9,344 matches
-
coafor unde m-au tuns, vopsit, coafat, făcut manichiura, pedichiura, epilat, tratament la față. Toată Îmbrăcămintea cu care am venit pe mine, de acasă, au aruncat-o Într-un coș de gunoi ce se afla În magazin, când eram În cabina de probă. Îmi aduceau la probă rochii, costume, parcă eram la parada de modă și mă pregăteam să defilez pe podium. Eu, În timpul ăsta, am tăcut și am executat tot ce au zis ei; de fapt, nu mai aveam cuvinte
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
am patru copii și toți sunt sănătoși. Dintr-o dată, femeia acuză dureri mari și se simți umedă, semn că i s-a rupt apa. Paznicul văzu schimbarea femeii la față și o ajută să se așeze pe un scaun, În cabina ce se afla chiar la intrarea În livadă. Își dădu seama că o să nască, avea experiență de la soția sa, care, la fiecare naștere s-a nimerit să-i fie prin preajmă, să o ducă la spital. Durerile se Întețeau. - Relaxați
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
cu grijă pentru imaginea națională în acei ani. Ca să fim drepți, o pereche de ciorapi nu era defel puțin lucru. Se găseau foarte greu și nu puteau fi duși de prea multe ori și nu întotdeauna la remaiat. Erau mici cabine (una în parterul magazinului Central) în care, sub lumina unui bec foarte puternic, niște țesători iscusiți puneau firele subțiri de mătase la loc. Rămânea însă, oricât de discretă, și evidența cârpelii. Se găseau în schimb uniforme. Erau cele școlare, imprescriptibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
că spera că ei n-au avut grijă să i le strângă astfel încât să aibă prilejul de a-și revedea nevasta și poate de a o convinge să se întoarcă la el. Însă și-a găsit boccelele așteptându-l în cabina portarului și portăreasa i-a spus că Blanche a ieșit. Nu cred că a izbutit să se împotrivească ispitei de a-i relata portăresei toate necazurile lui. Am constatat că și le depăna tuturor cunoștințelor. Se aștepta la compătimire, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am povestit tot ce se întîmplase în timpul lipsei mele, cum găsisem bancnota de cinci sute, cum câștigasem la ruletă, cum îmi venise ideea plecării, cum aranjasem cu misitul grec obținerea pașapoartelor. ― Și bagajele? tresări ea. Plecăm fără ele? ― Sânt în cabină! i-am explicat cu superioritatea celui care n-a scăpat din vedere nici cel mai neînsemnat amănunt. Pe Mihaela abia acum o cuprinse o bucurie vecină cu nebunia. Mă îmbrățișa, mă sărută, plânse și râse, amestecîndu-și lacrimile cu lumina râsului
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
înțeleg, nesuferitule, de ce arătai atât de bine dispus, zise ea. Te-am urât prea mult ca să nu câștigi la joc. ― Am vrut să-ți fac o surpriză plăcută. Cred că n-a ieșit tocmai rău, ce zici? De-a lungul cabinelor erau înșirate câteva bănci de lemn. Mihaela se întinse pe una din ele și-și puse capul pe genunchii mei. Exclamă, închizînd ochii: ― Ce fericită sînt! De mult n-am fost atât de receptivă ca acum. Spune-mi, mai există
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ca și geniile... ... Trecuse de miezul nopții și pe bord se întețise frigul. Mihaela începu să tremure mai tare. ― Rămânem aici pân-la răsăritul soarelui? ― Mai bine ne retragem. M-a răzbit frigul! Am coborât în pântecele vasului unde se afla cabina noastră cât o cutie, în care abia era loc să ne mișcăm. Peretele avea un ochi rotund care privea departe, pe recea și mișcătoarea singurătate a apei. ― Aimée, parcă ar fi o celulă pentru deținuți. ― Nici la Conciergerie nu erau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
smulg o destăinuire. ― Cred că am rămas grea din noaptea aceea pe mare. M-am bucurat, dar vestea nu mă surprinsese. (Cînd aflasem de la Alexa că Mihaela e gravidă, mi-a venit spontan în minte noaptea de dragoste petrecută în cabina vaporului.) ― Dacă o fi băiat, i-am propus, îi punem numele Catarg iar dacă o fi fată, o botezăm Principesa (numele vasului). Într-o zi, când ne pregăteam să ieșim în oraș, Mihaela scăpă poșeta din mână. Toate nimicurile aflate
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
