8,529 matches
-
pentru a produce fluor. Oxigenul e un gaz incolor, inodor si insipid. El e putin solubil in apa, dar e mai solubil în apă decât azotul. Apa în echilibru cu aerul conține aproximativ o moleculă de dizolvat pentru fiecare 2 molecule de , comparat cu un raport atmosferic de 1:4. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de temperatură, și de 2 ori mai mult (14.6 mg·L) se dizolvă la 0 °C decât la 20 °C (7.6 mg·L). La
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
0 (alotropi ai oxigenului, acid hipofluoros), +1/2 (dioxigenil), +1 ([difluorid de dioxigen), și +2 (difluorid de oxigen). Apa () este oxidul de hidrogen și cel mai familiar compus al oxigenului. Atomii de hidrogen sunt legați covalent de oxigen în cadrul unei molecule de apă, dar au de asemenea și o atracție adițională (aproximativ 23,3 kJ/mol per atom de hidrogen) față de un atom de oxigen adiacent din altă moleculă. Aceste legături de hidrogen dintre moleculele de apă le ține cu aproximativ
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
al oxigenului. Atomii de hidrogen sunt legați covalent de oxigen în cadrul unei molecule de apă, dar au de asemenea și o atracție adițională (aproximativ 23,3 kJ/mol per atom de hidrogen) față de un atom de oxigen adiacent din altă moleculă. Aceste legături de hidrogen dintre moleculele de apă le ține cu aproximativ 15% mai aproape decât ar fi fost de așteptat în cazul unui lichid simplu, în cadrul căruia se exercită doar forțe van der Waals. Datorită electronegativității sale, oxigenul formează
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
legați covalent de oxigen în cadrul unei molecule de apă, dar au de asemenea și o atracție adițională (aproximativ 23,3 kJ/mol per atom de hidrogen) față de un atom de oxigen adiacent din altă moleculă. Aceste legături de hidrogen dintre moleculele de apă le ține cu aproximativ 15% mai aproape decât ar fi fost de așteptat în cazul unui lichid simplu, în cadrul căruia se exercită doar forțe van der Waals. Datorită electronegativității sale, oxigenul formează legături chimice cu aproape toate celelalte
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
mai mare proporție de oxigen după masă. Toate grăsimile, acizii grași, aminoacizii și proteinele conțin oxigen (datorită prezenței grupei carbonil din acești acizi și resturilor de ester). Oxigenul de asemenea se găsește în grupele fosfat () care fac parte dintr-o moleculele foarte importante din punct de vedere energetic, numite adenozintrifosfat (sau "ATP") și adenozindifosfat (sau "ADP"), din bazele azotate purinice (excepție face adenina) și pirimidinice ale ARN-ului și ADN-ului, și în oase sun formă de fosfat de calciu și
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
Sistemul Solar, având o astfel de concentrație ridicată de oxigen gazos în atmosfera sa; de exemplu, Marte (cu 0,1% din volum) și Venus au concentrații mult mai mici. Totuși, din jurul acestor planete este produs exclusiv prin reacția suferită de moleculele care conțin oxigen -cum ar fi dioxidul de carbon-, în urma impactului radiațiilor ultraviolete. Concentrația neobișnuită de oxigen gazos de pe Pământ este rezultatul ciclului oxigenului. Acest ciclu biogeochimic descrie circulația oxigenului în cadrul și între cele trei mai rezerve ale planetei Pământ
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
ultravioletă a spectrului electromagnetic, stratul de ozon al atmosferei superioare funcționează ca un scut protector pentru radiațiile care sunt primite de planetă. Totuși, în apropiere de suprafața terestră, este un poluant puternic, format ca produs secundar al gazelor de eșapament. Molecula metastabilă de tetraoxigen () fost descoperită în 2001, și se presupunea că ar exista în una dintre cele șase faze ale oxigenului solid. S-a demonstrat în anul 2006 că această fază, creată prin presurizarea dioxigenului la 20 GPa, este de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
și în 1998 s-a demonstrat că în condiții de temperatură foarte scăzută, devine un superconductor. Paleoclimatologii măsoară relația dintre oxigenul-18 și oxigenul-16 în cadrul scheletelor și exoscheletelor organismelor marine, pentru a determina cum era clima acum câteva milioane de ani. Moleculele de apă de mare care conțin izotopul mai ușor, oxigen-16, se evaporă într-un ritm puțin mai rapid decât moleculele care conțin izotopul cu 12% mai greu, oxigen-18; această discrepanță crește la temperaturi mai scăzute. În timpul perioadelor cu temperaturi globale
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
oxigenul-18 și oxigenul-16 în cadrul scheletelor și exoscheletelor organismelor marine, pentru a determina cum era clima acum câteva milioane de ani. Moleculele de apă de mare care conțin izotopul mai ușor, oxigen-16, se evaporă într-un ritm puțin mai rapid decât moleculele care conțin izotopul cu 12% mai greu, oxigen-18; această discrepanță crește la temperaturi mai scăzute. În timpul perioadelor cu temperaturi globale scăzute, ninsoarea și ploaia formate din acele ape evaporate tind să fie mai bogate în oxigen-16, iar apa marină rămasă
