1,034 matches
-
niște versuri de Omar Khayam. Versurile Îi sunau straniu În urechi, Îndemnându-l să mediteze la propria sa viață: „Faclă, vin și lună plină, o, paharnice, scrutează vinul rumen ca rubinul și strălimpedea lui rază! De pământ n-aduce vorba! Zvârle-n vânt această-arsură-a focului din piept și adu-mi, adu-mi numai udătură!” În timp ce cu ochii trecea În revistă fețele călătorilor, inima lui Noimann savura fiecare vers, fiecare imagine, fiecare cuvânt, fiecare silabă. „Faclă, vin și lună plină” - ce frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
buchetul de trandafiri strâns la piept, Noimann se scutura de vagoanele imaginare ce trecuseră, țăcănind din roți, prin trupul și prin viața lui. Dinăuntrul lor, călătorii, umflându-și hainele de aer, se scurgeau pe ferestre, luându-și zborul peste câmp. „Zvârle-n vânt această arsură!” Arsura Îl ardea. Noimann trebuia să se lepede de ea. Dar cum? Arsura se numea Mathilda. Picioare lungi și sâni ca două cupe. Nu era ușor să scapi nici de una, nici de alta. Scoțând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plin de lumini. Aruncând o privire spre orașul ce creștea În zare, Noimann murmură În gând versurile lui Khayam: „Faclă, vin și lună plină, o, paharnice, scrutează vinul rumen ca rubinul și strălimpedea lui rază! De pământ n-aduce vorba! Zvârle-n vânt această-arsură-a focului din piept și adu-mi, adu-mi numai udătură!” După care, scoțând din buzunar sticulața plată de Alexandrion, trase câteva gâturi zdravene și, sărind peste tampone, intră pe urmele piciorului, În cabina locomotivei. Cu spatele la el, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
drumul mort, îngust, Dar ființa noastră pură desprinsă de gândire Va asculta cum sparge a orei îngrădire, Cum urcă din adâncuri un mare imn august. Și-ntregi în trâmbițarea de dincolo de vreme Și năzuind înalte și albe biruinți Ne vom zvârli prin larma asaltelor fierbinți Mai sus de noi... în largul destinelor supreme... LUNTREA Teorbele sonore și cântecele toate Au adormit în burgul târziei noastre nunți; Și în stăruitorul declin, chiar tu renunți Să întîrzii pe culmea posomorâtă. Poate El doar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
vedenii dragi... Latri... luneci... Pe sub fulgii somnului te pierzi de-a bine. Și pe rând, în gămălia ta de minte, prinsă-n vis, Vin să-noate ca-într-o piatră lăcrimată: lunca, fânul, Malul apelor și clipa jinduită când stăpânul Vreo nuia zvârlind pe gârlă te asmute: "Ad-o, Miss". Tânără, ca altădată, coapsa ta în coardă vine: Laba scormone mormântul vreunei cârtițe de soi; După coada retezată dai târcoale, roate pline; Bați prundișul, spinteci unda, intri toată în noroi! Și ce lucruri minunate
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mărunte : umblasem pe străzi, mă întâlnisem cu Maria și cu Ioachim, găsisem un creion metalic și nu mai știu ce, dorisem conștient altceva, mă oprisem în fața unui bazin, privisem prin geamul unei braserii, un distins boșorog îmi aruncase un ban, zvârlisem banul după el, mă odihnisem într-un parc, rupsesem o floare pentru ea („E acolo, pe 122 scaun“), mă gândisem la niște întâlniri mai vechi, și ce-i cu asta ? Asemenea lucruri i se pot întâmpla oricui și nimeni nu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
putea rupe sub picioarele tale, făcându-te să plonjezi în apa nămoloasă, plină de ciuveie. La Bahlui mă ducea taică-meu cu punga de pisoi fără ochi, „coboară tu, aschimodie, acolo, pe lângă cruce, vezi să nu aluneci pe iarbă, hai, zvârle-i odată”. Și pentru că eu stăteam ca stâlpul, smulgea el sacoșa și-i făcea vânt, îi mai auzeam miorlăind, pe urmă scuipa, „aschimodie, nu te mai zgâi după ei”. Unii ieșeau din pungă și se chinuiau să-noate până la mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
participanți la război, doar eu m-am întors. M-au sărbătorit zile-n șir. Tot șampanie mi-au turnat și-atunci: pentru asta, mereu, de Ziua Victoriei, amintindu-mi, mă îmbăt. O dată pe an, sunt purtat pe umeri, pe brațe, zvârlit în aer, scăpat pe caldarâm; un drapel scos de sărbătoare, agitat, sărutat, aruncat, la sfârșitul serbării. Sunt jucă... § L-ai redus pe Erou la tăcere! În economia romanului nu e un personaj important. El a luptat - așa cum s-a priceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
