9,274 matches
-
mult, nici prea puțin. Și să mai ai atunci puțină răbdare să strălucești, să cunoști aerul, locul, parfumul și zgomotele din jur. Să dansezi ușor în pahar, când acesta este apucat delicat de capăt de o mână fragilă a unei domnișoare frumoase și dus spre buzele ei cărnoase și suculente. Cristi deschide ochii și zâmbește. A adunat toată energia de care era nevoie, iar orice altceva care nu este muzică a fugit în alt univers. Șeful de sală se grăbește să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
o piesă memorabilă. Bineînțeles că cele mai multe și de obicei și cele mai reușite au mers la Cristi, tânărul student pe care Fernic îl întâlnise cu zece ani în urmă, când acesta pășea timid pe scena de la Răcaru, să impresioneze o domnișoară, și avea să-i surprindă pe toți cu vocea sa unică. Tânărul brăilean cu care a stat apoi nopți la rând să repete, să-i găsească piesele și versurile potrivite, pentru ca în cele din urmă să -l îndrume numai spre
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
puteri și puștiul. Cristi a zâmbit. — Cum te cheamă pe dumneata ? — Grigore Ionescu, domnule. Prietenii îmi spun Grig. — Grig, amice, închide ochii, pentru că am să-ți povestesc despre o femeie de o frumusețe nemaiîntâlnită ! s-a gândit el imediat la Domnișoara Coincidență. O muză ca dintr-un vis. O țigăncușă elegantă, o modistă de lux, dar așa cum n-ați crede voi că poate exista. Cu ochii ei mari și negri, în care te puteai pierde secole întregi. Privirea mincinoasă care îți
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mângâie încă o dată pe Grig, care rămăsese cu ochii închiși și cu un zâmbet pe față, de parcă ar fi fost cel mai fericit copil din lume. Era însă puțin mai alb și rece. Se stinsese visând la degetele imperfecte ale Domnișoarei Coincidență. — Ne-o cântați ? Vă rugăm... — Sigur, sigur, și Cristi pleacă de lângă Grig, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Jean și Marian încep cu instrumentele și imediat vin primele versuri, fredonate de toți. Iar într-un pat din spatele cortului
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și prezență scenică plăcută, decentă, chiar elegantă. De acolo a luat-o spre Gara de Nord, pe Griviței, unde o clădire dărăpănată, închisă și uitată de lume i-a amintit de seara când, amețit de băutură, înconjurat de prieteni și vrăjit de Domnișoara Coincidență, a urcat pentru prima dată pe scenă să cânte. — Aici ne-am cunoscut pentru prima dată, râde Fernic. Ce copil erai, Doamne, ce copil. Aveai cât ? Douăzeci de ani ? — Întocmai. Douăzeci. — Pfiu, drace, mai ții minte pianul ăla rablagit
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pentru a începe. În spatele sălii, la o masă, ca întotdeauna, tatăl său, cu lacrimi în ochi. Fernic îl însoțea, sorbind dintr-un pahar de vin roșu, iar lângă el Pribeagu, entuziast, aștepta cântecul. Maică-sa și Pițu tocmai se așezau. Domnișoara Coincidență intra pe ușă cu un ofițeraș neamț și îi zâmbea. Mihail Sebastian împreună cu Mircea Eliade și Camil Petrescu își rezervaseră loc în față. Rada Moldovan și Jenny Boerescu îi făceau cu ochiul. De la altă masă, Iosif Răcaru ridică mâna
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cu Keanu, din cauza exclamațiilor, nefiind ideea mea). Testele la care legea m-a obligat să mă supun au dovedit că eu eram tatăl copilului, însă am protestat, susținând că Jayne mă indusese în eroare când îmi spusese că ia anticoncepționale. „Domnișoara Dennis și domnul Ellis s-au aflat într-o relație nonexclusivă“, a argumentat avocatul meu. „În ciuda faptului că domnul Ellis este tatăl, alegerea ei este de a fi o mamă singură.“ Am aflat cu această ocazie că în astfel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
voiam să-i arăt ceva, întinzând mâna spre câmp. În timp ce traversam curtea, l-am întrebat dacă văzuse sau auzise vreun lucru straniu. Am remarcat cât de lent pășeam, așteptându-i răspunsul, picioarele noastre strivind frunzele moarte. - Straniu? întrebă el. Păi domnișoara Dennis se plângea că ceva îi mănâncă plantele și florile. O veveriță și vreo doi șoricei morți - destul de tocați. Cam atât. Grădinarul dădu din umeri. Tonul lui sugera că nimic din toate astea nu era neobișnuit. - Probabil câinele nostru, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fițe și cruzime. Grădinarul nu știu cum să răspundă la una ca asta. O pauză în care zâmbi, zâmbet care se evaporă atunci când își dădu seama că nu glumeam. - De regulă câinii nu prea rod genul de flori pe care le are domnișoara Dennis. Eram la periferia curții. - Nu cunoști câinele ăsta, am zis. Nici nu știi de ce e capabil. - Chiar...așa? l-am auzit pe grădinar murmurând. - Am găsit ceva straniu pe câmp astă-noapte. Am pășit peste o lespede joasă de beton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