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
marină rămasă tinde să fie mai bogată în oxigen-18. Organismele marine, prin urmare, incorporează mai mult oxigen-18 în scheletele și exoscheletele lor decât ar trebi să fie într-un climat mai cald. De asemenea, paleoclimatologii măsoară direct această relație în moleculele de apă din mostrele de nuclee de gheață conservate în timpul mai multor sute de mii de ani. Geologii planetari au măsurat diferenețele dintre abundanța izotopilor de oxigen din mostre provenite de pe Pământ, Lună, Marte și meteoriți, însă pentru mult timp
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
ale organismelor fotosintetice, având nevoie de energia a 4 fotoni. Mulți pași sunt necesari, dar rezultatul este formarea unui gradient de protoni de-a lungul membranei tilacoide, care e folosit la sintetizarea ATP-ului prin fotofosforilație. -ul rămas după oxidarea moleculei de apă este eliberat în atmosferă. Dioxigenul molecular, , e esențial pentru respirația celulară în toate organismele aerobe. Oxigenul e folosit în mitocondrii pentru a facilita generarea de adenozintrifosfat (ATP) în timpul fosforilației oxidative. Reacția respirației aerobe este inversa fotosintezei și este
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
Masa totală a unei nebuloase poate fi de câteva sute de ori mai mare decât cea a Soarelui. Materia lor este foarte rece. Se numesc nori moleculari pentru că gazul pe care îl conțin este prezent peste tot sub formă de molecule, (adică grupări de atomi). Fiecare nor molecular se află într-un echilibru fragil. Sub efectul unei perturbații exterioare acest echilibru se poate rupe. În acest caz o parte din nor se prăbușește în sine sub propria sa greutate, iar materia
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
Tensiunea superficială este proprietatea generală a lichidelor de a lua o formă geometrică de arie minimă în lipsa forțelor externe, datorată acțiunii forțelor de coeziune dintre moleculele lichidului. Această proprietate face ca porțiunea de suprafață a lichidului să fie atrasă de altă suprafață, cum ar fi cea a unei alte suprafețe de lichid, ca în cazul fuzionării picăturilor de apă sau a formării de sfere din picăturile
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
Cele două sunt echivalente — dar când se face referire la energie pe unitatea de arie, se preferă termenul de energie superficială — termen mai general, în sensul că se aplică și solidelor, nu doar lichidelor. Tensiunea superficială se datorează atracției dintre moleculele lichidului prin intermediul forțelor intermoleculare. În interiorul masei lichidului, fiecare moleculă este atrasă în egală măsură în toate direcțiile de către moleculele învecinate, în condiții de echilibru termodinamic, din care cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă, în raport cu centrul de masă al moleculei considerate
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
la energie pe unitatea de arie, se preferă termenul de energie superficială — termen mai general, în sensul că se aplică și solidelor, nu doar lichidelor. Tensiunea superficială se datorează atracției dintre moleculele lichidului prin intermediul forțelor intermoleculare. În interiorul masei lichidului, fiecare moleculă este atrasă în egală măsură în toate direcțiile de către moleculele învecinate, în condiții de echilibru termodinamic, din care cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă, în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La suprafața lichidului, moleculele sunt atrase înspre interior de
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
energie superficială — termen mai general, în sensul că se aplică și solidelor, nu doar lichidelor. Tensiunea superficială se datorează atracției dintre moleculele lichidului prin intermediul forțelor intermoleculare. În interiorul masei lichidului, fiecare moleculă este atrasă în egală măsură în toate direcțiile de către moleculele învecinate, în condiții de echilibru termodinamic, din care cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă, în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La suprafața lichidului, moleculele sunt atrase înspre interior de alte molecule aflate în adâncimea lichidului și mai puțin de
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
dintre moleculele lichidului prin intermediul forțelor intermoleculare. În interiorul masei lichidului, fiecare moleculă este atrasă în egală măsură în toate direcțiile de către moleculele învecinate, în condiții de echilibru termodinamic, din care cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă, în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La suprafața lichidului, moleculele sunt atrase înspre interior de alte molecule aflate în adâncimea lichidului și mai puțin de moleculele din mediul învecinat (fie el vid, aer sau un alt lichid). Astfel, toate moleculele de la suprafață sunt supuse unei
