9,827 matches
-
sentimentului național care dizolvă granița sanitară dintre spațiul public și cel privat, dintre politica de stat și logica restrânsă a unei gestionări a spațiului domestic. Avem aici o multiplicare vertiginoasă a violenței, care transgresează o altă frontieră legitimă, cea din abstract și concret, „pumnalul” și „toporul”, corpuri delicte, sunt așezate alături de „conspirații”, „comploturi”, „asasinaturi” ca forme ale violenței politice, sprijinite pe o raison d’état. Comportamentul represiv a cunoscut și el o metamorfoză burgheză. Criminalul generic, alogenul vindi- cativ primește tratamentul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fie Împreun). Dorința lor era s) tr)iasc) Împreun) că evrei. Oricum, este inutil s) vorbim de alternative. Întemeierea unui stat a fost inevitabil). Nevoia disperat), pur) i-a mănat pe supraviețuitorii evrei În Orientul Mijlociu. Ei nu rezolvau În mod abstract probleme istorice. Trecuser) prin pericolul extincției. Cu ce se confruntau arabii când au sosit acești evrei refugiați? „Cea mai rea soart) pe care puteau s-o aib) arabii”, scrie Walter Laqueur, unul dintre cei mai valoroși cercet)tori ai Orientului
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
În plus, cu un spectacol de-al meu. Șeful... era o piesă jucată cu succes de Beligan, În stil tipic bulevardier, și evident că am vrut să explodăm convenția comico-lirică a realismului convențional. Am Înlocuit-o cu o caligrafie formală, abstractă, pe care o botezasem prozodejda, cuvânt ale cărui sonorități rusofile speram să-i convingă pe cenzorii uteciști că totul se Încadra În liniile acceptabile. Expresia era de fapt un omagiu secret adus lui Meyerhold, care ne inspirase mișcarea, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
tipic Începutului de an școlar, parcă molipsit de frenezia lor, Îmi imaginam, ca să mă liniștesc, cum va fi când voi deschide ușa și voi intra În spațiul Centrului Internațional de Cercetări Teatrale, un termen care Îmi suna Încă vag și abstract. Brook nu dezvăluise prea multe. Îl cunoșteam de fapt destul de puțin. La New York schimbasem cu el doar câteva cuvinte când, după reprezentația cu Ubu-Arden, uitându-se la mine cu ochii lui albaștri, atenți și pătrunzători, mi-a spus simplu: „După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vizuală, mai eficace, mai liturgică. Recitind azi aceste rânduri, mă simt copleșit de generozitatea marelui dramaturg, care a văzut În munca noastră ceva mai profund decât ne-am imaginat noi Înșine. Electra la Sainte-Chapelle Electra a fost poate cea mai abstractă, mai simbolică și totuși mai adânc personală dintre toate montările mele. Eram la Paris În timpul repetițiilor cu Electra când am aflat vestea morții mamei mele. Multe imagini din acest spectacol erau legate de speranță (poate era o legătură subconștientă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
am dat seama cât de specială este această entitate - corul de operă - și cât e de necesar să găsesc o relație justă și directă cu fiecare dintre coriști. Ca orice altă colectivitate, un cor nu trebuie perceput ca un bloc abstract care primește mecanic ordine. Din clipa În care am Început să-i privesc și să-i iau În considerare individual, s-au deschis și ei la rândul lor. Simțindu-se tratați cu respect și atenție, au răspuns sensibil și au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu doar pe compozitori, ci și pe regizori. Cearta celor doi venețieni faimoși (Goldoni era un burghez Înstărit și foarte popular printre venețienii de rând, angajat În activitățile sociale, pe când Gozzi făcea parte din elita aristocratică și din cercuri ezoterice abstracte, nefiind deloc interesat să scrie despre viața obișnuită de zi cu zi) amintește de cearta nu mai puțin faimoasă dintre Stanislavski și Meyerhold, aceeași luptă Între realism și abstract, Între adevărul detaliat și imaginația liberă. Ca temperament, mă situez de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe când Gozzi făcea parte din elita aristocratică și din cercuri ezoterice abstracte, nefiind deloc interesat să scrie despre viața obișnuită de zi cu zi) amintește de cearta nu mai puțin faimoasă dintre Stanislavski și Meyerhold, aceeași luptă Între realism și abstract, Între adevărul detaliat și imaginația liberă. Ca temperament, mă situez de partea lui Gozzi și a „pretextelor“ lui de aventură În lumi fantastice, imaginare. Teatrul, ne-o spune repetat Gozzi, nu trebuie să oglindească viața străzii, ci o altă viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o suprafață de sticlă, formând când grota Fetei Morgana, când oaza deșertului unde Prințul dezleagă misterul portocalelor, din care ieșeau dedublându-se În oglindă, ca niște păpuși diafane, cele trei prințese. Costumele erau un mozaic pestriț și multicolor de forme abstracte, măști și păpuși de toate dimensiunile erau folosite pentru a distinge diversele grupuri de cor, iar mișcarea Îmbina stilul commediei cu elemente de biomecanică, impresia generală fiind aceea de joc pur, de celebrare a imaginației. Zece ani mai târziu, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
