857 matches
-
fără tragere de inimă. Dumitru rememora fiecare locușor pe care îl vedea. În scurtă vreme, a apărut un plutonier major. „Majurul” - în limbajul cazon. Se vedea de la o poștă că este „tatăl companiei”. Burtă pe care cu greu o stăpânea vestonul peste care treceau centura și diagonala. Ceafă groasă și mers legănat. S-a oprit în fața celor sosiți și, cu picioarele larg desfăcute - ca să-și poată ține echilibrul - li s a adresat: ― Din câte știu, cei mai mulți dintre voi au făcut armata
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la cot cu băieții, de fapt. Noi făceam armata sâmbăta dimineața. Era de râsul lumii. În primul rând, îmbrăcămintea. Mai ales iarna. Îmi era o groază teribilă de diminețile de sâmbătă, când trebuia să-mi pun tot harnașamentul. Mai ales vestonul, cred că așa îi zicea. Un fel de paltonoi enorm, kaki bineînțeles, încins cu o curea la mijloc, ce mă făcea să arăt ca un balon. N-am fost eu niciodată trasă prin inel, dar ca să arăți cât de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
banii într-un plic, apoi m-a întrebat care sunt florile mele preferate. La care eu i-am spus că liliacul, fiind că altceva nu mi-a trecut prin minte. Atunci el și-a băgat mâna în buzunarul interior de la veston și a scos un buchet parfumat de liliac. Dar mi l-a cerut imediat înapoi și mi-a spus să aleg acum altceva. La care eu mi-am amintit de margarete, chit că mie nu-mi prea plăceau, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să-mi fie rușine de mine, pentru că simțeam că nimeni nu poate să țină cu Colonelul. Nu știa să se apere. Apoi, după-amiază a dat buzna peste mine un domn. Nu în uniformă sau cu palton de piele, doar în veston, de parcă ar fi dat fuga în vecini, după chibrituri, și m-a întrebat: „Dumneavoastră ați făcut ieri după-amiază la cincisprezece treizeci și trei o fotografie, cu parametrii, unu, timpul de expunere: șaizeci, blenda: șaisprezece, pentru că norii: cumul, obiectiv: o sută șaizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mulți au îndoieli asupra psihicului său) coborând cu bicicleta și cu eternul rucsac negru în spate. Victor Ivanovici îmi șoptește că Theo poartă în rucsac cărți de sonete, adnotate cu observații filologice. Azi e îmbrăcat cu pantaloni albi, cu un veston negru și poartă o cravată roșie cai muleta toreadorilor. Îl întreb pe Victor Ivanovici cu ce s-a dus la Tulcea. "Cu autobuzul", îmi spune. La întoarcere a plătit de la Tulcea la Constanța unui șofer 60 000 de lei. "Am
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
și Sud, povestite de Jules Verne și de alții. Obișnuindu-mă cu figurile generalilor Lee și Grant, îmi închipuiam că americanii trăiau la fel ca pe timpul războiului de secesiune, doar că nordiștii îi obligaseră pe sudiști să poarte și ei vestoane bleumarin. De la puștile din războiul de secesiune, am trecut direct la avioanele de bombardament americane care, pe la sfârșitul războiului, în vara anului 1944, apăreau în stoluri argintii pe cerul satului meu îndreptîndu-se, peste munți, spre rafinăriile de la Ploiești. Veneau totdeauna
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
a ațipit și, de la distanță, aruncă spre el, pe o traiectorie cu boltă, bucățica de cretă pe care o ține în mână. De cele mai multe ori chiar îl nimerește. Bucățica de cretă se rostogolește în cădere, lăsând o urmă albă pe vestonul lui bleumarin. Hei, ce faci acolo, dormi? De mirare e doar că cineva poate dormi sau măcar ațipi într-un asemenea vacarm. Toți se prăpădesc de râs în timp ce victima clipește des, buimacă. Dar domnul Panciu nu face niciun alt comentariu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în exterior condițiile sunt cu totul nefavorabile, ne uitam unul la altul parcă rostind în gând aceeași rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu și de încredere că ne va proteja în continuare. Fiecare își pipăia iconița din buzunarul de sus al vestonului, sporindu-și speranța salvării. Nu era timp de vorbă, și nici cazul, liniștea noastră făcând loc observatorilor de la tunuri, grupului de comandă, și ghidare a navei. Dar gândurile o zbugheau tăind întunericul și ceața, spre cei dragi care intuiau infernul
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
