1,442 matches
-
râde cu poftă. — Mă, să știi că dacă mai râzi de mama ta, te mănânc ! Mă aplec așa peste căruț și-l gâdil pe burtică. Expresia feței i se schimbă instantaneu. Se încruntă. — Glumeam. N-o să te mănânc. Începe să zgârie lumina de neon cu gheruțele. — O să te dau la zmei să te mănânce ei. E un băiețel deosebit de frumos. Seamănă cu mine, evident. Toma și-a lipit palma de fundul meu. — Ce te-a apucat ? ! Ia pleacă de-aici că
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
n-a mai putut ieși de-acolo. Am vrut să-l scot dar nu încăpeam și l-am așteptat să iasă singur. N-a ieșit. I-o fi fost frică de mine. Dar eu n-am mușcat și n-am zgâriat pe nimeni decât din greșeală. Se întâmplă să-mi vină câteodată un chef nebun de joacă și atunci apuc tot ce mișcă și țin „cu ghearele și cu dinții” (așa se spune, nu?) să nu-mi plece jucăria. Dar cu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
scena din peșteră. Nu uitați să-mi trimiteți și mie câte o copie din tot ce faceți. ...Iertați-mă, copii, dar pe mine mă cam doare capul de vorbele astea ale zmeilor și mă cam mănâncă ghearele... Îmi vine să zgârii... Dacă ar fi aici Ana, cu pantofii ei albaștri, și i- ar preface pe toți ăștia în stane de piatră - eu aș putea să mă reped la ei și doamne ce le- aș face! I-aș zgâria rău de tot
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Îmi vine să zgârii... Dacă ar fi aici Ana, cu pantofii ei albaștri, și i- ar preface pe toți ăștia în stane de piatră - eu aș putea să mă reped la ei și doamne ce le- aș face! I-aș zgâria rău de tot! Pe coada mea stufoasă, că i-aș învăța minte. Și cum ei nu mă pot vedea, pentru că numai Prințul are Culoarea Culorilor cu care pot fi văzut, îmi vine să râd, ha-ha-ha, zmeii ar putea crede că
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
stufoasă, că i-aș învăța minte. Și cum ei nu mă pot vedea, pentru că numai Prințul are Culoarea Culorilor cu care pot fi văzut, îmi vine să râd, ha-ha-ha, zmeii ar putea crede că s-au bătut și s-au zgâriat între ei... Doamne ce bătaie mare s-ar putea porni după ce s-ar termina vraja și ar începe iar să se miște...! ...Au, ia stați, nu cumva gândurile astea rele mi le-au dăruit chiar doamnele acelea, Ura și Răzbunarea
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
că distrug frunza verde, că le ucid pe frumoasele, tinerele și bunele Clorofila și Hemoglobina, că alungă culorile. ...Dar ia să plec eu de aici, din grota asta mizerabilă de unde tocmai au dispărut zmeii. Că nu pot să-i zgârii și nici nu găsesc urmă de șoarece sau de alte bunătăți în astfel de locuri. Ce ziceți, copii, am avut curaj? Fuga în Carpați, Ticuță! Mă pregătesc, prieteni, să urc din nou pe creastă, să pășesc pe acea cărare îngustă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
adevăratelea la fața locului, pe picioarele lui, cu papuci albaștri sau fără papuci albaștri. Normal ar fi fost chiar să stau de vorbă cu zmeii. Dar cum puteam să stau de vorbă cu ei când mie îmi venea să-i zgârii?! Nu-i bine ce-am făcut. Nu sunt un jurnalist matur, sunt un jurnalist cam necopt. Pe viitor, jur să fiu mai curajos și să fac ce trebuie făcut. Dar cum a ajuns Verde Împărat aici? Cum de s-a
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
dincolo de podul de peste Mureș, din Radna. La moziul din Radna era și o fabuloasă grădină de vară cu niște uriași castani care țineau umbră și răcoare peste șirurile de bănci cu leațuri vopsite verzi, scorojite de ploi și care îmi zgîriau pielea pulpelor când îmi găseam loc plin de nerăbdare înainte ca să pornească moziul. Purtam pantaloni scurți cu hozentregeri, niște bretele speciale ca ale maistorilor zidari nemți din comuna Neudorf care lucrau în Lipova și Radna case noi pentru că începuse epoca
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
pune la încercare toată știința și toată iscusința. Ce să-ți spun, fecior de Ferentari? Hai să o ascultăm pe doamna Agatha cum ne explică în jurnal despre sănătatea poetului care era staționară în anii cincizeci, cum stătea el și zgâria în lemnul de la bufetul din bucătărie în timp ce privea în grădină și se gândea la ceva vin tare mult îi plăcea un vin și-o țigară, asta e clar și rămâne ca atare pentru posteritate, așadar pe când stătea la bufet și
