8,333 matches
-
Aprilie) și a declanșat ceea ce avea să fie cunoscut ca Marea Criză Orientală. Atrocitățile comise de Imperiul Otoman în încercarea de a reprima revoltele din provinciile balcanice a dus în cele din urmă la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, terminat cu înfrângerea turcilor și cu semnarea Tratatului de la San Stefano din martie 1878, urmat în luna iulie a aceluiași an de tratatul de la Berlin, prin care teritoriile și puterea otomanilor în Europa au fost drastic reduse. Congresul de la Berlin a hotărât ca
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
Războaiele Ruso-Lituaniene au fost un șir de conflicte armate între Marele Ducat al Lituaniei, aliat cu Regatul Poloniei, și Marele Cnezat al Moscovei. După mai multe înfrângeri în fața lui Ivan al III-lea și Vasile al III-lea, lituanienii s-au bazat din ce în ce mai mult pe ajutorul polonez, factor ce a contribuit la crearea Uniunii Polono-Lituaniene. Înaintea primei reprize de războaie din secolul al XV-lea, Marele Ducat
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
înaintat rapid peste forțele lituaniene la Breansk, Veazma, , , Putîvl. Nobilii locali, dintre care familia , s-au raliat adesea cauzei moscovite. Un alt atac a venit dinspre sud-est în , Volînia și Podolia. La 14 iulie 1500, lituanienii au suferit o grea înfrângere în ; a căzut prizonier. Înfrângerea a fost unul din motivele pentru care s-a propus între Polonia și Lituania. În noiembrie 1501, lituanienii au fost din nou înfrânți în . Tătarii crimeeni au distrus Hoarda de Aur, aliat al Lituaniei, cucerind
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
la Breansk, Veazma, , , Putîvl. Nobilii locali, dintre care familia , s-au raliat adesea cauzei moscovite. Un alt atac a venit dinspre sud-est în , Volînia și Podolia. La 14 iulie 1500, lituanienii au suferit o grea înfrângere în ; a căzut prizonier. Înfrângerea a fost unul din motivele pentru care s-a propus între Polonia și Lituania. În noiembrie 1501, lituanienii au fost din nou înfrânți în . Tătarii crimeeni au distrus Hoarda de Aur, aliat al Lituaniei, cucerind capitala, Noul Sarai, în 1502
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
să se retragă spre Moscova și a încercat să captureze Minsk, , , . A reușit doar să ia când ruda sa i-a deschis porțile. Lângă , el și-a unit forțele cu oastea moscovită, dar a fost învins de , . Acest șir de înfrângeri a demonstrat că, în ciuda faptului că susținea că apără drepturile ortodocșilor, răscoala nu avea susținerea generală a populației și nu s-a răspândit. Războiul a luat în cele din urmă sfârșit cu un nou „veșnic tratat de pace” semnat la
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
a fost lăsat ca viceregent în Smolensk. Glinski s-a înfuriat și a amenințat că va trece înapoi de partea lui Sigismund I, dar a fost închis de ruși. În acest moment, Rusia a început să sufere un șir de înfrângeri. Mai întâi, în 1512, , , a prădat Severia și a învins o forță rusească de 6000 de oșteni; apoi au fost învinși în (la 8 septembrie). În ciuda victoriei, armata polono-lituaniană nu a putut manevra suficient de rapid pentru a recuceri Smolenskul
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
jucat un rol-cheie distrugând fortificațiile de lemn cu susținerea eficientă a artileriei. Forțele țarului au cucerit cetăți importante ca Fellin (Viljandi), dar totuși le lipsea forța de a cuceri marile orașe Riga, Reval sau Pernau. Cavalerii Livonieni au suferit o înfrângere dezastruoasă în fața rușilor în bătălia de la Ērģeme în august 1560. Unii istorici cred că boierimea rusă era divizată în ce privește momentul în care Livonia urma să fie invadată. Eric al XIV-lea, noul rege al Suediei, a refuzat cererea de ajutor
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
victorii lituaniene în din 1564 și la (Ceașniki) în 1567, perioadă de conflict intermitent între cele două părți. Ivan a continuat să câștige teren între orașele și satele din Livonia centrală, dar Lituania l-a împiedicat să ajungă pe coastă. Înfrângerile de la Ula și Czasniki, împreună cu defecțiunea lui Andrei Kurbski, l-au făcut pe Ivan al IV-lea să-și mute capitala la în timp ce ceea ce el considera a fi opoziția împotriva lui era reprimată e către "opricinikii "săi. O mare solie
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
a lui Sigismund, cumnatul lui Ioan. În același timp, tătarii crimeeni au devastat teritorii rusești și au ars și au prădat Moscova în timpul . Seceta și epidemiile fuseseră fatale pentru economia rusă, în timp ce guvernarea fusese și ea grav perturbată de '. După înfrângerea finală a forțelor crimeene și ale Nogailor în 1572, ' a fost relaxată și odată cu aceasta s-a schimbat și felul în care se formau armatele ruse. Ivan al IV-lea introdusese o nouă strategie prin care se baza pe zeci
