KorAP: Find »[drukola/base=amar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...329 330 331 ...378 >

9,447 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418

În cele cinci săptămâni de repetiții la Public nici nu putea fi vorba de așa ceva, dar la Început entuziasmul m-a orbit și m-a făcut să cred În acest miraj. Note din tunel Nu m-am eliberat de gustul amar nici după premieră. Dimpotrivă. Am plecat curând după aceea la Paris, dar nici acolo nu m-am liniștit. Melancolia pusese stăpânire pe mine odată cu Hamlet. Se Întâmplau În jurul meu evenimente favorabile, În care eram implicat, dar nu eram capabil să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
fără nici o pauză! Am adaptat Lysistrata ca un cabaret contemporan, jucat Într-o cantină de pe front pentru a-i amuza și a-i Învigora pe soldați cu „perspectiva păcii“ (război vag plasat În Orientul Mijlociu). Intenția era să facem un vodevil amar despre războiul sexelor și al gloanțelor, un entertainment pentru trupe direct, dur, primitiv, pentru a traduce metafora politico-socială de acum 2000 de ani În termeni moderni. Munca de echipă pentru a găsi imagini contemporane și situații ce corespundeau umorului de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
ură față de un regim odios, și-au șters demonstrativ din memorie și țara, și limba maternă. Deși eram Încă foarte tânăr când am plecat În America, ceva din mine nu s-a despărțit niciodată definitiv de România și, În ciuda experiențelor amare de dinainte și În special de după Revoluție, cu tot tacâmul de șicane, continui să revin. De ce? Pe nesimțite, din cauza glumei lui Pleșu, mi s-a furișat În minte proverbiala declarație a lui Lăpușneanu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit de emoție. Să... să nu te mai cunosc... Măria sa Ștefan Vodă! plesnește el palmă de palmă minunându-se, cu bucurie. Ștefan, cu un rânjet amar, sarcastic: Întocmai! "Io Ștefan Vodă, din mila lui Dumnezeu, Mare Voievod și Mare Domn a toată Țara Moldovei!" În carne și oase!...Mai ales oase!... "Magnific"! rostește și desface larg brațele, febril, agitat, ironic. În toată splendoarea strălucirii mele!... Oare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
micșoară, așa, pe... "pe măsura mea?" Daniil surâde, cu bucurie. Cum să nu?! Avem! Avem toate mărimile! După pofta inimii! răspunde el și face o plecăciune, râzând încetișor, cu mulțumire. Tot hâtru ai rămas și plin de duh. Domnul zâmbește amar: Haz de necaz, Sihastre... zâmbește el amar. Haz de necaz... Daniil arată spre picior, cu îngrijorare: E negru: a obrintit! Mă lași să ți-l grijesc? Ștefan rânjește ridicând șomoiogul de cârpe legat cu sfoară: Îți place ciuboțica mea împărătească

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
surâde, cu bucurie. Cum să nu?! Avem! Avem toate mărimile! După pofta inimii! răspunde el și face o plecăciune, râzând încetișor, cu mulțumire. Tot hâtru ai rămas și plin de duh. Domnul zâmbește amar: Haz de necaz, Sihastre... zâmbește el amar. Haz de necaz... Daniil arată spre picior, cu îngrijorare: E negru: a obrintit! Mă lași să ți-l grijesc? Ștefan rânjește ridicând șomoiogul de cârpe legat cu sfoară: Îți place ciuboțica mea împărătească? Aici am Chilia pușcă ungurească! Am auzit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nimic!... Am sacrificat totul! totul!... Oare a meritat sacrificiul? Brusc se lovește cu pumnul în coșul pieptului, în stânga: Hooo!! Nebuno!! Iar te burzuluiești?! Ce s-a-ntâmplat? întreabă Daniil speriat. Hachițe de-ale dumneaei, îi răspunde Ștefan cu un zâmbet amar. Bate! Bate! O ia razna! S-a potolit. Îmi știe de frică. A obosit sărăcuța, o căinează cu milă Daniil. Iaca, un boț de carne chinuită, acolo... Nu mai poate... Prea mare-i povara... Te prăpădești de inimă rea. Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ia razna! S-a potolit. Îmi știe de frică. A obosit sărăcuța, o căinează cu milă Daniil. Iaca, un boț de carne chinuită, acolo... Nu mai poate... Prea mare-i povara... Te prăpădești de inimă rea. Ștefan reînnoadă firul, cu amară obidă, copleșit de amărăciune: Am vrut să mântui țara de orice asuprire străină. Și, iată, chiar "am mântuit-o"!... Am cufundat-o într-o și mai adâncă robie! Câtă durere și moarte am adus în Țara Moldovei!... Dumnezeule! Turcii o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Eriniile. Dacă le înfrunt, dacă dau piept cu ele, e cumplit, dar mă descarc și asta mă ușurează... Dacă... dacă ar fi cineva lângă mine... spune ea după un moment de tăcere și-n colțul buzelor se schițează un rictus amar. Ștefan e "rara avis"... Nopțile lui nu-s mai puțin albe. Fiecare cu coșmarul lui... Spune, eu... eu cum pot să te ajut? Nimeni nu mă poate ajuta, îngână ea resemnată în disperarea ei. Încerc să lupt. Cât o să pot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ca orbii, vede în ea și retrăiește aievea. ...Ultima noapte a Împărăției... Ultima noapte... S-au scurs ani și ani, s-au scurs... Și eu... eu n-o pot uita. Îți amintești, unchiule? Unchiul, furat și el de amintiri, cu amar: Constantinopolul e în noi ca amintirea unui mort drag. Trăiește în noi... Era o noapte de mai... În anul acela, liliacul înflorise nebun... Îți amintești, unchiule, tufele acelea de liliac alb de lângă poarta palatului Blacherne? Mi-am cufundat obrajii în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Petrarca, mă luam la întrecere cu vuietul valurilor și strigam: De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare? Iar dacă e, din ce-a fost plămădită? De-i rea, de ce durerea mi-e-nsorită? De ce, de-i bună, roadele-s amare? De-s bucuros să ard, de ce mă doare? De nu... de nu... la ce mi-e lacrima... la ce mi-i lacrima..." Am... am uitat... Proastă eram! se ceartă ea, respirând greu, de parcă nu-i ajunge aerul, și continuă cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
însuși în litera Coranului..." Așa fericire... mormăie Bodea. S-o guste ei! îi poftește Mihail. Să guste pământul Moldovei, îi poftește Luca Arbore. L-au gustat... Nu s-or fi săturat... I-am simțit și noi gustul, din păcate... e amar, îngăimă Ștefan. Doamne, nu crezi că ne prea sumețim? intervine și Stanciu. Ne sumețim și noi măcar că blana pe noi împușcată-i -, că destul am fost călcați în picioare, spune Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
că moldoveanul e un oștean teribil, în luptă nu-i pasă, n-are habar de moarte, spune Țamblac. Nu c-am fi noi, lei-paralei, îi răspunde Ștefan, dar, când i-a ajuns cuțitu' la os, de nevoi, de frică, de amar, cu bojdeuca scrum, cu fătuca robită, cu muierea necinstită, cu satul pârjolit, când nu-i mai pasă nici de viață, nici de moarte, îl apucă pe rumân așa o vitejie, de se miră, se miră singur de unde i-a venit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
durere... Apăi, unde-i buba? Poate i-om găsi leacul... Domnia ta, boier Stanciule, "Marele cârcotaș", stai mărturie; mă judeci ca pe hoții de cai când greșesc și mi-o spui de la obraz: "Aiasta nu se poate, Măria ta"!... Hapul e amar. Îl înghit și-ți mulțămesc că m-ai ferit de greșeală. Iaca pentru ce te-am înălțat al meu prim-sfetnic. Haide! Curaj! Sparge buboiul! Apăi, se șușotește că Măria ta nu păzești datina, rânduielile statornicite din vechime, "obiceiul pământului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ochii plecați, am dat pinteni, urmăriți de săgețile și răcnetele turcilor. Fugeam, galopam pe străzi, pe străduțe și plângeam. Plângeam pentru Constantinopol, pentru Constantin, pentru omul și împăratul pe care-l cunoscusem cu adevărat abia în dimineața aceea. Și plângeam amar, de durere și de rușine, rușine ce mă încearcă și astăzi, încă... "Nemuritorii" nu pot fi înfrânți, șoptește Ștefan. Și... și cu Împăratul?... Cu Constantin?... Zi mai departe... Ce a urmat? Dincolo de moarte nu mai urmează nimic... încearcă Țamblac să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Apus, mereu spre Apus... Am trecut munții. Și, două săptămâni mai apoi, odată cu prima zăpadă timpurie -, un mic cerșetor, bolnav, clănțănind de friguri, bătea la poarta Castelului Hunedoara... Cu trei zile înainte, împlinisem cincisprezece ani. Așa a început lunga și amara mea pribegie: cinci ani de surghiun, ocrotit de Iancu Corvin de Hunedoara, voievodul Transilvaniei; și de Domnul Țării Românești, Vladislau Dan, ce-mi era un fel de unchi. Fugeam de colo-colo, mă ascundeam, hăituit de mâna lungă a "prea iubitului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ia cuvântul Mihail, cu un zâmbet nu mai puțin rânjit, se gătește de nuntă mare și de soi cu prea frumoasa Beatrice de Aragonia, fiica regelui Neapolului. Buda e în dârdora pregătirilor de nuntă... Nuntă? murmură Ștefan cu un surâs amar. Îi arde de petrecanie. Și noi ne gătim de altă nuntă: una însângerată... Tocmai se potrivește, are omul ceva de apărat... Și la