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
decât la treizeci de metri de grilaj. Era cam aproape. Dar similariză deriva cozii aparatului în zona memorizată lângă grilaj. Urmă un bubuit și solul se cutremură. Urletul metalic al avionului, a cărui viteză nu era schimbată de similarizare, îi zgâria timpanele pe când se năpustea paralel cu grilajul, zgâriindu-l cu un zgomot fantastic. Se împotmoli la o depărtare de două sute de metri, o masă informă. Gosseyn alerga. Ajunse la adăpostul pădurii, dar nu se mai mulțumea cu o simplă evadare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
cam aproape. Dar similariză deriva cozii aparatului în zona memorizată lângă grilaj. Urmă un bubuit și solul se cutremură. Urletul metalic al avionului, a cărui viteză nu era schimbată de similarizare, îi zgâria timpanele pe când se năpustea paralel cu grilajul, zgâriindu-l cu un zgomot fantastic. Se împotmoli la o depărtare de două sute de metri, o masă informă. Gosseyn alerga. Ajunse la adăpostul pădurii, dar nu se mai mulțumea cu o simplă evadare. Dacă exista un instrument de agresiune, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
lăsa pe culmea unui deal dintr-un oraș mai steril și mai singuratic decît orice prăpastie. Stai! strigă el. O să vin! Gura deveni clară din nou. — Cum să vin? întrebă el cu umilință. îi răspunse. Cînd sunetul nu-i mai zgîrie dureros urechile, își dădu seama că spusese: — Gol, cu capul înainte. I-a venit greu să-și scoată paltonul și haina, căci într-o parte îi crescuseră ghimpii ce-i pătrunseseră prin țesătură. Le sfîșie și le aruncă la pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu umărul un microfon care atîrna. Se trezi în fața a patru portative, fiecare cu omul său. O femeie sfrijită, îmbrăcată într-o rochie lungă din catifea roșie, se lupta cu un violoncel. Trei bărbați în frac, veste albe și papioane zgîriau o violă și două viori. Unul dintre ei era Ozenfant. îi reduse pe ceilalți la tăcere cu un strigăt răgușit și se îndreptă marțial spre Lanark, cu vioara sub cot și arcușul în mîna dreaptă, ca pe o cravașă. Cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de nefericire. își încrucișă brațele pe piept și zise hotărît: — Trebuie să rămînem așa pînă cînd lucrurile se îmbunătățesc sau se deteriorează și mai mult. Rima se întoarse spre el și strigă: — Vai, ce prost ești! și încercă să-i zgîrie fața cu unghiile. El reuși să se strecoare din pat și zise furios: — Ar fi mai bine să plec, ai mînca atunci! Spune asta, și-o s-o șterg pentru totdeauna! Ea își trase pătura peste cap. El se îmbrăcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dacă pasta durează de la 3 ianuarie pînă la 8 martie, inclusiv, și soțul este primul care a folosit-o. Fu cuprins de o furie isterică. Lăsînd să-i cadă manualul din mînă, își cuprinse capul în mîini și-l frecă, zgîrie și ciufului pînă cînd maică-sa îi zise: — Termină! — Dar e absurd! E absolut incredibil! Este in-in-ins - se sufoca - insuportabil! Nu înțeleg, nu pot învăța, le ce-o să-mi servească asta? — O să te ajute să iei examenele! Asta-i tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe care erau risipite căsuțe sub un munte cenușiu, de un verde-cenușiu. Era perioada refluxului, și marea limpede și deloc adîncă reflecta cerul albastru în nisipurile gălbui, dînd naștere unei culori ca de smarald. Un zăngănit brusc și înăbușit le zgîrie urechile. — Testează ceva la fabrica de armament, spuse domnișoara Maclaglan. Să sperăm că nu-i atomic. Dar n-a fost închisă fabrica de armament la sfîrșitul războiului? o întrebă Ruth. — Da, a fost închisă aproape un an, apoi a preluat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din cămară, cînd am observat adevărata sumă. Domnul Thaw se duse la fereastră și rămase acolo, cu mîinile în buzunare, uitîndu-se la stradă. în cameră se auzi un sunet clar, frenetic, ca un șoarece rozînd lemnul sau ca o peniță zgîriind hîrtia. — Pentru Dumnezeu, nu te mai zgîria! spuse domnul Thaw. Nu sînt suficiente pete de sînge pe cearceafuri? — Scuze. — Nu înțeleg de ce-a trebuit să minți, poate numai de dragul de a minți. Puteai ascunde adevărul și dacă ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-mi neglijez grădina. Lanark închise ușa și se lăsă pe spetează cu un sentiment de ușurare. Razele soarelui PĂTRUNDEAU PRIN GEAMURI, iar mașina părea să-și facă loc printr-o tufă de trandafiri. Frunzele verzi și bobocii albi și grei zgîriau parbrizul și geamurile. Văzu albine aurii-maronii lucrînd în miezul trandafirilor și auzi bîzîitul adormitor, foșnetul frunzelor și chemarea îndepărtată a unei păsări. Doamna Macfee luă o conservă de pe un raft și o apăsă. O ceață fină cu miros de roze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
