10,749 matches
-
judecat în urmă cu câteva luni, iar fratele lui a venit să mă caute la hotel și, plimbându-ne pe Aleea Gorki, mi-a povestit cum a căzut în plasa întinsă de KGB fratele lui, care va deveni cunoscut și admirat în lumea occidentală ca erou al luptei pentru drepturi cetățenești. Am mers acasă la academicianul Alexander Lerner, unde ne mai așteptau profesorul Maiman, un matematician de renume, și Ida Nudel care tocmai se întorsese, în urma unor presiuni internaționale, dintr-o
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
nu prea înalt, îndesat, cu ochi zămisliți din lumină, cu fața zîmbitoare și blajină, înfrățit cu pămîntul, cu fluierul din lemn de fag, cu oile, cu cojocul întors pe dos, cu vifornițe și zloate, cu singurătatea și tăcerea, cu oamenii. Admiram la el o centură țintuită cu butonași galbeni, un briceag atîrnat cu o nojiță din piele, un ciomag cu măciulie pe care erau încrustate meșteșugite hieroglife fără înțeles. Îi mai admiram și cîinele, mai mare și mai frumos decît alții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vifornițe și zloate, cu singurătatea și tăcerea, cu oamenii. Admiram la el o centură țintuită cu butonași galbeni, un briceag atîrnat cu o nojiță din piele, un ciomag cu măciulie pe care erau încrustate meșteșugite hieroglife fără înțeles. Îi mai admiram și cîinele, mai mare și mai frumos decît alții. Și nu era copil din sat, păscător de cîrlani sau de vite, să nu fi simțit o copilărească plăcere și bucurie cînd începea cîte o poveste cu lupi, cu stafii, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pînă în picioare, Anica era modelul femeii implicate în pregătirea viitorului luminos al țării. Dar ce frumos vorbea fata asta! Femeia va fi egală cu bărbatul în comunism... Doar un pic cu botul umflat, rîde tîmp un băietan care o admira cum mînuiește tractorul. Dar pe copii cine îi va crește? întreabă altul. Femeile vor face copii și unele se vor ocupa doar cu creșterea lor... Cum adică? Fiecare va avea o muncă de făcut. Unele tractoriste, altele cu sapa, altele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu Satana. Cum-necum, n-am răcit deloc și am petrecut o seară sofisticată, unică. Iranienii sînt gazde desăvîrșite și dacă te uiți mai atent la un obiect de prin casă, se grăbesc să ți-l ofere. Eu, neștiind obiceiul, am admirat o narghilea și un grangur, remarcîndu-mi interesul, mi-a și oferit-o. Dați-i și tutun, se grăbesc alți comeseni. Tutunul nu-i tutun, ci petale de flori, frunze aromate și alte buruieni pe care nu le cunosc. Deși iranienii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cafea? Sărut mîna, nu... Eu nu... Vă rog! Îmi era jenă de faptul că eram desculț și praful crea dubii asupra frecvenței spălării picioarelor. M-a uimit fragilitatea ceșcuțelor și gustul cafelei. Nu înțelegeam gusturile celor din elita românimii, dar admiram măiestria cu care erau făcute micuțele cupe din porțelan. Cum serveam cafeaua, a intrat în cameră și Vasilică. Imediat i s-a pus o ceșcuță în față și el mi-a oferit un model de comportament în înalta societate. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Imediat i s-a pus o ceșcuță în față și el mi-a oferit un model de comportament în înalta societate. Era un băiat frumos care se apropia de două decenii și care era un eminent student la București. Îl admiram și doream să fiu și eu student într-un viitor nu prea îndepărtat. Cînd Vasilică a ieșit din cameră, am remarcat că avea pantalonii rupți binișor în fund și o bucată de piele avea o culoare contrastantă. Am auzit apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
foarte îndepărtată. Un gospodar cu o casă îngrijită oarecum, dar nu cine știe ce. Totuși, o cameră curată, casa cea mare, cum i se spune pe la noi, a fost oferită oaspeților. Nu vii cu noi la masă diseară? întreabă Vasilică. Chiar dacă îi admiram minunăția de nevastă, mă puteam uita în ochii săi fără să-i aplec, deoarece nu aveam gînduri ascunse și nici dorințe măgărești. Seara a fost reușită. Vasilică era un profesor care știa și toaca în cer, iar Katia povestea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spală păcatele și accentuează meritele. Cercetez camera. Este înaltă, cu un tavan care se vrea pretențios și, mai ales, prețios. Intenția n-a reușit decît pe jumătate. Culoarea neagră de la fum îi ascunde păcatele și-l face chiar demn de