1,020 matches
-
exact ce-ai auzit? Gan e un snob, nici măcar nu se pricepe să mintă cu abilitate. De aceea, dacă ascultai cu atenție, erai În stare să Înțelegi ce se ascunde sub cuvintele lui. — Da, da, am repetat eu ca un valet pe care nu-l ducea mintea mai mult. — Vorbește! Spune ceva! La auzul ordinului ei, am simțit cum cocaina pe care o inhalasem Înainte de a da telefon se răspândea În Întreg corpul și am fost cuprins de fantezii masochiste. Mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
place să cred că măcar unul din bufonii care zic lucruri usturătoare speră, continuîndu-și monologul, că spectatorii i-au văzut lacrima sub fard. Și, cine știe, când ajunge în culise, izbucnește, poate, chiar în hohote câteodată, sub privirile mirate ale valeților care încearcă să-l consoleze: "De ce plîngi? Regele a fost mulțumit"... Nu, vechii mei prieteni, ― i-am liniștit ― nu vă temeți. Eu nu voi plânge. Cel mult aș putea scrie și eu ca Erasm Elogiul nebuniei. Dar sper că nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
joc de mine. Mi-am adus aminte cum glumise într-o zi: "Profesore, mi-a spus, imaginează-ți că sala de așteptare e o sală de bal, că orchestra e gata să atace valsul și tocmai atunci se apropie un valet care-ți șoptește la ureche: Trenul a sosit și vă așteaptă. Ce porunciți?" Iar dumneata să răspunzi: "Să-l mai țină pe Robespierre, să nu-i taie capul până ce nu dansez un vals cu femeia aceea care-și ține trenciul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
idioți cum sunt, pot fi recunoscuți, în text, și mai ușor. Magistratul! E un rafinat: are tablouri rare și incunabule, ascultă la patefon Händel și întreține o corespondență întinsă cu egiptologi și cu eleniști; ține un bucătar spaniol și un valet elvețian. Magistratul trebuie distrus. Lăsat în voia lui, va face din tiranie o artă, e capabil de subtilități incredibile și nimeni nu va mai reuși să deosebească, vreodată, despotul de părintele de neam. Mi-a ars manuscrisele. M-am deșteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
apartamentul femeii pe care o cunoscuse înainte sub numele de Patricia Hardie. Nădăjduia că Enro, curios să afle ce puteau să-și spună Ashargin și sora lui, își va înfrâna, astfel, orice pornire punitivă imediată. Când Gosseyn-Ashargin îl urmă pe valet în vasta sală de recepție, îl văzu pe Eldred Crang stând în picioare la fereastră. Detectivul venusian non-A se întoarse la intrarea musafirului și-l privi gânditor. Se măsurară o vreme în tăcere. Lui Gosseyn i se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
piciorul în refugiul Discipolului, pe zona sa memorizată, exact în fața uzinei. Ajunse la etajul superior fără probleme și se opri pentru a-l întreba pe un om care era drumul spre apartamentul Discipolului, - Am o întâlnire, zise. și este urgentă. Valetul fu înțelegător. - Nu ați luat-o pe drumul cel bun, zise, dar mergând pe acest culoar lateral, veți ajunge la o mare sală de așteptare. Acolo vi se va spune încotro să mergeți. Gosseyn se îndoia că i s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
pe care îl organizăm în această duminică. Te rog să-i dai pictoriței acești treizeci de galbeni, din partea mea și să-i spui să vină negreșit la balul de duminică, va fi invitatul meu de onoare. Regina și-a chemat valetul să așeze tablourile în caleașcă să le ducă la palat și să le arate soțului său. Mare a fost mirarea fetei când vecina i-a relatat întâmplările din târg. A cuprins-o bucuria că totuși, tablourile sale sunt reușite, regina
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
ei emoțională de acum, ar putea să spună relaxată. Cântând melodii de-ale Shakirei tot drumul cu mașina până în West Hollywood, fetele erau dichisite și gata să petreacă o seară de pomină în oraș. Când Adriana a oprit mașina lângă valetul de la restaurantul Koi, acesta a întâmpinat-o ca pe o vedetă rock, apoi a fost sărutată pe ambii obraji — cu venerație și cu exclamația „dată naibii de frumoasă, Adriana!” — de maître d’, un tip altfel destul de antipatic. Au fost imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Trebuie să-i scriu. Nu însă aici, acasă. Să mă duc mai bine la Club? Nu, acasă, acasă. Așa ceva, acasă, în cămin. Cămin? Casa mea nu-i cămin. Cămin... Cămin... Mai degrabă scrumieră! Și Augusto se întoarse acasă. II Când valetul îi deschise ușa... Augusto, care era