9,278 matches
-
a lua toate proprietățile și averile anumitor Biserici și mănăstiri și a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuția țării”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri și schituri au fost desființate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistență socială etc. În fața acestor măsuri mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
a fost adoptată în 1863 și, pe lângă cele enumerate mai sus, poate fi menționată și confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfântul Munte Athos și pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alți domnitori (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul etc.) pentru ca monahii din Sfântul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. În total, au fost preluate de la biserici aproximativ 25% din suprafața agricolă și forestieră a Țării Românești și a Moldovei. Reforma fiscală a
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a țării, cea ieșeană.”" Dezbaterile înverșunate care au avut loc în vara anului 1862 în privința proiectului de reformă agrară propus de conservatori și adoptat de majoritate, dar nesancționat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privința adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revoluționare de la 1848. De aceea, în anii
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
dus la izbucnirea unui violent conflict între guvern și majoritatea adunării. A urmat lovitura de stat de la 2 mai 1864 când deputații au fost evacuați din sală de un detașament militar și Adunarea Legiuitoare dizolvată. Această lovitură a sporit puterea domnitorului Cuza, și totodată a înlăturat monopolul politic al conservatorilor asupra majorității în adunare. Sancțiunea poporului prin plebiscit și recunoașterea noii stări de lucruri de către puterea suzerană și puterile garante au creat posibilitatea decretării Legii rurale în sensul programului pașoptist, desființându
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
care avea să fie prelungită în 1870 cu încă 2,6 km până la Smârda. Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii; acest fapt a slăbit pozițiile domnitorului și a animat activitatea "monstruoasei coaliții" (denumire promovată în epocă de presa favorabilă lui Cuza), hotărâtă să-l înlăture. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
denumire promovată în epocă de presa favorabilă lui Cuza), hotărâtă să-l înlăture. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ș.a.), și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22-11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuși Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunțe la tron
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
cei doi fii - a părăsit Bucureștiul spre Brașov. A fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Proclamarea domnitorului Carol I
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Consituției din 1866 s-au făcut printr-un plebiscit cu rezultate asemănătoare (peste 99% voturi pentru) cu cel din mai 1864. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: Restul vieții sale și-a
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să acorde permis de intrare în țară. A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale, iar după cel de-al Doilea Război
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
Senatului. Pe reversul monedelor au fost gravate numele personalităților reprezentate, iar în arc de cerc textul și , anul evenimetului care este sărbătorit. Reversul, care este comun tuturor monedelor din emisiune (din aur, din argint și din tombac cuprat), prezintă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și al mitropolitului Nifon, care a fost primul președinte al Senatului, numele acestora, inscripția în arc de cerc „150 DE ANI DE LA INFIINTAREA SENATULUI” și „1864”, anul evenimentului aniversat. Articole biografice Referate Dezbateri Reforme Revolta din August
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
Româneacă, iar ponderea lor în raport cu populația din interiorul granițelor principatelor române era de 7%. La 22 decembrie 1855, Divanul Obștesc din Principatul Moldovei a votat "„Legiuirea pentru desființarea sclaviei, regularea despăgubirei și trecerea emancipaților la dare”". La 20 februarie 1856 domnitorul Barbu Știrbei a promulgat "„Legiuirea pentru emancipația tuturor țiganilor din Principatul Românesc”" pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni și Mihail Kogălniceanu. Această lege elibera din sclavie și ultima categorie de robi, aceia care aparțineau proprietarilor particulari. O foarte
