9,417 matches
-
Poezia lui Ț. se așază în descendența neomodernismului de filiație blagiană. Nisipuri cu pelerini fixează deja coordonatele pe care se vor situa și următoarele două cărți de versuri, prima sub titlul Plouă aseară (1996), unde Ț. semnează doar ciclul Plouă mărunt (în timp ce Nicolae Dudaș dă proză sub genericul Plouă colorat), și Aureole (1997): un discurs solemn și hieratic, care celebrează epifaniile divinului, percepute fie pe calea revelației, fie prin „camuflarea” în concretul cotidian. Textele, de mici dimensiuni, juxtapun două secvențe. Prima
ŢARINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290087_a_291416]
-
Zâmbete cu supliment (1987), Asta-i situația (1989), Cartușiera (1991), Dioptrii pentru ochelarii de cai (1995), Stihuri marțiale (1999) ș.a. Este autorul unor antologii consacrate epigramei, parodiei, aforismului, fabulei și foiletonului. Ținta satirei lui poate fi colegul de breaslă, scriitorul, măruntul funcționar, marii șefi, ca și „monștrii sacri”, fenomenul social ori situația cotidiană, prozaică: „Orice imperiu /Are un criteriu/ Reducerea statelor/Cu forța armatelor” (Diplomatică); „A pățit-o și el, deci/ L-a furat somnul de veci” (Epitaful unui hoț). Cultivând
TARLAPAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
București, 1943. Culegeri: Pe Murăș și pe Târnave. Flori înrourate (doine și strigături), Sighișoara, 1929. Repere bibliografice: Cronicar, „Scriitorii ca luptători pentru unirea neamului”, „Patria”, 1925, 133; Ion Colan, „Anuarul Liceului «Principele Nicolae»”, „Țara Bârsei”, 1930, 6; Nichifor Crainic, Cronica măruntă, G, 1931, 4; O.D. [Ovid Densusianu], „Pe Murăș și pe Târnave”, „Grai și suflet”, 1931-1932, 392; C. D. Pantazescu, Oameni și locuri românești, ȚA, 1937, 1 453; Bucur Țincu, Însemnări, PLI, 1939, 1-2; Ștefan Baciu, Horia Teculescu, UVR, 1942
TECULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290119_a_291448]
-
și de om lipsit de vocație profesională pentru o viață marginală pe șantiere sordide și în vagoane dezafectate, părând să nu fie la înălțimea propriei sale căutări, încât inițierea rămâne fără obiect. Este numai unul din singuraticii a căror existență măruntă prozatorul o observă cu înțelegere, evitând în egală măsură sarcasmul facil și emoția ieftină. În finaluri adesea incerte, aceste personaje se estompează și dispar. După o febrilă activitate de jurnalist în perioada imediat postdecembristă, T. revine pe scena literară cu
TEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]
-
include același gen de texte, vag autobiografice, în care personajul cel mai important e soldatul român, surprins în conflictele cu armata germană, în misiuni eroice, rezolvate spectaculos. Asemănătoare sunt și Răgaz (1965) sau Sub temelii (1968), cu notații ale faptului mărunt și o predilecție către detalii nu o dată melodramatice. Narațiuni despre „purtătorii scutului patriei”, despre actele de curaj ale militarilor apar și în Podul de foc (1975), autorul reciclând uneori întâmplările sub alt titlu, ca în cazul povestirii Împăcarea, din Flăcări
TEODORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290147_a_291476]
-
pe care îl consideră o expresie a clasicismului, aesthesis carpato-dunărean, încorporat în primul rând în balada populară Miorița. S. a fost înainte de toate un critic de poezie, îmbrățișată aproape în întregimea ei, de la Mihai Eminescu și încă de mai înainte („măruntul romantism, tenebros, exotic și formalist”) până la cel mai tânăr contemporan. Atras de marele poet cu o forță aproape magică, irezistibilă, i-a comentat opera în mai multe rânduri, în special în Clasicii noștri (1943). Luceafărul e „o dramă a antinomiilor
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
mare măsură e lumea momentelor lui I. L. Caragiale (eroii au chiar aceleași nume: Mitică, Mache, Lache), dar în afara replicii vioaie, sugerând efecte comice sau contribuind la obținerea unui instantaneu hazliu, T. nu urmărește, decât rareori, o semnificație mai adâncă. Funcționarul mărunt, cu preocupări derizorii conturat de T., ca în Căderea guvernului, Tuns și frezat ș.a., va popula mai târziu universul nuvelelor lui I. A. Bassarabescu și I. Al. Brătescu-Voinești, ca și al pieselor lui Tudor Mușatescu. Umorul este înduioșat și binevoitor
TELEOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290125_a_291454]
-
Tasso, Alessandro Manzoni, Giosuè Carducci, Giovanni Pascoli, Ada Negri, volumul Poeți italieni moderni, apărut în 1907, adunând mai toate aceste tălmăciri), dar și din cea franceză (Alfred de Musset, Victor Hugo ș.a.). Și cu veleități de prozator, în scrierile lui, mărunte, îmbibate de sentimentalism și didacticism (Nuvele, 1899), cultivă portretul, tratat când grațios-banal, ca într-o litografie, când în tonuri îngroșate, întunecate. O serie de profiluri de scriitori români, publicată în „Revista nouă”, reține prin informații și mai puțin prin comentarii
ŢINCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290184_a_291513]
-
clasă și a reconstrucției socialiste (cu insistență pe munca din uzine): Calea Griviței (1949), Din toamna lui ’39... (1949), Un cântec din ulița noastră (1953). Deja se simte influența folclorică (Cântec pentru nevastă) și apare o nouă dimensiune, aceea a universului mărunt, casnic, care anunță vocația poetului ca autor de literatură pentru copii. De asemenea, el cultivă specii fixe, precum rondelul, care, alături de sonet, va fi specia favorită a liricii sale din anii ’60-’70. În Întâmplarea din grădină (1952), Făurari de
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
ai micilor frizerii și ai cârciumilor de cartier (locante numite până mai ieri „Zorile noi”, „Înfrățirea” și devenite, după privatizare, „Memfis SRL”, „Texas”, dar cunoscute sub denominații neoficiale și persistente, precum „Buze dulci”, „La Drumețul” etc.), funcționari, muncitori, maiștri, meseriași, mărunți întreprinzători, ba chiar și manageri („manager Ștefan Ștefoi”). O demonstrație de virtuozitate se distinge în alternanța planurilor, dar și în stilul naratorului, deseori cel al povestașului mahalalei, care bârfește, relatează ori inventează mici întâmplări, spre delectarea vecinului ori a comesenilor
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
și ceilalți sunt tot la fel ca și mine, să nu vă Închipuiți că-i altfel.” Sigur că l-o luat imediat și l-o dus la izolare și l-o ținut acolo. Ei, ca să zic, conflicte din astea mai mărunte se finalizau cu izolări... Cât de des se țineau aceste ore de reeducare? Zilnic era sau tot a doua zi. Cam o oră sau o juma’ de oră dura... Se stătea pe bănci și se citea un ziar sau se
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
decembrie... Seara târziu, nu mai știu ce oră a fost, În orice caz, pe la 8, ne-au Încolonat, ne-au bătut lanțurile și pe jos... Înainte. Domne, un cer splendid, mii de stele, și cum era și frig, chiciura aceea măruntă, picura... Știi? Și noi, aliniați În coloană de câte cinci, mergeam pe dealu’ ăla unde ne așteptau dubele. Și de două părți reflectoarele, și lângă fiecare reflector câte un milițian cu automatu’... Domne, dacă v-amintiți de poezia aceea, Pohod
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
frecai În mână și mâncai ca porcu’... Mâncai toată ziua verdeață. Și mâncam sfeclă furajeră... Ne duceam cu lingurile și scormoneam cu ele și beam suc de ăla de la sfeclă... Sau, cu coada lingurii, că le ascuțiserăm pe pietre, tocam mărunt verdeață, o dumicam cu lingura și făceam glume: „Ia, bă, clorofilă, ia vitamina, băi, ia vitamina!”. Dar am auzit că unii au murit din cauza sfeclei furajere... Au murit, au murit, că sigur erau oameni care, dacă dădeau de vreo sursă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
este clădit Palatul Poștelor se înălța o imensă construcție de lemn a Circului Suhr. Mai târziu, circul a fost dărâmat, iar locul a rămas viran purtând numele de Piața Constantin-Vodă.127 Alături, colț cu str. Carol, un șir de prăvălii mărunte, evrei cu mărun țișuri și o cunoscută berărie, mi se pare berăria „La Carul cu bere“128. Într-o bună di mineață, în localul acestei berării s-a deschis un „café-chantant“, iar sala a primit numele de Valhala. Biserica Zlătari
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de intrare era firma „La ochiul lui Dumnezeu“. Aci mâncam noi, studenții, fiindcă porția de mâncare costa 40 de bani, dar se dedeau și jumătăți de porții cu 20 de bani. Hotelul Metropole și casa Assan au înlocuit alte case mărunte.145 Palatul Băncii Națiunii s-a înălțat pe locul unde era casa Cretzeanu. Casă mare boierească cu prăvălii.146 Pe Calea Victoriei era băcănia Colțescu, în colț 120 bucureștii de altădată 142. Hotelul al cărui prim proprietar a fost francezul Donat
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
au făcut ucenicia la Colțescu. Piața Palatului este toată refăcută. Totul e nou: vechiul București a dispărut aci cu totul.* În locul refugiului din fața Palatului regal și a clădirii în care este instalat Automobil Club148 era un lung șir de case mărunte, unele proprietatea familiei Lahovary (Emanoil Lahovary), parte proprietatea unui bătrân anume Ioanid.** Fundațiunea Universitară Carol I era situată pe o prelungire sucită a stradei Clemenței 149 și a fost construită după dărâmarea casei lui Grigore Păucescu, fost ministru, de la care
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