roman, Bret Easton Ellis purta toată vina. Gloria Steinem declarase asta în repetate rânduri în emisiunea lui Larry King în iarna lui 1991 și din cauza asta Organizația Națională a Femeilor boicotase cartea. (Într-o lume mică, dominată de ironii sordide, domnișoara Steinem s-a căsătorit în cele din urmă cu David Bale, tatăl actorului care îl interpretase pe Patrick Bateman în film). O astfel de idee mi se părea hilară - că în lumea reală nu exista cineva atât de nebun și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de ce sunteți atât de alarmat, dar noi suntem convinși că în acest moment n-aveți de ce să vă temeți. Totuși, dacă vreți să dormiți liniștit, vă putem oferi protecția poliției, total discretă. Iar dacă doriți să discutați despre asta cu domnișoara Dennis... - Nu, nu vreau ca soția mea să afle asta, nu încă. Nu. Nu vreau să discut asta cu ea. Nu e nevoie s-o speriem. Hm, dar vă voi înștiința cât mai curând despre posibilele servicii de protecție ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
al zborurilor mai puțin sincopat, să nu fim nevoiți să așteptăm atâtea ore. Poate e și vina noastră, fiindcă le-am sugerat să ne găsească niște bilete mai ieftine. O „bună creștere” prost plasată... Mâncăm la restaurantul aeroportului. Dialogul cu domnișoara care ne descrie felurile de mâncare este de tot hazul. Nu știe nici un cuvânt în engleză, dar nu se grăbește să cheme pe vreuna dintre colegele sale să o ajute. Are convingerea că vom înțelege și în spaniolă, de aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dispărut. Dezamăgiți și ofensați de condițiile de cazare oferite de organizatori, unii scriitori au găsit o formă originală de a protesta. S-au închis în camere și boicotează întâlnirile din cadrul programului. Am fost rugat de vreo două ori de niște domnișoare din stafful local să substitui pe unul sau pe altul dintre colegii „indisponibili” la o lectură sau la o dezbatere. „Mai ales că vorbiți rusa”, suna argumentul lor hotărâtor. Nu m-au convins... După-amiază, plecăm, întregul colectiv, cum se spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
făceam sport „de performanță”, câțiva ani, la clubul „Metalul”, atletism, și păstrez calda amintire a antrenorului meu, Silviu Dumitrescu, duminecile urcam dealul Patriarhiei să ascult în primul rând corul unde cântau soliști ai Operei române, primeam nu rareori vizita vreunei domnișoare, căreia îi citeam ore întregi din Minulescu sau Arghezi, și ele mă ascultau cu un zâmbet fals sfios pe buze, nu rareori mă trezeam citind singur în camera rămasă goală, deoarece se pare că exageram cu „introducerile”, cu „preludiile”. Eram
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
seamănă în fiecare segment, în fiecare „gând”, în fiecare act al lor și totuși sunt mereu altfel, adânc, profund altfel, creând acea miraculoasă atracție (sau indiferență acută, respingere!Ă în jurul căreia se învârte „circul, carnavalul” existenței dintotdeaunaă - da, domnișorule sau domnișoară, dumneata semeni (cu noi!Ă, dar încă nu ne-ai învins! Va trebui „să te descurci” și să faci în așa fel încât să ne „convingi” cu adevărat că ești „la fel cu noi”, că ai dreptul, în egalitate deplină
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în jur de zece, zece și jumătate, luam frugalul frühstück, apoi o luam agale pe malul Timișului până la bazinul olimpic construit în anii ’50, făceam vreo cincizeci sau o sută de bazine, purtam o mică discuție cu unele doamne sau domnișoare, studente sau soții de farmacist sau de medic din localitate, despre unele romane la modă sau despre ultimul film american, apoi, numai în slip, desculț, făceam de obicei o lungă plimbare pe malul râului în sus, spre „Podul Ungurilor” și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Laapce, doamnăă... lapce!”. În același regim am scris și Francisca, și apoi partea mediană, E.B., și Oglinzile carnivore din În absența... Ziua mi-o petreceam ca un om „fără ocupație”, mergând la ștrand, plimbându-mă cu Pax sau cu vreo domnișoară; sau primind vizite galante și între ele vreau s-o amintesc pe frumoasa și virginala Vera, ce s-a apropiat de mine fără rezervă, cu frică, dar și temerară - ea era una dintre frumusețile cert virginale ale orașului și vizitele
