1,213 matches
-
iriga câțiva iriși ca hârtia șifonată de indigo. Se așezară-n partea cea mai joasă a văii, între tijele florilor, care aproape ca se-nchiseră peste ei. Aici pânza susurătoare de apă nu ajungea, dar aerul era el însuși umed, verzui, iar vecinii lor indiscreți erau lăcustele lungi cât palma, cu carnea verde și aripi de iarbă aspră și ochi roșii, holbați spre nimic. Filtrată prin petalele florilor, lumina cobora spre ei purpurie, șofranie sau ca peruzeaua, vopsindu-le fețele cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și crengile la orizont, pe când restul bolții era deja un amestec tandru de nori și de stele, Herman plecă acasă ars pe dinăuntru, golit sufletește, de parcă el și nu fluturele ar fi fost sfârtecat și batjocorit în terariul de sticlă verzuie. Și totuși, la plecare Soile îl condusese până la poartă și ultima ei imagine îi rămăsese adânc în amintire: licărul de disperare din ochi, bărbia tremurătoare, silueta ei stângace în rochia de dantelă albă, sticlind palid pe fondul casei întunecate, având
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lui și se trântise pe pat, ghemuit, încă-mbrăcat în singurul lui costum. Adormi și visă că mama Soilei deschide ușița din perete și intră-ntr-o mare-ncăpere cu pereți de metal vopsit roșiatic, prins în buloane masive. O apă verzuie, foarte adâncă, umple cisterna pe jumătate, aruncîndu-și reflexele pe pereți. Femeia se dezbracă, își desprinde crusta de plexiglas roz și rămâne goală și suplă, cu pielea uleioasă, cu sânii mari și grei, cu dâmbul dintre pulpe fără nici un fir de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de capete, cai, clădiri, atât de limpede, că nu te-ndoiai că fuseseră chiar desenate acolo din miile de pietricele. Dar altădată vedea alte figuri, mereu altele. Și înainte să adoarmă, când ținea ochii-nchiși, vedea mai întîi un mozaic verzui care încet-încet se prefăcea în fețe și trupuri, în oameni adevărați ce începeau să se miște și să vorbească. O gaură din perdea, văzută dintr-un anumit loc, părea o față de bătrân mustrător, o pată pe fundul chiuvetei de la bucătărie
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de trianglu și carillon: "Ești Maria." Realitatea era cu totul alta, era camera cu chirie de pe Silistra, erau macaroanele cu marmeladă, ciorbele lungi care clocoteau pe plită, ligheanul cu rufe murdare și c-un colț de săpun de rufe ieșind verzui din apa băloasă, copilul, bărbatul. Erau bibelourile și tișlaifărele ieftine pe care le cumpăra din când în când și le-mprăștia pe pervaze și pe bufet. Nimic nu exista dacă nu putea fi văzut, luat la mână, frecat, curățat, preparat
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și chinuitor de frumoase - ierni grele, cu zăpezi cum nu mai cădeau acum și care nămețeau pe un zid al casei și doar pe o singură parte a trunchiurilor de copaci. O înlănțuire de râuri și lacuri acoperite cu gheață verzuie, pline de patinatori în pantaloni roșii și surtucuri galbene, care se roteau și-naintau cu mâinile la spate pe sticla groasă, pe patine de lemn legate de gheată cu grosolane fâșii de piele. Micul Maarten, urmărit de câinele lui, Frits
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-n picioare până la flăcăi ce trăgeau deja pe ascuns din pipă. Pe măsură ce, cu Frits zupăind după el și lătrând la ciori, băiatul se depărta de sat - depășise iazul și intra pe râu, care dădea curând în altă burtă de gheață verzuie - oamenii deveneau mai rari și singurătatea mai vastă. Orizontul era foarte jos. Copacii ieșeau parcă de sub pământ, ca și rarele pâlcuri de acoperișuri, își auzea răsuflarea, își vedea picioarele în nădragi albaștri și ghetele cu șireturi înșirate strâmb, vedea încleștat
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe un genunchi și cu mâinile întinse oblic, cu degetele rășchirate, cerșind aplauze care nu veniră. Sub sacoul subțire cămașa-i era acum udă leoarcă. Coca dispăru din vitrină și, după o clipă, ieși-n stradă înfășurată-ntr-un kimono verzui. Bărbații îi arătară un respect ciudat, neobișnuit, grotesc aproape pe acel chei singuratic, de parcă prostituata ar fi fost preoteasa cine știe cărui cult străin. Coborîră-mpreună spre apele negre, trecură un pod, se-nfundară, sub stele, într-o rețea de străduțe semănând cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