S-a spart în bucăți pe scândurile butucănoase. M-am aplecat deasupra lui și chipul meu se clătina în mulțimea de cioburi. Așadar, în dosul curții era un șir de șoproane. Acolo erau adunate relicvele războiului, ca amintire. Arătau precum cabinele dintr-o stațiune părăsită, dar nu am ajuns la această comparație decât mult mai târziu. Pe vremea aceea, nu aveam încă nevoie de ea și nici nu aș fi putut s-o fac, pentru că nu dețineam cele trei cuvinte necesare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
stațiune părăsită, dar nu am ajuns la această comparație decât mult mai târziu. Pe vremea aceea, nu aveam încă nevoie de ea și nici nu aș fi putut s-o fac, pentru că nu dețineam cele trei cuvinte necesare: părăsită, stațiune, cabine nu erau încă în posesia mea. După-amiaza își duceau traiul pe acolo mai multe pisici. Uneori, pe acoperișul gudronat, erau chiar câte cinci. De altfel, urmând soarele de pe cer, noaptea se suiau în pod, iar ziua se refugiau în fundul grădinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cel Bun, cocoțat pe o coloană în stil doric, înconjurată de bănci, în amintirea țăranilor răpuși de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era o singură vilă. Cu debarcaderul, cu pontonul și cu cabinele lângă ea. Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau pe jumătate deschise să fie bălăngănite de cea mai firavă adiere. A venit o adiere firavă. Cincizeci de uși au scârțâit în același timp. Eram din nou față în față cu luna. Păi, bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
tren. Tanti Amália era o femeie corpolentă, în halat albastru, și imaculată, și virgină, și tot conducea, conducea vila Engelhard, iar pe lângă asta și ștrandul, cu debarcader cu tot, iar lumea era dușmanul ei. Fauna, flora, plus umanitatea. Căci pe cabinele ei creșteau lichenii, ei i se pișau turiștii în lac - nu-i vedea, dar îi simțea, îi atenționa cu un fluier de polițist și se răstea la ei -, ca să nu mai vorbim de urs, căci dacă îndrăznea să coboare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pământ. Vântul făcea scandal. Iar noaptea nu se înnegrea de tot. Era plină de găuri cumplit de îndepărtate și de undeva de dincolo străbătea atâta lumină, cât ne trebuia să ne plimbăm. Mergeam de-a lungul lacului, am deschis șapte cabine ca să li se bălăngănească ușile și să le ascultăm. Nu ne-am întors acasă. — Azi a lipsit cineva. Cine e pictorul ăla? l-am întrebat numai pentru că se vedea că altminteri nu va scoate o vorbă până dimineață. — Baár Andor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Aceștia nu era neștiutori, ci niște oameni care știau totul altfel. Care-și găseau consolarea în faptul că și așa era lună nouă și că era înconjurară de nori imposibil de străpuns. — Rătăceam prin nava spațială - a povestit el - din cabină în cabină, de la un aparat la altul și patruzeci de zile n-am închis ochii. Mi s-a umplut fața de riduri. Mă uitam cum plângeam pe ecran, mă durea capul. Nu aveam decât trei întrebări pământești: De unde? Încotro? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
era neștiutori, ci niște oameni care știau totul altfel. Care-și găseau consolarea în faptul că și așa era lună nouă și că era înconjurară de nori imposibil de străpuns. — Rătăceam prin nava spațială - a povestit el - din cabină în cabină, de la un aparat la altul și patruzeci de zile n-am închis ochii. Mi s-a umplut fața de riduri. Mă uitam cum plângeam pe ecran, mă durea capul. Nu aveam decât trei întrebări pământești: De unde? Încotro? De ce? Și numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
uitam cum plângeam pe ecran, mă durea capul. Nu aveam decât trei întrebări pământești: De unde? Încotro? De ce? Și numai dumitale îți spun că n-am pus piciorul pe Lună. Da, m-am culcat pe burtă, m-am întins din ușa cabinei, cu ochii închiși, ca să așez lucrurile pe care le-au trimis și să culeg câteva pietricele mărunte. Iar pe drumul de întoarcere îmi spuneam în sinea mea: „Sari, Igor, acum. Cadavrul tău va pluti pururi între cer și pământ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în limba proprie. La nouă și jumătate vin autobuzele care ne duc la Pireu, unde are loc îmbarcarea. Vasul se cheamă (frumos) "Lumea Renașterii". Așadar, alea iacta est! La amiază, pe vas Mi-ar fi plăcut să călătoresc într-o cabină din care să pot vedea marea. Dar am avut ghinion. Cabina care ne-a revenit (mie și lui Sorin Preda, căci am fost repartizați alfabetic) e situată la nivelul cel mai de jos (botezat "Ne-reus"), în burta vasului. În loc de fereastră
