2,196 matches
-
nu voia să mă trezească, Îi zicea În șoaptă și dădea În el din toate puterile - dar acela nu se sinchisea, pesemne că Întindea mereu mâinile spre mama, Îi zicea de mironosiță, că să nu mai facă pe, că-i văduvă și tânără - iar mama: - Se-ntoarce el, bărbatu-meu, Îți arată el, c-ai Îndrăznit să-ntinzi mâna la mine! Acela se hlizea - e-he, pân’ se-ntoarce domțători’ din Siberia, dacă s-a mai Întoarce... - și Întindea iar mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dòmnă, nu ca ’mnetale, de umbli numa-n negru, de-ai zâce că ești săsòică de pe la noi. Io-s tinără, nu ca ’mnetale, de faci pe tinăra, că te porți numa-n negru... - Mă port cum mă port, fiindcă-s văduvă, mi-a murit bărbatul! - Ce știu io, io simț nețesitatea de să-mi trăiesc viața, nu ca‘mnetale, de ț-ai trăit-o... Ș-apăi io vin din Ardial, dòmnă, pi la noi òmenii-s țivilizaț’, nu ca pe-aci... Mama tușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și să umblu, țanțoș, prin sat, cu coatele Îndepărtate - ca să se vadă bine de tot cămașa de parașută... Dar de unde? Cine să-i aducă mamei mătasea - să zicem că ar accepta-o? Noi n-avem bărbat În casă, mama-i văduvă, eu orfan: pe tata l-au ridicat Rușii acum aproape trei ani de zile, am și uitat cum miroase tata. Adevărat, de prin primăvară, știu că nu sunt orfănel chiar cu totul; că tata e În viață, trăiește. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
apoi Îi dă dintr-odată drumul. Deși brutal, gestul rămâne reținut, ca și cum bărbatul, arătându-și Întreaga hotărâre, ar ezita totuși să meargă până la crimă. Khayyam alege acel moment pentru a interveni din nou. — Haide, lasă-l pe bătrânul acesta, e văduv, bolnav, nebun, nu vezi că de-abia Își mai poate mișca buzele? Șeful se ridică dintr-un salt, Înaintează spre Khayyam, Își Înalță degetul până la barba acestuia: Tu, care pari să-l cunoști atât de bine, cine ești, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
scurtă deplasare, un harem exagerat de bogat. Performanțele sale reprezentau un subiect obligatoriu În anturaj, nu arareori ofițerii săi, și chiar oaspeții străini, se informau despre isprăvile sale, Îi lăudau energia nocturnă, Îi cereau rețete și elixiruri. Sayyeda deveni, deci, văduvă. Pustiu Îi era patul de aur, dar nu se gândea să se plângă din pricina asta. Mai grav părea vidul de putere, imperiul tocmai se născuse și, chiar dacă el purta numele nebulosului strămoș Selgiuk, adevăratul lui fondator era Toghrul. Dispariția sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
temem să nu distrugem acel fragil edificiu pe care tocmai l-am Înălțat cu nesfârșite precauții, dar, pentru mine, ceea ce te desparte de această femeie este grav, esențial. Nu Împărtășești aceeași viziune asupra vieții. — Este femeie și, În plus, e văduvă. Se străduiește să supraviețuiască fără a depinde de un stăpân, nu pot decât să-i admir curajul. Și cum să-i reproșez că ia aurul pe care versurile ei Îl merită? — Înțeleg prea bine, spune cadiul, mulțumit că a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu este departe. Trâmbițașii din nowba stau acolo, având Îndatorirea, de trei ori pe zi, de a face goarnele să răsune În cinstea marelui vizir. În ciuda acestor semne de ceremonie, oricine poate pătrunde Înăuntru și până și celor mai sărmane văduve le este Îngăduit să se aventureze În divan, uriașa sală de audiență, pentru a se apropia de cel mai puternic om al imperiului și pentru a-i expune lacrimile și plângerile În fața lui. Doar acolo străjile și cămărașii fac cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
care este imediat supus asediului. Dar Terken nu e femeia care să se dea bătută; ca să se apere, e capabilă de viclenii care vor rămâne celebre. Ea le scrie, de exemplu, câtorva guvernatori de provincii niște scrisori Întocmite astfel: „Sunt văduvă, am În grijă un copil nevârsnic, care are nevoie de un tată să-i călăuzească pașii, să conducă imperiul În numele lui. Cine ar Îndeplini acest rol mai bine decât tine? Vino cât se poate de repede În fruntea trupelor tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai mult acordul, Încât strigă după un birjar chiar Înainte ca eu să pot formula un răspuns. Trebuie să mărturisesc că n-am regretat-o niciodată. Se numea Charles-Hubert de Luçay, locuia Într-o casă impunătoare de pe bulevardul Poissonnière. Era văduv, cei doi fii Îi erau În armată, fiica sa avea să-ți devină mamă.” Ea avea optsprezece ani, tatăl meu, cu zece mai mult. Se studiau Îndelung În tăcere, pe fondul unor avânturi patriotice. Din 7 august, când, după trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
