8,773 matches
-
-se ca unul dintre cele mai importante „accidente” sau „situații critice” ale vieții unui individ. Există în această temă opinii dintre cele mai diferite. Psihiatrii, în grija cărora sunt plasați cei care comit tentative de suicid, sunt, în majoritatea lor înclinați să considere orice act suicidal, într-o manieră medicală, reducționist-diagnostică, asemenea unui act patologic, legat, de regulă, de o stare depresivă care „scade elanul vital” sau chiar îl anulează. Acest punct de vedere îngustează semnificația suicidului, obligându-l să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
batjocorit. El va începe să interpreteze sau să creadă că anumite gesturi sunt îndreptate împotriva lui, considerându-se ținta unor ironii sau chiar a unor uneltiri dușmănoase. Adesea se constată faptul că bolnavul avea o personalitate premorbidă de tip sensibil, înclinată către suspiciuni. Acest delir apare mai ales la bătrâni și în demențele presenile. 10) Delirul simbiotic Acesta se mai numește și „delir în doi” (folie à deux). De regulă, un bolnav delirant se lovește de o atitudine de neînțelegere, de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
normal” și „patologic” în cazul acestei structuri a personalității, în care „normalul și patologicul sunt intricate”. Psihiatrii sunt, astfel, înclinați să considere acest tip de personalitate ca pe ceva intermediar între normal și patologic, motiv pentru care H. Witter este înclinat să le consideră ca pe niște „variații patologice ale normalului”. 2) Caracteristicile psiho-biografice ale deliranților Cercetările psiho-biografice la indivizii normali și la bolnavii psihici au preocupat pe numeroși specialiști (L. Szondi, Ch. Bühler, L. Binswanger, R. Kuhn, K. Jaspers, M.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mistici se plasează într-un registru paralel celui în care acționează reformatorii sociali. Trebuie însă precizat, de la început, că nu toți misticii trebuie asimilați personalităților paranoice. Paranoicii mistici sunt persoane cu un delir sistematizat cu temă mistico-religioasă. Acești bolnavi sunt înclinați către mesianism și urmăresc să introducă și să impună noi forme de religii și noi idoli. Ei atacă dogmele teologice în vigoare caută ca să le submineze pentru a impune altele noi, manifestând totodată tendința de a poza în martir. 5
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în aceste situații, atenția individului este orientată în mod constant asupra propriului său corp, care devine „preocupare tematică”, o prezență permanentă, cu caracter de grijă, în câmpul propriei sale conștiințe, pe care o va „interpreta” într-o manieră subiectivă, fiind înclinat să-i „descopere” sau să-i „atribuie” diferite „acuze” din care să construiască „suferințe” personale de diferite forme și intensități. Ne aflăm în fața unui domeniu al patologiei generale, cu un caracter neobișnuit, absolut original, în care acuzele clinice nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
actele Eului sunt făcute fără intenție, sunt mai puțin grave. Dacă ele sunt făcute cu rea intenție, de a prejudicia pe ceilalți, ele sunt cu atât mai grave, întrucât denotă că persoana respectivă este imorală, că are o conștiință perversă, înclinată către rău. În ambele situații consecințele actelor negative fac ca Eul personal să sufere. Persoana cade într-o situație de disperare cu pierderea echilibrului și stabilității sale interioare. Ea devine o persoană tragică, singură, necesitând ajutorul celorlalți. 4) Suferința morală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
histrionică se caracterizează prin următoarele tipuri de manifestări: este percepută de ceilalți ca superficială și lipsită de autenticitate în pofida unei aparențe de căldură și de farmec personal, egocentric, preocupat de sine, indiferent față de alții, vanitos și exigent, dependent, slab, neliniștit, înclinat către amenințări, gesturi sau tentative de suicid în scop de manipulare pentru obținerea unor avantaje personale de la alții. Personalitatea dependentă se caracterizează prin următoarele: incapabili de autonomie, se bazează pe ajutorul altora, incapabili de a-și asuma responsabilitatea, dependență de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin tendința la scrupule și inhibiție afectivă. Orice fel de decizie legată de realitate sau de concret, precum și orice activitate privind perceperea realului reclamă un efort psihologic important, resimțit în mod penibil de către subiect. Aceștia sunt persoane scrupuloase și permanent înclinate către introspecție. Orice acțiune din partea lor cere un efort penibil. Sunt persoane meticuloase, lente, serioase care se complac într-un moralism rigid și o abstractizare riguroasă. Personalitatea obsesională sau compulsivă. Acești indivizi au tendința de a verifica orice lucru, de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Natura. În lumea kogi este, de asemenea, imposibil să-ți schimbi locul. În timpul întîlnirilor care ritmează viața colectivă, fiecare ocupă locul care i-a fost repartizat cînd s-a născut: e vorba de două dale de piatră (una culcată, alta înclinată drept spătar) așezate în cercul care alcătuiește comunitatea. Posibilele si imposibilele care guvernează lumea kogi, lumea modernă, o întreprindere, o familie, o persoană sunt cerute de o necesitate oarecare, sunt ele expresia unui determinism? Pot fi explicate, acceptate ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