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
duc la Pireu, unde are loc îmbarcarea. Vasul se cheamă (frumos) "Lumea Renașterii". Așadar, alea iacta est! La amiază, pe vas Mi-ar fi plăcut să călătoresc într-o cabină din care să pot vedea marea. Dar am avut ghinion. Cabina care ne-a revenit (mie și lui Sorin Preda, căci am fost repartizați alfabetic) e situată la nivelul cel mai de jos (botezat "Ne-reus"), în burta vasului. În loc de fereastră, cabina e prevăzută cu un hublou metalic, gros, bine ferecat, ca să
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
din care să pot vedea marea. Dar am avut ghinion. Cabina care ne-a revenit (mie și lui Sorin Preda, căci am fost repartizați alfabetic) e situată la nivelul cel mai de jos (botezat "Ne-reus"), în burta vasului. În loc de fereastră, cabina e prevăzută cu un hublou metalic, gros, bine ferecat, ca să nu cedeze presiunii apei. Căci "Nereus" se găsește sub nivelul mării. Îmi dau seama după zgomotul valurilor. Păcat. Am început-o prost. Voi "auzi" marea, cea mai mare parte din
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Poseidon". Apoi, "Apolo". Urmează "nivelul" la care se găsește recepția. Mai sus e "Venus". Ultimul "nivel", de unde se iese pe puntea superioară, se cheamă "Hera". Ne învîrtim într-un mic Olimp plutitor, cu muzică simfonică transmisă la difuzoare, în toate cabinele, și cu chelneri moderni în locul lui Ganymede. Un carton verde de pe noptieră ne anunță numele "steward"-ului. E pentru prima oară în viața mea că pot suna un "steward"! Amănuntul îmi dă o vagă amețeală "aristocratică". Micul dejun și prânzul
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
vagă amețeală "aristocratică". Micul dejun și prânzul le vom lua ― ni se spune ― în "marele salon". Pentru cină, vom merge în restaurantul de la alt "nivel". Între "nivele" se poate circula pe scară sau cu liftul. Dacă nu pun la socoteală cabina "oarbă", condițiile de călătorie sunt excelente. E adevărat, nu e un anotimp potrivit pentru o croazieră, dar nu le putem reproșa organizatorilor că nu ne-au pus "Lumea Renașterii" la dispoziție, gratuit, în iulie sau august, când sirenele se zbenguie
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
neliniște, ascunsă rău de glume forțate. Pe măsură ce se întețesc valurile, însă, această frondă dispare. Puțini mai au tăria să braveze. Febra îmbarcării a lăsat locul îngrijorărilor. Câțiva ne-am strâns în "marele salon", din instinct. Alții s-au retras în cabine, să stea întinși, pentru a suporta mai bine tangajul, ori încearcă, la bar, să-și stimuleze o psihologie de "lupi de mare". Între timp, afară s-a înoptat. Spuma albă a valurilor nălucește, angoasantă, ca o insomnie. Cum n-am
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
simptome de greață. S-ar putea să nici nu sufăr de "rău de mare". Totul e, deocamdată, o problemă psihică. De-afară, se aud mereu bufnete grele, contrastând cu liniștea totală de pe coridor. Parcă n-ar fi nimeni în celelalte cabine. Și trebuie să recunosc că această liniște mă predispune și mai mult la fantezii prăpăstioase. După cum, trebuie să recunosc că o călătorie pe mare, în condiții de vreme proastă, e o bună lecție de modestie. Nu-ți mai arde de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
exemple care îmi vin în minte. Rămâne să-mi explic de ce accesul nostru la mare n-a favorizat mitologia. 15 noiembrie M-am trezit la șase. Am rămas în pat, un timp, ca să nu-l trezesc pe colegul meu de cabină care a venit, probabil, târziu să se culce. Apoi, m-am urcat, pentru masa de dimineață, în "marele salon". Afară e ceață. Valurile au scăzut, tangajul e mai slab acum. Vremea continuă să rămână mohorâtă; e o atmosferă bolnavă, închisă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]