1,109 matches
-
numele lui. Părea să aibă vreo treizeci de ani. Avea ochi galbeni, ca de pisică, părul ondulat, nepieptănat, ca al unui adolescent. Tenul său gălbui, cam palid, nu părea totuși nesănătos. Pe degete îi străluceau mai multe inele care aruncau văpăi multicolore. Când vorbea, rostea cuvintele rar și sigur. În cele din urmă, se întoarse către Cayle și-i spuse: - Bag de seamă că te tot uiți la noi. Vrei să joci? Cayle fusese foarte atent. Acceptase în mod automat ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
își cumpără un grad în armată au auzit că ceva nu e în regulă și foarte mulți rămân deoparte. Încep să cred că există o conspirație în favoarea Arsenalelor care-i alungă chiar și pe puținii amatori potențiali. Ochii Împărătesei aruncau văpăi verzi. Se vedea bine că e furioasă și că nu mai izbutește să se înfrâneze. Se întoarse către Cayle: - Cayle Clark, zise ea, cu glas tunător, cât ți s-a cerut să plătești pentru un rang în armată? Cayle șovăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
mută-acum și lui căscatul. Se-ntinde și își zice: "Picurii de rouă-s mari și calzi, cornițele mijesc, iar mugurii sunt plini. - Să fie primăvara?" ÎNFRIGURARE Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri strâng lacrimi de văpaie: licurici. Pe-o coastă-n vreji de nouri crește luna. Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine și din spuma de lumin-a licuricilor verzui ți-adun în inimă surâsul. Gura ta e strugure-nghețat. Numai marginea subțire-a lunii ar mai
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
lumii cenușă. Tiparul în TINE păstra-mi-l-voi. CÎNTECUL SPICELOR Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte când secera lunii pe boltă apare. Că fetele cată, cu părul de aur, la zeul din zare. O vorba-și trec spicele - fețe-n văpaie: secera lunii e numai lumină - cum ar putea să ne taie pe la genunchi, să ne culce pe spate, în arderea vântului ? Aceasta-i tristețea cea mare - a spicelor că nu sunt tăiate de lună, că numai de fierul pământului li
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Alexe Prin ploaie sau vânt m-agăț de pământ cu gânduri ce dor în tainic fior Ma-ntorc înapoi prin noi amândoi stă dorul demult m-opresc să-l ascult Tu stai răbdător pe albul de nor eu ard în văpăi privind ochii Tăi Pribeagă ades port gând necules firesc și uman s-ajung la liman Aud cum mă chemi cu dor de prin vremi și-n inima mea coboară o stea
Tu ?i eu by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83381_a_84706]
-
cea mai mică și ținea tare la ea. Cred că vrea să ți-o ia. O duce-o cu el acolo. - Ce zici, țață? Așa să fie? - Te-ai utat la ea? Ceară topită în lemne, s-a stins și văpaia ochilor, sunt goi, ai văzut? - Am văzut și am simțit-o așa de rece, de a trecut prin mine. Of, hâdo, că nu ai vreme să mă strângi pe mine. Măi Gheorghe, nu o lua, dragul meu, gospodarul meu, omu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Aștepta vântul. Aștepta noaptea. Răcoarea și acalmia din zorii de cenușă o linișteau. Vântul se pornea să sufle, răcorind valurile de uscăciune. Extenuată de așteptare, extenuată de lume, aștepta. Sângele ei se aprindea, mistuindu-i carnea. Uneori, la amiază, când văpaia topea asfaltul și făcea să tremure ape de fum deasupra acoperișurilor, sufletul ei părea că se desprinde din carne, din trup, și fuge din nou ca o cerboaică adăpostindu-se în singurătatea pădurii. Se apuca de-o treabă și rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în fața alteia, nu putu evita o observație: între ele exista o analogie de contrast simetric ca între un corp convex și unul concav. Amândouă erau planturoase, atletice, pasionale, femei solicitând vigoarea bărbatului, niște flăcări în fine, însă Ioana era o văpaie rece și pasivă, Sultana - o flacără roșie. Una se lăsa învinsă cu voluptate, alta ataca focos. Curios, în ciuda aparențelor, cea mai castă părea a fi Sultana, și era de fapt, căci agresiunea ei pornea nu din impudoare, ci dintr-o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
trupurile macerate, ci carnația planturoasă. Afară de aceasta, îi plăceau copiii și-i săruta sonor pe obraji. Desigur, Demirgian era un spirit mediocru, însă un suflet sănătos, cinstit, cu un instinct al lucrurilor fine și de o discreție desăvârșită. Deplasată din văpaia masivă a lui Ioanide și intrată în exactitudinea comerțului, Sultana, care, cu toată instrucția ei, era un temperament focos, nu un spirit metafizic, receptă cu consolare la început caracterul solid al lui Demirgian, întocmai ca o bolnavă calmată de apropierea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
