9,114 matches
-
uriaș (dovadă Cronica de familie, Incognito) și să-l pui, conform unei afirmații personale, în slujba asigurării posibilității de a mînca la caviar cu polonicul și a porției zilnice de whisky, miza nu-i oare cam derizorie?! Sătul de a minți, Petru Dumitriu a evadat din lagărul comunist acum aproape 37 de ani. În tot acest timp nu și-a iertat cărțile scrise la comanda partidului, pînă într-o zi cînd, după cum povestește: "în timp ce mă mișcam prin cameră, în dreptul televizorului am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
al conducătorului, rolul tuturor, al unei elite și al unui singur om, deplasare de altfel inevitabilă odată cu afirmarea opțiunii totalitare." În comunism, totul se află sub semnul "dublei gîndiri" (orwelliene), de unde nașterea unei societăți schizoide, conduse de bolnavi mintali care mințeau cu atîta înfocare încît, pînă la urmă, credeau că ceea ce spun este și real. Să nu uităm la ce nivel de paranoism ajunsese "cel mai iubit fiu" și acoliții săi în ultimii ani ai terorii cînd, dacă se planificau 30
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
despre comandanții legionari, despre rege, despre moșieri, preoți, părinți (la Gherla, fiul a fost pus să-și bată tatăl și invers); să defăimezi figurile sfinte ale creștinătății și ale familiei tale, inventînd autobiografii aberante, monstruoase, denigratoare pînă la absurd; să minți c-ai avut relații sexuale cu sora sau cu mama ta, cu diverse animale. Mai ales de sărbători, dar nu numai, erau regizate procesiuni religioase, conduse de teologi cîntînd melodii bisericești, în timp ce făceai onanie în public, închinîndu-te și sărutînd un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de bunăvoie și interesați material, dar și de umbra unei glorii evident efemere și false, toți acești autori s-au înfeudat politicii de partid, unei ideologii extremiste, despre care erau perfect conștienți că nu cultivă adevărata literatură. Deși știau că mint, știau care era adevărul, fiind suficient de inteligenți și cultivați în a decela între literatură și nonliteratură, combăteau partinic, marxist-leninist, cu vehemență tot ce știau bine că era marea literatură română, pentru a deschide drum liber imposturii realist-socialiste. Criticii aveau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
prietenia comunistului și criticului Ov. S. Crohmălniceanu". Astăzi, Nina Cassian își publică jurnalul scris în perioada stalinistă, în vremea cînd era una din principalele promotoare ale literaturii proletcultiste și realist-socialiste, însoțit de comentarii actuale, evidențiind în fapt că atunci a mințit cu seninătate (ca majoritatea camarazilor ei), fără a încerca astăzi, la atîția ani după, nici o clipă de remușcare, un moment în care să-și regrete faptele "literare" și ideologice din acea perioadă. Să cităm cîteva versuri semnate de Nina Cassian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Între timp îi murise tatăl. Constantin Teodoriu (n. 1928) ,din Dorohoi, licean, este arestat în mai 1948 pentru că a inițiat o colectă de alimente și bani, pentru deținuții politici din închisori, supuși înfometării. La anchetă, sfătuit de fratele său, va minți că a colectat dar nu a trimis. Un alt coleg recunoaște că a expediat alimentele și banii adunați. Vor primi aceeași pedeapsă. Era suficientă numai intenția, nu și materializarea ei, pentru a fi condamnat de comuniști. Se va întîlni în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția cerurilor. Fericiți veți fi voi, cînd vă vor ocărî și vă vor urmări și vor zice tot cuvîntul rău împotriva voastră, mințind, din pricina mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri" (Matei 5, 3-12). Din prima zi petrecută la Reduit descoperă la codeținuți o sete grozavă de poezie. "Învățarea pe dinafară a poeziilor este cea mai plăcută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fiind minciună". Aproape nu există familie care să nu fi avut măcar o rudă, mai mult sau mai puțin apropiată, care să nu-i fi trecut printre furcile nemiloase ale aparatului comunist opresiv. De ce ne facem că uităm, de ce ne mințim numai pentru ca o mînă de nemernici să-și primească pensiile consistente în liniște, netulburați și să ne rîdă, tot ei, cu nerușinare în față, în timp ce oasele atîtor martiri trecuți prin temnițele și lagărele exterminării stau aruncate în gropi comune, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
