7,506 matches
-
mică și primitoare de la țară, cerul în serile liniștite de vară, în licăriri de amurg violet. Cerul acesta cuprins de fiorul amurgului te învăluie încet, revărsând unde de răcorire și dulci adieri înmiresmate. Cu fruntea lipită de geam, privesc în zare și, uitând de locul unde mă aflu, uitând cine sunt, mă las purtată de aripa visului. Tare aș vrea să știu ce se petrece acolo, sus, în împărăția nemărginită a cerului, în acele profunzimi misterioase! Pe nesimțite se așterne întunericul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
propuse să merg cu el la acel sfat care se ținea. Am acceptat propunerea lui și ne-am îndreptat spre locul adunării. Vântul Verilor Târzii, care era și el acolo, începu să-i numească pe toți: Vântul Plaiurilor Înalte, Vântul Zărilor Înstelate, Vântul Amiezilor Dogoritoare, Vântul Asfințiturilor Senine, Vântul Bălților și Vântul Câmpiilor, Vântul Lacurilor Vineții, Vântul de Piscuri și Vântul Zefirul Norilor. După ce văzu că erau toate, își domoli suflarea, și le spuse Bine-ați veni! Atunci toate vânturile se
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cu înfrigurare lavița, masa și vatra în care deseori focul se stingea, dar focul speranței din inimile locuitorilor săi a rămas mereu viu. Octombrie-și adună norii și-i mână spre marginea orașului, spre coșurile fumegânde care se văd în zare. Ploaia hrănește pământul, cernând picuri; deși nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Încet, încet, observ că ploaia a stat și-mi închid grăbită umbrela. Soarele a ieșit din nori și-nvăluie orașul într-o cascadă blândă de lumină. Marieta Pop-Mureșan
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
trec pe sub el, să mă simt un erou. Lăsați-mi cascada Niagara să-mi învălui visele în spuma albă să-mi răcoresc gândurile cu scop de diamant! Lăsați-mi Alpii cu mantia albă, ca de pe piscurile lor să caut în zare jungla și Sahara! Lăsați-mi teiul lui Eminescu, să-mi cioplesc din tulpina lui leagăn pentru prunc! Nu mi-l luați Miorița să i-o pot îngâna ușor când îl va cuprinde somnul dulce. Lăsați-le! Lăsați-le! Lăsați-le
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
geamul dormitorului. Îi trimise bezele și Își continuă marșul triumfal spre ușa pe care scria „Șeful stației”. Pe masă Îl aștepta un plic. Îl deschise fără emoții. Acum, răspunderea sa față de Gara Veche era doar un act de bunăvoință. Alte zări Îl chemau. Într-adevăr. Direcția Regionalei S.N.C.F.R. Îl Înștiința că Începând cu data de... va funcționa la Joseni și ca se bucura de toate drepturile transferului În interes de serviciu. 18. Chelnerul nu s-a mirat și n-a insistat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
războiul care i-a rărit atât de mult Încât ar fi putut jura că Marta va rămâne nemăritată. În amintirea acelor vremi, sticla de șampanie era nelipsita În casa lor la marile evenimente ale familiei și ale națiunii. Era șampanie Zarea: Minunata noastră șampanie Zarea cu minunatul ei nume, spre care era ațintită privirea tot mai obosită și mai neîncrezătoare a milioane de compatrioți. În ultimul timp, tot mai multă lume bea Angelli. Un nume promițător și el dar care, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rărit atât de mult Încât ar fi putut jura că Marta va rămâne nemăritată. În amintirea acelor vremi, sticla de șampanie era nelipsita În casa lor la marile evenimente ale familiei și ale națiunii. Era șampanie Zarea: Minunata noastră șampanie Zarea cu minunatul ei nume, spre care era ațintită privirea tot mai obosită și mai neîncrezătoare a milioane de compatrioți. În ultimul timp, tot mai multă lume bea Angelli. Un nume promițător și el dar care, cel puțin pentru moment, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
va râde sau și mai rău, că va fi amabilă și-mi va spune cât de rău îi pare ei, dar că n-a avut nevoie de mine decât pentru asta. Mintea mea adormită derulă această scenă în timp ce plutea în zare spre teritorii străine. Și dacă-i spuneam despre celălalt lucru, despre lucrul ascuns, despre lucrul absurd? Lucrul care insista că ea avea legătură cu Clio Aames. Legătură? Haide, spune-o. Lucrul care insista - haide spune-o - că ea era Clio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