așa că n ar fi putut face nimic, iar eu, care eram mult mai puternic... 5. Odată, pe câmp, deasupra digului proaspăt consolidat după ultimele inundații, era un cer dușmănos, totul în jurul meu era dușmănos, vrăbiile și ciulinii încercau să-mi zgârie ochii, nu mă iubea nimeni, mă aflam într-un cerc de ostilitate dezlănțuită, acolo, în locul acela pustiu, și vântul îmi vâjâia pe la urechi, mă și durea o ureche, cea stângă, aveam nevoie de cineva, neapărată nevoie, ca să scap, să ies
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
străbat o parte a pădurii, ea îmi arăta drumul printre raze portocalii, dacă era prea umed, îmi deschidea altul, dar mie nu-mi plăcea, abia așteptam să ies la câmp deschis, pădurea știa asta și se supăra, voia să mă zgârie, o dată a încercat să-mi scoată ochii cu multă și feroce dragoste. Urma un câmp, mă oprea lumina orizontului prea brusc, strângeam pleoapele, era o pajiște verde, câțiva stejari se înălțau, răzleți, își făceau semne de la distanță, se furișaseră din
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
varul pereților, îl simțeam pretutindeni, real și perfid. Ca să mă apăr, am început să-mi pendulez capul spre dreapta și spre stânga, era o amenințare, el s-a restrâns, s-a comprimat, a devenit foșnet, din ce în ce mai localizat, o unghie care zgâria ușurel pe dinăuntrul cutiei de carton de pe masă. Atunci mi-am amintit de fluture, am luat Intimitatea și am deschis-o; fluturele a ieșit, era încă viu, încerca să se târască greoi spre un ungher mai întunecos, l-am aruncat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
camerei aceleia, prins de perete, ardea un bec în jurul căruia încremeniseră câțiva fluturi de noapte minusculi. Petru zăcea ghemuit în dreptul becului, lângă ușă, pe un covoraș cât palma, un preș de șters picioarele adus, pesemne, de el. Își respira tânguirea, zgâria cu unghia panoul ocru al ușii. * Pedro Miguel da Silva, dintr-un sat de la nord de Bahia, a trăit 40 de ani înlănțuit de trunchiul unui copac, într-o peșteră. La vârsta de 21 de ani, din cauza unei probabile crize
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
unde ne aflam, dar ea părea că nu mă aude, stătea în fața mea ca un pustiu. „Mă duc acasă“, a repetat. „Mă duc să mă mărit...“ Cuvintele îi ieșeau din gură ca niște cuțite aruncate în ea însăși, dar mă zgâriau și pe mine în traiectoria lor smintită. Revanșa îmi șoptea că nu eu hotărâsem întâlnirea aceasta, mă gândeam să nu mă mai gândesc, dar aș fi vrut s-o scot pe Maria din apele ei moarte. „Să-ți spun o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ani din Thunder Bay, Ontario. 9. Am coborât de pe dig, spre partea câmpiei, printre grămezi de buruieni și flori de câmp, vorbeam cu ele. Poate din cauza aerului meu încă citadin, îmi puneau piedică, mă trânteau. De câteva ori m-au zgâriat pe mâini și pe față. O pasăre albastră mi-a cerut ceva, am scos din buzunar bucata de pâine și i-am întins-o pe palmă. A luat-o din zbor. Ar fi putut la fel de bine să-mi ia ochii
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
turbată care mi-a mușcat într-o bună zi degetele, pe când voiam să-mi tai unghiile, la catarama curelei care mă izbea, făcându-mi vânătăi în fiecare dimineață când îmi scuturam de praf pantalonii, la afurisita de lamă care îmi zgâria bărbia de câte ori voiam să mă rad, la crenguța de prun care încercase, într-o seară, să-mi scoată ochii, la ciocanul care mă izbise cu dușmănie, înnegrindu-mi o unghie numai pentru că trecusem pe lângă el, și așa mai departe. Sigur
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]