Veneția? întreabă Ștefan și se așează pe treapta de jos a tronului. Ați avut cinstea și onoarea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lor", zâmbește sarcastic Ștefan. Treci peste comèdie. Și?... În "Palozzo ducale", urcam "Scara uriașilor" străjuită de lei înaripați, mă sprijineam de balustrada aurită și mă gândeam cu durere la prăpastia căscată între bogăția cu huzur a Apusului catolic și sărăcia amară a Răsăritului pravoslavnic, cuvântă Țamblac. Știu! i-o taie Ștefan. O să umplem prăpastia aiasta cu trupurile noastre și... și nu va mai fi prăpastie! Mai departe?!... Când le-am pomenit numele Măriei tale, dogele a strigat: "Ecce homo!" Și consilierii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zis, spune Țamblac cu năduf, că, la banii lor, împrumutul e un dar. Oare Veneția nu datorează nimic Moldovei?... Ași! Ne tot îmboldesc: Ce aveți de gând cu datoria ceea?" Deci... tot noi le suntem lor datori, îngână Ștefan cu amar. Oare atât de puțin prețăluiesc sângele ce l-am vărsat apărându-i și pe ei, "Creștinătatea" toată? Meritam, dacă nu banii lor, măcar puțină recunoștință. Măcar atâta... Suflete de negustor, spune Vlaicu. Îi doare-n fund, bombăne Mihail. Vistiernice! poruncește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cât colo și-și șterge palmele, murdărite parcă. Cârpa aiasta, tăiată bucăți-bucăți, să fie dată celor mai viteji oșteni ai mei, drept obiele pentru opinci! poruncește cu un zâmbet batjocoritor. Cam puțin pentru cât am dat noi, continuă el cu amar și obidă. O, Apus-Apus, trezește-te! Ați trâmbițat o "Mare Cruciadă"! Totul s-a oprit la trâmbiță! Voi, acești crai, regi, principi, ce-ați făcut pentru pacea Europei?! "Lasciate ogni speranza", Ioane! "Lasciate!..." Mai pe românește: Am sfeclit-o și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
răstignit ca să mântuiască omenirea, cu atât mai lesne îi este unui obscur voievod să se umilească pentru ca să-și mântuiască țara... Umilirea aiasta devine înălțare, șoptește Vlaicu. Întâi "Patimile". O să ajungem și la "Înviere"... Cine știe... răspunde Ștefan cu un surâs amar. Stanciu îl privește, îi zâmbește la rândul său: Priviți la el! Zâmbetul! Surâsul de nepătruns al lui Vodă Ștefan! Ce se află dincolo de el? Dumnezeule! Oare ce-l clintește pe omul aiesta? Din ce l-ai făcut, Doamne?! Din piatră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
face câțiva pași, căutându-și cuvintele. Scrie! "Prea luminați domni creștini! Mă plec înaintea domniilor voastre și vă doresc..." Șterge! Nu mă mai plec înaintea nimănui! Sari peste ploconeli și temenele. Ești de neîngenuncheat, Ștefane, spune Stanciu cu admirație. Ștefan surâde amar: Când oi pune grumazul pe buturugă, n-o să am încotro... Scrie! "Sculatu-s-au oștile Aliotmanului cu însuși Mahomed în frunte! Și vin! Vin! Pe apă și pe uscat! Vin să prăpădească Țara Moldovei!" dictează el răsuflând greu. "Ca pe Dumnezeu vă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și el o găsește la rezbel! Nu-ți ajunge cât te-or străpuns, cât te-or tăiat varvarii?! se pune ea pe boceală, pe văicăreală. O să-ți bage turcii o țapă-n cur și-o să mă lași vădană, singură-singurică, vai și-amar de bătrânețile mele! Ufff!! Dumitre, sufletu' mi l-ai mâncat! Să nu vorbești cu pacat, fa muiere! se burzuluiește el atins în mândria lui de bărbat și încă cu martori. Așa ai spus și la Baia, și la Lipnic, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
n-aș vrea? spune cu tristețe și flutură mâneca goală. Mi-a luat coifu'! se căinează Dumitru. Muierea dracului! Fără coif nu se poate! Să-mi fi lăsat osmanlâu', la Podul Înalt, măcar să-mi fi lăsat dreapta... îngână Niculai cu amar intrând în cârciumă. Pe furiș, din spate, se strecoară un băiețandru, că nici tuleele nu i-au mijit, nici șorțul de băiat de prăvălie nu l-a scos: Nea Dumitre, șoptește el. Nea Dumitre... Ce vrai, mă puță mă! se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
încearcă Ștefan să-i închidă gura. Dar o deschide Tăutu: ... Aduceau cumplită poruncă de la Eminek Mârza, Han a toată Hoarda de aur: "Pe dată să-l sloboade pe fi-su preaiubit, căzut în robie moldovenească, că, de nu, vai și amar s-o alege de Țara Moldovei și de Ghiaurul ei Ștefan!". Și... și Măria sa așa s-o spăriet de tare... spune Luca Arbore râzând. ...c-o poruncit ca "preaiubitul fiu" să fie rupt în patru de față cu solii, iar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]