1,615 matches
-
vol.II al Gramaticii, sub titlul Construcții reflexive și construcții reciproce. (pp. 145-167). * DIATEZA este expresia lingvistică a raportului dintre relația semantică autor - acțiune - obiect și relația sintactică subiect - verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
treia în care sensul de diateză este autonom sau relativ autonom de locutor. I. O anumită realitatea extralingvistică - substrat al raportului semantic nume A (autor) - verb (acțiune) - nume B (obiect) poate fi privită de locutor din două perspective: 1. Subiectul vorbitor ia ca punct de plecare termen de bază, „obiectul” A, interpretat semantic printr-un substantiv: Copilul, privit ca autor/agent al unei acțiuni, interpretată semantic prin verbul a descoperi, iar, ca punct de ajungere, „obiectul” B, interpretat semantic prin substantivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termen de bază, „obiectul” A, interpretat semantic printr-un substantiv: Copilul, privit ca autor/agent al unei acțiuni, interpretată semantic prin verbul a descoperi, iar, ca punct de ajungere, „obiectul” B, interpretat semantic prin substantivul insula. Din această perspectivă, subiectul vorbitor realizează enunțul sintactic: Copilul meu a descoperi insula. 2. Subiectul vorbitor ia ca punct de plecare „obiectul” B, insula, trecând „obiectul” A pe poziția de punct de ajungere, prin enunțul: Insula a fost descoperită de copilul meu. Conținutul semantic al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
privit ca autor/agent al unei acțiuni, interpretată semantic prin verbul a descoperi, iar, ca punct de ajungere, „obiectul” B, interpretat semantic prin substantivul insula. Din această perspectivă, subiectul vorbitor realizează enunțul sintactic: Copilul meu a descoperi insula. 2. Subiectul vorbitor ia ca punct de plecare „obiectul” B, insula, trecând „obiectul” A pe poziția de punct de ajungere, prin enunțul: Insula a fost descoperită de copilul meu. Conținutul semantic al diatezei verbului este: • activ, din prima perspectivă, impus de „activitatea” subiectului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de „activitatea” subiectului gramatical, expresie sintactică a autorului (în mod firesc, activ) acțiunii verbale; • pasiv, din a doua perspectivă, impus de „pasivitatea” subiectului gramatical, expresie sintactică a „obiectului” (în mod firesc, pasiv) acțiunii verbului. II. Perspectiva din care privește subiectul vorbitor realitatea poate rămâne aceeași, dar se produc schimbări în realitatea extralingvistică: Tatăl și-a regăsit copilul. Tatăl a fost regăsit de copil. Deosebirea dintre cele două enunțuri sintactice reflectă două sensuri diferite de desfășurare a acțiunii în plan ontologic: 1
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru interpretarea aceleiași realități: Tatăl a găsit copilul. Copilul a fost găsit de tată. (Activ) (Pasiv) Tatăl a fost găsit de copil. Copilul și-a găsit tatăl. (Pasiv) (Activ) III. Situația din plan referențial nu poate fi privită de subiectul vorbitor din perspective diferite când, sau există doar un „obiect” - punctul de plecare, autor al acțiunii: Soarele răsare., sau „obiectul” A și „obiectul” B sunt ipostaze diferite ale unui „obiect” A, activ, autor, subiect gramatical, iar se este ipostaza de „obiect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul la diateza activă se caracterizează prin trăsătura +activitate, în înțeles sintactic: autorul exprimat prin substantivul (pronumele, propoziția) - subiect „face” acțiunea exprimată prin verbul predicat; acțiunea pleacă de la „obiectul” - autor/agent al acțiunii, interpretat lingvistic prin termenul situat de subiectul vorbitor în poziția de subiect gramatical: A șMariaț a plecat. În enunțurile cu verbe tranzitive, acțiunea care pleacă de la un autor/agent al acțiunii își află punctul de sosire în obiectul interpretat lingvistic printr-un termen realizând sintactic funcția de complement
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în persoană și număr: Eu mă + recunosc. șp.I,sg.ț șp.I,sg.ț șp.I,sg.ț Se supune aceluiași acord și cel de-al patrulea termen, dacă este introdus în sintagmă, cu diferite motivări stilistice, de subiectul vorbitor. Expresia sintactică a semanticii morfemului de diateză, acuzativul formei lungi a pronumelui reflexiv este însoțit de morfemul de caz pe: „M-am uitat pe mine însumi...” Diateza reciprocătc "Diateza reciproc\" Sintagma care asigură situarea verbului la diateza reciprocă este alcătuită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul este tranzitiv, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții sintactice: morfemul se+verbul + un substantiv (pronume)/o propoziție. Se citește ziarul. (predicat) (subiect) În plan semantic, diateza impersonală exprimă absolutizarea acțiunii verbale în interpretarea lingvistică a realității; subiectul vorbitor reține doar desfășurarea acțiunii; în consecință, suspendă total relația cu un