imposibilului lui Jack, a evidenței din jur, asupra imposibilului oficial și împărtășit de toți. Dacă Jack ar fi acceptat imposibilul care s-a impus tuturor, realitatea ar fi rămas în datele ei de început. La un moment dat, el însuși înclină să creadă: timp de cîteva zile acceptă și el faptele, realitatea. Ceea ce numim în mod obișnuit realitate nu e, oare, rezultanta confruntării dintre posibilele și imposibilele unui om? Istoria aceasta ne obligă să reconsiderăm o altă evidență pentru spiritul modern
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
om? Istoricul, sociologul, economistul, psihologul nu caută să reducă, oare, prin activitatea lor firească, chiar să nege, libertatea umană? La un moment dat, creștinismul s-a văzut în fața a două drumuri posibile, explică Jacques le Goff: "Sau creștinismul ar fi înclinat către doctrina strictă a predestinării, așa cum voiau maniheenii, și atunci determinismul divin ar fi cîntărit greu asupra unui Occident abandonat, fără scăpare, claselor dominante care n-ar fi pregetat să se autoproclame interpreții acestei atotputernicii divine. Sau pelagianismul 6 triumfător
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
plăcea. Dacă managerul lor le-a aplicat pedepse și întărire negativă, s-ar putea să nu aibă încredere că veți folosi aceste informații în beneficiul lor. 3. Din cauza climatului de nesiguranță creat prin reorganizare și scăderea numărului de personal, oamenii înclină să „rămână în expectativă”. S-ar putea să încerce să vă spună ceea ce cred ei că vreți să auziți, mai degrabă decât să riște să spună ceva care ar putea să-i eticheteze drept lipsiți de ambiție ori să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
întărire pozitivă. Motivul? Dacă pedeapsa aceasta se va întâmpla, atunci va da rezultate imediat. Managerul obține ce vrea (de obicei, un comportament neadecvat încetează imediat), iar acest lucru îi oferă managerului consecințe PIS. La fel ca noi toți, managerul va înclina să manifeste din nou comportamentul de pedepsire pentru că a fost întărit. La fel, întărirea negativă („Fă asta, altfel...”) se va reflecta într-o creștere a activității, oferindu-i din nou întărire pozitivă managerului. Atunci când același manager folosește întărirea pozitivă, el
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
preferată, „...induce în eroare și zăpăcește” companiile care îi angajează. Studiul întreprins de Ernst și Young a arătat că în cele 584 de companii analizate au fost folosite 945 de strategii manageriale de calitate. Multe programe de management al calității înclină să adopte o abordare directă și rapidă pentru rezolvarea tuturor problemelor în cadrul unei companii. Chiar și Premiul Malcolm Baldridge National Quality încurajează companiile să se orienteze în orice direcție pentru a implementa zeci de noi practici simultan. În aproape orice
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
ele au un efect negativ asupra majorității angajaților productivi. Preferințele angajaților de nivel mediu par să fie împărțite în ceea ce privește stimulentele de grup. Ca atare, când nivelul satisfacției este luat în considerare pentru toți angajații (de vârf, mediocri și slabi), cifrele înclină să indice un nivel bun al satisfacției, deși angajații de vârf, pe care vreți cel mai mult să-i recompensați, sunt cei mai dezamăgiți. Planurile anuale de acordare a bonusurilor Din ceea ce știm despre întărire, acel bonus specific de la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
comportamentale permise - așa cum am făcut și noi. În cartea sa What Remains to Be Discovered, John Maddox (1998) subliniază faptul că, spre sfârșitul fiecărui secol, când oamenii privesc în urmă și fac retrospectiva a ceea ce s-a descoperit, fiecare generație înclină să creadă nu a mai rămas nimic de descoperit din cauza schimbărilor rapide din acel secol. Totuși, în următorul secol sunt mult mai multe realizări. Oricât de multe schimbări am fi văzut în acest secol, se aplică zicala „Și încă n-
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
oferită de bipolaritatea sistemului, care reflectă numărul de mari puteri. Sistemele internaționale pot fi unipolare (cu un singur hegemon), bipolare (cu două superputeri) sau multipolare (cu trei sau mai multe mari puteri). Probabil că sistemele bipolare sunt cel mai puțin înclinate către conflicte între mari puteri. În unipolaritate, natura anti-hegemonică a sistemului internațional va încuraja alte state importante să balanseze împotriva statului dominant, pentru a-și menține independența și autonomia. Sistemele multipolare sunt mai complexe și mai dificil de administrat decât