admirat. Pe pereți, tablouri negre, copii după pictori ruși, dar și din școala flamandă. Și dacă totuși... Ați adus un expert să cerceteze tablourile, sculpturile? Nu, n-am nevoie să fiu iscodit. Ăștia te pot strînge de gît, adaugă puțin iritat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spun o glumă tîmpită: Hai, hopa sus, Eminescule. Du-te în p... mă-ti, replică poetul. Moartea capodoperei Ponor era scriitor și nu avea altă meserie. Nu scria foarte mult, dar ce scria era cu miez adînc. Cititorii săi îl admirau cu sinceritate, iar confrații cam strîmbau din nas. Uneori, criticii chiar îl lăudau, îl elogiau, mai ales dacă Ponor plătea consumația din restaurant. Se întreceau în a face observații pertinente și nu ezitau să compare opera sa cu operele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dată cu un astfel de avion. O, să vedeți ce zbor am avut în Algeria... furtună de nisip... primejdii. Dar eu... mă lupt cu balaurul, tai capete, mînuiesc sabia... și iată-mă învingător. Paul zîmbește, fata se face că mă admiră și eu accept, ca prostul, zborul. La micul aeroport ne întîmpină pilotul. Un atlet tînăr, frumos ca un Cupidon și viteaz cum seamăn n-are. Cînd vede fata, începe a cucurigi, a bate din pinteni și din aripi. Am încurcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
inoportune. Mă foiesc puțin mai multișor, zîmbesc mamei și mă îndrept spre ușă. Pe traseu mă întîlnesc cu fata. O nouă căpiță din produsele vieneze este tîrîtă spre masă. Îmi zîmbește și-mi aruncă un "la revedere" puțin stîlcit. O admir cît este de mititică, ce mînuțe fine, ce tăliuță, ce gîngurit care stîlcește engleza... Deodată dau cu măciuca în baltă și adaug: și ce mult mănîncă, frate! Pînă la aeroport deja uitasem de micul dejun. Merg agale, aveam timp berechet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în lemn, un candelabru imens din lemn, arată și cuprind o mare dragoste de Dumnezeu, pentru Mîntuitor și Fecioara Maria. Pardoseala din marmură cizelată cu migală, icoanele în argint și aur, totul tînjește spre perfecțiunea divină. Lume puțină intră și admiră măiastra lucrare, se roagă la Sfînt și lasă bilete pentru pomenirea lor veșnică sau pentru rugă la Cel de Sus, ca să-i ajute. Stau pe un scaun, îmi plec capul și încerc să mă apropii de El, Atotputernicul. Căldura infernală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
că a receptat recunoștința mea. Tramvaiul ne-a adus în port, unde un vapor din cretă ne așteaptă să ne ducă pe una dintre sutele de insule. Toate sînt din rocă dură, sterpe și veșnice. Ne înfioară veșnicia lor și admirăm cîțiva copăcei efemeri care îndrăznesc să-și unduiască existența în bătaia veșnicelor vînturi. Și rezistă, în ciuda rădăcinilor precare intrate în simbioză cu piatra. Alte insule, mai mari, au fost cucerite de o vegetație luxuriantă, care ocrotește vile paradisiace, cu bărcuțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
marea. În liniștea noastră, se percepe o vagă dorință ca plutirea pe ape să nu se oprească, să continue la nesfîrșit. În depărtare, se zărește destinația noastră. Insula Ingelei Märtenson. Acolo vom rămîne cîteva ore, ocrotiți de grijulia Ingela. Vom admira, de pe splendida ei terasă, o mulțime de peisaje nemaiimaginate de nici un pictor, oricît de romantic ar fi el. Doar Dumnezeu crează perfecțiunea și omul nu poate decît să se pros terneze în fața desăvîrșirii operei Sale. Căci mare este minunea Creatorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
al serii. Privea cerul înstelat și regreta că, datorită luminilor din Havana, se vedeau doar stelele mai intens luminate. Ar fi stat pe o bancă puțin, dar se grăbea să prindă un serial la TV. În trecerea prin parcul pustiu, admiră(a cîta oară?) uriașii ficuși, bătrîni de cînd lumea, cu trunchiurile lor gigante și nu compacte ca la ceilalți copaci. Smocuri de trunchiuri, cu spații printre ele, se îngrămădeau într-un pilon uriaș pe care nu-l puteau cuprinde 12
