928 matches
-
În stânga, sus...Ce mare-i! Parcă se mișcă, parcă se îndoaie, O văd că merge, se apropie! Mă-ntreb...cu ce s-o șterg? Dar merge oare? S-aleg o altă foaie albă? S-aleg? Nu pot, sunt toate sub zăvoare... S-o folosesc pe asta veche? Să fug de ea ca de o streche? Înmoi condeiul înciudată, M-apuc să scriu unde nu-i pată! Dar ochii-mi fug, Pereche-tăvălug, În stânga, sus, magnet... S-o folosesc antet? M-apuc iarăși
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ce-mi pictează tavanul pe fond negru adorm și trag cortina peste încă o zi din vremea care curge, și sapă... Cutie de suflet... pe degetul muntelui pereche mi-am încolăcit aura sufletului obosit și stingher peste care am simțit zăvorul inimii tras cutie de suflet în adâncul peretelui ce tresaltă în înlănțuirea tangentă a piepturilor aprinse de scâncetul dorului scăpătat din lanțurile ancorei m-am cuibărit în răsuflarea-i dulce de briză din pumnii căuș să-mi pun pe frunte
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
văd nici un geamantan pe-aici! constată Ticu, uitându-se prin antreul larg, care nu oferea, într-adevăr, indicii în privința apropiatei plecări din țară a familiei. Nu cumva te-ai răzgândit și nu mai vrei să pleci?... Iorgu, care tocmai trăsese zăvorul la ușă, se întoarse spre frații săi și oftă. De-abia atunci observă Stelian că fratele lor vitreg nu arăta deloc în apele lui, în ciuda zâmbetului cu care îi întâmpinase la sosire. Se-nțelege că nu m-am răzgândit, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
slabe, a lămpilor de securitate. Prin fereastra zăbrelită a celulei, lumina opalescentă a lunii contura vag silueta lui Pérec. Nu se mai mișcase de ore Întregi, stînd lungit pe patul Îngust, cu fața la perete. Stéphane, răsturnat pe scaun, ținea ochii Închiși. Zăvorul ușii de intrare Începu să se miște ușor, pe tăcute, apoi drugul ivărului se lăsă Încet În jos, iar ușa se Întredeschise. Chipul Mariei abia se vedea printre șuvițele de păr pe care sudoarea i le lipise de față. Cuplul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
grăbi să-și pună bereta cu văl lung și să-și tragă pe degetul arătător inelul de aur cu stema crinului, apoi Își netezi grijuliu cutele hainei ce imita toga romană, precum văzuse la statuile din Santa Croce, și ridică zăvorul. — Ce vrei, nemernicule? Întrebă pe un ton aspru. Dinaintea lui apăru un bărbat scund și bondoc, cu o cămașă din zale de fier care Îi cobora până sub genunchi. În locul obișnuitei tunici cu Însemnul crinului, purta o a doua armură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o clipă, Dante se simți pierdut, iar apoi se rezemă de lemn pentru a verifica cât era de solid. În ciuda faptului că părea solidă, poarta se legănă sub greutatea trupului său. Poate că, În interior, era Închisă doar cu un zăvor amărât. Sau poate că lemnul, la fel de vechi pe cât era și clădirea, fusese ros de cari. Mai Împinse o dată și poarta mai cedă o bucată. Stărui, apelând la toate puterile sale. Cu un pocnet sec, simți cum ceva se rupe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lemn, așteptă. După o clipă ajunse la ea, îndepărtată, respirația lui Marcel. Se răsuci pe călcâie, primi în față aerul înghețat al nopții, și începu să alerge de-a lungul galeriei. Poarta hotelului era închisă. În timp ce se străduia să deschidă zăvorul, paznicul de noapte se ivi, cu fața obosită, în capul scării, rostind câteva cuvinte în arabă. - Mă întorc îndată, îi spuse Janine, și se afundă în noapte. Ghirlande de stele coborau din cerul negru peste case și palmieri. Alerga de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
început să mai scadă, pietrele nu mai vibrează, acum pot să ies din adăpost și să privesc deșertul cum se acoperă treptat cu galben și portocaliu, ce se vor preschimba curând în violet. Azi-noapte am așteptat până au adormit, înțepenisem zăvorul ușii, am ieșit cu pasul meu de totdeauna, măsurat de frânghie, știam străzile pe de rost, știam de unde să iau pușca cea veche și ce intrare nu e păzită, și am ajuns aici la ceasul când noaptea pălește în jurul acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe care Poștașul i-o strecoară pe sub ușă, și simte că e din nou în pragul unei crize de nervi care o să-i dea palpitații. După cîte servicii mi-ai făcut, nu mă poți refuza chiar acum, îi spune trăgînd zăvorul, deschizînd larg ușa, poftindu l înăuntru. Dacă insistați, o să intru pentru o clipă, dom’ Colonel, zice Poștașul întorcîndu se din drum, scoțîndu-și geanta de pe umăr, pășind sprinten în holul apartamentului. Cred că sînteți curios să aflați ce mai e pe-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