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
componente ale diplomației ca fiind distincte, atunci când există cu adevărat legături strânse între ele. Aceasta decurge logic din afirmația potrivit căreia continuitatea va sta la baza structurii relațiilor postbelice dintre principalele puteri. Structura relațiilor multilaterale moștenită din timpul Războiului Rece înclină foarte mult în favoarea aranjamentelor de securitate asimetrice, întrucât presupun hegemonia militară americană. Prin urmare, ele implică o diviziune funcțională a muncii, cu o stratificare pe orizontală în cadrul sistemului internațional. În acest aranjament "multietajat", statele de rangul doi preiau roluri de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
politicii externe. Avantajul acestui modificator structural este că are aceeași valoare pe întreg globul, în condițiile în care toate statele au acces la tehnologie. Predicția cea mai generală a teoriei este aceea că probabilitatea conflictului internațional crește atunci când balanța se înclină către ofensivă: tehnologia va face mai puțin costisitoare ofensiva, iar ca răspuns, statele vor adopta strategii ofensive. Tehnologic însă, în viziunea realiștilor defensivi, balanța a fost în general înclinată în favoarea defensivei, iar armele nucleare au avut un impact decisiv în
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
Se pot face doar presupuneri. Una dintre explicațiile posibile ar fi aceea că așteptările sale cu privire la ceea ce numea o „viață decentă“ în afara filozofiei nu s-au confirmat. O alta, cea mai plauzibilă, este că treptat el a fost tot mai înclinat să creadă că Tractatus-ul nu reprezintă ultimul său cuvânt. Se poate, în sfârșit, presupune că Wittgenstein nu a putut trece cu indiferență peste faptul că minți de cea mai bună calitate, nu numai la Cambridge, ci și la Viena, manifestau
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Baldur, zeul soarelui, ci ca un căpitan de vapor norvegian cu privirea pătrunzătoare, care a petrecut mulți ani în fața catargului.“98 Starea de continuă insatisfacție, o stare care îl consuma pe Wittgenstein, era întreținută de porniri greu de conciliat. Era înclinat să creadă că reflecțiile lui din ultimii zece ani pot deschide o perspectivă nouă gândirii filozofice și că ele ar trebui să fie împărtășite acelora care caută în mod sincer adevărul. Încă în 1933, Wittgenstein era bucuros că Moore, care
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ceea ce propune el ar putea fi caracterizat drept „pozitivism terapeutic“ au accentuat dorința lui Wittgenstein de a încheia și publica manuscrisul căruia obișnuia să-i spună „cartea mea“. Un manuscris la care a lucrat, cu întreruperi, din toamna anului 1936. Înclina acum să creadă că obligațiile lui de profesor ar fi cele care îl împiedică să ducă la bun sfârșit această muncă. Drury notează, după o discuție pe care a avut-o cu Wittgenstein în 1947: „Avea sentimentul că atâta timp cât trebuie
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
139 Malcolm se declară surprins: „Dacă mă gândesc la pesimismul lui profund, la intensitatea suferinței sale mintale și sufletești, la modul neîngăduitor în care și-a mânat intelectul, la nevoia de iubire legată de duritatea lui, care o respingea, sunt înclinat să cred că viața lui a fost extrem de nefericită. Și totuși, el a exclamat la sfârșit că ar fi fost «minunată». Mie acest cuvânt mi se pare misterios și în mod ciudat mișcător.“ (N. Malcolm, op. cit., p. 126.) 140 În
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sta, înainte de toate, în alternativa pe care o propune. Există o ieșire din asemenea dificultăți? Sugerez că direcția în care trebuie ea să fie căutată ne-o poate arăta considerarea unei fețe mai puțin vizibile a lucrării. Cititorul va fi înclinat să accepte drept ceva de la sine înțeles că dacă scrierea lui Wittgenstein și-a propus să delimiteze propozițiile - acele expresii ale limbajului care spun ceva despre lume - ea a realizat această delimitare pe baza unor considerații principiale despre ceea ce este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
teoria P“ sunt: 1) considerațiile despre „existența“ sau „inexistența“ stărilor de lucruri atomare, de exemplu în 2, 2.04 și 2.06; 2) asocierea stării de lucruri atomare (Sachverhalt) cu starea de lucruri (Sachlage), subliniată de rădăcina comună Sach. Black înclină să accepte „teoria F“. El crede că „de obicei“ expresiile Sachverhalt, Sachlage și Tatsache stau în Tractatus pentru stări de lucruri simple sau complexe care există, nu pentru posibilități. Black admite, totodată, că există argumente puternice nu numai în favoarea, ci
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]