1,930 matches
-
se asociau deseori cu o personalitate similară. Sau poate că nu era vorba decât despre manifestarea reținerii pe care Deborah o avea de a strânge mâna femeii care-i furase soțul. Sunt încântată să fiu aici, a răspuns Deborah cu viclenie. Julia trebuia să recunoască faptul că, în secret, admira curajul lui Deborah de a veni singură, mai ales într-un loc unde singurii oameni pe care-i cunoștea erau Julia - parțial - și James. —Ai vorbit cu James? a întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
își aminti de recomandările ministrului de Interne în ajunul plecării sale spre El-Akab: „Nu te încrede în tuaregi, îi spusese. Nu te lăsa înșelat de înfățișarea lor, pentru că știu sigur că posedă mintea cea mai analitică și cea mai specială viclenie de pe continent. Sunt o rasă deosebită care, dacă și-ar propune, ne-ar stăpâni pe noi, cei de la mare sau de la munte. Un targuí poate să înțeleagă ce este marea fără s-o fi văzut vreodată sau să dezlege o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
unor animale mânate în turmă, răsfirându-se și regrupându-se și iar risipindu-se, după legi imemoriale ce călăuzeau și viața lui. Se vedea oglindit în privirile ochilor lor negri animate de o mobilitate neostoită, insistentă, lacomă, pendulând între frică, viclenie, implorare, și se simțea tot mai asemenea lor, preluându-le slăbiciunile și puterile ascunse, cu un gând de împotrivire de-acum, frământat de șansa unei eliberări. Șapte ani, da, timpul acela îl ținea legat de mâini și de picioare, prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
vroiai să vezi, adulmecai și nu credeai, răul lua alte și alte înfățișări, ispitindu-te și amăgindu-te iarăși și iarăși. Îl recunoșteai sau doar ți se părea, era la tot pasul și, cel mai adesea, vorbea în numele lui Dumnezeu. Viclenia lui era inepuizabilă și vorbea prin gurile celor care se închinau și îngenuncheau la mormintele ucișilor lor. Eroii-martiri, orfanii, în numele lor se făceau și se desfăceau alianțe, apăreau și dispăreau partide, se formau centrele de putere care aveau să decidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și Îl conduc În luptă. Primele confruntări se Întorc În avantajul lor, sultana trebuie să se retragă la Isfahan, care este imediat supus asediului. Dar Terken nu e femeia care să se dea bătută; ca să se apere, e capabilă de viclenii care vor rămâne celebre. Ea le scrie, de exemplu, câtorva guvernatori de provincii niște scrisori Întocmite astfel: „Sunt văduvă, am În grijă un copil nevârsnic, care are nevoie de un tată să-i călăuzească pașii, să conducă imperiul În numele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și vor putea predica ziua În amiaza mare.” Într-adevăr, după atâția ani de persecuții, sute de ismailiți ies la lumină. Convertirile se Înmulțesc. În anumite cartiere, aceștia alcătuiesc străji Înarmate În sprijinul sultanei. Cu toate acestea, cea din urmă viclenie a lui Terken este, probabil, cea mai ingenioasă și mai Îndrăzneață: emirii din anturajul ei se prezintă, Într-o zi, În tabăra dușmană, anunțându-l pe Barkyaruk că au hotărât s-o părăsească pe sultană, că trupele lor sunt pregătite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
n-am văzut, din partea ta, decât credință, devotament și afecțiune filială, n-am vrut nicicând să tulbur trecutul. — În acea zi, ofițerii din Nizamiya știau că aveam să te salvez și să plec Împreună cu tine. Asta făcea parte dintr-o viclenie pe care o născocisem eu. Înainte de a continua, Îi toarnă stăpânului și sieși o foarte necesară cupă plină ochi cu vin rubiniu. Nu uita că pe lista condamnaților, Întocmită de mâna lui Nizam al-Mulk, exista un om la care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu mă va ajuta, ci-mi va ține și tot felul de discursuri moralizatoare. Cu Daisy e altceva. Am s-o sun mâine s-o pun la curent cu noile mele obsesii. Poate că nu aș fi copt cu multă viclenie acest plan, dacă nu aș fi văzut-o pe ea împreună cu Finn. Știu că nu-i bine. Nici sănătos. Dar abia aștept să trec la acțiune. Pentru că sunt conștientă că nu e în regulă ce fac, îmi propun mie însămi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fel. A fost mai bine... Nu mai aveam nimic să ne spunem, nimic constructiv, adică... zic eu. Matt dă din cap înțelegător. —Am înțeles. Ați pus punct definitiv. Probabil e mai indicat. El ce mai face? îl interoghez eu cu viclenie, deși ar fi fost bine să mă abțin. —E foarte bine. Nu mă mai sună ca înainte, îl știi cum e. L-am vizitat acum câteva luni. Părea că se mai înveselise după... înțelegi tu. S-a apucat iar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cu totul, cu atât efectul medicamentos e mai puternic. Și iată că, din pubis, un curent infinitezimal se transmite cutiei și flipper-ul ascultă fără să se nevrozeze, biluța aleargă Împotriva naturii, Împotriva inerției, Împotriva gravitației, Împotriva legilor dinamicii, Împotriva vicleniei constructorului care o voia iute, și se Îmbată de un fel de vis movendi, rămânând În joc mult mai mulți timpi memorabili și imemoriali. Dar se cere un pubis feminin, care să nu intercaleze corpi cavernoși Între osul iliac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