avea de făcut. Și ce dacă stînga nu va ști ce face dreapta? Conflictul se va stinge atunci cînd își vor da seama cu toții că am acționat în folosul ambelor tabere, încercă să-și pună gîndurile în ordine. — Trageți bine zăvorul, se aude din nou vocea Părințelului prin beznă în direcția ultimilor revoluționari care intră, și aveți puțină răbdare pînă fac rost de două trei lumînări, le spune. Cele două uși trosnesc din nou, se aud și pașii Părințelului care se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
astea, băiete! Patronul de aici îi e dator șerifului Biscailuz, iar ăsta are un locotenent în civil care are un frate doctor care mi-e dator mie. O să vezi imediat despre ce-i vorba. Am închis ușa și am pus zăvorul. Fritzie ne conduse pe un coridor ce duhnea a carne, la capătul căruia se afla o hală imensă. Podeaua de ciment era acoperită cu rumeguș, iar în tavan erau fixate șiruri de cârlige ruginite pentru carne. De aproape jumătate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Kay, peste dealurile din Hollywood se iveau zorile. Stăteam pe verandă, tremuram, iar norii de furtună și fâșiile de cer senin îmi păreau niște chestii ciudate, pe care nu voiam să le văd. Am auzit dinăuntru „Dwight?“, urmat de sunetul zăvoarelor trase. Apoi celălalt partener în viață al trioului Blanchard / Bleichert / Lake apăru în fața mea și spuse: — Ce să mai. Era un epitaf pe care nu voiam să-l aud. Am intrat și am rămas uimit de cât de ciudată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ieșit pe verandă și am închis ușa. Draperiile de camuflaj nu lăsau să se vadă nici urmă de lumină. Am intrat din nou în casă, am închis iar ușa și am blocat-o cu ajutorul unor așchii de lemn vârâte în zăvor. Odată intrarea din față blocată, m-am deplasat spre spatele casei. Dintr-o cameră de lângă bucătărie ieșea un miros greu, ca de medicamente. Am deschis ușa cu piciorul și am pipăit peretele, căutând un întrerupător. Am apăsat pe unul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
S 23. Ia uite unde a ajuns! Oprește puțin, Dromiket. „Bourul” trase aproape de platformă. Felix S 23 scoase capul pe hublou. — Gică! strigă el. Mă, Gică! Ia ieși, mă, puțin la poartă. După câteva clipe se auzi cum se ridică zăvorul și în prag apăru un bărbat gras, chel, îmbrăcat într-un costum de culoare bleumarin, cămașă albă și papion negru. Se uită cu atenție spre navă. — S-a închis, tovarăși. Reveniți mâine, zise el. — Bă Gică, sunt eu, Felix S
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ți intră lumina-n casă. — Nu dorim! zise tare Felix S 23. — De ce nu? făcu Getta 2. Eu n-am văzut niciodată jaluzele. Lăsați-l să intre. Felix S 23 privi șovăitor spre ceilalți, apoi se îndreptă spre ușă, trase zăvorul, scoase lanțul și apăsă pe buton. Ușa nu se clinti. — Poftim, s-a blocat și asta! zise comandantul Felix S 23. Un moment, tataie, că ți-o deschide băiatu’, făcu vocea de dincolo, și-ndată se auzi un zgomot fin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
e, că nu mă văd! Dar deschideți-mi o dată, că nu mă mai pot ține de clanță! răsună tânguitoare vocea. — Deschide-i, Felix, șopti Getta 2. Stă omul afară, în frigul cosmic... Încă șovăind, comandantul Felix ridică drugul oblic, trase zăvorul, descuie broasca, deschise ușa și simți că un lucru nevăzut, aproape atingându-l, se strecură înăuntru. — Uf! auziră roboții și-apoi văzură uimiți cum perna fotoliului de lângă ușă se lasă în jos, ca și cum s-ar fi așezat cineva acolo. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să mă decid să apăs pe zăvor și întârziam să iau această hotărâre. Și, probabil, dacă nu mi-ar fi fost teamă că Dinu va zâmbi aprobator, văzând că mă întorc atât de repede, aș fi renunțat. Când am trecut, în sfârșit, pragul (parcă aud și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
