9,479 matches
-
cu Mr. Kennedy și agravată de Ucigașul de Legende. Fostul campion WWE Cena a reușit să câștige meciul după ce a scos 4 luptători aceștia fiind Carlito,Chavo și Mark Henry, ultimul fiind chiar regele regilor, Triple H. John Cena fiind câștigătorul meciului de la Royal Rumble avea să se lupte cu actualul campion WWE Randy Orton la Wrestlemania 24 pe 30 Martie. Însă Randy a propus ca înfruntarea lor să aibă loc mai repede la No Way Out, John Cena a acceptat
Randy Orton () [Corola-website/Science/306880_a_308209]
-
să câștige meiul împotriva Degenerației X,cei din moștenirea sunt foarte fericiți după meci. La Hell in a Cell Randy Orton are un meci în cușcă cu Cena, iar Randy Orton îl lovește cu tibia în cap, și Orton iese câștigător cu centura WWE.Cei din Legacy sunt umiliți de Degenerația X la Hell in a Cell în care cei din Legacy la un moment dat îl prinseseră pe Shawn Michaels în cușcă iar HHH nu era în cușcă pentru că fusese
Randy Orton () [Corola-website/Science/306880_a_308209]
-
sus iar Orton ia o scară îl lovește pe The Miz iar apoi urcă și ia ,Geanta Money In The Bank dar această geantă nu este luată în considerare deoarece la noul PPV Money In The Bank se va afla câștigătorul. Însă la Raw după Survivor Series învingându-l pe Wade Baret Miz a folosit Money in the Bank pentru un match cu Randy și Orton a perdut Centura WWE Champion La TLC se înfruntă din nou cu Miz pentru centura
Randy Orton () [Corola-website/Science/306880_a_308209]
-
Rumble învingândul pe John Cena cu ajutorul Familiei Wyatt. Pe 23 februarie la Elimination Chamber i-a învins pe Cesaro, Christian, Daniel Bryan, John Cena și Sheamus pentru a păstra centura și locul său în main eventul de la WrestleMania XXX împotriva câștigătorului a meciului Royal Rumble, Batista. La WrestleMania meciul a fost schimbat într-un meci în trei după ce Daniel Bryan l-a învins pe Triple H iar apoi câștigând centura sfârșind regatul lui Orton după 161 de zile. Noaptea următoare la
Randy Orton () [Corola-website/Science/306880_a_308209]
-
timpului, competiția atrage la start cicliști și echipe din întreaga lume. Ea este împărțită pe segmente zilnice, denumite etape. La finalul celor trei săptămâni, pentru fiecare concurent în parte se cumulează timpii obținuți în fiecare etapă pentru a se determina câștigătorul competiției. În fiecare zi, sportivul cu cel mai mic timp acumulat după sfârșitul zilei precedente îmbracă tricoul galben de lider al clasamentului general. Traseul competiției se modifică în fiecare an, dar ea se încheie întotdeauna la Paris. Începând cu anul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mai întâlnit în alte șase ediții ale Turului. Se întocmesc clasamente subsidiare competiției principale (vezi mai jos), liderii multora dintre acestea purtând tricouri distinctive. În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună, iar cel ce trece primul linia de sosire este declarat câștigător de etapă. Totuși, în unele zile se programează etape contratimp, individuale sau pe echipe. Câștigătorul Turului este, de obicei, un specialist al etapelor de munte și al acestor etape contratimp. Cele mai multe etape se desfășoară pe teritoriul Franței, deși, începând cu
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mai jos), liderii multora dintre acestea purtând tricouri distinctive. În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună, iar cel ce trece primul linia de sosire este declarat câștigător de etapă. Totuși, în unele zile se programează etape contratimp, individuale sau pe echipe. Câștigătorul Turului este, de obicei, un specialist al etapelor de munte și al acestor etape contratimp. Cele mai multe etape se desfășoară pe teritoriul Franței, deși, începând cu anii '60 a devenit o obișnuință ca traseul Turului Franței să treacă și prin țările
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
deplasare de minim 20 km/h în fiecare etapă. Această sumă reprezenta echivalentul venitului zilnic obținut de un muncitor în fabrică. De asemenea, a micșorat taxa de participare de la 20 la 10 franci și a stabilit ca valoarea premiului pentru câștigătorul Turului să fie de 12.000 de franci, iar cea pentru învingătorii de etapă să fie de 3.000 de franci. Astfel, cel ce avea să câștige Turul Franței urma să obțină de șase ori venitul anual al majorității muncitorilor
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
