1,491 matches
-
lui Atila zăcea pe jos, desfăcut deja, iar în jurul lui mișunau o sumedenie de oameni, în vreme ce numeroase care se îndepărtau pe drumul ce ducea spre sud. în aer se auzea, ca un tunet difuz, înăbușit și deformat din cauza distanței, un vuiet nedeslușit. Fremătând de-a dreptul, Vitalius arătă cu degetul înspre armata romană. — Uite, Prefectule! Catafracții! într-adevăr, în compania ce se găsea în apropierea drumului puteau fi recunoscute acum însemnele puternicei cavalerii imperiale cu platoșe. Și încet-încet cavaleria acoperea câmpia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
galo-roman. Duryodhan scutură din cap: — Nicidecum. Tatăl meu era un centurion dintre auxiliarii sarmați, iar mama mea era o libertă armeană. Atras de priveliștea spectaculoasă oferită de armata lui Magister militum, Sebastianus renunță să-i mai pună alte întrebări. Un vuiet de entuziasm izbucni sub bastion atunci când cineva anunță apariția unui ofițer, care, cu coiful ornat de un penaj des și roșu înainta rapid pe drum, înconjurat de o escortă compactă de buccellari splendid echipate. — Etius! Etius! striga mulțimea în delir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rândurile, însă, cu toate acestea, pierdeau teren, astfel că, în mai multe puncte, lupta, ce trebuia să fi început mult dincolo de câmpie, se desfășura acum pe malul râului ori chiar în mijlocul vadului. în mulțimea dușmanilor ce se năpusteau cu un vuiet puternic asupra războinicilor lui Ardarich recunoscu rânduri compacte de franci, cavalerie grea, a cărei vitejie de nestăpânit era bine cunoscută, dar și valuri de cavaleri, probabil burgunzi ori vizigoți. Constatând cât de larg era frontul de luptă și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcu grindină, fără ca din această cauză războinicii celor două părți - care, în plus, aveau zdravăn de lucru ca să-și țină sub control caii îngroziți și împiedicați de fundul accidentat al râului - să înceteze a se arunca unii împotriva celorlalți. în vuietul bătăliei și al furtunii, Balamber nu mai izbutea să dea ordine alor săi. Ocupat să se apere și să lovească, putea doar cu greu să-i vadă pe Toraman și pe alți câțiva războinici hiung-nu ce luptau cu îndârjire alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Așa e, Datianus. Pentru moment, întreaga onoare ne revine nouă. 26 Când, în primele ore ale după-amiezii, Atila dădu, în sfârșit, semnalul asaltului general, strigătele de luptă ale zecilor de mii de războinici se topiră într-un unic și imens vuiet, ce răsună asurzitor pe tot întinsul câmpiei. Huruitul sumbru pe care îl produceau în marșul lor către dușman toate acele neamuri războinice, făcu să tremure pământul sub picioarele lui Balamber. Așadar, asalt general, dar nu pentru el: într-adevăr, puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Hai, fă cum ți-am spus. Irmina îl privi dintr-o parte, scoase limba într-o strâmbătură de nemulțumire și se îndepărtă prin iarbă. Curând, pletele sale lungi și negre ca pana corbului dispărură în mulțimea tovarășilor săi. Obișnuiți cu vuietul bătăliei, la care participaseră până acum doar ca spectatori, ei păreau să fi depășit emoția cu care se pregătiseră în dimineața aceea pentru luptă. Acum, că în fața lor nimeni nu mai lupta, se adunau în grupuri mici, schimbând între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era limpede că veneau să ucidă. Siluete aproape nedefinite în pulberea ce-i împresura, implacabile, ca un coșmar, înaintau printr-un lan mare de orz, dând pinteni cailor și întinzând înainte armele, dar într-o liniște absolută. Se auzea doar vuietul crescând, din ce în ce mai apropiat, al galopului lor amenințător. îi văzură și ceilalți hiung-nu. Răsunară mai întâi exclamații de descumpănire, apoi un tumult și strigăte de alarmă: — Adăpostește-te după car! îi strigă Balamber lui Go-Bindan și, imediat după aceea, dădu același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui să-mi faceți mormânt, Căci l-am iubit mai mult ca pe-un sfânt. Glasul lui vreau să-l aud vibrând, Cum mă cheamă în cânt tremurând, Iar valurile mari de vânt, Să-l scuture pe al meu mormânt. Vuietul să i-l ascult tăcând, Nopțile reci să le simt mai blând, Florile să-și scuture parfumul lor sfânt Să-mi fie balsam pe mormânt. În codrul vreau să stau în veșnicie Ca sufletul din mine să nu umble-n