haina, m-am concentrat, încercând să-mi pun ordine și în gânduri. Francisc aștepta în spatele meu. Mi-am făcut cruce discret și, în timp ce capul îmi vuia golit de toate frazele frumoase pe care le rostisem în vis, am apăsat pe zăvor și am deschis ușa. În primele clipe n-am văzut nimic. Lumina vie, puternică, reverberată în oglinzi m-a orbit. Fără să vreau, am închis pleoapele. Așteptam să aud râsul binevoitor sau uscat sau nervos al Bătrânului și, eventual, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
casă. Am bătut insistent, până ce am auzit dinlăuntru un zgomot ușor și o respirație. Dar nici un răspuns nu veni. „Marta, sunt eu, Daniel”, am zis ca s-o liniștesc. După câteva clipe am auzit cheia răsucindu-se în broască, un zăvor care se dădea la o parte și ușa se deschise scârțâind din balamalele ruginite și neunse. „Tu ești?” întrebă Marta. Părea surprinsă, și nu foarte plăcut de apariția mea în plină noapte. „Da, Marta, eu, mi s-a făcut dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întrebă Iahuben, dar sclavul tăcu. Iahuben se obișnuise cu tăcerea lui. Posac nu era acest rob, nici prost; dimpotrivă, i se părea uneori foarte înțelept. De multe ori zâmbea. Dar tăcerea părea să fie în firea lui. Sau era un zăvor? Și de ce nu-i răspunsese la întrebare? Iar îl socotea poate copil... Drumul lung cere multe cuvinte și sclavul le dăruia greu. - Ești din ținuturile astea spre care ne ducem? îl întrebă Iahuben pe sclav. Ești poate tulburat că vii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu pătrundea nici de sus, de pe acest zid. Ceea ce credea era numai ceea ce îi spusese Auta, o dată, când se aflau în Ta Kemet. Firește, nici Auta n-a intrat și nu putea să intre în acest templu fără lacăte sau zăvoare, păzit mult mai bine de credință și groază. Dar Auta știa unele taine de la Marele Preot, și i le-a spus. Una din ele era ciudățenia din mijlocul templului: pe un trunchi de piramidă din marmură neagră, înconjurat de cinci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui! Dar nu-mi pare rău. Sau poate că sunteți zeii Min și Uh ai noștri... Da, tu ești Min, cel care te-ai uitat cu dragoste la o pământeană, la Mehituasehet a ta! Căci Min este zeul care stăpânește zăvoarele. Tu descui zăvoarele cerului și pe ale inimii. Iar tu ești fără îndoială Uh! îi spuse celuilalt. Te-am văzut cu un toiag umblând aici pe mal, chiar dacă toiagul tău nu e de papirus, nici împodobit cu pene și panglici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-mi pare rău. Sau poate că sunteți zeii Min și Uh ai noștri... Da, tu ești Min, cel care te-ai uitat cu dragoste la o pământeană, la Mehituasehet a ta! Căci Min este zeul care stăpânește zăvoarele. Tu descui zăvoarele cerului și pe ale inimii. Iar tu ești fără îndoială Uh! îi spuse celuilalt. Te-am văzut cu un toiag umblând aici pe mal, chiar dacă toiagul tău nu e de papirus, nici împodobit cu pene și panglici... Celălalt râse, privindu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
descărcată pe ea. Oblonită numai în tablă neagră... Cam deșelată. - Unde-i tirată soneria? - La ce-ți trebuie sonerie?! Cum te apropii de vizetă, cum și alea dinăuntru te presimt imediat. Te spală într-o privire, îți trage vreo ucenică zăvorul, iar tu-i decartezi punga cu mortăciuni... - După aia, ele îmi cardesc frecția... - Încă nu. Că întîi îți înnumără încărcăturile. Ți le gâdilă. Ți le măsoară... Le ridică în lumină să privească dacă nu cumva le-ai adus cu părul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stârpiturile ca voi, de-i poți ridica cinci într-o mână, n-are talent! La UNIVERSITAS, chiar și portăreasa Cenaclului poseda cel mai uriaș talent dintre toate portăresele din București. Ieșea din ghereta ei cu lampă de gaz și trântea zăvorul greu și șerpuitor după ei. În încăperea de sus, de la etajul patru, a Cenaclului, zăboveau, după fiecare ședință mai importantă, șase, opt, chiar zece 319 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Găuri, cu o sulă, cele patru noi sfârcuri. Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]