intelectuali evrei „asimilați”, fideli militar României: „A se scuti de precursori, de inventatori și fondatori din Valahia noastră, fugari de la armată cînd a venit vremea să ne apărăm țara. Tristan Tzara și Marcel Iancu erau tineri capabili de a purta veston militar în 1916-1918, așa cum au purtat Ion Trivale, Maxy, Marcel Pauker și atîția israeliți asimilați și cufundați, cot la cot cu românii, în interesele patriei comune”. Pandrea devine însă complet necreditabil cînd afirmă că „nu l-am găsit în nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ar fi voit să Îi compenseze pierderea pe care oamenii i-o produseseră. Dar ceea ce surprindea era vederea celuilalt braț, sau mai bine zis a puținului care mai rămăsese din el. Imediat sub articulația umărului, ieșea printr-o crăpătură a vestonului ca o suliță de flanc, acoperit de o cupă din alamă, probabil un vas din cârciumă. Omul surprinse privirea poetului. — Îți place Graalul meu, messere? Întrebă cu un glas ironic, apropiindu-i ciotul de față. — La Damietta ai fost rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era și el tată de familie. Cetățeana respectivă nici nu se sinchisi. Vorbea cu șeful „de așa manie” Încât se simți obligat să așeze cu grijă valiza unde se țin Îndeobște bagajele, după ce o șterse bine de praf cu mâneca vestonului, apoi se instală comod Într-un fotoliu, convins că totul se va sfârși cu bine și adormi. Alida Übelhart vorbea rar, zâmbind tot timpul, pe un ton concesiv, dispusă să ierte tonul agresiv al șefului de gară. Înțeleg că sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu revere lungi ascunse sub o blană bogată de nutrie din propria crescătorie, Încălțat cu pantofi de câteva milioane, pe care se așezau În două cute discrete manșetele pantalonilor săi marca Serousi, după cum se putea citi pe buzunarul interior al vestonului. Era un bărbat care se simțea peste tot acasă. Doar În propriile sale haine, acestea, părea că se afla Într-o vizită protocolară pentru care nu era pregătit. Îl urmau trei chelneri de Înălțimi diferite, dar, după uniforme, de la același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tablou nu-i spunea nimic. Îl și neglija de altfel. În mintea lui se legau și dezlegau afaceri. Dacă va da lovitura, se va Închina la tablourile astea ca la icoane. Se ridică din fotoliu fără grabă, Își Încheie nasturii vestonului, se apropie de tablouri și spuse: ăsta, ăsta și ăsta. La prețul cerut. Dă cineva mai mult? Lumea din fața lui Încremeni ca Într-un stop-cadru. Gestul său era răsplătit printr-o tăcere admirativă. Cineva scăpă un pahar dar paharul alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bunicul ei, Szilard Morar, zis Vasi, care i-a cumpărat la Viena. El i-a purtat mereu la biserică În fiecare duminică. Acasă, doar când aveau musafiri de seamă la masă. Când mâncau, Îi punea În buzunarul de la piept al vestonului În loc de batistă. În felul ăsta era sigur că nu Îi mai cădeau În supă. Îi purtase și ea la câteva serate În Casa Lendvay. Lumea zicea că semăna cu Thinagel Szerafin tânără, cu care se mândrea tot orașul. Ea Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu briciul. Când obosiră zbirii și se așezară asudați pe ladă, Paraschiv oftă ușor. Trase cu coada ochiului la tovarăș. Caiafa clipi, începînd să geamă. Tot trupul le ardea ca o râie. Nu mișcară. Făcură pe morții. Sergentul își scosese vestonul și își strânsese cureaua. Gîfua și din cămașă îi ieșeau aburi. Se făcu iar liniște. - Nimic! rosti șeful. Ceilalți suspinară. - Pune-i la ușă, câte unul! porunci. 240 Îl ridicară pe Gheorghe, că era mai aproape. Huiduma belise ochii și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai puțin izbutite ale dandysmului, „Bakst, cu aerul lui de bătrân reînrolat, cu părul rar, roșcat și o mică mustață ofițerească răsucită ridicol, miop, cu lornion, purtând smokingul ca un crupier, vorbind peltic, Stravinski, foarte dandy, cu pantalonul său muștar, veston negru, cămașă albă cu guler albastru, botine galbene, bine ras, cu părul blond, lins, cu dinții stricați, miop, cu buzele groase”: așa Îi observă, plin de cruzime, Paul Morand. Să fii Alma Mahler și să te copleșească farmecul de netăgăduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
luă motanul și poșeta și se așeză lângă profesor. Mângâia aparent distrată spatele lui Mirciulică, zbîrlindu-i blana. " Știu că te enervează, dragul meu, dar trebuie să fii furios. Am nevoie de lucrul acesta!" Agasat, motanul dădea din coada groasă atingând vestonul lui Ioniță Dragu. Bătrâna se scuză zîmbind: ― Te deranjează? E nervos bietul de el. A trecut prin momente dificile. Profesorul scutură amabil capul. ― Nu-i nimic, nici n-am băgat de seamă. " Așa, fetițo. Ca să nu te simți prost, Ioniță
