10,211 matches
-
într-un univers sfârtecat îi revine enunțării vociferante a naratorului. 2.11. Prezentul narațiunii Până în prezent am asociat "povestirea" folosirii prezentului simplu. De fapt, această asociere nu corespunde decât celei mai clasice întrebuințări. Dacă definim "povestirea" ca un mod al narațiunii care presupune ruptura de situația de enunțare și în special absența deicticelor, este îndeajuns ca un text să prezinte aceste caracteristici pentru a ține de domeniul "povestirii", chiar și în absența oricărei forme de trecut simplu. Prezentul este propice acestor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în special absența deicticelor, este îndeajuns ca un text să prezinte aceste caracteristici pentru a ține de domeniul "povestirii", chiar și în absența oricărei forme de trecut simplu. Prezentul este propice acestor folosiri: în mod tradițional, el este numit prezentul narațiunii (se vorbește și despre prezentul istoric). Acest tip de prezent nu este deictic, el nu indică faptul că procesul este concomitent cu momentul enunțării. De regulă, cu excepția cazului povestirilor scurte (cf. bancurile " Într-o zi un om intră la coafor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
coafor și cere...), acest prezent nu înlocuiește pur și simplu perfectul simplu, el îl înlocuiește pe alocuri, în scopuri stilistice bine determinate. Astfel, în următorul fragment din Memorii de dincolo de mormânt, armatura narativă este definită prin perfectul simplu, iar prezentul narațiunii nu intervine decât punctual: Pe 23 iunie 1812, Bonaparte recunoscu în noapte Niemenul; ordonă să se facă trei poduri. A doua zi, câțiva infanteriști trec râul pe un vapor; nu găsesc pe nimeni pe celălalt mal. Un ofițer al cazacilor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
răspunde: liniște totală. Bonaparte stătuse toată ziua lipsit de vlagă și fără să se poată odihni: simțea că îl părăsesc puterile. Coloanele armatelor noastre înaintară prin pădurea Pilwiski. (Chateaubriand, Mémoires d'outre tombe, XXI, cap. 1) Aici, trecerea la prezentul narațiunii permite un contrast la două niveluri: pe de o parte, naratorul evocă la perfect simplu actele lui Bonaparte; pe de altă parte, el focalizează mai intens episoadele semnificative, însă secundare, în care protagoniști sunt niște personaje anonime. Efectele de sens
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
niveluri: pe de o parte, naratorul evocă la perfect simplu actele lui Bonaparte; pe de altă parte, el focalizează mai intens episoadele semnificative, însă secundare, în care protagoniști sunt niște personaje anonime. Efectele de sens legate de acest prezent al narațiunii privesc îndeosebi distanța dintre evenimentele evocate și instanța de enunțare. Efectul tinde să fie când de proximitate (alocutarul are impresia că este martorul evenimentului sau că este vorba despre o focalizare care mărește anumite detalii), când de distanțare, de comentare
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nebunesc, încât mă temeam că n-o să-și mai vină în fire111. Acest text pare eterogen: prezentul deictic pe care îl găsim în citatele din discursul direct ("iată-l cum își pierde mințile", " Sunt un biet nefericit"...) contrastează cu prezentul narațiunii și cu perechea perfect simplu / imperfect. Prezentul narațiunii ("Când imită o fată [...] ariei") este asociat cu o succesiune de fraze scurte, plasându-l pe cititor în poziția de martor direct la un ansamblu brut de acte cu înlănțuire problematică. În
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mai vină în fire111. Acest text pare eterogen: prezentul deictic pe care îl găsim în citatele din discursul direct ("iată-l cum își pierde mințile", " Sunt un biet nefericit"...) contrastează cu prezentul narațiunii și cu perechea perfect simplu / imperfect. Prezentul narațiunii ("Când imită o fată [...] ariei") este asociat cu o succesiune de fraze scurte, plasându-l pe cititor în poziția de martor direct la un ansamblu brut de acte cu înlănțuire problematică. În schimb, sfârșitul textului la imperfect arată o altă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
figura naratorului care este și personaj, asociat cu prezentul deictic; 2) figura naratorului rupt de situația de enunțare, care recurge la perechea perfect simplu / imperfect; 3) figura naratorului care se instituie drept martor la ceea ce se întâmplă, asociat cu prezentul narațiunii. Interpretarea efectelor de sens legate de prezentul narațiunii nu se poate face deci decât în context. În următoarea descriere a unui jucător de bowling, ceea ce contează nu este efectul accelerării unei serii de acțiuni prezentate ca apropiate privirii, ci mai
