1,862 matches
-
ființa sa trecătoare. Trupul său e supus mereu schimbării. Azi e tânăr, mâine bătrân. Azi e acoperit de haine, mâine de frunze, ape sau pământ. Azi e copil, mâine bărbat, poimâine femeie... Tot răul lumii pleacă de la această grijă. Nici vrabia, nici graurul, nici viermele care se târăște sub pămînt nu sunt preocupați de viitor. Îngrijorarea sa „absurdă” contaminează tot ce-l Înconjoară. Tot ce ating mâinile sale se transformă În boală. În consecință, după opinia lui Oliver, munca Îmbolnăvește nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din mușteriii ce se Înghesuie la mese. „Faceți cumva aluzie la cei prezenți?” Întrebă Bikinski. „Păi ar avea vreun rost să-i zgândăr cu vorba mea pe cei absenți?” Spunând acestea, starea de depresie a lui Noimann se accentuă. Ciripitul vrăbiilor, pleoscăitul apei din havuz, precum și gânguritul guguștiucilor ce se fugăreau, umflându-și mereu gușile, pe acoperișul de olane al terasei Îl aduse Într-o stare de muțenie. Noimann se pleoști și se adânci În sine. Ceilalți Îl Întrebau câte ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
această șleahtă de pierde-vară care beau și pălăvrăgesc despre orice vrute și nevrute, fără să-și bată prea mult capul cu ziua de azi sau cea de mâine...” Afară, aerul părea să se mai fi răcorit. Apa din havuz susura liniștit. Câteva vrăbii țopăiau, ciripind de zor, pe marginea lui alunecoasă. Terasa gemea de oameni. Glasurile clipoceau Îndepărtate, vuind ca-ntr-o piscină. Noimann Își privi vârful pantofilor pe care se depusese un strat fin de praf. Manșetele pantalonilor purtau urmele unor stropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
readus pe băieți la viață! Numai să fi existat o punte peste prăpastia care se deschisese între el și lume. Dar el preferă să ridice zidul. Așeză cărămidă peste cărămidă, închizând etanș între ele, ultimele crâmpeie ale virtuții sale, o vrabie într-o eprubetă de sticlă, bătând din aripi în timp ce aerul era scos afară. A simțit că nu are altă opțiune. Zidul le-a dat celor doi Macfarlane un fel de echilibru, lăsându-i lui Elspeth destul spațiu să încerce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
trece în hotarul de himeră mult prea ninsă unde toată veșnicia e pierdută-n alb de lapte și-mi surâde doar pe vifor când sfielnic mă străbate și te văd prin tâmpla porții cum îți strângi căuș în palmă două vrăbii geruite-n pribegirea lor cea calmă eu voi cere să se schimbe să se uite neuitarea și să-ți pun în ochi corăbii să ne-aducă depărtarea o să-ți cumpăr flori din gheață și vernil pentru inele o să-ți dărui
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
o sută de mile de Orașul Interzis! Curtea este uluită. Kuei Liang izbucnește în lacrimi pe măsură ce oferă mai multe amănunte. În timp ce ascult, în fața ochilor îmi apare o imagine de pe vremea când am văzut cum un băiat din sat chinuia o vrabie. Băiatul era vecinul meu și găsise vrabia într-o groapă de gunoi. Se părea că micuța creatură tocmai învăța să zboare, însă căzuse și își rupsese aripa. Când băiatul a ridicat pasărea, din pene picura apă murdară. A pus vrabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Curtea este uluită. Kuei Liang izbucnește în lacrimi pe măsură ce oferă mai multe amănunte. În timp ce ascult, în fața ochilor îmi apare o imagine de pe vremea când am văzut cum un băiat din sat chinuia o vrabie. Băiatul era vecinul meu și găsise vrabia într-o groapă de gunoi. Se părea că micuța creatură tocmai învăța să zboare, însă căzuse și își rupsese aripa. Când băiatul a ridicat pasărea, din pene picura apă murdară. A pus vrabia pe o piatră de șters picioarele din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
vrabie. Băiatul era vecinul meu și găsise vrabia într-o groapă de gunoi. Se părea că micuța creatură tocmai învăța să zboare, însă căzuse și își rupsese aripa. Când băiatul a ridicat pasărea, din pene picura apă murdară. A pus vrabia pe o piatră de șters picioarele din fața casei sale și ne-a chemat să venim să ne uităm. Am văzut cum inima micuță bătea înăuntrul trupului păsării. Băiatul a răsucit vrabia încoace și încolo, trăgând-o de picioare și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ridicat pasărea, din pene picura apă murdară. A pus vrabia pe o piatră de șters picioarele din fața casei sale și ne-a chemat să venim să ne uităm. Am văzut cum inima micuță bătea înăuntrul trupului păsării. Băiatul a răsucit vrabia încoace și încolo, trăgând-o de picioare și de aripi. A continuat să facă asta până când pasărea nu s-a mai mișcat. — M-ai dezamăgit, Kuei Liang! mă trezește strigătul lui Hsien Feng. Îmi pusesem credința în succesul tău! — Majestatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