decât atât, Turul lui Desgrange a aprins scânteia pasiunii printre fanii ciclismului, lucru ce se putea dovedi fatal pentru cursă. Deși decizia finală a fost luată de Union Vélocipèdique de France, pe 30 noiembrie, inițial, cicliștii din fruntea clasamentului, inclusiv câștigătorul Maurice Garin, au fost descalificați. McGann a considerat că UVF a întârziat atât de mult decizia, tocmai pentru că „știa foarte bine ce pasiuni se dezvoltaseră în jurul acestei curse.” Opinia lui Desgrange cu privire la agresiuni și trișări s-a conturat în titlul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
535.000 de copii ale propriului ziar dedicat cursei. Toate acestea au cântărit împreună 32 tone. De-a lungul timpului, mai mulți spectatori au murit în urma coliziunii cu caravana publicitară (vezi mai jos). În anul 1904, doisprezece cicliști, printre care câștigătorul Maurice Garin și toți câștigătorii de etapă, au fost descalificați din diferite motive, amintind aici utilizarea interzisă a mașinilor sau a trenurilor. În anul 1907, Emile Georget a fost retrogradat pe ultimul loc al clasamentului de etapă întrucât își schimbase
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
propriului ziar dedicat cursei. Toate acestea au cântărit împreună 32 tone. De-a lungul timpului, mai mulți spectatori au murit în urma coliziunii cu caravana publicitară (vezi mai jos). În anul 1904, doisprezece cicliști, printre care câștigătorul Maurice Garin și toți câștigătorii de etapă, au fost descalificați din diferite motive, amintind aici utilizarea interzisă a mașinilor sau a trenurilor. În anul 1907, Emile Georget a fost retrogradat pe ultimul loc al clasamentului de etapă întrucât își schimbase bicicleta în afara zonei în care
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
de la an la an, începând cu cei 20.000 de franci vechi oferiți în primul an al competiției. Cu toate acestea, între anii 1976 și 1987, premiul întâi a constat într-un apartament oferit de sponsorul cursei. În anul 1988, câștigătorul a fost recompensat cu o mașină, cu un apartament tip studio, cu o operă de artă și cu 500.000 de franci, bani gheață. Din anul 1990, au revenit premiile oferite exclusiv în numerar. Premiile și bonusurile zilnice și finale
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
studio, cu o operă de artă și cu 500.000 de franci, bani gheață. Din anul 1990, au revenit premiile oferite exclusiv în numerar. Premiile și bonusurile zilnice și finale sunt acordate la finalul competiției. Ca exemplu, în anul 2009, câștigătorul Turului a primit ca premiu suma de 450.000 €, în timp ce învingătorii din cele 21 de etape au încasat, fiecare, câte 8.000 € (pentru contratimpul pe echipe s-au oferit 10.000 €). Câștigătorul clasamentului pe puncte și cel al clasamentului cățărătorilor
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
la finalul competiției. Ca exemplu, în anul 2009, câștigătorul Turului a primit ca premiu suma de 450.000 €, în timp ce învingătorii din cele 21 de etape au încasat, fiecare, câte 8.000 € (pentru contratimpul pe echipe s-au oferit 10.000 €). Câștigătorul clasamentului pe puncte și cel al clasamentului cățărătorilor au fost recompensați cu câte 25.000 € fiecare. Cel mai bine clasat tânăr, precum și cel mai combativ ciclist al competiției au obținut un premiu în valoare de 20.000 € fiecare. Cea mai
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mic timp astfel totalizat, primește la sfârșitul fiecărei etape un tricou galben și dreptul de a porni primul în etapa următoare, îmbrăcat în respectivul tricou. Ciclistul care primește tricoul galben după ultima etapă a Turului, cea de la Paris, este declarat câștigătorul Turului Franței. Câștigătorul primului Tur al Franței nu a purtat ca semn distinctiv acest tricou, ci o banderolă verde. Tricoul galben a fost acordat pentru prima dată lui Eugène Christophe, care l-a purtat în 19 iulie 1919, în etapa
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
totalizat, primește la sfârșitul fiecărei etape un tricou galben și dreptul de a porni primul în etapa următoare, îmbrăcat în respectivul tricou. Ciclistul care primește tricoul galben după ultima etapă a Turului, cea de la Paris, este declarat câștigătorul Turului Franței. Câștigătorul primului Tur al Franței nu a purtat ca semn distinctiv acest tricou, ci o banderolă verde. Tricoul galben a fost acordat pentru prima dată lui Eugène Christophe, care l-a purtat în 19 iulie 1919, în etapa a cărui start
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Tricoul galben a fost acordat pentru prima dată lui Eugène Christophe, care l-a purtat în 19 iulie 1919, în etapa a cărui start a fost dat la Grenoble. Totuși, la vârsta de 67 de ani, ciclistul belgian Philippe Thys (câștigător al Turului în anii 1913, 1914 și 1920) a declarat pentru revista belgiană "Champions et Vedettes" că în 1913, Henri Desgrange l-a rugat să poarte un tricou distinctiv, oferindu-i unul galben. Thys a refuzat, argumentând că purtând acel
