KorAP: Find »[drukola/base=izbucni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...329 330 331 ...411 >

10,258 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

noi "suntem în Europa" de la începutul veacurilor! Am fost de totdeauna pe aceste pământuri! Alții, ce-au venit Dumnezeu știe de pe ce pustiuri, să-și pună problema aiasta! Că am cam rămas codași: n-avem catedrale, n-avem universități!... Cum, izbucnește el, cum... "Paștele mă-sii" vorba lui Șendrea să nu orbecăim, când toți care ne-au luat în copitele cailor, în noi s-au împiedicat întâi... Noi nu suntem siguri nici pe bojdeuca noastră... Nici pe ziua de mâine nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în amintirea oamenilor. Și-apoi... Uitarea... "Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!", slujește mitropolitul, "Milostiviți-vă! Agonisiți comori în Ceruri! Acolo unde este comoara voastră, va fi și inima voastră." Boierii clipesc des, se închină, mormăie în barbă, dar tac. Ștefan izbucnește: "Bucurați-vă și veseliți-vă că răsplata voastră mare este în Ceruri!" Cu un petecuț, cu o sforicică două, vă cumpărați ditai moșie în Grădina Raiului. Un chilipir, zău așa! Haideți! Curaj, boieri dumneavoastră! Care mai dați?! Care?! Eu, strigă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Am închis ochii. Bolboroseam "Tatăl nostru". Am plecat capul... Așteptam lovitura. O doream... Eram fericită că mor. Un negru buzat, rânjind, și-a înfipt mâna în părul meu. Și când părul s-a despletit, mi-a căutat sânii erau mici. A izbucnit într-un chiot sălbatic de bucurie! Mai bine mă ucidea... Doamne! De ce nu ți-a fost milă de mine?! Să mă fi luat la tine atunci!... Mă uitam îngrozită cum se băteau care să fie primul... Maria!! Taci!! Taci!! ... S-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se ridică zidul de-al doilea la turnul dinspre miazănoapte al Cetății Neamțului. Maria îl scormone din ochi, inchizitorial: Spune drept, unchiule! Jură-te! Nu v-ați abătut pe la Hârlău?! Jură! Marie! Iar începi? Te otrăvești cu bănuielile tale... Maria izbucnește într-un hohot sarcastic: I s-o fi făcut Măriei sale de un borș de pește, știi colea -, cu tot dichisul, ca la mama lui... Maria! Ești absurdă cu gelozia ta! Turcii bat la hotare. Lui Ștefan îi plesnește capul de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Răreșoaia?! țipă Maria. Jură că nu-i adevărat! Jură! De ce nu juri?! De ce?! Răreșoaia? Ce-i cu Răreșoaia? Știi bine, Ștefan era cu Răreșoaia mai înainte de venirea ta în Moldova. E o chestie veche. Și-apoi... Maria e gata să izbucnească în lacrimi: Tocmai că știu! Prea bine știu! Cea dintâi "Doamnă" a Moldovei nu e Maria de Mangop, ci Maria Răreșoaia! Prostii! Ei, Pescăriței, strigă cu patimă Maria, ei i se cuvine slava Domnului! I-a ridicat și curți domnești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bine știu! Cea dintâi "Doamnă" a Moldovei nu e Maria de Mangop, ci Maria Răreșoaia! Prostii! Ei, Pescăriței, strigă cu patimă Maria, ei i se cuvine slava Domnului! I-a ridicat și curți domnești în Târgul Hârlăului! mai spune și izbucnește în plâns. Țamblac, moale, împăciuitor: Maria... Hai să judecăm fără patimă. Hai, nu mai plânge. Ascultă-mă! Arată-mi un bărbat un bărbat adevărat care să nu mai calce, din când în când, pe de lături, ca, apoi, să se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
e prea multă fală. Ea te ține în lumea ta, departe, străină de Ștefan, de Moldova lui. Îți cunoști tu, bărbatul? Cunoști tu gândurile, frământările lui? Cunoști tu sufletul Moldovei, a cărei Doamnă ești? Maria își mușcă buzele să nu izbucnească în plâns: Unchiule... De când am venit în Moldova, am căutat, m-am străduit, nu fără durere, să-mi uit obârșia. Am învățat limba moldovenilor. I-am dăruit un fiu. L-am iubit m-am străduit să-l iubesc, să-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
degeaba s-a autointitulat "El Fatih-Magnificul Cuceritor, Fratele Soarelui, Umbra Universului, Împărat al Împăraților". Gloria lui Alexandru Machedon nu-l lasă să doarmă... Furtunosul padișah visează să-și lățească împărăția cât lumea. Și cum era să-ți pierzi capul? Țamblac izbucnește în hohote de râs: În naivitatea tinereții mele, m-a pus dracu' și l-am înfruntat. A bătut din palme și-a poruncit călăului să mă taie. M-au trecut toate nădușelile. Apoi, a râs. Mă speriase numai... La plecare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