vreo vorbă, căci Îi bucura gândul că-și vor face singuri de mâncare din vânatul prins chiar de ei. Lică, Îndemânatic, Începu să smulgă penele și fulgii. Găinușa nu era mai mare decât un guguștiuc, iar jumulită arăta cât o vrabie. Tăiară bucățile mici și, Împreună cu ficatul, inima și pipota, le Înșirară pe o țepușă. Nu le mai ardea nicicum de pescuit și parcă uitaseră cu totul de ce veniseră acolo. Plasa atârna, obosită și murdară, Între aracii Înfipți În pământ. Blondul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vârî În valiza de lemn pe care o ținea sub pat. A doua zi, trei sferturi dintre soldați plecară către casele lor. Era o liniște nelalocul ei, barăcile deodată se făcuseră uriașe și pustii. Se auzea pentru Întâia oară ciripitul vrăbiilor, iar lătratul potăilor costelive se prelungea În ecouri nefirești printre magaziile de tablă. Camioanele verzi se arătau de tot pașnice, așa cum zăceau tăcute pe platformă și Își Încălzeau străvechea tăblărie la acel soare pașnic și binevoitor. De soldați nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu sare grunjoasă, se legănau de câte o sârmă de altă creangă, mai subțire; capetele potăilor, cu dinții rânjiți și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă, era și ea adevărată. Stoluri de vrăbii Își luau zborul și sfârâitul aripilor părea durduit de copite În goană; zborul guguștiucilor suna mai ascuțit decât șuierul gloanțelor. Dar cele care le luau răsuflarea erau zborurile tăcute ale bufnițelor și cucuvelelor. Ochii lor uriași, galbeni și orbi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Închegat. Vițelul, În goana lui, Îi stârnise și pe ceilalți din țarc și se pornise o roată nebună, de mugete și culori. Vacile din grajd Începuseră și ele să urle și să smucească lanțurile cu care erau priponite. Zeci de vrăbii care Își făcuseră cuiburile Între căpriorii acoperișului și plăcile ondulate de azbociment zburau bezmetice și chirăiau asurzitor. Urlete se auzeau și din grajdurile vecine și, În scurtă vreme, tot sectorul zootehnic al Colectivei țipa a foc, a lup, a inundație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și incapabil de a face lucruri bune) - arbitrul, deci, acest ticălos pe care pământul Încă Îl rabdă, În loc să se crape și să-l Înghită, a dictat patru lovituri de pedeapsă Împotriva alor noștri. Cum se găinăța o cioară sau o vrabie În capul vreunui jucător din acel nenorocit de sat, cum arbitrul acorda penalti de parcă jucătorii noștri se făceau vinovați de micțiunile Înaripatelor. Ținem să-l Încredințăm pe acel limbric corupt că, atunci când ne vom deșerta noi mațele În capul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o cafetieră și o zaharniță, pe care cerșetorul pretindea că le furase, Înainte să i se amputeze picioarele În urma unui accident de muncă, dintr-un vagon-restaurant austriac, plin de fandosiți cu nasul pe sus. Asprul domn cu mustăți ca două vrăbii de o parte și de alta a nasului chibzuise câteva clipe, Întrebându-se dacă se cădea să cumpere lucruri furate. Ajunsese la concluzia că o astfel de tranzacție ar fi fost foarte morală, deoarece obiectele fuseseră furate de la niște austrieci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe alții. Acum, Însă, Îl apucase un dor de om bătrân de zarvă, de miros de varză murată, tarhon, pătrunjel și mărar, caise, piersici, usturoi, castraveți, de asfaltul veșnic ud, de grătarul care răspândea fum gros de cârnați fripți, de vrăbiile care cuibăreau și se gâlceveau zgomotos sub acoperișul pieței. De cu seară Își pregătise coșul Înalt, din nuiele Împletite: pusese În el, potrivindu-i cu grijă, pepenii galbeni și, ca să-i ferească de zdruncinături și lovituri, presărase printre ei paie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Coborî, Își Îndreptă cu greu șalele amorțite și gâtul țeapăn, Își scoase coșul din burta mașinii. Dădu câțiva mărunței unui puradel care Îl ajută să-și care marfa până În piața de peste drum. Aici nu se lăsă Înfiorat nici de zbenguielile vrăbiilor ce cuibăreau sub acoperiș, nici de mirosurile pe care atâta și le dorise, nici de clocotul și nici de zarva omenirii. Nu pricepea ce se petrecea cu el, ce căuta el acolo, străin și stingher În acel furnicar amețitor. Câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Membru al Academiei Bârlădene MAMEI Nu mi‐ai lăsat nici părul de ovăz, Nici fruntea‐naltă, pururea senină. Doar dulcea ta tristețe mi‐ai lăsat‐o, Doar inima ta caldă, mult prea caldă. * CÂNTEC șOPTIT (fragment) Odată am ucis o vrabie Am tras cu praștia în ea și‐am lovit‐o Pe urmă o zi și o noapte întreagă Am tot plâns‐o, am tot jelit‐o. Nu m‐ a bătut mama, nu m‐ a certat. Țineam în mână o bucată