împreună supa în care ți se pune mereu bromură sau altceva - și în ceai se pune, în aluatul din care se frământă pâinea, precis, fiindcă nu mai simți dorința. Vei întreține cu Caravella, peste noapte, o relație platonică; sau veți zvârli lăturile aduse drept tain și veți avea ceasuri de orgie. Va mai trebui - pentru asta - să ascunzi, repede, între buza superioară și gingii, somniferul forte pe care ești pus să îl înghiți sub privirea infirmierului-killer. ...Vor să te scoată nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Dracu' m-a pus să iau asemenea șopron pe roți, de nu-l pot stăpâni... DĂNILĂ (se uită, se miră): Ehe-he... iaca minune, măi omule și frate! Bre, da' rău se muncește creștinul cela! Ia, ia-n privește cum îl zvârle proțapul ca pe-o nimica, ba la stânga, ba la dreapta. Aha, iaca l-a oprit la marginea râpii. (strigă) Măi vere, da' ce-ai pățit? ONOFREI (din culise): Om bun, nu mai întreba și nu mai sta în priveliște. Aleargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cel buzdugan, și când te-oi mirui cu dânsul fac din tine puzderie de draci mărunței! CODÂRLIC (spăsit): Nu te mânia, bade Dănilă... DĂNILĂ: Așa mai merge. Hai, spune! CODÂRLIC: Zice Întunecimea Sa Săcăluș așa: dintre noi doi, cine-a zvârli buzduganul ista mai tare și mai sus, acela să aibă și burduful cu bani. DĂNILĂ: Bun cap are Săcălușul tău, nimic de zis! Om face-o și pe asta, da' mai mult de hatârul tău, că altfel...Ia zvârle-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
-a zvârli buzduganul ista mai tare și mai sus, acela să aibă și burduful cu bani. DĂNILĂ: Bun cap are Săcălușul tău, nimic de zis! Om face-o și pe asta, da' mai mult de hatârul tău, că altfel...Ia zvârle-l tu întâi, măi drace, să te mai văd o dată de ce ești în stare. CODÂRLIC: Ia privește și te miară... (face cu buzduganul mișcările unui aruncător de ciocan, îl aruncă undeva spre culise. Efect ascendent de rachetă) Acu' așteaptă pân-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Efect final, bufnitură puternică) Ei, ai socotit cât de sus l-am dat? DĂNILĂ: Păi da, o palmă de loc, acolo... Am spus eu că prăpădim vremea de pomană! CODÂRLIC: E-te-te! N-o fi fost destul, nu? Ia zvârle-l și tu acuma, dacă ești vrednic. DĂNILĂ: L-oi zvârli eu, nu te-ngriji, da' mergi de-l scoate din fundul pământului; că doar și tu l-ai avut aici, afară. CODÂRLIC: Îndată-l scot și-l aduc. (iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
am dat? DĂNILĂ: Păi da, o palmă de loc, acolo... Am spus eu că prăpădim vremea de pomană! CODÂRLIC: E-te-te! N-o fi fost destul, nu? Ia zvârle-l și tu acuma, dacă ești vrednic. DĂNILĂ: L-oi zvârli eu, nu te-ngriji, da' mergi de-l scoate din fundul pământului; că doar și tu l-ai avut aici, afară. CODÂRLIC: Îndată-l scot și-l aduc. (iese. Sunet ridicol, de dop sos de la o sticlă. Revine cu buzduganul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
da' mergi de-l scoate din fundul pământului; că doar și tu l-ai avut aici, afară. CODÂRLIC: Îndată-l scot și-l aduc. (iese. Sunet ridicol, de dop sos de la o sticlă. Revine cu buzduganul) Poftește! Și-acu' gata, zvârle-l, că nici eu n-am timp de prăpădit. DĂNILĂ: Aha, vorba asta de la mine ai învățat-o. Te grăbești, hai? Mai îngăduie oleacă, tartorule, că nu te trag plozii de coadă. Stai așa până pe-nserat, că am eu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
decât vătămat. Măria Sa, tatăl meu, încă râdea de mine pe drum, și cu drept cuvânt, că m-am răsturnat de pe cal ca un prunc ne-nvățat care încalecă pentru prima oară. Mi-era gândul aiurea, altfel cum m-ar fi zvârlit calul de pământ? Așa că nu mă mai necăji și dumneata; o scrântitură, acolo... GÂND (se așază) : Îi trece până la însurătoare, fii fără grijă, nevastă. Da' o picătură de vin nu-i strică. Numai cât mă uit și, numărându-mă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
unei femei, am întrezărit-o de mai multe ori printre picăturile de sudoare care mă făceau să-mi deschid ochii doar din când în când. Acum mă clătinam și mai aprig, mă aplecam înainte, mult înainte, apoi mă îndreptam, îmi zvârleam capul înapoi. Deasupra, cerul deborda de stele, un întuneric plin de lumină uitată ca după un spectacol pirotehnic. Paharul îmi căzuse din mână, simțeam sticla sub tălpi. M-am dezechilibrat și aproape am căzut în brațele Raffaellei. „Fii atent, Timo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