calului ovăz". Pe hartă, a și trecut la cucerirea și împărțirea Lumii în ținuturi ale Islamului: "Dar el Islam"... Știi care e strigătul de luptă al ienicerilor? "Aiaia Mehmet, Mehmet!! Roma!! Roma!!" Să recunoaștem, e un sultan mare. Profeții mincinoase!! izbucnește mânios Alexandru, strângând spătarul unui scaun gata să-l fărâme în pumni. Nu vom îngădui!! Nu zice vorbă mare! Teamă mi-i să nu se adeverească, îi domolește Țamblac avântul eroic. În palatul său de pe malurile Bosforului, privirile lui se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nimic. Vând pielea ursului din pădure. Mahomed le promite celor ce mor în luptă, le promite tot ce n-au avut în viață: șapte cadâne pe un picior, toate bunătățile din lume pe săturate, le promite fericirea veșnică. Profeții mincinoase!! izbucnește Alexandru mânios. Îi vom distruge!! Îi vom nimici!! Din fericire pentru popoare, toți acești descreierați pierd simțul realității, și asta îi pierde mai curând sau mai târziu, ca broscoiul acela ce se umflă, se tot umflă și pleznește într-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lui, deși e mic de stat, tu ești cel ce te simți mic. Unchiule, îngână cu ironie Alexandru, nu... nu cumva... Hai, mărturisește! Nu cumva ți-ai clătit de dimineață gura cu niscaiva Cotnar din cel vechi, al Măriei-sale? Țamblac izbucnește în râs: Ce-i drept, e drept, mi-am clătit-o! Dar asta nu schimbă cu nimic credința mea. Cred cu tărie în fiecare cuvânt din toate câte le-am spus! Și eu cred! întărește Maria cu convingere. Copilul de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de mic multe s-or putea înălța mai apoi! Să dea Dumnezeu să fie așa cum năzuiești tu, Alexandre. Mai e un lucru pe care te rog... te rog să-l ceri lui Vodă! Anume? Domnița Maria Voichița fiică de domn! izbucnește revoltat. O Basarabă! Nepoata Marelui Mircea cel Bătrân! De doi ani, Vodă o ține prizonieră, împreună cu Doamna Despina, în latura de miazăzi a Cetății! E posibil aceasta?! De aceea am și luat-o pe lângă mine... Să-i dea slobozenia! Vorbește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în ochi, vă rog!... O să-l rog... Dar, știu eu? clatină din cap a îndoială. Sunteți prinse de război: soața și fiica lui Radu cel Frumos, vrăjmașul de moarte al lui Ștefan. De ce l-a alungat din tronul Țării Românești?! izbucnește furios Alexandru. Taica e acum un biet pribeag prin Transilvania, își șterge Voichița o lacrimă strivită în colțul pleoapei. Se zice c-ar fi bolnav. Ce rău poate să-i mai facă Marelui Ștefan Vodă? Maria pune mâinile pe creștetul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tine au visat toți Paleologii și Comnenii de două veacuri de când au venit împărați la Vizanț... Adevărul e acesta: pe turc nu-l poți da înapoi! Singurul lucru cu putință e să fie ținut pe loc! Dacă Ștefan... Iar Ștefan!?!? izbucnește Alexandru. Mereu Ștefan! Ștefan! Așteaptă numai! Într-o zi, vei auzi și de alt Alexandru, chiar dacă nu se cheamă Machedon! încheie el și îi întoarce spatele. Hai căpitane! O ia pe Voichița de mână, o smucește și ies în fugă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ridicat Cetatea Crăciuna, să se uite peste Milcov în grădina mea... Și câte încă... Pentru un văr de sânge, mi-a dat destulă bătaie de cap "părintele" aista al Domniei tale. Pe tatăl meu, iartă-l, bâiguie ea, gata să izbucnească în plâns. Iaca, ți-i dor, grăiește Ștefan domolit, cu blândețe chiar. Te-nțeleg... Și pe mine, în pribegie, mă pălea un dor nebun. Acu, ce ți-i Țara Românească, ce ți-i Țara Moldovei? Am bătut-o cu piciorul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
loc! Ați auzit?! Pomenește de mine! "Acel Ștefan" sunt eu! Chiar eu sunt! Mulțumesc, Sanctitate! Mulțumesc, Mateiașe! Mi-ați făcut cinstea și onoarea! M-ați pomenit!... Se putea și mai rău, adaugă el mai încet, ca pentru sine. Boierii, revoltați, izbucnesc, nu-și mai află loc pe jilțuri, se agită, strigă: Minciună sfruntată! Noi ne vărsăm sângele! Și Mateiaș se acopere de "Glorie nepieritoare"! La urma urmelor, cine a dobândit "Strălucita izbândă?" Papa aista a cam încurcat borcanele! Uite Papa, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Măria sa? Se roagă? Sărută pământul? Plânge? Să plângă Măria sa?"... Tăcere... Nu se aude decât ghiogârțul lui Gherasim, gemetele, plescăitul de plăcere și mormăitul: Cotnar... Cotnar... Apoi Ștefan se ridică. Arată cerul: Acolo Sus cineva ne iubește... spune el încetișor, apoi izbucnește într-un hohot de râs nervos, nestăpânit: Fantastic!... "Vin turcii!... Vin turcii!"... "Turcii nu mai vin!"... Vă vine să credeți?! Nici în vis... De-acu' la anu'!... Ha! Ha! "La anu' și la mulți ani!"... Știți ce înseamnă un an