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, și Domnul l-a ascultat. 10. Pe cînd aducea Samuel arderea de tot, Filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva Filistenilor, și i-a pus pe fugă. Au fost bătuți dinaintea lui Israel. 11. Bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa, au urmărit pe Filisteni, și i-au bătut pînă sub Bet-Car. 12. Samuel a luat o piatră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
acoperea cealaltă ureche. Diminua astfel zgomotele care altfel, cu somnul său iepuresc, nu i-ar fi permis să doarmă deloc. Alegerea culcușului se dovedi a fi puțin inspirată. De cum își lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
timp în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel scurt, își apropia cu precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă își încorda atenția, putea să audă un vâjâit spiralat, un vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu-se în colb. Jandarmii cărară și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Ziua era arșiță cumplită, iar noaptea se mai răcorea un pic - și spre dimineață pica rouă. Ostaticii Își scoteau limbile Înnegrite printre crăpături și-și mai alinau amarul. În primele trei zile, strigătele și gemetele prizonierilor se auzeau ca un vuiet continuu, a patra zi vaietele au Început să se mai stingă. După o săptămână, gemetele nu s-au mai auzit defel și trenul Înainta prin stepa nesfârșită lăsând În urmă duhoare de cadavre În putrefacție, amestecată cu miros de cărbune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ori jos, ce importanță mai are...??” În fața acestei irevocabile decizii, Tony Pavone se resemnă ciocnind paharul cu fiecare, socotindu-se un neînțeles, gratificîndu-i pe cei doi cheflii cu cuvinte nu prea măgulitoare. Nu apucă să ducă paharul la gură, un vuiet Înfricoșetor Îi Îngheță de spaimă! Cande labrul din mijlocul localului se făcu țăndări, iar toate luminile se stinseră. Pământul se balansa În tote direcțiile iar clădirea hotelului Ambasador troznea infernal din toate articulațiile, riscând prăbușirea! Se auzi o voce țipând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rămână să meargă prin mijlocul carosabilului, printre mașinile staționate astfel fiind feriți de loviturile mai multor cărămizi a unor coșuri de fum ce Încă se mai auzeau căzând jos spărgând geamuri, rănind oamenii. Mai făcură câțiva pași, auzind un infernal vuiet. Troznind din toate Încheieturile, clădirea Scala se prăbuși generând un fel de praf ucigător, amestecând cu dărâmăturile, oamenii aflați În interior precum și ce-i care nu aveau cum să se salveze din raza lui de acțiune...!! În fața acestei supreme tragedii
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o felie de pâine prăjită, tată? Nu Îi răspunse. Shula plecă, luând cu ea pantofii uzi. Deasupra New Rochelle-lului, mai multe avioane micuțe se agitau, huruind și bâzâind. Probabil că Wallace pilota unul din ele. El Însuși un centru de vuiet. Pentru noi, Însă, o insectă aprigă, o gâză care se propulsa peste acri de Întindere albastră. Sammler Își lăsă scaunul pe spate la umbră. Ceea ce la soare fusese o masă compactă de pini se lămuri acum În ace și copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
foloseau mașinile particulare În Manhattan. Se simți cuprins de un val de nerăbdare față de șoferii acestor mașinării uriașe și fără scop, dar apoi valul de emoție Îl părăsi, avântându-se dincolo de el. Transportat În liniștea aerului condiționat de puterea fără de vuiet a motorului, se aplecă Înainte punându-și coapsele pe dosul palmelor. Evident, Elya considera că e de datoria lui să păstreze Rolls-ul. Nu-i trebuia o mașină așa de prestigioasă. Nu era ca și cum era producător pe Broadway, bancher internațional sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
întârziat, am spus eu. (De fapt întârziase, evident. Însă doar cu aproximativ șapte minute.) Când m-am ridicat de pe scaun, geanta, pe care o avusesem în poală, a căzut pe jos. M-am aplecat s-o iau, și am auzit vuietul sângelui care mi se urca în obraji de rușine. — Ți-ai luat deja ceva de băut? a întrebat Bangs. Sau mai bine să ne așezăm mai întâi? — Nu mi-am laut. Hai să ne așezăm. Ne-am întors la fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