subiect gramatical în cazul verbelor intranzitive: Se trăiește greu. sau o situează în sfera semantică a subiectului-agent nedeterminat, în cazul verbelor tranzitive: Se spun multe. Observații: În sintagmele cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categoriei gramaticale mod prezintă două (conjunctivul, optativul, prezumtivul și infinitivul) sau mai multe (indicativul) timpuri. În realitatea funcționării limbii, însă, categoria fundamentală, înglobantă, a verbului este timpul; modul și aspectul sunt variante diferite în care este înscris timpul, de către subiectul vorbitor, în desfășurarea raportului enunțare-enunț, propriu actului de comunicare. TIMPULtc "TIMPUL" Se consideră că timpul este o categorie gramaticală universală; caracterizează, ca și persoana, verbul în toate limbile care cunosc această clasă lexico-gramaticală. Conținutul său categorial are natură deictică și sintactică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specific al desfășurării raportului timp noțional - timp gramatical, orientat de (A) dubla natură, deictică și sintactică a categoriei gramaticale a timpului și (B) de complementaritatea cu alte două categorii gramaticale, aspectul și modul, expresie a perspectivei în care înscrie subiectul vorbitor acest raport. A. Dubla natură a timpului gramatical se reflectă în dezvoltarea a două categorii de timpuri, sub aspect semantic: • timpuri absolute, de natură deictică; • timpuri relative (de relație), esențial sintactice. Planul semantic al timpurilor absolute își are originea în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mare, prin restaurante.”. Nefiind raportată la momentul enunțării, acțiunea verbului este imperfectivă: îi lipsește reprezentarea încheierii sale. Varianta temporală am cântat dezvoltă același sens, de trecut, prin raportare la prezentul procesului de comunicare. Această temporalitate este concomitent raportată de subiectul vorbitor și la durata (momentul) procesului de comunicare, în funcție de care acțiunea este reprezentată ca încheiată, perfectivă. Opoziția perfectiv - imperfectiv 19 se corelează cu opoziția împlinit - neîmplinit. Sub aspectul cunoașterii din partea subiectului vorbitor, aspectul perfectiv semnifică realizarea pozitivă a cunoașterii. Enunțul „Am
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare. Această temporalitate este concomitent raportată de subiectul vorbitor și la durata (momentul) procesului de comunicare, în funcție de care acțiunea este reprezentată ca încheiată, perfectivă. Opoziția perfectiv - imperfectiv 19 se corelează cu opoziția împlinit - neîmplinit. Sub aspectul cunoașterii din partea subiectului vorbitor, aspectul perfectiv semnifică realizarea pozitivă a cunoașterii. Enunțul „Am cântat.” înseamnă $Eu știu că$$ am cântat = am dus la capăt acțiunea de a cânta. Aspectul imperfectiv semnifică absența cunoașterii privind gradul de desfășurare a acțiunii verbale; e posibil ca acțiunea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ale categoriei aspectului, deși aceste opoziții au fost înscrise și într-o altă categorie gramaticală: mod al acțiunii verbale. Oricum ar fi numită categoria pe care o reprezintă, aceste opoziții au caracter obiectiv; nu mai reprezintă expresia intervenției (poziției) subiectului vorbitor. În condițiile păstrării termenului de aspect, se impune distingerea a două variante ale categoriei: Aspectul subiectiv - expresia modului specific de înscriere de către subiectul vorbitor a temporalității acțiunii verbale în durata enunțării; Aspectul obiectiv - expresia modului specific de desfășurare obiectivă a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe care o reprezintă, aceste opoziții au caracter obiectiv; nu mai reprezintă expresia intervenției (poziției) subiectului vorbitor. În condițiile păstrării termenului de aspect, se impune distingerea a două variante ale categoriei: Aspectul subiectiv - expresia modului specific de înscriere de către subiectul vorbitor a temporalității acțiunii verbale în durata enunțării; Aspectul obiectiv - expresia modului specific de desfășurare obiectivă a acțiunii verbale în durata enunțului. Prin aspectul subiectiv, subiectul vorbitor modalizează temporalitatea acțiunii verbale; el o poate prezenta ca: • perfectivă: Am traversat în fugă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a două variante ale categoriei: Aspectul subiectiv - expresia modului specific de înscriere de către subiectul vorbitor a temporalității acțiunii verbale în durata enunțării; Aspectul obiectiv - expresia modului specific de desfășurare obiectivă a acțiunii verbale în durata enunțului. Prin aspectul subiectiv, subiectul vorbitor modalizează temporalitatea acțiunii verbale; el o poate prezenta ca: • perfectivă: Am traversat în fugă bulevardul. • imperfectivă: Pe când traversam bulevardul, m-am auzit strigat de cineva. Prin aspectul obiectiv, subiectul vorbitor descrie modul de desfășurare sau momente, etape în