că plutește printre copaci, că se apleacă la izvor să bea apă: Îl observai și, În același timp, parcă devenea imaterial. Actorii Își asumau roluri diverse: erau când personaje, folosind măști de inspirație balineză, când manevrau păpuși sau făceau gesturi abstracte care sugerau zborul unei păsări ori saltul unui leopard, invitând spectatorii să intre În jocul imaginației. Având În vedere talentul lui Julie Taymor, nu e de mirare că Între timp a fost contactată de Studiourile Disney să producă pe Broadway
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și se pierdeau, senzația de așteptare amintea de Godot și totuși era prezent un sentiment de speranță. Jocul nu putea să fie naturalist, dar nici formalismul nu era căutat decât până la un punct. Divorțat de viață, golit de uman, cuvântul abstract Își pierde valoarea. Și exact relația umană ne interesa. Pericolul de a cădea În spectaculos, câteodată prezent În Livada, cu imaginile copacilor albi care deveneau poate estetizante, era redus la minimum În imensul spațiu gol al „La Mamei“. Cu Vania
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În jurul gâtului, mângâindu-l fără teamă, cântărețul fiind la fel de brav ca și actorul ce-l jucase În teatru pe Egist, În Electra de la „La Mama“. Și, deși ce realizasem În teatru cu Electra era diferit ca impresie (mai luminos, mai abstract, mai cu speranță), apariția salvatoare a lui Oreste avea o emoție asemănătoare În ambele versiuni. Finalul aici echivala cu un carnaj. Corpuri fragmentate, dislocate, apăreau În fum și ceață, metafora de apocalips oglindea muzica simultan pasionat-romantică și crud-primitivă. Electra dansa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Își avea ecou În orbirea colectivă, În cazul spectacolului nostru fiind vorba de România, ieșită doar de scurt timp din marasmul comunist. Dar Oedipe are ca temă și alegerea individuală, În contrast cu reacțiile de masă. Doream ca decorul să nu fie abstract și atemporal, ci, dimpotrivă, căutam ca prin imagini concrete și costume să reprezentăm o realitate trăită, recognoscibilă. Enescu Însuși a scris că nu intenționa să facă din Oedipe un zeu, ci o ființă adevărată, În carne și oase, ca noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
tinerețe, care ajunsese bancher milionar și om de afaceri și care, la treizeci de ani, după o carieră de succes, s-a decis să se retragă pentru o vreme În Japonia, ca să studieze budismul zen. Mariela era autoarea unor desene abstracte În culori pe niște carnete cu o hârtie specială japoneză, ce mi se păreau teatrale și care aminteau de stilul tablourilor lui Rothko. Aceste desene În miniatură au fost reproduse sub formă de paravane pictate pe dimensiunea scenei. Decorul, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
buni actori-studenți ai noștri, constituind pe scenă un ansamblu fluid și expresiv, care a stimulat și În cântăreți pofta pentru teatru. Deși nu a fost prezent la repetițiile de scenă, Maestro Levine a rămas Încântat văzând cum se armonizează decorul abstract constructivist al lui Tsipyn cu mișcarea, și ea abstractă, dar spectaculoasă, În stiluri variate, de la commedia dell’arte la biomecanica lui Meyerhold. Totul era plin de vibrație și de riscuri bine venite pentru o lucrare ca Cellini, care celebrează creativitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fluid și expresiv, care a stimulat și În cântăreți pofta pentru teatru. Deși nu a fost prezent la repetițiile de scenă, Maestro Levine a rămas Încântat văzând cum se armonizează decorul abstract constructivist al lui Tsipyn cu mișcarea, și ea abstractă, dar spectaculoasă, În stiluri variate, de la commedia dell’arte la biomecanica lui Meyerhold. Totul era plin de vibrație și de riscuri bine venite pentru o lucrare ca Cellini, care celebrează creativitatea. De exemplu, ultima scenă, În care spectatorii sunt martori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