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
impusese. Acest conflict s-a împletit cu campaniile livoniene când forțele suedeze și cele polono-lituaniene au intervenit de partea diferitelor tabere, cea din urmă declanșând Războiul Polono-Moscovit. Forțele lui Carol al IX-lea au fost îndepărtate din Livonia după mari înfrângeri în bătăliile de la Kircholm (1605) și (1610). După ulterior, succesorul lui Carol, Gustav Adolf, a recucerit Ingria și Kexholmul care au fost oficial cedate Suediei prin din 1617 împreună cu grosul Ducatului Livoniei. În 1617, când Suedia și-a revenit din
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
a participat și un corp de armată rus comandat de generalul Andrei Zaioncikovski. Operația strategică a inclus o operație de nivel operativ - Operația de la Flămânda, precum și o serie de bătălii, cea mai importantă prin efectele sale fiind Bătălia de la Turtucaia. Înfrângerile de pe frontul de sud în Bătălia de la Turtucaia și în Dobrogea, ca și eșecul Operației de la Flămânda au pus România într-o situație strategică dezavantajoasă. Oprirea acțiunilor ofensive pe frontul de nord a dat răgazul Puterilor Centrale să concentreze în
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
a asigura libertatea de acțiune a forțelor principale ale Armatei României care operau în Transilvania. Modul de organizarea acțiunilor de apărare a Turtucaiei a reprezentat o eroare majoră de planificare a Marelui Cartier General. Această eroare a făcut ca o înfrângere tactică minoră să aibă implicații strategice majore asupra armatei și a întregii populații a țării. Generalul Averescu se întreba retoric: La rândul său I. G. Duca ajungea la aceeși concluzie, arătând că în condițiile în care se renunțase la planul
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
capul de pod de la Turtucaia au reușit să se salveze circa 2.000 de militari care au fost evacuați peste Dunăre de vasele Flotilei de Dunăre și alți circa 3.500 care s-au retras în debandadă spre Silistra. Consecințele înfrângerii de la Turtucaia au fost imense, influențând decisiv cursul campaniei anului 1916. Pentru bulgari recucerirea orașului „răpit” în 1913 a dus la o creștere a moralului național și a dorinței de a continua să lupte alături de Puterile Centrale. Ea a reprezentat
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
Mare ci se temea pentru soarta României Mici. Dar cea mai importantă consecință a fost decizia autorităților române de a opri ofensiva în Transilvania și a abandona planul de campanie inițial, fapt care avea să ducă la o serie de înfrângeri și în cele din urmă la pierderea a două treimi din teritoriul național. După Turtucaia, comandamentul germano-bulgar de pe de pe frontul de sud comandat de von Mackensen, a realizat faptul ca românii nu aveau experiența unui război modern, conducere politică și
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
ca regentă până la majoratul său, la 21 de ani, în 1867. Ca fiică a unui general austriac și soție a unui ofițer austriac, Caroline era vehement anti-prusacă. Drept rezultat, în timpul Războiului austro-prusac, Reuss s-a situat de partea autriacă. După înfrângerea suferită de partea austriacă, Reuss a scăpat de alipirea la regatul Prusiei, dar a fost ocupat de prusaci și a trebuit să plătească o compensație de 100.000 de taleri și să adere la Confederația Germană de Nord la 26
Heinrich al XXII-lea, Prinț Reuss de Greiz () [Corola-website/Science/335890_a_337219]
-
Occidentală. Până pe 3 iunie, Corpul Expediționar Britanic (BEF) a fost evacuat prin Dunkerque în timpul Operațiunii Dynamo, Olanda și Belgia au capitulat, iar cea mai mare parte a forțelor terestre franceze fusese distrusă - soldații fuseseră uciși sau căzuseră prizonieri. În vederea desăvârșirii înfrângerii Franței, comandanții germani au organizat o a doua fază a operațiunilor militare - "Fall Rot" - în cursul căreia trebuiau cucerite ultimele regiuni rămase sub controlul francezilor. Pentru asigurarea succesului operațiunii, era necesară obținerea superiorității aeriene. "Luftwaffe" a primit sarcina să distrugă
Operațiunea Paula () [Corola-website/Science/335911_a_337240]
-
Serviciile de informații britanice au reușit să îi avertizeze la timp pe francezi cu privire la iminența atacului, iar rezultatele operațiunii germane au fost departe de ceea ce dorise "Oberkommando der Luftwaffe". Din fericire pentru "Luftwaffe", eșecul operațiunii nu a influențat în final înfrângerea definitivă a Franței, dată fiind starea de slăbiciunea a forțelor sale terestre și aeriene franceze în această fază a luptelor. După ce Franța și Regatul Unit au declarat război Germaniei Naziste ca urmare a invaziei Poloniei, s-a desfășurat ceea ce istoricii
Operațiunea Paula () [Corola-website/Science/335911_a_337240]
-