au fost acolo omorîți, la Secția a cincea psihiatrie a spitalului". Recunoaște că nu a fost obligat să tortureze: "Asta acceptasem eu. Nu am fost amenințat, dacă nu faci asta pățești ceva. Asta pot să spun în fața lui Dumnezeu, aș minți să spun că cineva a făcut presiuni asupra mea, dacă nu faci asta o pățești, sau eu știu ce altceva. A existat o presiune la mine, din partea lui Drăghici, după grațiere, cînd n-am vrut să mă angajez la ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
din viață și mi-a încărcat puținul care-l mai am de trăit cu umbre care-mi apasă creierul. Există oare cineva care să fi fost comunist și să nu fi făcut nici un rău semenilor săi? Cel puțin o dată a mințit cu nerușinare în justificarea unei crime, cel puțin o dată a acuzat fățarnic și a fost de acord cu o infamie" (B. Zilber, Actor în procesul Pătrășcanu). În 18 aprilie 1968, cînd Ceaușescu finalizează preluarea totală a puterii prin eliminarea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mare gurmand, dar și așa porțiile erau de cele mai multe ori mici, reci și, în zilele chiar negre, aveau un gust amărui, aproape de stricat. Îi era jenă să-i mai ceară vreun ban maică-sii, după câte făcuse pentru el. O mințea c-o duce nemaipomenit de bine, că la București viața nu-i chiar așa de scumpă față de pro- vincie, cum zvoneau răutăcioșii, iar la cantină se gătește mai ceva ca acasă. „De nu s-ar acri pe drum, ți-aș
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pune mâna pe frunte să vadă dacă are febră. — Lasă-mă cu glumele, monsieur Ionel, lasă-mă... Am văzut ieri-dimineață ce scria pe peretele de la Grand... — Și ce scria ? — Nu te face că nu știi, atâta te rog, nu mă minți chiar în față ! Jur pe ce-am mai sfânt că nu știu ce Dumnezeu era ieri scris pe pereții de la Grand... — Ce putea să scrie, nu e greu de ghicit oricum, ia folosește-ți mintea. — Zi- mi, omule, ce scria, facem ghicitori
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dictaturii comuniste, au amplificat enorm acest „dublu joc” al cetățeanului față de putere, ce ajunsese la forme absurde, de fapt: nerușinate! Și România s-a Împărțit În două, cei care sufereau, cei mulți, și trebuiau să Învețe să fure și să mintă cât mai bine - sub ochii copiilor care ne priveau mirați! - ca să supraviețuiască - vai, cum! -, și cei care „conduceau”, unu-două milioane, și aceștia, prinși În formele militare, de coercițiune mai ales, administrative și politice, care „descopereau” o nouă putere: cea a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
noi, Românii, sub dictatură - sub dictaturi, deoarece au fost două, cea dejistă, care a distrus și mutilat țărănimea și clasa burgheză, și cea ceaușistă, care a creat amestecul barbar de populații și ne-a izolat Încă o dată de valorile europene, mințind și manipulând cu propriile noastre valori istorice -, am fost furați de ceea ce este poate În primul rând emblema omului: demnitatea! Bucuria libertății de exprimare, nemaipomenita bucurie și „ușurare” de a-mi putea, În sfârșit, publica textele, fără amenințarea acelei fantome
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de existență imediată, și care, precum pasărea Phoenix, renaște din propria-i cenușă. Piară-mi ochii tulburători din cale Vino iar În sân, nepăsare tristă Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie, redă-mă! Cânta Încă o dată poetul nostru național, „mințind cu adevărul”, deosebindu-și, la rându-i, norocul În suferință! Una, pe jumătate „imitată” din marea modă romantică a vremii, dar și pe jumătate veșnic renăscută din firea sa inaptă de mica, mărunta fericire omenească, respingând mereu acel noroc de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de practicanți ai dublei gândiri și ai dublului discurs: și cu partidul, și cu Dumnezeu (despre acest gen de dedublare Orwell a spus În 1984 tot ce era de spus). Comunismul i-a Învățat pe oameni să supraviețuiască și să mintă. Este una dintre cele mai grele moșteniri pe care a lăsat-o. Nici o țară comunistă n-a ajuns să semene atât de bine cu Uniunea Sovietică ca România. Până la detalii. Peste tot, În țările comuniste, a dictat partidul comunist. Dar
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