rulotă o țigancă întindea rufe. Lângă grădina cu straturi întunecate, stropite de curând, trei găini pitice, cu ciufurile cozilor ridicate, mergeau în șir una după alta. Italia nu s-a atins de banii mei, i-a acceptat și i-a zvârlit în borcanul acela. Am făcut un duș, apoi îmbrăcat cu halatul Italiei cu mânecile care-mi ajungeau până la cot, am luat telefonul și m-am așezat pe pat. I-am spus mamei tale că în weekend-ul acela nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
duceți-o la un spital cum trebuie, ascultați-mă. Dacă moare pe drum, nu e vina nimănui. L-am apucat de față, Angela, de o porțiune din barbă, de o ureche, de ce am găsit. L-am înșfăcat și l-am zvârlit de perete. A plecat. M-am spălat din nou pe mâini. — Mănuși, am spus, deschizând degetele. Asistenta brunetă s-a străduit cât a putut să mi le pună cu o oarecare decență, dar îi tremurau mâinile. Tânărul cu halatul prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
privea buzele triste, ochii prea roșii pentru a fi priviți. Apoi se retrăgea, își lăsa privirea în iarba ce cânta în vânt, cu un fluierat care se îndepărta învârtindu-se. Își aprinse o țigară. Fumă în tăcere, iar când termină zvârli mucul pe drumul alb. Îl stinse călcându-l și urmărind mișcarea piciorului în pantoful negru. — Murim așa cum trăim. Soția mea a plecat fără să deranjeze pe nimeni, ca o frunză. Am plecat din nou la drum și în restul călătoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a fost văzut decât un caz în care sentimentele omenești au fost mai puternice decât teama unei morți în chinuri. Și n-a fost vorba, cum s-ar fi putut crede, de doi amanți pe care iubirea, pe deasupra suferinței, îi zvârlea unul spre celălalt, ci de bătrânul doctor Castel și de soția lui, căsătoriți de mulți ani. Doamna Castel, cu câteva zile înaintea epidemiei, plecase într-un oraș vecin. Nu era nici măcar una din acele căsătorii care oferă lumii imaginea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
sigură ca însăși ordinea lumii. Mâna pe care ea are să v-o întindă, nici o putere terestră și nici măcar, să știți, zadarnica știință omenească, nu vă poate ajuta s-o ocoliți. Și veți fi treierați pe aria însângerată a durerii, și zvârliți o dată cu paiele." Aci, părintele a reluat cu și mai multă amploare imaginea patetică a flagelului care treieră grâul omenesc. El a evocat imensa bucată de lemn rotindu-se deasupra orașului, lovind la întâmplare și înălțându-se însângerată, împrăștiind în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fierbinți care o apărau împotriva frigului ciumei. Ceea ce Cottard, cu câteva luni mai înainte, căuta în locurile publice, luxul și viața largă, acel ceva la care visa fără să și-l poată satisface, adică plăcerea neînfrânată, în brațele ei se zvârlea acum un popor întreg. Deși prețul oricărui lucru urca fără încetare, niciodată nu se cheltuiseră atâția bani și, în vreme ce strictul necesar lipsea celor mai mulți, nicicând nu fusese mai bine risipit prisosul. Se vedeau înmulțindu-se toate formele vesele ale unei trândăvii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu un pas atât de grăbit și cu un astfel de aer, încât, atunci când trecu pe lângă Paneloux, acesta a întins mâna să-l rețină. Doctore, i-a spus el. Rieux s-a întors fără să se oprească și i-a zvârlit cu violență: \ Cel puțin ăsta era nevinovat, o știți bine! Apoi s-a întors și, trecând prin ușile sălii înaintea lui Paneloux, a ajuns în curtea școlii. S-a așezat pe o bancă între niște mici arbori prăfuiți și și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
va permite numai să adauge la el adjectivul "activ". Desigur, și încă o dată, nu trebuie să-i imităm pe creștinii din Abisinia despre care el vorbise. Nu trebuia nici să ne gândim să ne asemănăm cu ciumații persani care își zvârleau zdrențele asupra pichetelor sanitare creștine, invocând cu glas tare cerul pentru a-l ruga să-i lovească cu ciuma pe acești necredincioși care voiau să combată răul trimis de Dumnezeu. Și nici, dimpotrivă, să fie imitați călugării din Cairo care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]