Țigani () [Corola-website/Science/297477_a_298806]
-
susținând teoria că romii au fost nomazi de la început, au părăsit India în timpul unei invazii și apoi au fost împinși înspre Europa de războaie și invazii ulterioare. În spațiul nord-dunărean, prima atestare documentară a romilor datează din anul 1385, când domnitorul Țării Românești, Dan I, dăruiește mănăstirii Tismana posesiunile care aparținuseră mai înainte mănăstirii Vodița de lângă Turnu Severin. Între aceste bunuri, mobile și imobile, donația unchiului său Vladislav I, către mănăstirea Vodița, pe care o întemeiase cândva între 1370-1371, se aflau
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
se numeau pe atunci călărași. Etimologia toponimului Călărași: Călărași - soldat din cavalerie, cavalerist. Călărașii constituiau unul dintre elementele principale ale vechii armate moldovenești. Ei se recrutau din boieri și din slujitorime, aceasta din urmă făcând parte din clasa răzeșilor, cărora domnitorul le acordase anumite privilegii, pentru ca să slujească în armată fără leafă. Acest fenomen posibil că a fost legat de unele particularități ale dezvoltării relațiilor agrare în Moldova, reorganizarea sistemului de proprietate de pământ în secolul XVI și apariția unor categorii de
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
Cu aceeași denumire a fost numit și un cartier al orașului Căușeni. Prima atestare documentară a localității datează din secolul al XV, anul 1455. Într-un document scris în limba slavonă este pomenită localitatea Cheșenăul Roșu. Într-o scrisoare a domnitorului Petru Rareș din 1535 este menționată o localitate de lîngă rîul Botna, numită Marele Cheșenău. În 1535 turcii au ocupat 12 sate din Moldova, inclusiv și Cheșenăul Roșu, căruia i-au schimbat denumirea în Căușeni.Tot aici turcii au dezlocat
Căușeni () [Corola-website/Science/297519_a_298848]
-
început să fie percepută ca o regiune istorică distinctă. Muntenia este situată între Dunăre la sud și est, Carpații Meridionali și Milcov la nord, în timp ce granița vestică este râul Olt. În perioada medievală când teritoriul Munteniei era administrat direct de către domnitor, iar teritoriul Olteniei (adica județele situate dincolo de râul Olt) era administrat de catre banii Craiovei, supuși domnitorului muntean. Între 1718-1739, când Oltenia a fost sub dominație habsburgică, Țara Românească a fost alcătuită numai din Muntenia. După Unirea Principatelor, în 1872 la
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
motiv pentru care este cunoscută și sub denumirea de Banatul Craiovei. Craiova era capitala unei regiuni care beneficia de o autonomie relativă, dar care era parte integrantă din Țara Românească. Mulți bani ai Craiovei sau familii importante din urbe, devenind domnitori în virtutea poziției pe care o ocupau în aparatul administrativ al Craiovei (dar și datorită bunelor relații cu otomanii în cazul Craioveștilor), cel mai bun exemplu este cazul familiei Bibescu care a dat pe ultimii doi domnitori din Țara Românească, Gheorghe
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
importante din urbe, devenind domnitori în virtutea poziției pe care o ocupau în aparatul administrativ al Craiovei (dar și datorită bunelor relații cu otomanii în cazul Craioveștilor), cel mai bun exemplu este cazul familiei Bibescu care a dat pe ultimii doi domnitori din Țara Românească, Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. În timpul lui Mircea cel Bătrân, pe teritoriul Olteniei ființau județe precum Jaleș (în apusul Gorjului de azi), Motru (în răsăritul Mehedințiului actual), de Baltă (în vestul actualului județ Dolj și sudul actualului
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
compus din 2 batalioane și cu reședința la Piatra (primul comandant fiind Locotenent colonelul Alexandru Fotea). Regimentul a participat în Războiului de independență de la 1877-1878 la luptele de la Plevna, Grivița II (citat fiind aici printr-un ordin de zi de către domnitorul Carol I), Rahova, Vidin și Smârdan. La 15 martie 1878 regimentul este retras în țară. Acesta este în august 1891 desființat, fiind înlocuit de Regimentul 15 infanterie "Războieni", care participă în 1913 la campania din Bulgaria, fiind printre unitățile care