senină, o femeie matură, stăpână pe sine. La fel de zveltă ca În prima zi. Știuse să reziste tentației femeilor de rangul ei: lacomă și gurmandă, să se prăvălească, până la capătul zilelor, pe un divan al belșugului. Se măritase, era divorțată sau văduvă? N-am discutat niciodată de asta. Aș fi vrut să rostesc, cu glas cutezător: „Te-am iubit Încă de-atunci, de la Istanbul”. Buzele mi-am tremurat, apoi s-au pecetluit, fără să scoată cel mai mic sunet. Șirin se Întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și se duse la fișier, de unde se Întoarse cu fișa suspectă. Nu exista nici o Îndoială, numele corespundea cu cel de pe plic, adresa la fel, profesia era cea de violoncelist, starea civilă era În alb, semn că nu era căsătorit, nici văduv, nici divorțat, căci În fișierele morții nu apare niciodată starea de necăsătorit, ajunge să te gândești ce prostie ar fi să se nască un copil, să i se facă fișa și să se scrie, nu profesia, pentru că Încă nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
botezate bibelouri de familie, era a lui Titu. În curte, mai încolo, stătea un cizmar evreu, Mendelson, cu cinci copii, dintre care cel mare își termina armata la artilerie, apoi un plăcintar bulgar cu dugheana în vecini, un croitor rămas văduv de curând cu patru copii mici, un pensionar cu soție tânără, având în gazdă un student... De cum păși în curte, tânărul Herdelea auzi ciripirile mulțumite ale doamnei Alexandrescu și înțelese că Jean trebuie să fi plecat la birou. Ușa dinspre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
găsiră ajutând de zor la descărcatul unui car de dovleci. Era în potcap, cu o rasă cafenie soioasă, suflecată în față peste genunchi. Avea o barbă mare albă, cam înnegrită de murdărie. Se ținea verde, deși trecut de șaptezeci și văduv de douăzeci de ani. Doar că nu mai vedea bine. Astfel și acuma, nu recunoscu îndată pe Dragoș și numai când îi auzi glasul, izbucni cu vioiciune: ― Bată-te să te bată, Ionică, nici nu te mai cunoșteam!... Ochii, ochii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ofta și întrerupea mereu cu aceleași vorbe: ― Păi, ce să facem, oameni buni, ce să facem? Întreruperile aveau, fără voia lui, niște intonații atât de ciudate, durere și umilință resemnată, că oamenii îl săgetau cu priviri disprețuitoare, iar Toader Strîmbu, văduv cu trei copii și fără un petic de pământ, izbucni în cele din urmă furios: ― Ce să facem, ce să facem? (Se spăimântă însă singur de revolta lui și urmă repede, morfolindu-și vorbele:) Dumnezeu știe ce să facem... De
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din urmă s-a purtat așa de frumos, încît trebuiesc uitate micile neînțelegeri din trecut. Adăugă că îl așteaptă pe Belciug să vie în țară, cum a făgăduit pe când se muncea cu clădirea bisericii noi din Pripas; cum e el văduv și cu stare, poate veni lesne și nu-i va părea rău de cheltuială, căci Bucureștii e un oraș mai simpatic ca Budapesta, afară că e inima românismului. Felicită solemn pe Ghighi pentru logodnă și o îndemnă să fie bucuroasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
noastră! ― Nu m-amestec eu, mamă, că nici n-am ce să m-amestec! mormăi flăcăul. Dar dacă mă cheamă oamenii trebuie să mă duc, c-ar fi rușine să stau! ― Ba nu-i rușine, dragul mamei! Că io-s văduvă și copiii ceilalți sunt mai micșori și numai în tine mi-i nădejdea să ne mai înlesnim. Că destul mi te-au ținut acolo la oaste, și eu am fost singurică, să mă lupt... ― Apoi tocmai s-aude că iar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