căzînd pe un petic de pămînt plat. Culmea era un loc circular, cu un cerc de obeliscuri pe margine și cîteva grupulețe în mijloc. Erau vechi și înalte, cu dedicații săpate pe piedestale. Era nedumerit din cauza luminii. Lumina semăna cu văpaia unui foc întețit, dar nu lumina decît pe o rază de un metru și jumătate de la pămînt și nu arunca nici un fel de umbră; Lanark înconjură monumentele din centru fără să descopere sursa. Strălucirea era mai intensă pe un piedestal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
altceva celui ce simțea clocotul religios al comunității prin toți porii. La marginea câmpului de forțe curcubeene apăruse deodată un mare continent glacial. Un aisberg negru, străin și ireductibil deasupra căruia, ca-n vedenia lui Iezechiel, trona Albinosul, șiroind o văpaie neagră și învăluit pân-la brâu într-un metal asemenea crisolitului. Când intră în odaie, părintele zări mai întîi marile pânze albe ca laptele, scrobite, ce acopereau capetele maicilor surori. Fevronia era frumoasă ca o sculptură de porțelan și la fel de fragilă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
se păta de pistrui! Iar când un herpes îmi ieșea pe buză eram fericită zile-ntregi, căci era ca și când o supernovă ar fi explodat în abisurile constelate, distrugând materia obraznică, umplând de sânge parseci întregi. Îmbătrânind, jigneam tot mai puțin Văpaia, scânteia mea căpăta tot mai mult textura delicată-a cenușii. Atât, atât vreau să ajung: o literă într-o carte, un fulg de zăpadă făcut din cenușă... Binecuvântate fie, deci, și binevenite bărbia mea dublă, sânii lăsați, pântecul cu vergeturi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
negru, foile lui (rinichi și vertebre, amintiri și dorințe, teoreme și zei) se desprind și iau foc înc-o dată, rostogolindu-se înapoi, iar în miezul miezului miezului cupei de trandafir apare sfera de cuarț, indestructibilă, ce poate pătrunde-n arhitectura văpăilor, în ierarhiile pustiirii. În centrul cisternei de foc, reflectând focul, ea devine atunci însuși generatorul puterii vii, și așa a fost de la-nceputuri, căci nu poți trăi nicicând o enigmă dacă nu ai construit-o tu însuți). E acel "vis
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe deasupra norișorilor de aur și purpură cu pasul unei zeități oțioase, incapabile să mai dizolve grindina transparentă dintre noi și creația noastră, să intervină în mersul tragic al lumii... La mari intervale de timp (decenii? ani? ore? clipe?) coloana de văpaie fulgera oblic, atingând suprafața podelei în cîte-un loc și revenind apoi în centrul negru al discului. Din șanțurile circulare, cu diametru atât de mare încît liniile de metal păreau drepte, se iveau atunci obiecte și ființe, ca niște proiecții sofisticate
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de școală, scorojite de intemperii, și alte minute ca să citesc alte litere ciudate: mațele sleite curgând din burta unei pisici moarte, cu dinții rânjiți. Cioburi de sticlă prezervau în carnea lor de meduză eșantioane de înserare, mici focuri albăstrii, triunghiulare văpăi indigo. Le culegeam uneori și, mai târziu, pe masa mea de lucru, le aranjam în șiruri evolutive, ridicîndu-l pe primul ca să văd în el o lumină larvară, acel azur nediferențiat de la ora unsprezece a lunii martie, indolent și moale ca
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
toți tatuate mandale stranii, semănând cu florile și cu păianjenii, nici una asemănătoare cu alta. Lemnul umed și plin de sare al galioanelor, ce se ridicaseră deasupra apelor și pluteau acum ca o flotilă aeriană spre imensul ovar, rezistă multă vreme văpăilor, încrustat cum era cu sideful a milioane de scoici. Abia când se zdrobiră, într-un naufragiu cumplit, general, de suprafața de cocs a planetei, catargele arseră ca bețele de chibrit și pântecele smolite ale corăbiilor rămaseră lipite, fumegând un fum
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
singuratec, în codrii cei de brazi S-oglindă-adînc în lacul cu repede talaz; În vechea lui zidire mișcate tremur numai Perdelele în geamuri ce scânteie ca bruma... Străfulgeră în umbra-i a undelor bătaie Ajunse-n a lor fugă de rumena văpaie {EminescuOpVIII 94} A lunei... ce pe dealuri frumoasă se ivește Și muchi și vârfuri negre pe cer le zugrăvește, Muchi negre, urieșe, ca puii [de] balaur Păzind în taina serii comoara lor de aur, Căci luna de jeratec prin ele