a intrat în conac înaintea mea, dar eu n-am omorît-o! ― Să iasă Petre a Smarandei! strigă prim-procurorul liniștit. ― Mort... mort! răsunară mai multe glasuri. Maiorul Tănăsescu fierbea. Nu se putu stăpâni. Țăranul acesta i se părea de o viclenie revoltătoare. Se năpusti brusc asupra lui: ― De ce nu spui, tîlharule?... De ce-ai omorît-o, tîlharule?... Și de ce ai bațjocorit-o și ai necinstit-o?... Ai poftit la trup de cucoană mare, spurcăciune blestemată? Toader Strîmbu își ferea capul de plesniturile cravașei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
abilitatea de a învăța. Deși total străină de inteligența care l-a construit pe Nostromo, ea a ajuns într-un timp record să știe exact cum să se orienteze prin navă fără să fie detectată. Face dovada promptitudinii, puterii și vicleniei. Un asemenea prădător, noi nu am mai întâlnit până acum. Așadar nu este deloc surprinzător că am eșuat în încercările noastre! ― Se pare că vrei să abandonezi! ― Constat numai evidență. ― Aceasta este o astronavă modernă, bine echipată, aptă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
divină” scrie că omul are două naturi: O natură inferioară animalică, dobândită și moștenită din evoluția înregistrată în el pe vecie, conform teoriei lui Darvin. Această natură determină instinctele: de conservare (agresivitate), de procreare și caracterele: egoism, cruzime, frică, lăcomie, viclenie. O natură divină dată de Inteligența Cosmică. Natura divină determină inteligența, judecata, înțelepciunea și puterea de a domina instinctele. Natura animalică, numită și umană, este puternică și acționează instantaneu, pe când natura divină trebuie dezvoltată. Autorul scrie „Înțelepciunea a apărut prima
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
cu lumina rațiunii. Total diferită este în schimb poziția hegeliană, care se folosește din plin de conținuturi ale Revelației: forma trinitară a Absolutului, istoria umană ca dialectică a căderii și mântuirii, rezultatul escatologic al istoriei cu Providența travestită în veșmintele «vicleniei rațiunii». Aceste concepte, evident transformate din adevăruri revelate, și-au pierdut totuși caracterul lor de mistere religioase, fiind complet raționalizate. Dinamismul lor intern a fost transformat într-o structură dialectică, elaborată în limitele unui anumit imanentism metafizic. Strict vorbind, sfântul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
ieși din arcanele stilului? Cum, cu ce instrumente, poți așterne pe-o pagina o mărturie pură, eliberată din carcerele convenției artistice? Să mă adun și să am curajul să recunosc: în nici un fel. Am știut asta de la început, dar, în viclenia mea de animal încolțit, am ascuns jocul meu, miza mea, pariul meu, de privirile tale. Pentru că, în cele din urmă, am mizat tot pe literatură. Am folosit, în raționamentul meu masochist, pascalian, tocmai ceea ce părea că îmi stă împotrivă. Iată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
potcoavei la țăruș până la poker, părea că destinul îl folosea ca pe un bufon, că îl privea cu un ochi mereu ironic. Ruleta a fost marea lui șansă, și e uimitor cum acest om rudimentar în gândire a avut totuși viclenia să profite de singurul punct unde putea să străpungă, ca un scorpion, platoșa sorții și să transforme batjocura veșnică într-un etern triumf, în ce fel? Mi se pare acum simplu, primitiv și în același timp genial de simplu: Ruletistul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
arămiul delicat al obrajilor. Nasul era prelung și subțire, dar armonios, iar șanțul de sub nările creionate simetric, neobișnuit de adânc. Ținea totdeauna buzele ferm lipite, nu-și dezvelea dinții aproape niciodată, dar zâmbea uneori cu gura umedă, exprimând ceva între viclenie, ironie și simplă blândețe. Acum însă, pe când îl căram spre groapă, avea o expresie de concentrare extremă. Oboseai numai privindu-l. Eu îl țineam de brațul stâng, când, ajunși pe buza șanțului, am simțit deodată că zvârcolirile lui capătă o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am mai privit o dată, mamă și fiu, în cadrul ușii, el ținînd-o tandru după mijloc, iar ea imensă, cețoasă, în capotul de satin roșu, apăsîndu-i o mână pe umăr. Zâmbeau