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
intermoleculare. În interiorul masei lichidului, fiecare moleculă este atrasă în egală măsură în toate direcțiile de către moleculele învecinate, în condiții de echilibru termodinamic, din care cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă, în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La suprafața lichidului, moleculele sunt atrase înspre interior de alte molecule aflate în adâncimea lichidului și mai puțin de moleculele din mediul învecinat (fie el vid, aer sau un alt lichid). Astfel, toate moleculele de la suprafață sunt supuse unei forțe rezultante de atracție moleculară
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
atrasă în egală măsură în toate direcțiile de către moleculele învecinate, în condiții de echilibru termodinamic, din care cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă, în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La suprafața lichidului, moleculele sunt atrase înspre interior de alte molecule aflate în adâncimea lichidului și mai puțin de moleculele din mediul învecinat (fie el vid, aer sau un alt lichid). Astfel, toate moleculele de la suprafață sunt supuse unei forțe rezultante de atracție moleculară îndreptate spre interior, echilibrată în celălalt sens
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
învecinate, în condiții de echilibru termodinamic, din care cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă, în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La suprafața lichidului, moleculele sunt atrase înspre interior de alte molecule aflate în adâncimea lichidului și mai puțin de moleculele din mediul învecinat (fie el vid, aer sau un alt lichid). Astfel, toate moleculele de la suprafață sunt supuse unei forțe rezultante de atracție moleculară îndreptate spre interior, echilibrată în celălalt sens doar de rezistența la compresie a lichidului, ceea ce înseamnă
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La suprafața lichidului, moleculele sunt atrase înspre interior de alte molecule aflate în adâncimea lichidului și mai puțin de moleculele din mediul învecinat (fie el vid, aer sau un alt lichid). Astfel, toate moleculele de la suprafață sunt supuse unei forțe rezultante de atracție moleculară îndreptate spre interior, echilibrată în celălalt sens doar de rezistența la compresie a lichidului, ceea ce înseamnă o forță rezultantă nulă. Există, însă, o forță ce determină diminuarea suprafeței libere a
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
se aseamănă cu o membrană elastică. Din cauza aceasta, sub acțiunea forțelor moleculare din partea masei de lichid, suprafața liberă a lichidului tinde să ia forma ce corespunde celei mai mici suprafețe locale. Din alt punct de vedere, se constată că o moleculă în contact cu o altă moleculă vecină este într-o stare de energie mai mică decât dacă nu ar fi în contact cu acea a doua moleculă. Moleculele interioare au toate numărul maxim de vecini pe care îl pot avea
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
Din cauza aceasta, sub acțiunea forțelor moleculare din partea masei de lichid, suprafața liberă a lichidului tinde să ia forma ce corespunde celei mai mici suprafețe locale. Din alt punct de vedere, se constată că o moleculă în contact cu o altă moleculă vecină este într-o stare de energie mai mică decât dacă nu ar fi în contact cu acea a doua moleculă. Moleculele interioare au toate numărul maxim de vecini pe care îl pot avea. Dar moleculele de la margine au mai
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
mai mici suprafețe locale. Din alt punct de vedere, se constată că o moleculă în contact cu o altă moleculă vecină este într-o stare de energie mai mică decât dacă nu ar fi în contact cu acea a doua moleculă. Moleculele interioare au toate numărul maxim de vecini pe care îl pot avea. Dar moleculele de la margine au mai puțini vecini decât cele interioare și deci sunt într-o stare de energie mai mare. Pentru ca lichidul să-și minimizeze starea
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
mici suprafețe locale. Din alt punct de vedere, se constată că o moleculă în contact cu o altă moleculă vecină este într-o stare de energie mai mică decât dacă nu ar fi în contact cu acea a doua moleculă. Moleculele interioare au toate numărul maxim de vecini pe care îl pot avea. Dar moleculele de la margine au mai puțini vecini decât cele interioare și deci sunt într-o stare de energie mai mare. Pentru ca lichidul să-și minimizeze starea energetică
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]