se află azi un bloc circular. 181. Hotelul Bristol (apoi Esplanade), pe strada Academiei colț cu bulevardul Regina Elisabeta. 126 bucureștii de altădată De la strada Nouă (actuala stradă Edgar Quinet) în sus totul este nou. În colț era o casă măruntă, alături o prăvălie, înăuntru un restaurant-be rărie cu firma „La Drei Bettler“ („Trei cerșetori“). Apoi o baracă - în care mai târziu a fost instalat biroul tipografiei Grigore Luis. O curte imensă și o casă boierească în fund, proprietatea lui Nicolae
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Legea electorală, cred că am mai spus, împărțea corpul electoral pentru Cameră în patru colegii. În Colegiul I votau marii proprietari, în Colegiul al 2-lea micii proprietari și patentarii, în Colegiul al 3-lea profesiile libere și contribuabilii cei mărunți, în Colegiul al 4-lea țăranii prin delegațiune. În realitate lupta nu se dedea dârză decât numai în Colegiul I și în Colegiul al 3-lea. Celelalte două colegii erau compuse din elemente prea slabe pentru ca să poată rezista. Colegiul al
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fi stâlcit. Dar nu fac prea mulți pași. O ghioagă trimisă ca o praștie de către unul din bătăuși mă lovește în creștetul capului. Pierd cunoștința și cad. Când îmi vin în fire, un ipistat în haine civile, un biet om mărunt, oacheș și slab, se afla lângă mine. Cum mă scol încep să vociferez! Nu-mi mai amintesc ce am spus, dar știu că am perorat în contra guvernului, a bandelor și a asasinilor. Omul a încercat să mă liniștească cu vorbe
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
parale, umple toate localurile de petrecere și aruncă banii cu amândouă mâinile. Localul de petrecere la modă era atunci grădina Union-Suisse, unde s-a înălțat de câțiva ani marele Hotel Simplon. Pe vremea aceea era numai un șir de prăvălii mărunte, fără etaj, în cea din mijlocul, care ținea colțul între stradele Câmpineanu și Sf. Ionică era instalată băcănia Sălcianu, iar în celelalte, de obicei, un mic birt ieftin. Prin strada Câmpineanu se intra direct în ceea ce se numea Grădina Union
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
meu e pe canapeaua de la apus; pe cea de la miazănoapte stau copiii, Ani și Lena; pe scaune, ocupînd celelalte două laturi ale mesei, sărbătoritul, „Bunica” și oaspeții din vecini. Se mai știe că, după ora patru, vine ștefănucă - un ins mărunt, ager, zîmbăreț și, de la o vreme, cam surd - împreună cu nevastă-sa. După ei, anul acesta a apărut „baba Zodieru”. Are optzeci și șase de ani și ori de cîte ori o văd îmi evocă senectutea ca pedeapsă. Trupul i-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
chestiuni politice. Nu suferim tăcerea, cum natura nu suferă vidul. Discuția e ca o iederă de care ne agățăm sufletele. Prin ea ne raportăm la lume, care continuă să existe și să ne preocupe pînă și prin lucrurile cele mai mărunte. Recluziunea spitalicească devine, inevitabil, un prilej de revizuiri morale. Între miile de cunoscuți, cîți prieteni adevărați am avut? Unde sînt acum foștii mei camarazi de liceu și școală militară? Brîndușoiu, Papoe, Dinu? Nu mai știu nimic despre ei. Unde sînt
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vreme, prin repetare, reacțiile mele au ajuns să pară de cusurgiu, „strîmbături din nas”. „Ce tot îi pute ăstuia?”, se întreabă, lezați, unii din cei care mi-au simțit „mușcătura” și, probabil, atunci cînd nu sînt de față, mă foarfecă mărunt. Ceva-ceva mi-a ajuns zilele trecute la urechi. Cică de ce îndrăznesc să am „opinii”, dacă n-am „operă”? Pe cînd acuzația de chelie? Dincolo de glumă, o asemenea confuzie a punctelor de vedere ar trebui să mă îndemne la schimbarea tacticii
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de Stat...” Stă drepți, cam la jumătatea distanței dintre primar și instructorul venit de la județ, un pic mai aproape de acesta, „tovarășuˇ Alexa”, care probabil a mai fost în comună. Primarul pufăie din țigară și rînjește, apoi mi ți-l ia, mărunt, la socotit: că n-a predat nici un litru de lapte la fondul de stat, că brînza a dat-o numai după ce a fost obligat etc. Ciuraru nu se lasă: el crede că a dat de-ajuns, că el e muncitor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sub nici un chip: de pildă, soba - strîmbă, vopsită în culori tari. Mătușa e, însă, mîndră de toate, și mai ales de faptul că are geamuri largi, luminoase, ca ale noastre. În casă mai locuiește și Aurica, vara mea, o ființă măruntă, devenită femeie fără voie, care are o fată din flori. Aceasta dormea înfășurată în niște cîrpe, pe pat. Aurica mi-a spus că a fost de curînd la Valea Glodului - dar nu și de ce -, „la un popă care știe tăti
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]