amândoi cu același zâmbet, care putea să însemne atâtea lucruri, de la viclenie la ironie sau, pur și simplu, blândețe. Amândoi aveau pleoapele complet lipite de gene și tivite delicat cu negru. Am plecat foarte tulburat. Afară m-am întîlnit cu Luci și i-arri povestit ce văzusem. Nu puteam pricepe când cumpărase Mendebilul stiloul-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dar după un moment: "Azi am băut pentru divorțul nostru, OK? Știu cine va fi viitorul..." La care, deși știam că vorbea serios, am încercat să iau totul în glumă. I-am luat fața în palme. Avea aerul acela de viclenie somnoroasă: je m'en fiche. Am privit-o în ochi, concentrîndu-mă cum n-am făcut-o niciodată. Am silit-o să rămână așa câteva minute bune." Până la catastrofă nu-mi mai amintesc decât o singură scenă, când, în vacanța de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
unei oglinzi care reflectă grotescul acesteia. Într-o astfel de oglindă își perindă chipurile cei care și-au rostuit rangul superiorității lor prin înșelarea feroce și îndurerarea celorlalți semeni mai puțin capabili de rezonanțe distructive. Perfidia și șerpuirea alunecoasă a vicleniei, excesele viciului și intoleranțele aroganței, ascuțișul perforant al răutății ce se înveșmântă în constanta ascunderii de sine, brutalitatea care sfidează și oprimă, gândul josnic ce ignoră plângerile suferinde toate aceste distorsiuni macabre ale conținutului existențial sunt purtate de mâna noduroasă
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
îi inundă câmpul vizual și îl împiedică să vadă pe autenticul sosit care se perindă nestingherit și primejdios în saloanele intime ale personalității sale. Să-l înlocuim acum pe naivul predispus înșelării cu cel care s-a confruntat deja cu viclenia metafizică a răutății plătind tributul decepției și-al sacrificiului de sine către zeul negativității umane. Maturitatea unui astfel de combatant învins și proiectat în obscuritatea resemnării survine din mijlocul acestei resemnări. După efectul copleșitor și debusolant al înfrângerii consumate, o
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
întinderile lăuntrice nesfârșite și devenind pentru acestea fereastra revărsării lor spre lume. Cetatea interiorității celui care a depășit naivitatea fiind încercat prin confruntări pierdute rămâne acum închisă pentru străinul ce-i solicită deschiderea pătruns de mirajul răutății sfredelitoare. Mai mult, vicleniei acestui călător i se iese în întâmpinare. El este salutat aproape de zidurile lăuntricului, este întârziat și apoi, oprit din graba sa malefică. În această pauză a suspiciunii reciproce, în paranteza-breșă unde cele două conștiințe plutesc purtate de eterul iscodirii, balanța
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
decăt de propria sa evaluare eronată asupra potențialităților sale și ale adversarului. Îi lipsesc cunoașterea resortului confruntării și plusul de energie în raport cu ofensiva celuilalt. În acest context, se pierde un conflict-duel și nu o confruntare capcană. Răutatea renunță la marama vicleniei pentru că, în asaltul său, nu mai întâlnește fragilitatea naivității. Ea poate izbândi sau rata în demersul său malefic. Însă, ceea ce importă aici este nu rezultatul expansiunii uneori debordantă a negativității celuilalt, ci însăși această negativitate. Prin urmare, în ce constă
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Omul se împrumută în această perspectivă din ferocitatea viețuitoarelor pe care le-a depășit prin inteligență. Din pol al inter-relaționării benefice cu semenul ce-i punctează apropierea el devine agentul unei jungle emancipate, vânător abil și prădător inspirat de scânteierile vicleniei. Condus de mirajul distrugerii și neutralizării celuilalt, o astfel de individualitate este determinată, în opțiunile și actele sale, prin răutatea ce se relevă ca impuls cotropitor spre mai mult. Acest mai mult indică o sete nestăvilită de surpare metafizică a
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
acest iureș trepidant spre atingerea reușitei mundane postulată iluzoriu ca pisc izbăvitor al existenței individuale, fiecare poate fi chiar prin lejeritatea neintenționării, obstacol și temei al încurcării pentru celălalt. Aici survin orgoliul concurenței, invidia dublată de exagerarea sentimentului de neputință, viclenia ca înțelepciune trunchiată și decăzută, falsitatea compătimirii de sine, răutatea glacială înveșmântată în fardurile înșelătoare ale unui curaj ancorat într-o dreptate inexistentă, slăbiciunea isterică ascunsă de masca care mimează rafinamentul și buna-credință, vorbirea intensă ce sub stindardul nevoii eliberatoare
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]