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
numai că eram extrem de atras de romanele „unde se făcea carieră”, numeroase și multe exemplare, de eroii lor, „ambițioșii” Lucien de Rubempré, Rastignac sau Julien Sorel până la un Dolgoruki (din Adolescentulă sau Raskolnikov. Sufeream împreună cu ei până la cote neverosimile de „domnișoară” și, culmea ridicolului în lectură al unui ins lucid, versat cât de cât în lumea complicată și vastă a romanului - la relectură, imaginam, „speram” pentru eroii mei ce se „poticneau” un alt deznodământ, fericit. Sufeream asistându-i în „gafele” lor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu se poate să fie. SCENA CU PURCEII (HANS) Scena cu scroafa legată la gât cu oblojele. După urătură, acasă, tăcere, și toți își aduc aminte cu solemnitate de cel ce a murit... Un început de dragoste al băiatului... Dragostea domnișoarei, într-o seară, în balcon, pe când tânărul (care o fi) cântă din vioară... Bătrânul moare toamna, pe când vântul aduce neguri, și murmură, ca un norod în răscoală. Învățători sunt doi: unul Vasiliu, care pune pe băeți să strige: Ura! trăiască
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
se poate câștiga parale. Am strâns ceva bani, am moștenit de la socru-meu câteva zeci de mii, și acu caut o moșie... Dar e greu, căci pământurile se scumpesc... Numai dac-ar da Dumnezeu să reușesc... Are să dee Dumnezeu!" zice domnișoara Beti, în vârstă de 8 ani, apucând pe bunul său tată pe după cap. Iar madam Ernestina își introduce și ea burta mare și fața zâmbitoare în odaie în care soțul său face așa planuri de viitor. Beti îmi aduce dulceț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
acasă, în lipsa d-tale? Pe fată? Da, pe dumneaei. Acest dumneaei am aflat pe urmă, însemna că fata e la școala normală de învățătoare, în clasa a V-a. Și tatu-său și maică-sa, vorbind despre ea, îi ziceau domnișoara. Eri am recitit pagini foarte interesante din Stendhal: Despre educația femeii, Amorul la Arabi. La baltă cu undița, pe malul Jijiei. A dracului femeie. O văd eu că nu calcă bine. Azi vorbește cu unul, mâne cu altul. Unu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
voce slabă că aș fi vrut să-i spun ceva d-lui profesor. Reveniți mai târziu. Nu se poate. De ce? Pentru că nu se poate. În urma acestei replici d-șoara a avut probabil o primă dezamăgire). Despre ce e vorba, mă rog? Domnișoară, voiam să comunic domnului profesor că ieri, ieșind dela Academie, mi-a furat galoșii. Vocea domnișoarei, uimită și consternată, a întrebat cu grabă: Ce? Cum ați spus? Văzând că am de a face cu o persoană care înțelege precis vorbirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Nu se poate. De ce? Pentru că nu se poate. În urma acestei replici d-șoara a avut probabil o primă dezamăgire). Despre ce e vorba, mă rog? Domnișoară, voiam să comunic domnului profesor că ieri, ieșind dela Academie, mi-a furat galoșii. Vocea domnișoarei, uimită și consternată, a întrebat cu grabă: Ce? Cum ați spus? Văzând că am de a face cu o persoană care înțelege precis vorbirea, am atenuat cuvântul și l-am înlocuit cu "schimbat". Nu; doctorul poartă șoșoni; servitorul se înșală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a întrebat cu grabă: Ce? Cum ați spus? Văzând că am de a face cu o persoană care înțelege precis vorbirea, am atenuat cuvântul și l-am înlocuit cu "schimbat". Nu; doctorul poartă șoșoni; servitorul se înșală, a lămurit, științificește, domnișoara de la telefon. Cu toate acestea e posibil ca d-rul să fi schimbat; așa ceva nu se întâmplă prea rar profesorilor și medicilor de boli nervoase. Astăzi, înaintea amiezii, am vizitat cu copiii (Profira, Costake, Teodora, Paul), muzeul Toma Stelian. G. Oprescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
copile a Dlui învățător Petru Cucescu, [7] un om frumos; pe cea mai mărișoară o chema Aglaia și pe cea mai mică Laurența. Amândouă erau foarte frumoase și au fost învățătoare la Piatra Neamț și amândouă îs în pământ. Și amândouă domnișoarele Cucescu cântau foarte frumos. Și mama lor Doamna Marița și Domnul Petru Cucescu erau oameni foarte frumoși. Dar azi nu se știe în Baea unde-i mormântul Domnului învățător Petru Cucescu. Și în anul 1896-1897 m-a dat tata la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]