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
aparține ... Al. Vlahuță (1858‐1919) ‐ „Odinioară, poate și acum, elevii liceului „Codreanu” și îndeosebi Vlahuță și prietenii lui, nu cunoșteau alte distracții decât cetitul cărților și plimbările pe aleile retrase din grădina publică (a Bârladului n.n.) sau dealul „Țuguiata” Gheorghe Vrabie „Bârladul cultural”, p.145 MAMEI ( fragment ) Din vremile apuse ș‐ atât de fericite, Aducerile‐aminte adesea mă‐ mpresoară. Ce de viață‐n urmă !... Ca un potop mă‐nghite Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară Din vremile apuse ș‐atât
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Când asfințea soarele, tot castelul se cufunda într-o beznă atât de adâncă, încât părea să fi căzut în fundul unei mlaștini. Nu se aprindea nici o lampă. Tot uleiul de rapiță și untura de pește fuseseră consumate ca hrană. Multe dintre vrăbiile și sfranciocii care se adunau dimineața și seara în copacii din curte, fuseseră prinse și mâncate, iar cele rămase încetaseră, în ultima vreme, să mai vină la castel, știind, poate, ce le aștepta acolo. Oamenii devoraseră atât de multe ciori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a făcut vreo nouă descoperire...Sunt liniștit că bătrânul mă lasă să-mi trag sufletul. Dar bucurie în mână străină, după cum se spune, mai rar. Uite-l cum se întoarce, cu bărbia în piept, privindu-mă pe sub sprâncenele cât două vrăbii. Sunt sigur că pe buze îi șade o întrebare. Și nu m-am înșelat: Știi ceva despre Maria Bojogănița? Apoi dacă tot m-ai întrebat, părinte, am să-ți răspund că știu ceva-ceva. Poate te aduni și îmi spui ceva
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
așa ca peștele în apa răcoroasă a muntelui. Dar ce spun eu, toate au un scop în viață, chiar și-n lumea... din oglindă.Îmi pipăi ochii și simt că ochiul meu stâng are în loc de geană o aripă cenușie de vrabie, iar ochiul drept o aripă albastră de fluture, de toată frumusețea. Gândesc: “ciudată le-oi părea oamenilor de azi înainte”. Gândul mi se stinge în alte gânduri care-mi bat ca nebunele la poarta sufletului. Aripa de fluture aduce mângâiere
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
vertiginos spre casa viselor mele. Adorm. Cele două aripi îmi veghează liniștite somnul. În mine se trezește iar lumea din oglindă .Dor le-a fost oamenilor aceștia de mine. Fiecare vrea să-mi smulgă câte o pană din aripa de vrabie. Îndrept poruncitor mâna spre ei și le strig: Hei, lăsați-mă! Nu sunt doar o aripă de vrabie. Cândva o să fiu o pasăre. Ei se îndepărtează prietenește să mă poată privi mai bine. Dorm. Mă privesc de la înălțimea grinzilor. Sunt
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
lumea din oglindă .Dor le-a fost oamenilor aceștia de mine. Fiecare vrea să-mi smulgă câte o pană din aripa de vrabie. Îndrept poruncitor mâna spre ei și le strig: Hei, lăsați-mă! Nu sunt doar o aripă de vrabie. Cândva o să fiu o pasăre. Ei se îndepărtează prietenește să mă poată privi mai bine. Dorm. Mă privesc de la înălțimea grinzilor. Sunt în casa părintească. “Doamne!”, mare îmi pare acum camera, un infinit cu ochii deschiși. Am chipul împuținat de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
am mai frunzărit prin cele cărți. Somnul a venit pâș-pâș printre rânduri, cuprinzându-mă duios, ca o mamă. Visele mi-l aduceau mereu pe bătrân în preajmă. Dar nici unul din acele vise nu a fost statornic. În zori de zi, vrăbiile gureșe m-au vestit că a sosit vremea să cobor din pat, ca să nu mă prindă soarele lenevind... Și aveau dreptate neastâmpăratele, fiindcă odată cu primele raze de soare furișate în cămăruță vine parcă și roua dimineții să te răcorească. În
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]