desfășurarea acțiunii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a acțiunii verbale în durata enunțului. Prin aspectul subiectiv, subiectul vorbitor modalizează temporalitatea acțiunii verbale; el o poate prezenta ca: • perfectivă: Am traversat în fugă bulevardul. • imperfectivă: Pe când traversam bulevardul, m-am auzit strigat de cineva. Prin aspectul obiectiv, subiectul vorbitor descrie modul de desfășurare sau momente, etape în desfășurarea acțiunii verbale în planul enunțului - obiect al comunicării lingvistice. Acțiunea se poate înscrie în opoziția: (a) singularitate: a citi (b) pluralitate: a reciti sau (a) iminent: stă să adoarmă (b) incoativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mereu. MODULtc "MODUL" Dacă aspectul (varianta subiectivă) modalizează direct planul semantic al categoriei gramaticale a timpului, categoria gramaticală a modului modalizează planul semantic al verbului înscris într-o perspectivă temporală. Modul este o categorie prin care se exprimă implicarea subiectului vorbitor în desfășurarea raportului semantic dintre verb (realitate lingvistică) și o acțiune (stare etc.) (realitate extralingvistică), interpretată prin enunțul sintactic - obiect al procesului de comunicare. Situat în centrul actului lingvistic, ca nucleu și condiție esențială a comunicării, verbului îi sunt imanente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine în structura enunțului ca expresie a atitudinii subiectului vorbitor, ci impusă de exigențe ale sintaxei limbii române; subiectul vorbitor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine în structura enunțului ca expresie a atitudinii subiectului vorbitor, ci impusă de exigențe ale sintaxei limbii române; subiectul vorbitor nu mai are libertate de alegere. Verbul a trebui, de exemplu, impune modul conjunctiv și ca verb predicativ: Trebuie să plece la Veneția, și ca verb semiauxiliar: Trebuie să fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine în structura enunțului ca expresie a atitudinii subiectului vorbitor, ci impusă de exigențe ale sintaxei limbii române; subiectul vorbitor nu mai are libertate de alegere. Verbul a trebui, de exemplu, impune modul conjunctiv și ca verb predicativ: Trebuie să plece la Veneția, și ca verb semiauxiliar: Trebuie să fi plecat la Veneția. În sistemul limbii și în funcționarea limbii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două sau mai multe trăsături semantice modale, iar, pe de alta, aceeași trăsătură semantică intră în dezvoltarea sferei semantice a mai multor moduri (variante, termeni corelativi modali). 1. Certitudinea se combină, de regulă, cu realitatea și cu detașarea obiectivă; subiectul vorbitor constată doar desfășurarea unei acțiuni, existența unei stări. Acțiunea este sigură pentru că este reală; subiectul vorbitor nu se implică, pentru că el descrie doar procesualitatea, sau se implică în acest fel doar - situează acțiunea sau constată situarea acțiunii (stării) în perspectiva
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltarea sferei semantice a mai multor moduri (variante, termeni corelativi modali). 1. Certitudinea se combină, de regulă, cu realitatea și cu detașarea obiectivă; subiectul vorbitor constată doar desfășurarea unei acțiuni, existența unei stări. Acțiunea este sigură pentru că este reală; subiectul vorbitor nu se implică, pentru că el descrie doar procesualitatea, sau se implică în acest fel doar - situează acțiunea sau constată situarea acțiunii (stării) în perspectiva realului. Este propriu acest plan semantic modului Indicativ: „A plecat de vineri la mânăstiri.” 2. Incertitudinea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nerealizată sau vorbitorul nu știe dacă este realizată; el nu are certitudinea realizării ei, dar nici a nerealizării ei. Acțiunea poate fi considerată (gândită) din mai multe unghiuri: • din unghiul posibilității, în raport cu realizarea; acțiunea (starea) poate deveni reală, dar subiectului vorbitor îi lipsește certitudinea în acest sens; este semantica specifică modului Conjunctiv: „Să fie luni, să fie duminică?” • din unghiul posibilității în sine, fără perspectiva realului; potențialitatea în sine, virtualitatea; este conținutul semantic propriu modului Potențial: „Ai zice că e beat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să fie duminică?” • din unghiul posibilității în sine, fără perspectiva realului; potențialitatea în sine, virtualitatea; este conținutul semantic propriu modului Potențial: „Ai zice că e beat.” • din unghiul probabilității, al ipotezei, al prezumției; acțiunea poate fi reală sau ireală; subiectul vorbitor optează pentru una din ipoteze; este conținutul specific modului Prezumtiv: „Va fi fiind/fost bolnav de n-a venit.” 3. Irealitatea rămâne în afara opoziției certitudine - incertitudine și se combină cu implicarea subiectivă sau cu atitudinea de detașare; • acțiunea este dorită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]