1,093 matches
-
prăpăstii, pustiuri, râuri, lacuri și torente, prin păduri interminabile, cât veacul, cu urși, lupi, râși și tâlhari, la pândă; drumul șerpuind agale, prin poieni, prin lunci, pârloage, miriști și câmpii, prin praf, sub vipia soarelui încingându-le armurile ori sub văpaia înghețată a lunii; drumul nesfârșit, întortocheat, drumul fără de întoarcere, către Pontul Stâng, și mai departe, înainte, mereu înainte, înspre stelele reci și neprietenoase ale Nordului. Cu un an mai devreme, slăvitul Bela, Regele Ungariei, Croației, Dalmației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
arzătoare. Se stăpânea și stăpânirea mai mult îl durea. Apoi, când prefectul a pomenit despre domnii automobiliști, Petre a izbucnit, aproape fără voia lui, parc-ar fi vrut să-mpiedice o nedreptate, cu o voce aspră, răgușită și cu o văpaie în ochi: ― Numai cucoana e de vină, domnule prefect, c-a venit aci, peste noi, să ne zgândăre necazurile! Intervenția și mai cu seamă înfățișarea lui pătimașă păru tuturor atât de insolentă, că provocă indignare. Miron Iuga îi aruncă o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de necurățenie. Așa arăta și în țoalele lui de la fermă, și în smokingurile lui de mai târziu. Doamne, ce tentat sânt să fac aici și puțină hagiografie, să-i arunc o lumină transfinită pe obraz și să-i pun o văpaie în ochi! Dar să strâng din fălci și să-mi înghit ticurile astea mizerabile. Ruletistul avea fața întunecată, de țăran ceva mai înstărit, cu dinții jumătate fier, jumătate cărbune. De când îl știu și până a murit (de revolver, dar nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de dimensiunile Soarelui și cu două brațe pletorice, îmbîcsite de filamente ca niște brațe de meduză. Marele sintetizator era acum și el un element intern al imensului corp. În momentul în care Soarele explodă, aruncând în spațiu, sub forma unei văpăi purpurii și violete, scânteind din milioane de franje, materie volatilă ca eterul, arhitectul își începu migrația lentă spre centrul galaxiei. Universul îmbătrînea, se scofâlcise ca o smochină. Materia lui se fărâmița ca putregaiul. Până și spațiul interstelar, altădată flexibil, aburos
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
subiectul de obiect? Nu mai există subiectul. Acesta-i momentul în care totul e permis. Oh, ce nonsens, vino lângă mine și ține-mi mâna. Nu pot. Sunt prea plin de neastâmpăr, sunt un tigru... un tigru... ard ca o văpaie! George, vreau ca într-o bună zi să fiu și eu alături de tine în lumina soarelui, totul să fie deschis, nu secret și rușinos. Sunt pregătită să aștept. Aș putea aștepta și aștepta și aș fi fericită atâta timp cât aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe Avraam, și pe Lazăr în sînul lui, 24. și a strigat: "Părinte Avraame, fie-ți milă de mine, și trimite pe Lazăr să-și moaie vîrful degetului în apă, și să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta." 25. "Fiule", i-a răspuns Avraam, "adu-ți aminte că, în viața ta, tu ți-ai luat lucrurile bune, și Lazăr și-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu ești chinuit. 26. Pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
cuvintele - “să nu ne uitați” - bătrânul a privit la Sevastița, pe purpura obrazului căreia lacrimile își făceau deja drum. Mi s-a părut chiar că bătrânul o ținea de mână... Tot ce a urmat s-a petrecut sub vraja fericirii. Văpaia din ochii Zânei rămânea uneori uitată asupra mea. Îi răspundeam cu aceeași măsură. Bătrânul și Sevastița nu ne pierdeau din ochi. Le citeam bucuria de pe chip ca într-o carte... Nu știu ce și dacă am mâncat ceva... La primul cântat al
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
care o făcusem) se trezi și ea. Buimăciți de somn, fără să ne recunoaștem (n-avusesem, până atunci obișnuința de a dormi împreună), fără cunoștința limpede a situației, gurile noastre se sărutară lacom, trupurile noastre se lipiră arse de aceeași văpaie și, ascultând de o poruncă ce nu avea nevoie de înțelegerea cuvintelor, se avură. Totul se petrecu organic, nebulos, între somn și trezie. N-am întîmpinat nici cea mai ușoară împotrivire din partea ei. Dimpotrivă. Sânt încredințat că și ea suferi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de morminte. Printre scânduri râncezite... Și cadavre putrezite. Și ciorile care aruncă, Pe mormite câte-o nucă... Nucii înalți or să facă umbra rece, Să nu mai văd ziua cum trece. Să mă apere de ploaie, Și de-a secetei văpaie. Să fiu frumos precum cei vii, Căci te iubesc și-astept să vii!