eu picioarele până aci? ― Dar tu ce vrei, Toderiță? întrebă Petre. ― Parcă ziceai că ne-a batjocorit destul și... ― Pe tine te-a batjocorit, ori pe mine? ― Dacă tu te lași, treaba ta! urmă Toader mai înfocat. Dar eu sunt văduv, mă, și stătut și... Na, Ilie, ține-mi... adăugă brusc, întorcîndu-se către Ilie Cârlan și agățîndu-i de braț toporul. Că n-am să mă iau eu după alții care... Se repezi bodogănind în cerdac și dispăru în casă. Ileana, îngrozită
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
despărțim. În altă zi mă întâlnesc cu doamna Cocuța, o doamnă care nu iese din apartament până nu se gătește cu atenție, de parcă ar merge la un spectacol, deși are peste 80 de ani și arată cu mult mai tânără, văduvă fiind de câțiva ani. Este foarte vorbăreață, nu-i tace gura deloc. Îi place să discute cancanurile de la televizor cu mult haz. Știe câte se întâmplă în blocul unde locuiește, deși nu aș spune că bârfește. Cum mă vede, mi
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ia o gură de coniac și oftează, privindu-și lung prietenul. - Bine, dom’le, dar altceva cu ecou nu s-a întâmplat în Gloduri? - Ba, s-a-ntâmplat una, chiar acum după Paște. Nai aflat că popa Stasuc a rămas văduv de vreo doi ani? I-a murit preoteasa în floarea vârstei. Și, ce femeie frumoasă! Cred că ți-o aduci aminte de când a venit cu popa în sat. Ați fost colegi la școală, ea fiind învățătoare. A murit de cancer
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
mai multe Măndițe și să nu fie confundate li se spunea Chiribăloaia, Ouătoaia, Răileanca, Munteanca și tot așa la toate Măndițele satului. Mătușa Măndița Pălădoaia era vară primară cu tatăl meu. O zdrahoancă de femeie cam de cinzeci de ani, văduvă, deoarece îi murise bărbatul cu ceva ani în urma unei lovituri date de calul său nărăvaș, undeva în capul pieptului. L-au găsit oamenii mort, căzut lângă căruță și cu calul înhămat. Cum de a putut face calul o asemenea nenorocire
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
am primit cetățenia, stăpânul meu m-a obligat să fac școala de șoferi, obținând astfel permis de conducere. Acum locuiam chiar în ranciul lui. Devenisem omul lui de încredere. La vreo trei ani de la angajarea mea le el, a rămas văduv, soția-i murise de cancer. Avea o fată mai mică decât mine cu vreo trei ani, care, deși terminase o facultate economică, a venit să stea împreună cu tatăl său, ajutându-l în afacerile cu oi. El se apropia de 60
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ale ceapeului care mai rămăseseră în picioare și am hotărât de comun acord cu autoritățile locale să deschid o fabrică de confecții și o fabrică de mobilă. Mi-am ridicat o mică vilă și m-am recăsătorit cu o femeie văduvă cu doi copii, un băiat și o fată. Acum mă ocup de micile mele afaceri. Am dat de muncă la peste treizeci de femei și la peste patruzeci de bărbați care n-au împânzit lumea, fie din satul meu, fie
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
de pe cap șapca de ofițer. Apoi l-a rugat pe sătean să-i spună al cui este bucata aceea de imaș de lângă gardul cimitirului și dacă l-ar putea cumpăra. Bărbatul i-a spus că este al unei femei bătrâne, văduvă din primul război și că are casa chiar pe partea dreaptă a cărării ce coboară spre sat. I-a spus și numele. Străinul i-a mulțumit pentru cele spuse, după care a pornit pe cărare, la vale. În fața lui, spre
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
drumul acasă, - Ai fost la Cotul Donului? Întrebă bătrâna, după care oftă. Și eu am avut un băiat care a murit acolo. Am primit știre, cum am primit și când mi-a murit bărbatul la Mărășești și m-a lăsat văduvă cu copchilul de nici doi ani pe care l-am pierdut, cum ți-am spus. Nu era nici însurat. Da’-nainte de război, n-ai avut casă în vreun sat? - Am avut, cum să nu fi avut! A oftat din
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
a spus: „Ridică-te din boală și crește-ți copiii! Cui vrei să-i lași?” Și mama pe nume Elisabeta, dar toți îi spuneau Veta, a înțeles că trebuie să trăiască pentru noi. Avea 38 de ani când a rămas văduvă și a trăit apoi până la 84 de ani. În primăvara și apoi în vara care a urmat, s-a produs miracolul. Mama a început să se simtă mai bine, dar până când a murit, tot au mai sâcâit-o bolile. A
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]