conducător, m-am luat după călugării ăștia care ziceau că știu ce fac și uite cu ce m-am ales! Cu bâlbâielile unui... unui... Apostol. Ce mă fac acum? Vorbise privind la hubloul larg prin care se vedea o stea verzuie, de parcă ar fi întrebat o divinitate aflată undeva între apele alburii ale planetei Praxtor, ultima Lume Agricolă a provinciei autonome Sagittarius. Dacă însămînțarea dăduse greș, nu mai avea altă soluție decât să ceară ajutorul Curții Imperiale și să-și asume
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
încleștat parcă în lumina torței puturoase pe care Abatele o folosise ca să-și lumineze drumul. Mișcările Abatelui îi atraseră Mariei atenția asupra capului bărbatului crucificat în stânga lui Iisus. Chipul se retrăsese, și, în locul lui, se putea vedea licărirea slabă și verzuie a unui... ― Scaner de retină? Care are configurația ta în memorie? întrebă femeia. ― Uneori, tehnologia este singura modalitate de a păstra un secret. Vocea, retina... ― Pot fi lesne imitate! Ideea asta era poate cea mai ingenioasă dintre capcanele puse acolo
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nu mai spuse nimic. Nici nu era nevoie. Kasser știa că nimic nu îl enervează mai tare pe tovarășul sau decât să se încreadă într-o judecată a cărei logică nu o putea pătrunde. 23. Chipul micuțului guvernator bătea în verzui. ― Vrei să spui că după toate chinurile astea, după investițiile incredibile și în tensiunea fantastică în care sunt condamnat să stau, trebuie să privesc șleahta asta de neisprăviți cum se transformă într-o ceată de zugravi? În ciuda furiei oficialului de pe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
lucru pe care ți-l amintești este că ai dat probe de sânge și că apoi cineva ți-a tăiat părul pentru ca să se potrivească mai bine cornul. Restul e întuneric. Johansson privi spre soarele al cărui crepuscul bătea ușor în verzui. Își amintea de un alt asfințit, de o altă ultima seară, pierdută undeva la poalele unor munți. De jos, ceilalți îi așteptau tăcuți hotărârea. Nu era ușor să mori a doua oară. Dar cine poate ști cu adevărat cum e
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
e să trăiești a doua oară? Nici viețile lor nu erau apărate de spectrul nefiresc sub care păreau că își trăiesc prezentul. Poate că halucinația asta, în care se trezise în pielea unui fel de maniac religios sub un soare verzui, nu era decât felul în care Dumnezeu se răzbuna pe el pentru păcatele vieții anterioare. Dar nu. Nu exista Dumnezeu. Dumnezeu murise. Duhoarea pe care o emana întreg Universul nu putea fi produsă decât de un hoit imens ca al
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Z nu creșteau copaci, așa încît locuitorii săi foloseau piatra ca unic material de construcție. Cu toate acestea, performanțele lor erau uimitoare. Pe măsură ce se apropia de ușă, veselia începu să i se domolească. Tavanul înalt, parțial ascuns de o ceață verzuie, inexplicabilă, ferestrele lipsite de geamuri, prin care vântul șuiera sinistru, dar mai ales importanța întrevederii începeau să-l apese. Trebuia să-și întărească extrem de bine cuvintele pentru ca Zuul să reușească să transmită părinților lui exact ceea ce dorea el. În fața ușii
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ne închinăm niciodată în fața unor țărani care au scurmat pământul... Și acum stăpânesc universul prin teroare. - Și acum stăpânesc universul prin teroare, își încheie Xtyn strigătul pe un ton supraomenesc. Așa cum anticipase Alaana, din botul navetei izbucni o descărcare laser verzuie. Xtyn se puse însă la adăpost mai repede decât puteau să sesizeze ochii clonelor sau ai dușmanilor săi. Razele loviră pământul, ridicând un nor de praf și stârnind un vacarm de nedescris. A doua salvă lovi în plin un grup
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
vorbă? Și să nădăjduim că-i bun! — Din cel mai bun! o asigură marcomanul, repezindu-se spre ușă ca să se ducă la bagajele încă legate pe spatele animalelor. Când ajunse afară, constată că ploaia se încetinise. Către apus, dincolo de culmile verzui ce închideau valea, soarele începea să-și arate sfios fața, din spatele păturii învolburate de nori. Audbert se întoarse în casă aproape imediat cu plosca de hidromel și umplu paharul de lemn al femeii, cornul său gol, pe care îl luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus nu-i scăpă însă ce se întâmpla, în același timp, pe latura de nord-est a imensei tabere a hunilor: grosul armatelor dușmane se regrupa într-adevăr, în mare viteză, pe drum, iar capătul ei din față dispărea dincolo de linia verzuie a pădurilor. Așadar, în vreme ce sub zidurile Aurelianei, ariergarda sa întârzia înaintarea armatei lui Etius, Atila își punea la adăpost grosul forțelor sale, luând cu el încă mulțime de care, desigur, încărcate în grabă și de-a valma, precum și toate animalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