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93419]
-
de morminte. Printre scânduri râncezite... Și cadavre putrezite. Și ciorile care aruncă, Pe mormite câte-o nucă... Nucii înalți or să facă umbra rece, Să nu mai văd ziua cum trece. Să mă apere de ploaie, Și de-a secetei văpaie. Să fiu frumos precum cei vii, Căci te iubesc și-astept să vii!
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93420]
-
de sfârșit de an școlar și când una din elevele excepționale ale școlii recita cu patos artistic următoarele versuri despre luptele de la Turtucaia: „Copiii mei, copiii mei/ Când treceți seara la culcare/ Și candelele-n tremurare/ Vă ning pe creștete văpaia/ Rugați-vă și pentru cei/ Care-au căzut la Turtucaia”. Aceste versuri abia mai târziu le-am recunoscut ca fiind ale lui G. Tutoveanu. Cum fuseseră mulți priponeșteni participanți la Turtucaia și unii au căzut acolo, în sala de serbare
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
un decor fantastic, ca din 1001 de nopți. Smulse parcă din inimi și din morminte, săgeți de foc aprinse se înfigeau în bolta cerească ca un mesaj trimis întregii lumi, vestind bucuria de a trăi a oamenilor. Cerul ardea în văpăi multicolore iar pământul clocotea de chiotele dezlănțuite din piepturile zecilor de mii de oameni scăpați cu viața din coșmarul îndelung al anilor de război. Nimănui nu i-a trecut prin minte, nimeni nu îndrăznea să oprească acea gigantică explozie de
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93056]
-
Alexe Prin ploaie sau vânt m-agăț de pământ cu gânduri ce dor în tainic fior Ma-ntorc înapoi prin noi amândoi stă dorul demult m-opresc să-l ascult Tu stai răbdător pe albul de nor eu ard în văpăi privind ochii Tăi Pribeagă ades port gând necules firesc și uman s-ajung la liman Aud cum mă chemi cu dor de prin vremi și-n inima mea coboară o stea
Tu ?i eu by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83381_a_84706]
-
platină începe-n amiază să fiarbă. Ochii mamelor sunt mai adânci, copiii palizi și vineții, se caută unii pe alții pe brânci, și plâng prin ogrăzile rămase pustii. Speranța se mișcă de-a îndăratele pe sub cerul adânc și ziua lungă, văpaia dă foc la orașe, cutreieră satele, viața se subție ca o dungă. Bătrânii - stânci răsturnate pe jos, pe la dos sunt în natură o nepotrivire, curajul la oameni e o amintire ajunsă numai piele și os. S-aude pământul cum crapă
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
și În bucuria și tristețea sălbatică, Îndepărtată, jalnică, a trenului ce gonea spre răsărit, spre mare, spre război, străbătînd văile sudice scăldate În vraja verde și În farmecul auriu al miezului de iunie și În casele unde locuiau oamenii, În văpaia trecătoare a ferestrelor acoperite cu hîrtie. Era prezent pe cîmp, În povîrnișuri și viroage, În văile verzi și domoale ale munților ce se pierdeau În Întuneric, În coamele dealurilor Împurpurate de lumina eternă ce cobora iute spre umbra răcoroasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
căzînd pe un petic de pămînt plat. Culmea era un loc circular, cu un cerc de obeliscuri pe margine și cîteva grupulețe în mijloc. Erau vechi și înalte, cu dedicații săpate pe piedestale. Era nedumerit din cauza luminii. Lumina semăna cu văpaia unui foc întețit, dar nu lumina decît pe o rază de un metru și jumătate de la pămînt și nu arunca nici un fel de umbră; Lanark înconjură monumentele din centru fără să descopere sursa. Strălucirea era mai intensă pe un piedestal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nici nu exista. Am scâncit atunci, ca pruncul când își simte scutecele ude, și am spus : „Acum trebuie să plec, e târziu și Zenobia mă așteaptă, cine știe de când mă așteaptă...“. Pe urmă am plecat, soarele mai arunca o ultimă văpaie roșiatică. În drum nu m-am întâlnit cu nimeni. Mergeam pe dig ferindu-mă de goluri, ca să nu-mi scrântesc gleznele. Erau niște bolovani pe acolo, negri, prietenoși, mă priveau ca pe un frate. Păreau că se bucură știindu-mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