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
departajare în astfel de cazuri. Patru cicliști au câștigat câte cinci ediții ale Turului Franței: Patru cicliști au câștigat câte trei ediții ale Turului Franței: Șapte cicliști au câștigat Turul Franței "și" Turul Italiei în același an: Cel mai tânăr câștigător al Turului Franței este Henri Cornet, care avea 19 ani în 1904. Următorul pe listă este Romain Maes, cu 21 de ani în 1935. Cel mai în vârstă învingător este Firmin Lambot, ce avea 36 de ani în 1922. Locul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Franța au obținut cele mai multe succese (36), urmați de cei din Belgia (18), Spania (13), Statele Unite ale Americii (10), Italia (9), Luxemburg (4), Elveția și Olanda (câte 2 fiecare) și Australia, Danemarca, Germania și Irlanda (câte 1 fiecare). Vezi și Lista câștigătorilor Turului Franței Tricoul verde () este decernat liderului clasamentului pe puncte. La sfârșitul fiecărei etape se distribuie puncte primilor clasați. Astfel, se acordă mai multe puncte în etapele de plat și mai puține în cele de munte. Competiția pe puncte a
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
și prin deducerea punctelor de penalizare. Punctele se acordă pentru primii cicliști care termină o etapă sau pentru primii care trec de sprinturile intermediare. În cazul în care la sfârșitul Turului Franței, doi concurenți se află la egalitate de puncte, câștigătorul tricoului verde este stabilit în urma numărului de etape câștigate, apoi a numărului de sprinturi intermediare câștigate, ultimul criteriu de departajare fiind locul ocupat în clasamentul general. Un ciclist a câștigat competiția pe puncte de șase ori: Un ciclist a castigat
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
care chiar el o câștigase, dar confirmarea rezultatelor a venit abia după două săptămâni de la încheierea Turului. Pe 30 iunie 2008, Landis a pierdut și apelul făcut la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și ca atare, Óscar Pereiro a fost declarat câștigător al Turului Franței, ediția 2006. Pe 24 mai 2007, Erik Zabel a recunoscut că a consumat EPO pe parcursul primei săptămâni a Turului Franței din 1996. În acel an el a câștigat clasamentul pe puncte. Motivația sa a fost aceea că
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
recunoscut că a consumat EPO pe parcursul primei săptămâni a Turului Franței din 1996. În acel an el a câștigat clasamentul pe puncte. Motivația sa a fost aceea că și alții se dopau. La susținerea acestei afirmații a contribuit și declarația câștigătorului din 1996, Bjarne Riis, care pe 25 mai 2007 a recunoscut la Copenhaga că, între 1993 și 1998, a folosit EPO cu regularitate. El a specificat că acest lucru s-a petrecut inclusiv în anul în care a câștigat Turul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
patra, Ricardo Riccò a fost testat pozitiv cu CERA, o variantă a EPO. În octombrie 2008 s-a descoperit că un număr mult mai mare de cicliști folosiseră, în acel an, substanțe interzise. Aceștia au fost: colegul lui Ricco și câștigătorul etapei a 10-a a Turului din 2008, Leonardo Piepoli; Stefan Schumacher - cel care câștigase ambele contratimpuri; Bernhard Kohl - al treilea în clasamentul general și câștigător al tricoului alb cu buline roșii. După încheierea ediției din anul 2010, s-a
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
în care a și debutat în Turul Franței. Cele mai multe participări le aparțin cicliștilor Joop Zoetemelk și George Hincapie, fiecare cu câte 16 ediții la activ. Cinci sportivi au luat startul în 15 ediții ale Turului. Aceștia sunt: Lucien Van Impe (câștigător al unei ediții), Guy Nulens, Christophe Moreau, Viatcheslav Ekimov și Stuart O'Grady; Van Impe și Ekimov au reușit să ajungă la finalul tuturor celor 15 ediții la care au participat, în timp ce Nulens și O'Grady au abandonat competiția de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
doua, reușind să-l ducă până la Paris. În anii de început ai Turului, cicliștii rulau individual, uneori fiindu-le chiar interzis să pedaleze în grupuri compacte. Acest lucru a avut ca efect înregistrarea unor diferențe de timp foarte mari între câștigător și ocupantul poziției secunde. În timpurile moderne, din momentul în care sportivii au început să aibă tendința să ruleze grupați sub forma unui pluton, diferențele au început să scadă. În prezent, ele se conturează de obicei în urma contratimpurilor, evadărilor, etapelor
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]