bogat și singur, întrucât bătrâna lui mamă răposase în urmă cu abia șase luni înaintea acestor întâmplări mărunte, locuia cu un valet și o bucătăreasă, slugi ale casei de multă vreme și descendenți ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Cămin... Cămin... Mai degrabă scrumieră! Și Augusto se întoarse acasă. II Când valetul îi deschise ușa... Augusto, care era bogat și singur, întrucât bătrâna lui mamă răposase în urmă cu abia șase luni înaintea acestor întâmplări mărunte, locuia cu un valet și o bucătăreasă, slugi ale casei de multă vreme și descendenți ale altora care slujiseră tot acolo. Valetul și bucătăreasa erau soț și soție, dar nu aveau copii. Când valetul îi deschise ușa, Augusto îl întrebă dacă venise cineva în lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
era bogat și singur, întrucât bătrâna lui mamă răposase în urmă cu abia șase luni înaintea acestor întâmplări mărunte, locuia cu un valet și o bucătăreasă, slugi ale casei de multă vreme și descendenți ale altora care slujiseră tot acolo. Valetul și bucătăreasa erau soț și soție, dar nu aveau copii. Când valetul îi deschise ușa, Augusto îl întrebă dacă venise cineva în lipsa lui. — Nimeni, domnișorule. Întrebarea și răspunsul erau sacramentale, căci Augusto nu prea primea vizite acasă. Întră la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
abia șase luni înaintea acestor întâmplări mărunte, locuia cu un valet și o bucătăreasă, slugi ale casei de multă vreme și descendenți ale altora care slujiseră tot acolo. Valetul și bucătăreasa erau soț și soție, dar nu aveau copii. Când valetul îi deschise ușa, Augusto îl întrebă dacă venise cineva în lipsa lui. — Nimeni, domnișorule. Întrebarea și răspunsul erau sacramentale, căci Augusto nu prea primea vizite acasă. Întră la el în birou, luă un plic și scrise pe el: „Domnișoarei doña Eugenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și-o imagineze. Mulțumită efortului evocator, în închipuire i se ivi o figură imprecisă împresurată de visări. Și adormi. Adormi pentru că avusese parte de o noapte proastă, cu insomnii. — Domnișorule! — Ha? - exclamă el trezindu-se. — Prânzul e servit. Oare vocea valetului sau apetitul, căruia glasul acela nu-i era decât ecou, îl trezise? Mistere psihologice! Așa cugetă Augusto și se duse în sufragerie zicându-și: „Oh, psihologia asta!“ Își luă cu plăcere prânzul cel de toate zilele: două ouă prăjite, biftec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
căutării tale, îți iese în întâmpinare? Nu America a pornit în căutarea lui Columb? Nu Eugenia a venit să mă caute ea pe mine? Eugenia! Eugenia! Eugenia!“ Și Augusto se pomeni rostind cu glas tare numele Eugeniei. Auzindu-l strigând, valetul, care se-ntâmpla să trecă pe lângă sufragerie, intră și zise: — M-ați chemat, domnișorule? — Nu, nu pe tine! Da’ ia stai, pe tine nu te cheamă Domingo? — Ba da, domnișorule - răspunse Domingo deloc mirat de întrebarea ce-i fusese pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
altfel decât îmi spun ceilalți? De ce să nu-i pun Eugeniei alt nume diferit de cel pe care i-l dau ceilalți, de cel pe care i-l dă Margarita, portăreasa? Cum să-i spun?“ — Poți pleca - îi spuse el valetului. Se ridică din balansoar, se duse în birou, luă tocul și începu să scrie: „Domnișoară: Chiar azi de dimineață, sub domoala burniță din cer, ați trecut, nălucire întâmplătoare, prin fața porții casei unde încă locuiesc, dar unde nu-mi mai aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
celălalt, poate chiar contrariul. Femeia își iubește bărbatul doar atâta vreme cât el nu gândește ca ea, adică atâta timp cât gândește. Să vedem acum cinstita pereche conjugală.“ Deseori seara, înainte de a se culca, Antonio obișnuia să joace o partidă de cărți cu Domingo, valetul său, în vreme ce nevasta acestuia, bucătăreasa, contempla jocul. Partida începu. — Douăzeci de cupe! - cântă Domingo. — Ia zi! - exclamă brusc Antonio —. Ce-ar fi să mă-nsor? — Ar fi foarte bine, domnișorule - zise Domingo. — De la caz la caz - cuteză Liduvina, soția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-și spună Augusto -. Trebuie să trăiești ca să iubești! Da, și trebuie să iubești ca să trăiești!