căutarea surselor artei noastre, am asistat la ceremonii tribale unde tot satul dansa În cerc, o acțiune percepută ca necesară pentru sănătatea comunității. Cu mii de ani În urmă, În India, preoții, neștiind cum să transmită credincioșilor de rând Înțelegerea abstractă a cărților sacre, au inventat dansul și cântecul pentru a face mesajul divin accesibil. De aici originea teatrului. În Grecia antică, În imensele amfiteatre, oamenii se adresau zeilor și intrau În relație cu ei pentru a Înțelege și a servi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de vânătoare englezească; ceea ce părea un picior de cal se dovedea a fi ramura unui ulm și piesa, căreia până atunci nu i se găsise locul, umplea perfect un gol pe fundalul pestriț, producându-ți delicata bucurie a unei satisfacții abstracte și totuși tactile. Într-un timp, era pasionată după pocher, joc introdus În societatea petersburgheză prin intermediul cercurilor diplomatice, și de aceea unele combinații au pătruns cu frumoasele lor denumiri franțuzești - brelan, pentru „trei cărți de același fel“, couleur, pentru toate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
percii“ (cum spunea el). Trist și tăcut, Îmi ilustra legile de fier ale perspectivei: trăsăturile lungi și drepte ale creionului ținut elegant În mână și incredibil de bine ascuțit, făceau ca liniile camerei pe care o crea din nimic (pereți abstracți, tavan și podea pierzându-se În depărtare) să se unească Într-un punct ipotetic, cu o precizie amăgitoare și sterilă. Amăgitoare pentru că mă ducea cu gândul la șinele de cale ferată, ce convergeau simetric și Înșelător În fața ochilor injectați ai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Înfruntare reală. Tabloul era atât de respingător, atât de acut mi-am simțit inima bătând nebunește, prea plină și despuiată, gata să fie străpunsă, Încât m-am pomenit sperând să fie folosită ceea ce În acel moment părea o armă mai abstractă. Dar În curând aveam să mă afund Într-o și mai adâncă disperare. În timp ce sania aluneca de-a lungul bulevardului Nevski, unde lumini estompate Înotau În amurgul care se lăsa, m-am gândit la Browning-ul negru și greu pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
următoarea sămânță, care Între timp a fost deja despicată În partea dreaptă, este prelucrată la rândul ei. Apropo de dreapta, a recunoscut că este un „monarhist“ convins (de natură mai degrabă romantică decât politică) deplângând apoi așa-zisele (și perfect abstractele) mele vederi „democratice“. Mi-a recitat câteva mostre din fluentul lui album de poezii, remarcând cu mândrie că a fost felicitat de Dilanov-Tomski, un poet la modă pe atunci (care avea o slăbiciune pentru epigrafe italiene și titluri fragmentare precum
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
retoricii. „Boje moi“ (mon Dieu - mai degrabă decât Dumnezeule) unde a dispărut această Îndepărtată, luminoasă, strălucitoare, Îndrăgită: Vsio eto daliokoe, svetloe, miloe? (În rusă nu este nevoie de subiect aici, pentru că toate sunt adjective neutre care joacă rolul unor substantive abstracte, pe o scenă goală, Într-o lumină discretă.) Tamara, Rusia, păduri sălbatice avansate la demnitatea de vechi grădini, mestecenii și brazii nordici, imaginea mamei aplecându-se În genunchi ca să sărute pământul de fiecare dată când ne Întorceam de la oraș la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fereastra spre care melancolicul frizer Își Întoarce privirea În timp ce Își ascute briciul la curea (așa cum fac toți În asemenea momente) și, Încadrat În fereastra reflectată, o porțiune de trotuar deviind o procesiune de pietoni indiferenți În direcția greșită, În lumea abstractă care Își pierde brusc hazul și dezlănțuie un torent de teroare. Ori de câte ori Încep să mă gândesc la dragostea mea pentru o persoană, am obiceiul să trasez imediat raze din centrul unde este dragostea mea - inima mea, nucleul fragil al unei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
oase (din ele chiar au făcut apoi o grămăjoară, au introdus-o într-un săculeț, depus apoi deasupra sicriului răposatei bunici). Le văzusem și eu, profund tulburat, acele oseminte, de culoare galbenă, dar, în timp ce pentru mine ele aparținuseră unor ființe abstracte (nu-mi cunoscusem socrii, dacă acest cuvânt cu multe conotații negative poate fi folosit în cazul celor ce n-au apucat să-mi fie socri), pentru M. ele reprezentau adevărul gol, tot ce mai rămăsese din părinții lui. Contrastul era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și, în genere, în artă, în literatură, în filozofie, certitudinea nu are ce căuta. Aici suntem în domeniul concretului, care nu e niciodată sigur, e totdeauna discutabil. (Trebuie spus în treacăt, cu această ocazie, că domeniul filozofiei e concretul, nu „abstractul”, cum se crede îndeobște, tot din lene a minții.) Dacă prin imposibil certitudinea s ar instaura în acest domeniu, ar fi mortală pentru el. Aici suntem în planul aproximației, al opinabilului, al mizelor nesigure, al pariurilor riscate. Cine nu suportă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]