată mă punea pe gânduri. Îmi plăcea destul de mult lustrul elegant al pielii uscate, dar când am despachetat-o acasă, mi s-a părut mult prea mică pentru toate lucrurile care mă gândeam că trebuie să Încapă În ea. Meditând la mai multe variante, am decis să renunț la tabachera Dorei. Deși era Încuiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
revenit, Încercând să compun din culori și forme ceva ce să semene a realitate, mi-am dat seama că eram culcat pe o parte, studiind modelul unei cotiere. Capul meu era o oală sub presiune, gura Îmi era atât de uscată ca acum câteva secole când cineva mi-a scos larva aia din gură. Am Încercat să mă ridic, dar picioarele mi-au cedat. Nu pot să spun cât timp am zăcut pe jos, un morman de membre neafectate și mișcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toate astea? El, unul, bea - firește, nu whisky, ca un goi, ci uleiuri minerale și lapte de magneziu; mesteca întruna Ex-Lax; mânca All-Bran zi și noapte; ronțăia dintr-un foc câte o pungă de o jumătate de kilogram cu fructe uscate asortate. Suferea - oho, și încă cum! - de constipație. Omniprezența ei și constipația lui, mama care intră-n zbor pe fereastra dormitorului, tata care citește ziarul de seară cu un supozitor în fund... astea sunt, doctore, primele amintiri vagi despre părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
E zăduf și mi-e sete, iar maică-mea, care-mi citește gândurile, îmi spune să-i dau drumu’ și să beau ce-a mai rămas în pahar, mai mare nevoie am eu decât ea. Dar chiar așa, cu gura uscată, și tot n-am chef să beau din nici un pahar pe care și-a pus ea buzele - pentru prima oară în viață, ideea de a bea după ea mă umple de repulsie. — Hai! Nu mi-e sete. — Uite cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
își pune pălăria și paltonul și, cu registrul lui negru, voluminos, de încasări într-o mână, își înghite, stând în picioare, tărâțele și prunele puse peste noapte la muiat și, la urmă, își umple buzunarul cu un pumn de fructe uscate care unui om normal i-ar provoca o stare vecină cu dezinteria. Dacă vrei să știi adevărul, ar trebui să-mi înfig o grenedă-n cur, îmi șoptește el în timp ce maică-mea ocupă baia, iar soră-mea se îmbracă de școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe care o purta Întotdeauna acolo. Era Împărțită În patru compartimente și degetele lui aleseră unul la Întâmplare. În timp ce și-o punea În gură, o aprecie după gust. Calitățile Îi dispăreau. Asta-i de la Stein & Co. Se fac mici și uscate. La capătul coridorului, o fată În balonzaid alb se Întoarse și se uită la el. Frumoasă siluetă, se gândi. O cunosc oare? Alese altă stafidă și, fără să-i arunce măcar o privire, o luă. Una de-a noastră. Myatt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
propria lui rasă, antrenați În a citi un Înțeles În tonul vocii și În degetele strânse În jurul trabucului. Pe interval apăruseră chelnerii, aducând supa. Myatt căută În buzunarul de la piept și pescui iarăși o stafidă, una de la Stein, mică și uscată, dar, trebuia s-o recunoască, ieftină. Eternul, inevitabilul război Între calitate și cantitate se ducea În mintea lui fără vreun rezultat. De un lucru fusese cât se poate de sigur câtă vreme fusese legat de un birou din Londra, Întâlnindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ar fi putut să ai nevoie de ceva. Ea Începu să plângă iar, sprijinindu-se cu creștetul de geam și Închizând pe jumătate ochii, În așa fel Încât genele ei făcură o perdea Între ea și avertismentele severe ale bătrânelor uscate și atotștiutoare: „Un bărbat dorește un singur lucru“; „Să nu accepți cadouri de la un străin“. Dimensiunea cadoului, i se spusese Întotdeauna, era cea periculoasă. Ciocolata și dusul cu mașină, chiar după ce se Întunecase, după un spectacol, nu presupuneau mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