a invaziei Poloniei, s-a desfășurat ceea ce istoricii aveau să numească Războiul ciudat de-a lungul frontului de vest - nouă luni de inactivitate militară. Singura acțiune militară notabilă a fost Ofensiva din Saar, care a încetat în condiții controversate. După înfrângerea Poloniei din octombrie 1939, planificatorii militari din cadrul "Oberkommando der Luftwaffe" și "Oberkommando der Wehrmacht" și-au îndreptat atenția asupra Europei Occidentale. Aliații occidentali au pierdut inițiativa strategică, preluată de germani în 1940. Statul Major General german a conceput mai multe
Operațiunea Paula () [Corola-website/Science/335911_a_337240]
-
SandonàJesolo și în finala Cupei Italiei Serie D. SandonàJesolo a jucat o semifinală în dublă-manșă împotriva celor de la Bogliasco. Deoarece primul meci a fost câștigat acasă cu 1-0, SandonàJesolo s-a calificat după ce Llullaku a înscris golul calificării într-o înfrângere a echipei sale cu 2-1, care a însemnat, totuși, purcederea către următoarea fază a competiției. Au ajuns în finală unde Llullaku a jucat în eșecul cu 2-1 împotriva celor de la Sant'Antonio Abate. La finalul sezonului, cluburi profesioniste, precum Cremonese
Azdren Llullaku () [Corola-website/Science/335931_a_337260]
-
iar cei mai mulți dintre ei au declarat astfel că vorbesc limba germană. Principalul grup religios erau romano-catolicii cu 28.379 persoane(92.2%), urmat de protestanți cu 1.155 persoane (3,7%) și evrei cu 1.112 persoane (3.6%). După înfrângerea Austro-Ungariei în Primul Război Mondial, Troppau a devenit parte a Cehoslovaciei în 1919, sub numele de Opava. În perioada 1938-1945 Opava a fost parte a Germaniei Naziste, în conformitate cu Acordul de la München. Cu o zi înainte de anexarea Sudeților de către Germania în
Opava () [Corola-website/Science/335976_a_337305]
-
operații român prevedea trecerea la apărarea strategică pe întreg frontul de nord și menținerea de către cele trei armate (1, 2 și de Nord) a aliniamentului Carpaților până la sosirea iernii „"când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile"”. Înfrângerea forțelor germao-austro-ungare în Prima bătălie de pe Valea Jiului a fost interpretată diferit de cele două părți. Generalul Falkenhayn a realizat, în ciuda înfrângerii, că în Valea Jiului Carpații puteau fi forțați cel mai ușor. Rezultatul calculelor a fost ca ceea ce n-am putut
A doua bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335952_a_337281]
-
de Nord) a aliniamentului Carpaților până la sosirea iernii „"când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile"”. Înfrângerea forțelor germao-austro-ungare în Prima bătălie de pe Valea Jiului a fost interpretată diferit de cele două părți. Generalul Falkenhayn a realizat, în ciuda înfrângerii, că în Valea Jiului Carpații puteau fi forțați cel mai ușor. Rezultatul calculelor a fost ca ceea ce n-am putut obține în regiunea Surduc, prin surprindere, trebuia obținut prin întrebuințarea forței brutale. Numai în această cea mai îngustă porțiune a munților
A doua bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335952_a_337281]
-
Drumul Neamțului”, din Pasul Vâlcan, Divizia 41 atinge abia spre seară Schela. Falkenhayn constată că înaintarea la aripi era de doar 3-4 km, în timp ce la centru, atacul s-a oprit în fața poziției fortificate organizată de forțele române la Bumbești. Pentru înfrângerea rezistenței de la Bumbești a fost nevoie de două zile de lupte și de o violentă acțiune a artileriei grele, care a distrus lucrările de fortificație și cupolele micilor tunuri de fortificație, de 53 mm din dotarea forțelor române. În a
A doua bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335952_a_337281]
-
la capitala kitană , Kuchlug s-a confruntat cu revolte din cauza domniei sale nepopulare, fiind obligat să fugă în Afganistanul de astăzi, unde a fost capturat de vânători în 1218. Vânătorii l-au predat pe Kuchlug mongolilor, care l-au decapitat. După înfrângerea qara kitailor, mongolii au ajuns direct vecini cu , pe care în scurt timp aveau să-l invadeze în 1219. După ce Genghis Han i-a învins pe în 1204, prințul naiman a fugit din țara lui și s-a refugiat între
Cucerirea mongolă a Hanatului Qara Kitai () [Corola-website/Science/335975_a_337304]
-
operații român prevedea trecerea la apărarea strategică pe întreg frontul de nord și menținerea de către cele trei armate (1, 2 și de Nord) a aliniamentului Carpaților până la sosirea iernii „"când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile"”. Înfrângerea forțelor germao-austro-ungare în Prima bătălie de pe Valea Jiului din prima parte a lunii octombrie 1916, a fost interpretată diferit de cele două părți. Generalul Falkenhayn a realizat, în ciuda înfrângerii, că în Valea Jiului Carpații puteau fi forțați cel mai ușor. Marele Cartier
Bătălia de la Târgu Jiu (1916) () [Corola-website/Science/336001_a_337330]