la lipsurile alimentare din anii ’80 pe care ei, fericiții, nu le Împărtășiseră). Presa scrisă și-a câștigat repede o deplină libertate. Dar televiziunea — televiziunea națională unică — avea să rămână ani de zile un monopol al puterii. „Cu televizorul ați mințit poporul“, scandau oponenții. Fapt este că televiziunea a contribuit din plin la discreditarea opoziției și a proiectelor alternative, mai ales În mediul rural și, În genere, printre oamenii cu cultură modestă. Însă oamenilor li se spunea ceea ce multora dintre ei
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
O reședință privată! am urlat și eu. - ... nu înseamnă că e mai puțin ilegal. - Sigur, tehnic vorbind nu e legal, dar... A așteptat să-mi termin fraza. Am ales să n-o termin. - Nu m-am drogat noaptea trecută, Jayne. - Minți. Își pierduse controlul. Mă minți și nu știu ce să mă mai fac. Cu mare efort, stafia se ridică și își târî picioarele până la ea. Stafia se înveli în jurul ei, iar ea îl lăsă. Tremura, cu respirația întretăiată de suspine. - Ce-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și eu. - ... nu înseamnă că e mai puțin ilegal. - Sigur, tehnic vorbind nu e legal, dar... A așteptat să-mi termin fraza. Am ales să n-o termin. - Nu m-am drogat noaptea trecută, Jayne. - Minți. Își pierduse controlul. Mă minți și nu știu ce să mă mai fac. Cu mare efort, stafia se ridică și își târî picioarele până la ea. Stafia se înveli în jurul ei, iar ea îl lăsă. Tremura, cu respirația întretăiată de suspine. - Ce-ar fi dacă ai începe prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am întrebat: - Deci n-ai fost la petrecerea mea și a soției mele de astă-noapte? Deveni foarte rece și zise: - Nu. Nu, n-am fost. Mi-a răspuns atât de firesc, încât n-am reușit să-mi dau seama dacă minte sau nu. Iar dacă venise neinvitat, de ce-ar recunoaște acum? - Chiar? Credeam că te-am văzut acolo. Nu mă puteam abține să nu insist. - Hm, nu, nu eram eu. Stătea acolo, în fața biroului, așteptând. Mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Clayton să dispară în grabă. - Cine era? întrebă Aimee, firesc, legănându-și șoldurile prin încăpere. Am mers la ușă, încă destul de bulversat, și am văzut cum Clayton dispărea pe coridorul pustiu. Am răsmas acolo gândindu-mă de ce oare o fi mințit că nu fusese la petrecere. Ei bine, poate era timid din fire. Bine, dar nu fusese invitat. Însă dorise să vină. Cine știe? Aimee încercă din nou. - Un student de-al tău? - Da, da, am zis, închizând ușa. Un tânăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe lipsa de somn, pe sticla de vin, pe realizările cu jumătate de inimă din cabinetul doctoriței Kim, pe eșecul meu de a-mi găsi blugii cu rămășițele de coca din noaptea trecută, pe frustrările sexuale, pe băiatul care mă mințise la birou după-masă. Și am văzut iarăși mașina. Acel 450 SL de culoare crem se prelinse pe Elsinore Lane, oprindu-se pe Bedford Street. Mă uitam la ea neajutorat, cum stătea acolo, în relenti, încercând să decid cum aș putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
are nici un indiciu. Știi asta, Bret? N-au nimic. Ei... Am întrerupt-o. - Unde sunt băieții, Nadine? - Nu știe nimeni. Răsufla greu, înfiorată. Asta-i chestia. Nimeni nu știe nimic. - Ei bine, poate dacă vorbim cu ei, cu Ashton și... - Mint. Or să te mintă în față... - Dar dacă... - Nu crezi că băieții noștri se poartă ciudat? întrebă ea, oprindu-mă. - În...ce fel? - Nu știu... Pentru că recunoscuse asta, credeam că se va relaxa și va deveni mai puțin misterioasă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asta, Bret? N-au nimic. Ei... Am întrerupt-o. - Unde sunt băieții, Nadine? - Nu știe nimeni. Răsufla greu, înfiorată. Asta-i chestia. Nimeni nu știe nimic. - Ei bine, poate dacă vorbim cu ei, cu Ashton și... - Mint. Or să te mintă în față... - Dar dacă... - Nu crezi că băieții noștri se poartă ciudat? întrebă ea, oprindu-mă. - În...ce fel? - Nu știu... Pentru că recunoscuse asta, credeam că se va relaxa și va deveni mai puțin misterioasă, dar mâinile ei fremătânde continuau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Trebuia să procesez cumva chiar și informația respectivă. Știam acum ceva - sigur - despre acest băiat care se prezentase drept Clayton și apăruse în biroul meu și în mașina lui Aimee Light’s și în casa mea, știam acum că mă mințise, chiar mai grav - simțeam asta cu un fior premonitoriu - că indiferent care fuseseră intențiile sale, încă nu se sfârșise. Mă simțeam un pic amețit, iar carnea mă durea din lipsă de somn și de hrană pentru că nu mâncasem nimic în afara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]