uitau. Dar cei care simțeau Își aminteau. Ei nu datorau și nu dădeau cu Împrumut. Ce dădeau ei era ură sau iubire. Eu sunt unul din aceștia, se gândi domnișoara Warren, cu ochii umplându-i-se de lacrimi și pâinea uscată oprită În gât, eu sunt una din aceia care iubesc și-și amintesc Întotdeauna, eu rămân credincioasă trecutului În haine negre sau cu bentiță neagră, eu nu uit. Și ochii Îi poposiră o clipă la fata cu care era evreul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Nu chestia cu „numai pentru adulți“. Cărțile dumneavoastră sunt acordate ca premiu În școli. Ironia ei fusese puțin prea evidentă. — Sunt mândru de asta, spuse el. Generația mai tânără a fost creșcută Într-o tradiție șănătoasă. Ea observă buzele lui uscate, ocheada În direcția culoarului. O să pun chestia asta cu tradiția sănătoasă, se gândi ea. Publicului o să-i placă, lui James Douglas o să-i placă și o să le placă și mai mult când va fi unul din cazurile acelea de Hyde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mine? Stiloul domnișoarei Warren sfârși scrisoarea cu un iaz mare de cerneală. Îl Înconjură cu o linie groasă și scrise Pardon. Apoi Își șterse stiloul de fustă și trase de cordonul soneriei, chemând un chelner. Gura Îi era teribil de uscată. Coral Musker rămase pentru câtva timp pe culoar, privindu-l pe Myatt și Întrebându-se dacă ceea ce sugerase Mabel Warren era adevărat. El stătea cu capul aplecat peste un teanc de hârtii, urmărind cu creionul În sus și-n jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și a savanților din secolul al nouăsprezecelea. Fusese născută Întru necredință tot atât de limpede pe cum fusese el născut să creadă. El Își sacrificase propria siguranță ca să ajungă la aceeași poziție cu ea și pe moment tânji să-i implanteze răsadul uscat al Îndoielii, o pseudo-credință care s-o facă să n-aibă Încredere În propria ei judecată. Lăsă tentația să treacă și o Încurajă: — Se va Întoarce după tine de la Belgrad. — Poate că nu-și permite să piardă atâta timp. — Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
următoare stătea față-n față cu domnul Eckman. Între ei se afla un teanc mare de hârtii, iar domnul Eckman Își mângâia mustața și bătea darabana cu stiloul pe birou, În timp ce un păianjen Își trăgea sforile plasei peste o călimară uscată. Lumina electrică era slabă și fereastra era murdară de funingine, iar Într-un colț, pe o sofa de inox, doamna Eckman ședea și croșeta hăinuțe de copii. — Recunosc totul, spuse domnul Eckman. Brusc, scaunul lui se ridică până când acesta ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Între hoți. Domnul Eckman, devenit brusc foarte mic În mizerabilul lui birou, Începu să plângă și Întinse mâna. Și toate spălătoresele care băteau rufe cu maiul, vârâte până la genunchi În apa pârâului, Își ridicară capetele și plânseră, În timp ce un vânt uscat ridică nisipul plajelor marine și-l abătu zgomotos asupra frunzișului pădurii, iar o voce care ar fi putut fi a doamnei Eckman Îl implora fără Încetare „Întoarce-te!“. Apoi deșertul i se clătină sub picioare și deschise ochii. Trenul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
codificat i-a fost Înmânat funcționarului prin ghișeu, acesta refuză să o accepte. Toate telegramele erau supuse cenzurii și nu putea fi transmis nici un mesaj codificat. Până la urmă plecă și ajunse să constate că la hotelul care mirosea a plante uscate și insecticid nu se știa nimic despre Coral. Probabil că e Încă la gară, se gândi el. Lăsă mașina o sută de metri mai În josul drumului pentru a se descotorosi de șofer, care se dovedea prea vorbăreț și prea săritor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
s-o fac. A fost o chestiune de onoare. Ezitarea lui fusese infinitezimală: — Tipul a lăsat-o pe fiica mea - cum spuneți voi? - cu burta la gură. Își Înăbuși cu greu râsul când se gândi la Herr Kolber, mic și uscat, și la exclamația lui iritată „Frumos Îți mai șade!“. — Vreți să spuneți că l-ați omorât doar pentru că și-a făcut de lucru cu fiica dumneavoastră, Întrebă uluită Coral? Josef Grünlich ridică mâinile, cu gândul În altă parte. Privirile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și când ea ajunse lângă el, Îi spuse În șoaptă: Ai ceva cremă? Ea Îi Înmână un borcănaș de cremă de față din geantă și el Întinse crema Într-un strat gros peste broasca ușii, lăsând doar o mică pată uscată. Începu să râdă ușor, pentru sine, și se aplecă aproape la nouăzeci de grade, cu ochii la Încuietoare. Ce mai broască, jubilă el În șoaptă, ce mai broască! — De ce ai nevoie de cremă? — Liniște, spuse el. E ca să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