este a mea. Clipa, care acum s-a pierdut în tumultul timpului, rămâne gravată în imensitatea infinitului albastru, păstrează neatinsă... amintirea. Acolo în drumul de dincoace în lumina slabă de candelă ce străjuiește căi neumblate atât de pustii. Acolo, unde vuietul vântului își șuieră apriga furie, printre crestele de granit ale munților, printre florile sale de colț. Acolo, printre astrele nopții un punct dintre infinit și nimic, în ungherele ascunse ale inimii. Acolo, în lumea de dincolo de realitatea existenței trăite în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
curentului amintit și limbajul folosit fac posibilă recunoașterea apartenenței textului la școala postmodernismului,de către oricare cititor. Participant:Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă "Romeo și Julieta la Mizil" </biography> Predestinare candrie a lumii astrale Predestinare candrie a lumii astrale în vuiet de moarte născută din vidul de vremuri crezute uitate blestem ca o învăluială căzut pe arcă în plutire sub bolta cerească culoarea ei sânge soare în doliu suflet cenușă în lutul crăpat timpuri trecute în jur amintiri născute de azi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în ochi înșurubează cu măști de neant pulbere speranțe pe aripi de inorog în dans prin cețuri veșmânt purtat de iele acoperă-mi rana din stele ce ard tăcere nescrisă poartă deschisă spre infinit de nourii pe înalt de ceruri vuiet de vânt destramă în fire iluzia optică aripi de înger planează deasupra în zbor de păsări gânduri fugare se răsfrâng în ploi de stele creionate în răsărituri senine ating durerea ce se sfărâmă în mii de fărâme pierdute în zare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
foarte sigur că fusese ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși în curte să stropească cimentul încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur câțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cânta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din când în când „O sole mio!”... restul nu se înțelegea. Intrasem emoționat în curte; cum să-i explic că tocmai trecusem pe trotuar, prin fața sorții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
liniștea unui somn adânc. Lampa sfârâia încet, deasupra. Mortul zăcea pe lăvicerul înflorit al patului; în odaie se lăsase o liniște grea și o taină necunoscută întindea un văl de jale peste mort și peste cei vii. Alăturea, în crâșmă, vuietele conteniseră; rar dacă tresărea câte-un glas domol, ca de departe. Popa făcu semn primarelui, cu capul, spre ușă. Ieșiră amândoi, în vârful picioarelor. În crâșmă, Petrache sta după tejghea, tot spăriat, cu părul vâlvoi. Popa și primarele se așezară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ale odăii. Eram ațâțat și - spun drept - îmi era frică să mă culc, cu toate că eram zdrobit de oboseală. Îmi pusesem pușca alături, stam pe pat în capul oaselor, ascultam, și, în tăcere, urechile îmi țiuiau și-mi umpleau tidva de vuiet. Într-un târziu, mi s-a părut că aud un horcăit greu care venea de departe parcă. L-am ascultat un răstimp cu zvâcniri tari de inimă; apoi a contenit. Totuși, din când în când, slabe rămășiți, ca niște oftări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu se apăra cu ciomagul și pășea încet spre șopronul de unde venea vuietul de vânturători. —Ha! ce-i, măi? se auzi o voce subțire, ca un behăit de oaie, și un moșneguț mărunt, cu capul gol, cu părul buhos, ieși la lumină. Ce este? Țâbă, Colțun! - Și se răstea la câne plecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umpleau de o ceață lăptoasă. Cătră amiază așteptam o limpezire. Într-adevăr, soarele se arăta câtva timp, ca să ne amintească existența lui și să ne dea nădejde; dar îndată după aceea prindeau să șușuie brazii și auzeam în ponoare depărtate vuietul furtunii și al ploii. Am așteptat o săptămână să se așeze vremea. După aceea, visând altă epocă tihnită a acelei așezări, m-am coborât iarăși la câmpie. Am ieșit din ploaie și din furtună; am regăsit primăvara la Sebeș; am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]