paginile îmbibate se rostogoleau și se curbau pe valuri, iar noi le lăsam în urmă. Rămâneau plutind puțin sub suprafața oceanului, înmuindu-se, luminoase în bătaia soarelui. Dâra de hârtii se întindea dinspre noi, o albă potecă unduitoare ducând în zare. Am privit apa în căutarea vreunei alte mișcări, dar nu se vedea absolut nimic. Mergeam în felul acesta de aproximativ patru ore. Scout coborî de pe puntea superioară ca să verifice laptopul lui Nimeni. Mai făcuse deja asta de două ori. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
umbre, înainte să-și piardă avântul și să se destrame. În vreme ce apa se liniștește, rămășițele paginii își încep lenta și ultima coborâre spiralată spre adâncul întunecat. Am clipit, am mijit ochii la valuri, la dâra de hârtie albă dispărând în zare, la pescăruși, la oceanul pustiu. Adormisem? Nu-mi dădeam seama. La bordul lui Orpheus timpul trecea încet, minutele se rostogoleau și se transformau în ore în vreme ce soarele își înainta încet pe cer. Ian și doctorul moțăiau, Scout își vedea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
simțit brusc o foame insuportabilă și mi-am înfulecat sendvișul cu mușcături mari și iuți. Fidorous își duse farfuria și berea înapoi la scaunul de pescar. L-am privit cum mănâncă încet și cumpătat, mișcând ochii agale de la pescărușii din zare care plonjau în dâra de hârtii la firul de pescuit care trepida dincolo de apa înspumată, răscolită de motoarele noastre. — Nu mi-am dat seama că mi-e așa foame. Trecuseră ore întregi de când nici unul dintre noi nu mai spusese nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
laptopul? — O, mă jucam doar cu conexiunea. Am reușit să-i modific ordinea de prioritate, așa încât Ward să nu observe prea ușor că e deschisă. Ar trebui să ne mai ofere ceva timp. — Bine gândit. — Mulțumesc. Marea calmă. Pescărușii în zare. Scout șezând lângă mine. — Am spus niște lucruri oribile, nu-i așa? — Da, zise ea. Ai spus. Dar eu tot te-am scos din apă. — Scout. Credeam că o să mori, zevzecule. — Și eu la fel. Și pur și simplu... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
posibil ca noi să fi plutit în derivă. — Să plutim în derivă? Se întinse peste mine ca să-și ia ochelarii de soare. — Cum, pe vremea asta? M-am uitat la ea, nedumerit. — N-ai văzut marea? M-am uitat în zare. Apa era limpede și imobilă ca sticla. — Așa-i, am zis. Atunci poate că sunt curenți sau ceva de genul ăsta? — Poate, dar ai fi văzut insula de la kilometri distanță, nu? — Da, am zis, uitându-mă din nou atent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ordine, am repetat, cu brațele strânse pe după Scout. E bine, haide, o să găsim noi o soluție. Și, uitându-mă peste umărul ei în timp ce rosteam toate acestea, uitându-mă peste punte și mare către masa de stânci care se ridica în zare, mi-am amintit. Mi-am amintit unde mai văzusem insula. În cabina lui Orpheus, Ian ne privea cu ochi mari, speriați, pe toți trei cum lucram. Scout și Fidorous strângeau lucrurile căzute și mobila de pe podeaua înclinată, pentru a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
oblice și punte. M-am întins și-am lungit gâtul ca să mă uit peste balustrada dinspre babord, aflată sus în aer, dar nu se vedea nimic acolo, nici urmă de ludovician, doar kilometri întregi de mare pustie și insula în zare. — Haide, știu că ești acolo, am strigat peste apă. Ești mereu acolo, nu? Ce mai aștepți? M-am târât de-a lungul V-ului, am luat laptopul lui Nimeni și m-am cățărat pe peretele înclinat al cabinei până pe puntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Scout, mângâindu-mă pe spate, ăla de acolo e Ian? M-am întors să mă uit. Bărcuța galbenă a lui Ian tresălta pe valuri mai încolo. Mult în spatele lui, în largul mării, insula se înălța măreață și stâncoasă, încețoșată în zare. — Ian! am strigat, pe jumătate spre motan și pe jumătate de bucurie că-i văd bărcuța. Am fluturat din mână în direcția lui. Cred că-l văd. Tu îl vezi? — O, da, încuviință ea, uitându-se în depărtare, ferindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Te simți bine? Am încuviințat din cap. Sunt bucuros, am spus încet. Și-acum unde mergem? Arătă cu degetul spre insulă. — Mda, dar ce-i aia, ce-i cu adevărat? Scout zâmbi. — Acasă. Pe când îi împingeam bărcuța spre țărmul din zare, Ian se uita încruntat peste ape ca un căpitan de vas de modă veche. Ajunseserăm la jumătatea distanței către insulă, când orășele alcătuite din clădiri