griuri șterse ușor rumenite pe unele locuri. Trăsătura de penel este astfel pusă de parcă s-ar fi jucat. Nota mai veselă este pelerinuța ce-i îmbracă umerii, făcută dintr-o culoare roz-violaceu. Haina albă în cutele căreia circulă ușoare umbre verzui. Mâinile omului și hârtia ce o ține în mâna stângă ating perfecțiunea supremă. În timpul liber, când mă duceam la Institut, sau prin muzee, lucram cu sârguință ceea ce știam eu. Locurile preferate erau împrejurimile Romei în regiunea Frescati unde locuiam. Drum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
Cuțulache, care-l urmărea de jos, i-a strigat c au mârâit: „Să le lași în pace, auzi!? Altfel, stricăm prietenia!”. Toată lumea se simte tare bine și e foarte veselă. Deodată, Sorin scoate un țipăt scurt. Un gușter cu piele verzuie și ochi sticloși îl privește amenințător, parcă. Dar, Puiu, care era lângă el, a ajuns, dintr-un salt, lângă ciudata vietate, o prinde cu ghearele, iar cu ciocul o lovește fără milă, până când se convinge că gușterul nu mai poate
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
mal și străjuit de niște pietre mari, ce Întăreau probabil malurile. Aleea de plimbare destul de Îngustă, era Încadrată de iarba Înaltă, Încă necosită, de multă cicoare Înflorită și alte flori apărute spontan. Din iarbă a iesit o șopârlă, cu pielea verzuie, s-a oprit un moment să mă studieze, apoi a dispărut Înapoi de unde venise. Recunosc că nu mi-au plăcut niciodată, animalele de acest fel. Am schimbat aleea de plimbare, trecând pe cea de alături de șosea. Acolo tronau frumos Îngrijite
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
adânc aer În piept, apoi zgomotul făcut de chibrit când Își aprinse o țigară. Am găsit o foarfecă de bucătărie și m-am dus Înapoi la lift, unde am tăiat pe lungime mâneca de la haina bărbatului. Pe pielea cu vinișoare verzui, vineții și albe, tatuajul Încă se distingea cu claritate, strâns agățat de antebrațul său, ca o insectă mare și neagră care, În loc să se Înfrupte din cap alături de muștele mai mici și de eviermi, preferase să cineze singură, pe o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
imediat ce cuvintele îi ies pe gură. Sinele e o casă în flăcări; salvează-te până nu-i prea târziu. Își vede soția, o vede cu adevărat, pentru prima oară de când încetase să mai creadă în munca lui. Îi vede pungile verzui de sub ochi, de amfibiu, buza de sus zbârcită - când îmbătrânise? Vede în privirea ei înfiorată cât de tare o îngrozește. Nu-l înțelege. L-a pierdut. Stai liniștită. Cuvintele lui o fac să dea înapoi, dezgustată. —Ce dracu-ți trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se lărgesc nările ca ale lui Fernando, taurul cel cuminte, când adulmecă petalele florilor. Teribil îmi plac desenele animate. Pe axa principală, care lega Gara de Nord cu Piața Operei, mesele înguste erau acoperite cu hârtie albă, iar pe hârtie rămâneau pete verzui de muștar și sticle maronii de bere. Se defila de-a lungul axei principale, prin fața tribunei de piatră albă, vizavi de Parcul Central. Noi ne adunam totdeauna în dreapta ei și treceam către stânga. La tribună stăteau tovarășii importanți, deasupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și, ținându-l cu capul în jos, îl izbi cu toată puterea de stâlpul pridvorului. Pe loc, sângele sări pe varul alb, roșind peretele, în timp ce creierii copilului zburau în lături. Boierul Preda căzu ca un mal, horcăind, iar Tudora neagră verzuie la față, prinse a vărsa. Mulțimea amuțită se dădea înapoi, căci nu se mai pomenise nicicând așa ceva; se lăsă o tăcere grea. Zloata și spaima înfioraseră toți privitorii. Din depărtare se auzeau vaietele orașului pustiit. Un bărbat ieși din casă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și-l simt pe Iisus coborând în inima mea. La Mogoșoaia Primăvara târzie a fost scurtă, mai degrabă o părere. De Paști încă mai fulguise la București. Dându-și drumul toate pometurile, în inflorescențele alb strălucitor ale cireșilor, alb palid verzui ale prunilor, roz și alb rozaceu ale merilor și gutuilor, se lăsară scuturate deodată de prima boare caldă ce bătea dinspre raialele de la Dunăre. Livezile prinseră verdele lor strălucitor iar lanurile mătăsoase se lăsară năpădite pe margini de galbenul florilor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]