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pune capu' pe butuc, da'... da' nu se teme de săcurea nepotului ce s-o știrbi în pecetea bunicului". Nerușinat moșneag! Aista pune la îndoială "dreapta judecată a Domniei mele?!" Auzi, "săcurea nepotului"... Sunt dați dracului răzășii aiștea ai Moldovei! izbucnește Ștefan în hohote de râs. Pentru dreptul lor se iau de piept și cu Dumnezeu. Nu-l văd bine nici pe Agapie, nici pe Chiriță... Teamă mi-i că s-au cam spurcat... Aruncă o pungă de galbeni, și talerul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
prind că mă minți și tu! Îndrăznește, Ioane! Cu riscul de a-ți pierde capul, râde Ștefan. Ai observat Ioane? în întreabă după un timp. Au plecat lăstunii din turnul Nebuise; o să avem o iarnă timpurie. Cum să nu plece?! izbucnește Tăutu revoltat. Vătaful Mănăilă s-a apucat de le-a stricat cuiburile! Ceee?! A zis că rândunelele făceau prea multă mizerie. L-am certat și... Idiotul! Ce-i făceau câteva rândunele, acolo?! N-o să se mai întoarcă... Vătafului să i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
miroznă de busuioc și sulfină!... Îi surprinde pe boieri mustăcind, dându-și coate pe-nfundate. Îi amenință cu degetul și, cu un zâmbet șăgalnic, îi ceartă: Afurisiților! Numai la blăstămății vă stă gândul! Eu... eu mă gândeam la greieri... Boierii izbucnesc în râs și Ștefan le ține isonul. Râdem noi râdem... Când îți asculta firmanul cu porunca "Strălucirii sale", o să vi se pună gălușca. Logofete! Firmanul Înaltei Porți! Cetește! Tăutu desfășoară pergamentul cu peceți: Marele Vizir tună și fulgeră: "Pe dată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ochi albaștri, de vreo opt ani, cu o chivără în cap, de fapt, un ceaun șterpelit de la bucătărie -, înarmat până-n dinți, luptă pe viață și pe moarte trăgând după el un dulău legat cu sfoară. Tăicuță! protestează Olena gata să izbucnească în lacrimi. E rându' lui... și nu vrea să se facă Mahomed! spune furioasă, își smulge turbanul și-l aruncă la picioarele lui Petru. Cum să fiu Mahomed?! declară cu demnitate regală, Petru. Eu sunt Petru Voievod, Domnul Țării Moldovei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
săptămână... Apoi, ne tăiem în săbii. Bagă de seamă! N-am fiu! N-am decât oștean. De nu te aperi, te crestez fără milă! Ai auzit?! Și... și Măria ta să bage de samă! Nici eu n-am tată! Ștefan izbucnește în hohote de râs, mulțumit: Așa te vreau, fiule! Cutezător! Dar nu nesăbuit! Să nu uiți însă că pentru un domn ascuțișul sabiei n-ajunge; ascuțișul minții e și mai de folos. Învață, fiule! Învață! Luminează-te! Eu m-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu sănătate". Aiasta, oare, nu-i semn că vechea ură s-a stins și făgăduială de luptă unită împotriva păgânătății? Prieteșugu-i bun, de n-ar fi fățărnicie diplomaticească, cuvântă Stanciu. Eu nu-l pot uita și nu-l pot ierta! izbucnește cu patimă vornicul Bodea. El a pus foc de-a ars Târgul Bacăului. Și ce mândrețe de conac cu acareturi aveam... Într-o noapte, pojarul a mistuit mândrețe de târg, că n-a rămas din el decât un morman de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
am căit și-am căpătat iertare. Atunci, nu-l cunoșteam pe adevăratul Ștefan Vodă. Umblau tot felul de vorbe... "Ștefan Satrapul! Balaurul cel rău din fire!" Atunci când m-ai trimis cu primul salvconduct în Polonia, intervine Vlaicu, unii pribegi au izbucnit în lacrimi. Și totuși, prea puțini s-au întors... Străinătatea, cât a fi ea de luminată, tot străină inimii tale rămâne, rostește Stanciu. Unii s-au înstrăinat, le e rușine de țara în care s-au născut. Alții... nu se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o cruce mare, a scos sabia și-a pornit spre Poarta Sfântului Roman. Ne-am agățat de el. "Ce vrei să faci?!?! am strigat noi. E zadarnic!! Totul e pierdut!! Suntem înfrânți!!" S-a smuls din brațele noastre și a izbucnit în hohote mari de râs. Atunci, am crezut că și-a pierdut mințile... Curând, am înțeles tâlcul adânc al cuvintelor lui. "Înfrânți?!?!" a strigat el. "Înfrânți?!?!" îi smulge Ștefan cuvântul și continuă pradă unei emoții puternice, tremurând: "Nu! Nu poți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]