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de la baie. Spunînd asta, începe să ruleze bancnota sub formă de țigară și prin tub îi dă drumul în hăul din cutie. Cei doi soți rîd fericiți. Se îmbrățișează și se sărută. Se uită la cutie veseli, o cîntăresc, o admiră și o mîngîie. Cam cît încape? întreabă My cu ochii scînteietori. Știu eu? Poate zece mii sau chiar mai mult! Nu o să știm niciodată. Dar dacă așteptăm doi ani? Ei, atunci... poate. Cei doi soți țin pe rînd cutia în mînă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în urmă, înainte de povestea cu neamțu, am fost pe acolo. În grădiniță își făcea treaba un negru, îmbrăcat doar în maieu și niște pantaloni scurți și largi, caraghioși. Cu un cosor uriaș (macetă)* taie gazonul pe lîngă bordură și eu admir precizia cu care execută această operație. Maceta are vreo trei kilograme, dar negrul parcă nu simte efortul. Boabe de transpirație apar pe frunte și el le șterge cu dosul mîinii. Privește pe furiș la mine și constat că nu are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bine. În fond, aveau aceeași viteză și participanții la micul trafic din zonă nu se stînjeneau între ei. Doar claxoanele se mai zborșeau la cîte un pieton mult prea nesimțit. Pictorul mă aștepta să-i vizitez atelierul și să-i admir o parte din vasta sa operă. Era cam la sfîrșitul celui de-al cincilea deceniu de viață, dar fața sa, avînd cam multă piele și neavînd prea mult de acoperit, se zbîrcise ca un sîmbure de piersică. Zîmbea însă larg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
comporta nedrept cu ele și nasul lui era greu de atins chiar și cu o prăjină. Toată ziua bîrnîia motoreta pe stradă și țîncii erau fericiți dacă erau lăsați s-o atingă măcar puțin. Se adunau și femeile măritate ca să admire "norocul" unora cu neamuri avute, cu neamuri în mafia de la Miami, cu neamuri contrarevoluționare, care pun la cale înăbușirea revoluției. O să le sune lor Cristeiul, fiți pe pace. În timp ce noi construim socialismul cu sacrificii, în timp ce clamăm "patria o muerte", ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și înfricoșa. Calvarul omului pe pămînt începuse! Șarpele încolăcit pe măr, grădina de vis care trebuia părăsită... dar opera era gata și nu prea, încă se mai lucra la ea, încă se mai cizela, se mai șlefuia. Dumneavoastră poate o admirați, pentru că nu ați văzut ce am văzut eu atunci... îngînă señor Diaz. Este trist, aproape că plînge. Se șterge obsesiv cu o batistă pe la ochi. Dar, omule, este ceva ce eu nu am mai văzut în viața mea! Te zdruncină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
morții. Pe aici, prin aceste locuri, mila n-a ajuns nici pînă azi. Caut urme de sînge printre pietrele de pe terasă. Ei, ei vedeau oare frumusețea acestor locuri? Opera asta desăvîrșită, nu provoca nici o vibrație în sufletul lor? Ba da. Admirau și ei zidirea asta a divinității, numai că atunci cînd se refugia o navă îngrozită de urgia mării, zidirea asta frumoasă era pentru ei era și mai frumoasă. Prada dilata pupile și nari fremătînde... Seara se lasă aproape brusc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
atrage nu numai muștele, ci și pe cei puși să păzească anumite orânduieli. În cazul nostru, pe cele bisericești. Chiar pe însuși capul bisericii...Nu-i nimic de râs, om bun. Mai degrabă-i de plâns... - Ai dreptate, mărite Spirit. Admir corectitudinea marelui stolnic Lupu, care, avându-l împricinat chiar pe mitropolitul „chiriu chir Nichiforu”, nu s-a sfiit să-i dea dreptate egumenului Iezechil. - Uite că am cam golit sacul cu poveștile despre „mănăstirea dintre vii” - Sfântul Atanasie. Urmează doar
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
cazan de făcut țuică. Moșia urca spre zare, apoi cobora până în apa pârâului Boca și iar urca spre est până în zarea dinspre satul Fundătura Mică din comuna Coșești, azi Ivănești. În pronaosul bisericii din Toporăști, în partea dreaptă, se poate admira o frumoasă icoană pictată pe lemn, donată de prezbitera Caliopia, mama artistului Victor Tabacaru. Despre artist se poate arăta că s-a căsătorit cu o fiică de răzeș din satul Cursești Vale, din familia Nica ( nume cu o semnificație deosebită
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
belciug prins de buza de jos a animalului. Cu belciugul ăsta îl ținea moș Șutu în frâu. Probabil că orice smuncitură îi producea buhaiului o durere groaznică, ceea ce îl făcea să fie cuminte, mergând liniștit în urma stăpânului. Simțindu-se parcă admirat de droaia de prichindei din preajmă, buhaiul își întorcea privirea galeșă spre noi, și cum s-ar fi întrebat : de ce se țin ăștia după mine, ca după urs?! Moș Șutu îl aducea imediat la realitate : Hai cu tata, dumane ! Hai
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]