n-o lăsau să ignore pustiul din jur, așa că se târî Înapoi, lângă Czinner, ca să nu fie singură și ca să se liniștească. — Wasser, șopti el iar. Mâna ei Îi atinse fața și Coral se miră de cât de fierbinte și uscată Îi era pielea. Poate că vrea apă, se gândi ea și pentru o clipă se gândi cu disperare unde ar putea găsi apă, până când Își dădu seama că aceasta cădea peste tot În jurul ei și se aduna lângă zidurile adăpostului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
deschis al unei păsări flămânzite. În timp ce se ridică În genunchi, Întinse o mână În față pentru a se echilibra și atinse fața doctorului. Acesta nu se mișcă și, deși fața Îi era caldă, ea Îi putu simți sângele scorțos și uscat În jurul gurii ca pielea veche. Țipă o dată și apoi rămase tăcută și stăpână pe sine. Căută chibriturile și aprinse o făclie. Dar mâna Îi tremura. Nervii Îi cedau sub povara responsabilităților pe care le avea, chiar dacă n-o lăsaseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
între arătător și degetul mare, și zice: Poate că n-ar trebui să-ți spun, dar asta a fost prima mea slujbă adevărată. Dar acum am parcat lângă o rulotă mâncată de rugină care zace în mijlocul unei parcele de iarbă uscată, presărată cu jucării de plastic. Helen își închide trusa cu un zgomot sec. Se uită la mine, care stau pe scaunul de alături, și zice: — Ești gata s-o luăm de la capăt? Înăuntrul rulotei, în timp ce vorbește cu femeia îmbrăcată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sunt alte aranjamente florale - vrejuri moarte într-o apă cleioasă și împuțită. Pe podeaua sufrageriei, de-a lungul peretelui din fund, se aliniază alte vaze, din care se ridică câte un maldăr de spumă verde presărată cu trandafiri chirciți și uscați sau cu garoafe negre și păioase pe care se întinde mucegaiul. În fiecare buchet este înfipt câte un cartonaș pe care scrie „Sincere condoleanțe“. Și Helen zice: — Acum acoperă-ți fața - și începe să agite un tub de fixativ, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în gros-plan. Cele două femei stau atât de aproape una de cealaltă, încât genunchii li se întrepătrund. Capetele aproape că li se ating. Doamna Puișor nu mai plânge. Doamna Puișor și-a fixat pe ochi o lupă de bijutier. Florile uscate au fost împinse deoparte, iar pe măsuță sunt împrăștiate grămăjoare de un roz sclipitor și de un auriu satinat, perle albe ca gheața și lapislazuli albastre, șlefuite. Alte grămăjoare iradiază reflexii portocalii și gălbui. Și altele strălucesc în argintiu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de la momentul... de la dimineața în care l-am găsit pe Patrick. Se tot învârtea prin parcul de rulote unde stăteau, îmi spune Helen, când a văzut o tânără exact ca femeia cu șorțul imprimat cu puișori. Aceleași flori de înmormântare uscate, aduse acasă de la capelă. Același pătuț gol. — Reușeam să fac bani frumoși din fond de ten și farduri groase, zice Helen, zâmbind, mai ales spre sfârșitul lunii, când stăteam mai prost cu bugetul. Acum douăzeci de ani, femeia respectivă avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de la poliție sunt, mântuitorii mei, care mă îmboldesc spre mântuire. Probabil că supraveghează cineva locul ăsta - ori poliția, ori administratorul. Pe jos, împrăștiate peste tot, sunt fragmentele unui gater, călcate în picioare. Sunt și ruinele unei gări, stropite cu sânge uscat. Primprejur, o clinică stomatologică e risipită în miliarde de bucăți. Și un hangar de avioane zdrobit. Un terminal portuar, făcut praf. Toate nenorocitele alea de ruine și instalații pe care m-am chinuit atâta să le pun cap la cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a talentului și inteligenței noastre. O capodoperă care să ne supraviețuiască. Portocalele și benzina, mirosul lipiciului, se amestecă cu mirosul de rahat. Degetele și palmele mele au o crustă de ferestre, portaluri și aparate de aer condiționat, închegate în lipiciul uscat. Pe cămașă mi s-au lipit uși turnante, scări rulante și copaci, și dau radioul mai tare. Atâta muncă, iubire și chin și atâta timp, viața mea, irosite. Am distrus tot ce-am sperat că-mi va supraviețui. În după-amiaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]