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prezentul deictic; 2) figura naratorului rupt de situația de enunțare, care recurge la perechea perfect simplu / imperfect; 3) figura naratorului care se instituie drept martor la ceea ce se întâmplă, asociat cu prezentul narațiunii. Interpretarea efectelor de sens legate de prezentul narațiunii nu se poate face deci decât în context. În următoarea descriere a unui jucător de bowling, ceea ce contează nu este efectul accelerării unei serii de acțiuni prezentate ca apropiate privirii, ci mai degrabă efectul de distanțare, de "oprire asupra imaginii
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mării plasele de prins pește, până ce cele trei găuri destinate să primească degetele se găsesc în contact cu degetul cel mare, degetul mijlociu și inelarul de la mâna dreaptă [...]112. În al doilea paragraf, descrierea suspendă momentan cursul acțiunii: datorită prezentului narațiunii, mișcările aruncătorului de mingi sunt date ca exemplu, un fel de arhetip al tuturor aruncătorilor de mingi. În literatura recentă, remarcăm la numeroși scriitori folosirea generalizată a prezentului, în locul și pe poziția perfectului simplu din narațiunea clasică. Această apetență contribuie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cursul acțiunii: datorită prezentului narațiunii, mișcările aruncătorului de mingi sunt date ca exemplu, un fel de arhetip al tuturor aruncătorilor de mingi. În literatura recentă, remarcăm la numeroși scriitori folosirea generalizată a prezentului, în locul și pe poziția perfectului simplu din narațiunea clasică. Această apetență contribuie la construcția unui univers deosebit. Este cazul următoarei povestiri de J.-M. G. Le Clézio, în care anumite capitole sunt redactate în întregime la prezent: Bea B. străbate sala de la un capăt la altul. De-a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
X.), cu siglele indescifrabile, cu senzația de vid, cu liniștea... Definind procese fără durată, el instaurează o lume atât prezentă, la care cititorul accede în mod direct, cât și perfect străină, percepută din exterior, ruptă de situația de enunțare. Prezentul narațiunii suscită numeroase dezbateri de ordin teoretic. Astfel, el pune problema unității de la indicativ prezent. Referitor la acest aspect, există trei concepții opuse: în concepția tradițională, întrebuințarea deicticelor (simultaneitate cu momentul enunțării) ilustrează valoarea fundamentală a prezentului; pentru a justifica existența
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
numeroase dezbateri de ordin teoretic. Astfel, el pune problema unității de la indicativ prezent. Referitor la acest aspect, există trei concepții opuse: în concepția tradițională, întrebuințarea deicticelor (simultaneitate cu momentul enunțării) ilustrează valoarea fundamentală a prezentului; pentru a justifica existența prezentului narațiunii, se consideră că este vorba despre un prezent transpus, cu valoare stilistică (trăim evenimentele ca și cum ele s-ar derula la prezent); mai recent, alți lingviști consideră că prezentul este atemporal (trimite la prezent, la trecut sau la viitor, în funcție de context
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
să afirmăm că somnul lui Paul s-a întâmplat în trecut, căci el poate să doarmă încă în momentul în care locutorul afirmă acest enunț. 3.1. Scoaterea în relief Dependența imperfectului față de formele perfective joacă un rol esențial în narațiunea literară, care o va exploata din plin. În timp ce în folosirea obișnuită a limbii, imperfectul denotă procese contemporane cu un reper trecut, în narațiune trebuie să distingem două niveluri: pe de o parte, evenimentele care fac să progreseze acțiunea, reprezentate de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acest enunț. 3.1. Scoaterea în relief Dependența imperfectului față de formele perfective joacă un rol esențial în narațiunea literară, care o va exploata din plin. În timp ce în folosirea obișnuită a limbii, imperfectul denotă procese contemporane cu un reper trecut, în narațiune trebuie să distingem două niveluri: pe de o parte, evenimentele care fac să progreseze acțiunea, reprezentate de formele la perfectul simplu, pe de altă parte, nivelul proceselor afirmate ca exterioare dinamicii narative, reprezentat de forme verbale la imperfect. Folosirea imperfectului
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de caracter se referă la personaje", "informațiile relative la identitatea lor", "notațiile referitoare la atmosferă" etc. El insista justificat pe faptul că rolul de "indice" nu se explică decât trecând la nivelul superior, cel al "funcțiilor" care fac să progreseze narațiunea. De fapt, această distincție se baza în secret pe repartizarea palierelor verbale în text, și nu pe natura evenimentelor povestite: un proces este considerat a fi o "funcție", dacă este la perfectul simplu... Or, dacă este adevărat că în genurile
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fapt, această distincție se baza în secret pe repartizarea palierelor verbale în text, și nu pe natura evenimentelor povestite: un proces este considerat a fi o "funcție", dacă este la perfectul simplu... Or, dacă este adevărat că în genurile de narațiune elementară (romanele de spionaj, de exemplu) există o corespondență relativ simplă între acțiunile eroului și enunțurile de "prim-plan", nu aceeași este situația în cazul povestirilor elaborate. Autorul are capacitatea de a repartiza după bunul său plac enunțurile pe cele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