“ Se ridică din pat ca să-și ia micul dejun. — Cum e vremea, Domingo? — Ca totdeauna, domnișorule. — Vasăzică nici bună, nici rea. — Așa! Asta era teoria valetului, care și le-avea și el pe-ale lui. Augusto se spălă, se pieptănă, se îmbrăcă și se pregăti ca unul ce are deja un obiectiv în viață, debordând de un instinct intim al vieții. Deși melancolic. Ieși pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Când va afla Eugenia, va fi o lovitură puternică pentru rivalul meu! Ce drag îi va fi animăluțul ăsta. Și e drăguț, tare drăguț. Bietul de el, cum îmi mai linge mâna!...“ Adu lapte, Domingo, adu-l repede - îi porunci valetului de îndată ce acesta îi deschise ușa. — Ce v-a venit să cumpărați acum și-un câine, domnișorule? — Nu l-am cumpărat, Domingo; câinele ăsta nu-i sclav, ci e liber; l-am găsit. — A, vasăzică e de pripas. Toți suntem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o să mor... Păi, domnișorule!... Fă ce-ți spun! Domingo se supuse, îi aduse hârtia și călimara, și Augusto scrise: Salamanca. Unamuno. Ați avut câștig de cauză. Am murit. Augusto Pérez — De îndată ce voi muri o trimiți, da? Cum vreți dumneavoastră - răspunse valetul ca să nu mai discute cu stăpânul. Se duseră amândoi în dormitor. Bietul Augusto tremura în așa hal pe când încerca să se dezbrace, încât nu izbutea nici să-și apuce hainele ca să și le scoată. — Dezbracă-mă tu! - îi spuse lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ale vieții gândirii acest tute! Căci problema vieții constă în a ști să profiți de hazard, în a ști cum să faci pentru a nu ți se „cânta cele patruzeci de puncte“, dacă n-ai careu de regi sau de valeți, sau a le cânta tu când ți le servește întâmplarea. Ce bine zice Montesinos în Quijote: „Răbdare și să tăiem cărțile“! Maximă cum nu se poate mai profundă a înțelepciunii quijotești! Răbdare și să tăiem cărțile! Exact asta fac eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
1946-1950) etc. Joc de cărți spaniol extrem de răspândit și cunoscut mai multe variante, în care se indică o culoare ca „triumf“ și câștigă - sau „cântă“ - jucătorul care obține cel mai mare punctaj sau reunește cei patru regi sau cei patru valeți. De aici expresia cantar a uno las cuarenta, lit. „a anunța realizarea celor patruzeci de puncte“ sau, fig., „a spune cuiva verde-n față, a certa pe cineva cu severitate, a lua la refec“. Expresia apare în Don Quijote, II, 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cărțile au ajuns toate de aceeași parte și, dacă e nevoie, culorile își vor schimba valoarea în funcție de voința celui care are mâna, caz în care regele va putea să valoreze mai mult decât asul și mai puțin decât dama, sau valetul cât doiarul, și acesta mai mult decât toată casa regală, deși trebuie recunoscut, deși nu știm la ce poate servi că, fiind șase păpușile prezentate, olarul are la fix un avantaj numeric. Șeful de departament adună desenele, le puse deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Regret, sunt atât de stors, că n-aș fi în stare să mă port ca un prinț. — Păcat, v-aș fi tratat regește... Liliane deschide ușa apartamentului propriu și, înainte de-a o închide la loc, îi spune: — Noapte bună, valetule. (Ce dialoguri se scriau pe vremuri, la Hollywood...) Lionel privește lung spre ușa care se închide și se îndreaptă, cocârjat, spre propria garsonieră. E ora 10. Roman, cu o canistră galbenă în mână, se îndreaptă, pe două cărări, spre fostul
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
niciodată în vacanțe pe Coasta de Azur (și din cauza banilor, dar asta n-are legătură cu povestea noastră). Robespierre începe să latre nervos. Intrigată, Liliane se îndreaptă spre ușa de la intrare. Înainte de-a ajunge la vizor, întreabă: — Cine e? — Valetul, room-service. Liliane se uită prin vizor și-l vede pe Lionel, îmbrăcat într-un chimono de karatist. E ușor băut, dar foarte ușor, așa că damful de vin roșu, ieftin, nu trece prin ușă. Asta pentru simțul olfactiv al lui Liliane
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
nu ne tututim, eu te tutuiesc. Ți-e clar? Adjunctul e mut de uimire: începe să-și piardă încrederea în autoritatea sistemului bancar francez. Lionel nu-l slăbește o clipă: — Nu mi-ai răspuns: ești directorul? — Directorul-adjunct. Nu discut cu valeții. Domnule, vă rog să... se bâlbâie adjunctul. Nu mă mai ruga nimic. Dacă în trei minute nu am banii, intru în direct la Gérard Clément, la știrile de la ora 13, și spun că n-ați putut să onorați o retragere
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]