albe, pătrate începură să se lumineze în seara prăfoasă. În timp ce noaptea se lăsa peste noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scot ochii dacă s-ar fi uitat după alta, altele. Intrase în cadru și Ilinca Tomoroveanu, c-un șnur legat cochet în jurul frunții. Sau o confund cu Ioana Bulcă? Reproșurile curgeau. "Nemernică și prăpăstioasă ce ești!" Marea sfîrîia ca șampania Zarea, se urca pe coapsele mele. Purtam fusta ei cu volane gofrate, lîna ei de mohair, mărgelele ei, panglicile ei de alge. În micul restaurant cîntau Brasseur și Joan Baez. Iordan mînca așa cum mînca el, cu poftă, rapane și raci; eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mine. Drumul furnicilor. Sala tronului. Darul. Ieșirea din labirint M-am oprit să-mi trag sufletul. Am recunoscut poteca pe unde ne-am plimbat de multe ori, între două partide erotice. Dar nu remarcasem niciodată cât de maiestuos se așternea zarea între cele două lanțuri muntoase și cum se îngrămădeau norii în depresiunea dintre orizont și vale. Pentru prima oară mi-am coborât privirea în colbul roșu al drumului presărat cu mici smocuri de iarbă cu reflexe argintii; flori de câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lor larg deschise. Dar înotul ei era atât de liniștit, încât nu putea fi tulburat de nimic, ea înainta fără să bage de seamă spadele de dinți ce se țeseau în jurul ei. Și ochii ei larg deschiși nu priveau decât zarea cum se apropie, nu se încrucișau cu privirile piezișe ale rechinilor cu ochii albaștri. Până când strigătul meu mut sau surd, pe care nu l-am putut percepe pentru că spaima mi-a paralizat fie coardele vocale, fie auzul, a făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
peștele se mișca vizibil în gușa lor încăpătoare. Ea nici măcar nu putea înțelege când anume o privea Santiago, sau dacă avea nevoie într-adevăr s-o mai privească. Când îl întâlnea, îi întorcea mereu profilul ferm, cu ochii pierduți în zare. Doar umerii bogați, depărtați și strălucitori îi zâmbeau din mulțime, doar ei păreau s-o recunoască printre pasagerii îngrămădiți la apus, pe punte. Ochii lui de azur, statuari, văzuți mereu din profil, ca cei ai iguanelor, întorși parcă de la lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
soarele strecoară arteziene de lumină. La limita orizontului, lumina devine roșiatică; soarele cade lent ca un balon. De sub vălul subțire de nori i se reliefează globul perfect, ca o eclipsă. Pare că se ridică lent deasupra lui, luminând dintr-o dată zarea, apoi coboară pentru ca să se înalțe iar deasupra norului, crepuscul lent și incert, presărat cu răsărituri și întoarceri; ziua nehotărâtă nu-și găsește somnul. Înainte să alunece complet sub linia orizontului, cu o ultimă sforțare, perdeaua de nori este dată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vremea în care spațiul era zgândărit de gândurile geniilor locale, când Mireasa noastră începu să cânte. Dar a trecut acceleratul de 13:20 București-Galați și a uitat că a cântat. Când personalul de 16:14 Mărășești-Galați șuiera pierzându-se în zare, deja lumea uitase pentru ce-și maltratase semenii. A mai spart și un avion bulgărele de timp. Deja gândurile tuturor erau fărâmițate. Dar sâmburele răului, mai tare decât cel de măslină, mai exploziv decât cel de grâu, avea să fructifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
jos în sus, când se ivea, altă Mamă era cealaltă, privită prin fanta ușii sau prin orificiul de jos al pisicii, două Mame văzute prin două vizete, prin două fante, oare lumea nu e la fel și aștepți ca fanta zării să dispară pentru a vedea ce e dincolo de ea și dincolo de fanta altui orizont atât de intens întins încât și Fata Morgana s-ar plictisi în iluzie, DA, CERUL! Cartea era ca planiglobul, dimensiunea era netedă ca oglinda în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cerc, un cerc sub formă de pătrat, latura lui este egală cu raza cercului, ceea ce înseamnă că orizontul e drept, da, cerul e o cupolă a lumii, vedem curb, da, cu siguranță rotunjimile sunt făcute pentru a nu răni palmele zării, ale vântului, altfel nu ar mai curge apele și chiar scrisul pe pagini ar fi colțuros, iar Autorul un maestru cioplitor de hieroglife ilizibile. Miorița, în brațe, stă lipită de mine și plânge pentru că eu merg pe stradă și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]