recunosc foarte bine pe tata124. Acest scurt text formează un întreg, bine marcat tipografic, una din "notele despre Nevers" care încheie cartea. A priori, nimic nu ar împiedica repartizarea pe două planuri a ceea ce este prezentat aici drept prezent în narațiune. De fapt, nu numai că ar fi foarte dificil să determinăm ce ar trebui să țină de un plan sau altul, însă acest lucru ar denatura complet un asemenea text, care definește clar un spațiu temporal "în afara timpului". Nu acel
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a anumitor romane contemporane. Literatura poate adesea pretinde că nu este decât reprezentarea unei realități în fața căreia se estompează, codurile estetice pe care ea se sprijină și forța semnificantă degajată de ea depășesc exigențele realismului. Nevoia pe care o are narațiunea clasică de a-și legitima descrierile este astfel legată de o anumită concepție referitoare la enunțarea romanescă, în care descrierea se subordonează progresiei narative, aceasta având rolul de a "imita" ordinea "reală" a evenimentelor. Semnificativ este faptul că, în Noul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
legitima descrierile este astfel legată de o anumită concepție referitoare la enunțarea romanescă, în care descrierea se subordonează progresiei narative, aceasta având rolul de a "imita" ordinea "reală" a evenimentelor. Semnificativ este faptul că, în Noul Roman, răsturnarea ierarhiei dintre narațiune și descriere s-a petrecut simultan cu răsturnarea linearității povestirii și cu aducerea în prim-plan a opacității limbajului. Acest bruiaj al opacității dintre primul și al doilea plan, care ruinează economia tradițională a descrierii, a fost în mare parte
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dintre primul și al doilea plan, care ruinează economia tradițională a descrierii, a fost în mare parte facilitat de dezvoltarea mijloacelor media fondate pe imagine; ele au eliminat din literatură necesitatea de a "face vizibil" cadrul acțiunii. În aceste condiții, narațiunea a avut tendința de a privilegia interioritatea conștiinței și limbajul ca entitate de sine-stătătoare. 3.4. Planul secund și punctul de vedere Am discutat deja problematica punctului de vedere. Un punct de vedere impune existența unei conștiințe care să fie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
că aici naratorul se servește de planul secund pentru a da informații referitoare la personaj; nu asistăm la un proces de percepție. 3.5. Enunțuri singulative și iterative Diferențierea dintre primul plan și planul secund nu este singura ierarhizare a narațiunii pe care o permite imperfectul. El este asociat și cu iterația, adică repetiția aceluiași proces. În lipsa formelor din primul plan, imperfectele sunt interpretate în primul rând ca fiind iterative: Când Albertine afla de la Françoise că nu dormeam în întunericul odăii
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
textului. Anumite texte se prevalează cu măiestrie de acest decalaj. Este cazul lui Jacques fatalistul, roman scris de Diderot, celebru pentru frecventele intervenții ale naratorului, care dialoghează cu cititorul (mai exact, cu naratarul, având în vedere că vorbim despre o narațiune), trecând peste autoritatea personajelor. Așa cum acest narator nu este Diderot, naratorul-cititor nu este nici el un individ sau un ansamblu de indivizi exteriori textului: și unul, și celălalt sunt figuri construite de povestire în scopuri proprii. "Cititorul", apostrofat sau nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cel al lui Roman Gary / Émile Ajar sau al lui Fernando Pessoa, avem de-a face cu același "om" care corespunde mai multor "scriitori". 4.2. Personajul ca "locutor" Naratorul nu este singurul care poate spune "eu" într-un text. Narațiunile prezintă în mod continuu personaje care enunță în "discursul direct", care se prezintă astfel responsabile pentru enunțarea lor, în calitate de "locutori": Jacques scăpă din mâinile stăpânului și dădu buzna în odaia tâlharilor, cu câte un pistol încărcat în fiecare mână: "La
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Port-Royal de Montherlant: Ea spuse acestea cu efort, cu un aer atât de ciudat mecanic și părea atât de absentă în ceea ce spunea, încât sora Françoise înlemni. Totuși, dialogul teatral este de cu totul altă natură decât discursul direct al narațiunii romanești, deoarece nu ține de discursul raportat, ci apare ca o enunțare efectivă. În schimb, într-un roman, discursul citat nu este decât o fațetă a narațiunii, el nu are autonomie. Mai mult chiar: noțiunea de discurs "raportat" nu este
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]