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
închinată apostolului Petru (Peterskirche) și renovează mânăstirea (Peterskloster) existentă. De asemenea, pune temeliile unei mânăstiri de măicuțe pe muntele Nonnberg. Rupert este considerat întemeietorul orașului Salzburg. În secolul al VIII-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, Salzburg devine capitala domnitorilor bavarezi, este numit dioceză și arhidioceză și deține proprietăți vaste împrejurul orașului. În anul 1077 începe construcția fortăreței de la Salzurg, Festung Hohensalzburg, pe ruinele uni castel roman. Între sec XIII-XVII se construiesc zidurile orașului. Imaginea barocă actuală a orașului datează
Salzburg () [Corola-website/Science/296754_a_298083]
-
un grup restrâns de bejenari ardeleni, care și-au făcut case „mai adânc”, în pădure. Moșia de aici a aparținut boierilor Movilă, ea fiind donată Mănăstirii Teodoreni din Burdujeni în anul 1596 de către postelnicul Teodor (Toader) Movilă, fratele vitreg al domnitorului Ieremia Movilă. Satul a devenit astfel sat mănăstiresc, cu bir si obligații către mănăstire. Actualul sat Adâncata este atestat prima dată la sfârșitul secolului al XVIII-lea; în catagrafia din 1772 se afirmă că așezarea avea un număr de 35
Biserica de lemn din Adâncata () [Corola-website/Science/317011_a_318340]
-
moldoveni atacaseră de mai multe ori cetatea Benderului, dar fără nici un succes. În vara anului 1574, Ion Vodă cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi în 1595 și 1600 făcuse două încercări și Mihai Viteazul, însă nici cei doi domnitori nu au avut sorți de izbândă. Tot cam în acea perioadă Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni. În anii 1705-1707 lucrările de întărire a acestui edificiu de o deosebită importanță militară au fost continuate de către meșterii moldoveni sub
Cetatea Tighina () [Corola-website/Science/317016_a_318345]
-
de unii domni moldoveni în vederea restabilirii capacității de apărare a Țării Moldovei. Se presupune că cetatea din piatră de la Orhei a fost distrusă din porunca lui Alexandru Lăpușneanu, care la cererea turcilor a dărâmat mai multe cetăți. În jurul anului 1600, domnitorul Ieremia Movilă a încercat să reconstruiască cetatea, dar fără succes. În timpul unor investigații arheologice din 1946, s-a descoperit că cetatea era demolată până la nivelul solului, fiind vizibil doar perimetrul ei de forma unui patrulater trapezoidal de pământ de circa
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
astfel cuvântul putând să aibă semnificația de unificare a teritoriilor sub un singur conducător. Contestat de istorici este și voievodul, de al cărui nume se leagă înființarea unor biserici, considerându-se a fi o invenție sau fiind confundat cu alți domnitori. Astfel, din cauza lipsei dovezilor concludente, Nicolae Iorga pune la îndoială existența lui Negru Vodă, afirmând că acest nume este doar un pseudonim acordat lui Basarab I, care ar fi, în opinia lui, adevăratul fondator al Țarii Românești. Neagu Djuvara îl
Descălecatul Țării Românești () [Corola-website/Science/317051_a_318380]
-
majoritatea românilor. Bogdan Petriceicu Hasdeu este de părere că Negru Vodă este în realitate Radu I Basarab, al treilea domn al țării, și afirmă că „Negru” ar fi de fapt denumirea populară a dinastiei Basarabilor. A.D. Xenopol susținea ideea că domnitorul a existat cu adevărat, fiind un nobil transilvănean român, care a fost nevoit să se refugieze în Muntenia din cauza persecuțiilor catolicilor. Negru Vodă a mai fost identificat și cu Vladislav al II-lea, iar confuzia aceasta a fost alimentată de
Descălecatul Țării Românești () [Corola-website/Science/317051_a_318380]
-
Ungariei. Însă voievodul duce o politică externă foarte activă, folosind poziția de expectativă, care îi permitea să realizeze negocieri și acțiuni militare. Intră în conflict cu coroana maghiară, dorind să unească Banatul de Severin la Țara Românească. Au loc negocieri, domnitorul român trebuind să plătească astfel 7000 de mărci de argint, să renunțe la anexarea teritoriului, să trimită un fiu ca garanție la curtea ungară și să plătească tributul anual. Carol Robert de Anjou, devenit rege al Ungariei în 1308, nu
Descălecatul Țării Românești () [Corola-website/Science/317051_a_318380]