echipa lui Leeth, printre care și Grosvenor, o porniră pe coridor, până când dădură peste un trup întins pe pardoseala metalică: parcă ar fi fost țintuit acolo de focul albastru. - Sloboziți-l! Porunci căpitanul. Doi oameni înaintară încet și atinseră trupul. Văpaia albastră se năpusti asupra lor, ca și cum ar fi vrut să-i alunge. Oamenii începură să tragă trupul și izbutiră să-l smulgă din cătușele de foc, apoi îl duseră cu un ascensor până la etajul al zecelea, care nu fusese energizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pomeni din nou în noaptea neagră de afară. Încredințat că oamenii îl pândesc, undeva pe aproape, se lansă cu putere în spațiu. Pe măsură ce se depărta de navă, se simțea tot mai ușor. În urma lui, luminile hublourilor păliseră, acoperite de o văpaie albăstruie, nefirească. Flacăra asta albastră, care țâșnea parcă prin toți porii imensei nave, sfârși prin a se stinge și ea, cu încetul. Dar înainte de a se fi stins cu totul, formidabilul scut energetic apăru din nou, interzicându-i pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
numele lui. Părea să aibă vreo treizeci de ani. Avea ochi galbeni, ca de pisică, părul ondulat, nepieptănat, ca al unui adolescent. Tenul său gălbui, cam palid, nu părea totuși nesănătos. Pe degete îi străluceau mai multe inele care aruncau văpăi multicolore. Când vorbea, rostea cuvintele rar și sigur. În cele din urmă, se întoarse către Cayle și-i spuse: - Bag de seamă că te tot uiți la noi. Vrei să joci? Cayle fusese foarte atent. Acceptase în mod automat ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
își cumpără un grad în armată au auzit că ceva nu e în regulă și foarte mulți rămân deoparte. Încep să cred că există o conspirație în favoarea Arsenalelor care-i alungă chiar și pe puținii amatori potențiali. Ochii Împărătesei aruncau văpăi verzi. Se vedea bine că e furioasă și că nu mai izbutește să se înfrâneze. Se întoarse către Cayle: - Cayle Clark, zise ea, cu glas tunător, cât ți s-a cerut să plătești pentru un rang în armată? Cayle șovăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de foame și de Eleonor. Când deschise ochii, se văzu stând călare pe scărița din labirint, cu bărbia în piept, ca un spânzurat. Plouase, frunzele erau grele de apă și, din soarele care apunea, mai văzu doar o unghie de văpaie. Timpul lor, în câmp, era altfel. Orașul se schimbase cu totul în toți acești ani de când el venise și, de câte ori se ducea până în capitală, Omar nu înceta să se mire de cum se transformau lucrurile. Era curios că, un sfert de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
un mort cu ochii vii. Astfel ese sburătoriu Și din umbră și din nori Și din lanuri și din luncă, Și din stea ce se aruncă, Și din tainicul izvor Care sună - ncetișor, Și când luna cea bălaie Varsă apelor văpaie. Ese din senin cu ploae Și din ploae cu senin Și din lacul cristalin, Și din ceruri și din mare Și din dor de fată mare. A lui suflet e-o scîntee 111 {EminescuOpVI 112} Din luciri de curcubee, Din
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
E primejdios ca să umbli acuma. Aerul cel înveninat și rece al sufletelor lor moarte v-ar pute omorî. Ci mai bine voi culcați-vă, și eu pân atuncea m-oi întoarce la mama, ca să mai sug înc-odată laptele cel de văpaie albă a țâțelor ei, pentru ca să mă fac iar frumos și strălucit. Făt-Frumos îl ascultă. Se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsipul încă fierbinte. Dar ciudat... ochii fetei se-nfundase în cap, oasele și încheieturile feței îi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ai să mă înțelegi mai tîrziu..." Se uită surprinsă în jur. Șerbănică nu-și ridica privirea din covor. Lacrimile i se uscaseră lăsând dâre mate, lipicioase." Un laș! Un laș de când îl știu..." În ochii albaștri i se aprinse o văpaie. Gândul țâșni pe neașteptate de undeva din străfunduri. În fața ochilor îi juca fața inginerului: "Aș vrea să nu i se întîmple nimic băiatului acela". Își făcu treabă lângă bufet și atinse superstițioasă crucifixul. * " Ce se întîmplă cu Florence! Vreau să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]