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sfios [din fire] Uscat foșnea pe scânduri matasa cea subțire: Prin flori s-arată albă, se-nclină peste gratii Duioasa arătare a vecinic adoratei, Iar luna, luna plină cu dulcea ei bătaie Pe lac în lung durează o cale de văpaie, Pe-o repede-înmiire de unde o așterne, Ea, fiica cea de aur a negurii eterne, Și, cum creștea lumina-i, creșteau și văi și dealuri, Sub discu-i blând și dulce stăpânitor de valuri. Iar Anna, înmuiată-n lumina auroasă, În părul
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
colo-n miazănoapte, sub codrii de stejar Se pierd una cu cerul Carpații seculari; Dar spre apus prin nouri o geană e, subțire, Prin care cerul râde cu-a lui nemărginire, A nourilor lume aurită [e] de soare Ce, cu văpaie albă, frumoasă, orbitoare, Împrăștie în neguri subțiri din juru-și norii, Ca la minune cată la dânsul călătorii. Deodată ți se pare că ceru-ntreg se rumpe În ploi scânteietoare de colb de pietre scumpe; Apunerea cerească părea de raze ninsă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-n umbre vineți, Abia vă mai destingeți de bolta ce o țineți; Dar spre apus prin nouri s-arată loc subțire {EminescuOpVIII 119} Prin care[-i] ceru-albastru cu-a lui nemărginire; A nourilor lume aurită e de soare Ce cu văpaia-i albă, frumoasă, orbitoare Împrăștie în neguri subțiri din juru-i norii, Ca la minune cată la dânsul călătorii. Dar iată că apusul se lumină de-o ploaie, Se lumină, căci raze, sclipiri curgeau șiroaie, Pe șesurile limpezi... ploaia cădea cu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
cădea cu soare, Împlind întreaga lume de-o stranie splendoare. Un colb de diamante părea că se lățește În ceață preste lume, de scânteie și crește, Și lacuri și pârâie ardeau sub acea ploaie Încungiurați de arburi, pe ei era văpaie; [Deodată mi se pare] că cerul tot se rumpe În ploi scânteietoare de colb de pietre scumpe, Apunerea cereas[c]ă era sub raze ninsă, Ca pâsla erau albe dumbrăvile sub dânsa, În râuri, lacuri, ape sclipeau ca și oglinzi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
E că ce a fost odată nu mai poate ca să fie, E că acea fericire care-n mână ai avut-o Ai pierdut-o pentru tine dar și mie mi-ai pierdut-o. Cine știe dacă-n urmă amoroasa ta văpaie N-ar fi deșteptat în mine iar a inimei bătaie, {EminescuOpVIII 463} N-ar fi încălzit de-a pururi învălișul ei de gheață Pentru a schimba cu totul amărâta mea viață? CHALKIDIAS Da... Te-ai amăgit în mine... Ce păcat
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
multicolore, pădurea privea ocrotitor și nostalgic la satul aciuat acolo în vale. Aștepta nerăbdătoare parcă întoarcerea gospodarilor de la câmp - câți mai rămăseseră după urgia războiului - fiindcă liniștea o obosea și o întrista. Costăchel s-a oprit în zariștea cuprinsă de văpaia apusului, șia pus mâna streașină lăsând ochii arși de dor să soarbă priveliștea din vale... O pânză subțire de fum - aproape străvezie - plutea în lungul văii, până hăt în gura pădurii. Mângâiată de imagini cunoscute, privirea i s-a oprit
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
mână, moș Dumitru își purta privirea de pe chipul împietrit al lui Costăchel la jurnalul din mâinile lui, care tremurau de încordare. Când a terminat de citit, mușchii obrazului lui Costăchel se profilau ca nodurile unei frânghii, iar ochii ca două văpăi păreau gata să străpungă peretele din față, la care privea... Moș Dumitru rămăsese într-o așteptare mută. Atitudinea și ochii lui arătau că poartă o întrebare: „Ce i, Costăchele, tată? Ce scrie acolo de ai rămas așa, fără să spui
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Parcă am mai vorbit noi despre lucrul acesta. Povestind, te eliberezi de povara celor trăite... l-a încurajat inginerul. Costăchel și-a fixat privirea în lumina lămpii doar pentru o fărâmă de timp. În străfundul ochilor lui s-au aprins văpăi și... fără altă introducere, a pornit să povestească: Ne aflam pe malul Ozanei. Organizam apărarea, când - ca un trăsnet - a căzut vestea... Era în dimineața zilei de 24 august 1944. Tocmai mă întorsesem de la o consfătuire avută la colonelul Brad
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]