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
prin el, lăsându-l pe parapet, cu ochii înspre liniile noastre... și, o tuli făcându-și cruce... „Doamni, iartă-mă... n-am avut încotro... șî el o fost un suflet...!“ Pentru faptele lui... Maiestatea Sa, i-a prins decorația de veston, cu mâna lui. Altădată, la un atac, o luat-o înaintea mea, și s-o pomenit înconjurat de trei turci mătăhăloși, care urlau... „Alah ...Alah!“, Pi doi dintre ei, nici n-am văzut când i-o dat gata, da‟ cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și de acceptat decât primul, când toate automobilele se opriseră, din senin, În același timp. Mașinile porniseră singure. Deasupra era o zi minunată. În cele câteva ore de nefuncționare a motoarelor, aerul se limpezise, iar cerul purta acum un minunat veston azuriu, În care câțiva nori Își prinseseră fireturile sub soarele sclipitor ca o decorație. Dacă În acea după-amiază te-ai fi aflat Într-un elicopter deasupra pieței, aceasta ți s-ar fi arătat ca o floare imensă, Întinzându-și leneșă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fost bine ? o întreabă, retrăgându-se, înviorat, dar ea răspunde doar privirii, neatentă și parcă opacă la cuvinte. Între noi apare brusc, șchiopătând ușor pe stânga, alt spectator. — A, uite-l pe Neagu. Îl cunoașteți ? — Da, desigur. Neagu poartă un veston de piele subțire, neagră, peste o cămașă kaki, fără cravată și - adevărată surpriză - e proaspăt ras, în acord cu chelia fără urmă de păr. Se înclină vag pe piciorul mai scurt către fată. Doctorul în estetică ! O cunoaște... i-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ciudată a cuvântului tumul, pe atunci cu semnificație misterioasă pentru Zare, decât de figura profesorului ce avea să-i devină peste alți mulți și nu prea mulți ani un prieten ciudat. — Înțeleg, zise Grințu descheindu-și Încă un nasture de la veston și tolănindu-se pe iarba uscată a taluzului, rămânând apoi minute În șir cu ochii Închiși și cu fața expusă spre soarele de toamnă neobișnuit de puternic. Zare Își descheie un bocanc, scoase piciorul din el și-i examină apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
al Pontului Euxin au pătruns cu o falsă dezinvoltură trei muncitori tineri, proaspăt bărbieriți, Îmbrăcați curat și corect, fără gust Însă, tăcuți și cu portofelele pline de sute, ușor de ghicit a fi la originea umflăturilor de pe piepții din stânga ai vestonului fiecăruia. Era duminică. Pe unul dintre cei trei Îl chema Zare Popescu.) Sunt un fiu al Revoluției. Poate că nu sunt un fiu bun. Dar sunt și rămân fiul Ei. (Valentin Kataev, Iarba uitării, ed. Univers, 1970, p. 133) (Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
masca dezamăgirii profunde. (Dialog cu unul dintre șefii de sală ai restaurantului N. Zare: — Domnu, vă rog, o masă. Șef sală: Privire triplu măsurătoare pentru cele trei frizuri proaspete, cele trei costume noi și cele trei umflături din stânga pieptului fiecărui veston: Concluzie: ușor dispreț. Decizie rapidă: tipii ăștia n-au decât să bea la altă cârciumă. Enunț: N-avem. Valerică Așchiopoaie: — Da’ șeia di colo? Înainte de a termina propoziția se și Îndreaptă spre cea mai apropiată masă liberă. Șef sală: O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ea pe ici pe colo. Orice om se naște original și moare o copie, își aduce aminte, și un firicel de tristețe i se strecoară în inimă. Oftează. Bătrânul Goethe! O copie...Pe zi ce trece, desigur, o copie în vestoane mov, cravate roz... Oftează din nou. Pe șoseaua Ștefan cel Mare traficul greu huruie în ambele sensuri. Din tramvaiul 34, călătorii privesc pe geam cum se lasă noaptea, cu fum, cu ceață, cu lumini verzi și roșii. Și tramvaiul face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la sigur trafic de copii. P.1. Îs ai matale? M. Nu. Au venit cu dânsa. P.2. Aha, al noulea pasager! Un moș, șapte copchii și o ba...ba...Bag de seamă că vreți să coborâți. Permiteți să pun vestonul sub...Mamă asta-i ca-n filme. P.1. Costică!!!! Legitemeaz-o! P.2. S-o...Ai o șampanie de la mine. Cetățeancă, sunt serg. major necăsătorit Lambă Costel de la Poliția Rutieră. Vă rog prezentați, pardon, vă prezint omagiile mele și o
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]