8,377 matches
-
ar reda un adevăr esențial și foarte probabil, ar căpăta o formă de expresie manipulată capabilă să depășească barierele aparențelor. Urmând această direcție de gândire, putem afirma că realismul fotografic poate fi fără miză În raport cu realitatea, el putând aborda doar aparențele saleiluzorii. Un interesant exemplu de non-realism formal și de realism de fond, poate fi cel al fotomontajului dadaist , aparent o rea aparență sau posibilă virtualitate, dar În fond o bună aparență dupa clasificarea propusă de Baudrillard și raportarea la lumea
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
direcție de gândire, putem afirma că realismul fotografic poate fi fără miză În raport cu realitatea, el putând aborda doar aparențele saleiluzorii. Un interesant exemplu de non-realism formal și de realism de fond, poate fi cel al fotomontajului dadaist , aparent o rea aparență sau posibilă virtualitate, dar În fond o bună aparență dupa clasificarea propusă de Baudrillard și raportarea la lumea descrisă atât de el cât și de Debord. Dadaismul berlinez, urmând Primului Război Mondial, este o mișcare de avangardă contestatară a tuturor realităților precedente
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
fi fără miză În raport cu realitatea, el putând aborda doar aparențele saleiluzorii. Un interesant exemplu de non-realism formal și de realism de fond, poate fi cel al fotomontajului dadaist , aparent o rea aparență sau posibilă virtualitate, dar În fond o bună aparență dupa clasificarea propusă de Baudrillard și raportarea la lumea descrisă atât de el cât și de Debord. Dadaismul berlinez, urmând Primului Război Mondial, este o mișcare de avangardă contestatară a tuturor realităților precedente și l-am ales pentru a susține argumentul Marthei
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
tuturor realităților precedente și l-am ales pentru a susține argumentul Marthei Rosler În fața lui Fred Ritchin referitor la statutul etic al lucrărilor fotografice digitale și antedigitale. De asemenea, alegerea exemplifică și distincțiile lui Baudrillard referitoare la raportul dintre imagine, aparență, fond al realității. Limbajul dadaismului utilizează tensiunile, deformarea și colajul pentru a-și atinge scopul destabilizant. În arta fotografică, manifestările sale capătă forma fotomontajului care alătură și suprapune fotografii extrase În mare parte din presa vremii, rezultatul fiind o radicală
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
ale fotografiilor. Modul de lucru se aseamănă cu operațiile postmoderne de manipulare digitală și de aceea vedem o asemănare procedurală cu contemporaneitatea. Lucrările dadaiste forțează limitele fotografiei și ale expresivitătii sale, putând fi considerate după Rosler (Lister 2002: 337) bune aparențe care Într-o formă non-naturalistă, penetrează Învelișul aparențelor iluzionistice ale realului către fondul său și al problemelor sale. Dualitatea fotomontajelor berlineze ale anilor 1920 oscilează Între statutul de lucrare obiect care Începe să creeze o plastică autonomă (deși anarhică) și
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
operațiile postmoderne de manipulare digitală și de aceea vedem o asemănare procedurală cu contemporaneitatea. Lucrările dadaiste forțează limitele fotografiei și ale expresivitătii sale, putând fi considerate după Rosler (Lister 2002: 337) bune aparențe care Într-o formă non-naturalistă, penetrează Învelișul aparențelor iluzionistice ale realului către fondul său și al problemelor sale. Dualitatea fotomontajelor berlineze ale anilor 1920 oscilează Între statutul de lucrare obiect care Începe să creeze o plastică autonomă (deși anarhică) și cel de operă de artă implicată politico-social, asumându
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
poate avea efecte etice pozitive raportate la adevărul esențial al realităților reprezentate. Am văzut de asemenea, prin intermediul disputei Ritchin- Rosler, că alterările acestui „adevăr― sunt premergătoare revoluției digitale și că adevărata miză a fotografiei nu este atât raportul cu adevărul aparenței, ci cu cel din substratul non-vizibil al realităților. Am observat că imaginea este departe de a fi o Înregistrare pur mecanică alumii exterioare și că rolul său cultural este mai subtil și implică multe riscuri. Unul dintre acestea este dispariția
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
marcante pentru evoluția artei în general și a literaturii în particular. Platon își fundamentează concepția sa filosofică idealistă pe faptul că lumea sensibilă este copia imperfectă a lumii transcedentale, a ideilor, iar sufletul de origine divină este singurul intermediar între aparențe și tiparele eterne. Potrivit acestei concepții, teoria platoniciană consideră arta ca imitație a copiei lumii ideilor fiind copia și mai imperfectă, și mai amăgitoare, a acestei lumi. Lucrarea însă care va marca spațiul literaturii și va rămâne punct de referință
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
se rezolve în mod univoc o multiplicitate de semnificații adesea contrastante. Ambiguitatea indică mai ales o capacitate originară de a se dedubla între ceea ce unul este în sine și ceea ce el este pentru sine și pentru alții, între ființă și aparență. La aceasta se adaugă ambiguitatea imanentă a aceleiași aparențe: posibilitatea pe care omul o are de a o stăpâni face în așa fel încât aparența, pe de o parte, să poată fi redusă la o pură aparență sau falsificare, pe
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
adesea contrastante. Ambiguitatea indică mai ales o capacitate originară de a se dedubla între ceea ce unul este în sine și ceea ce el este pentru sine și pentru alții, între ființă și aparență. La aceasta se adaugă ambiguitatea imanentă a aceleiași aparențe: posibilitatea pe care omul o are de a o stăpâni face în așa fel încât aparența, pe de o parte, să poată fi redusă la o pură aparență sau falsificare, pe de altă parte poate fi orientată spre manifestarea a
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
este în sine și ceea ce el este pentru sine și pentru alții, între ființă și aparență. La aceasta se adaugă ambiguitatea imanentă a aceleiași aparențe: posibilitatea pe care omul o are de a o stăpâni face în așa fel încât aparența, pe de o parte, să poată fi redusă la o pură aparență sau falsificare, pe de altă parte poate fi orientată spre manifestarea a ceea ce unul este în mod real sau crede că este. În ambele cazuri ambiguitatea devine semn
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
între ființă și aparență. La aceasta se adaugă ambiguitatea imanentă a aceleiași aparențe: posibilitatea pe care omul o are de a o stăpâni face în așa fel încât aparența, pe de o parte, să poată fi redusă la o pură aparență sau falsificare, pe de altă parte poate fi orientată spre manifestarea a ceea ce unul este în mod real sau crede că este. În ambele cazuri ambiguitatea devine semn sau urmă pe care trebuie să o păstrăm sau să o urmăm
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de sprijin în actul său de ființă, unică și unitară”. O definiție reală a persoanei trebuie să se diferențieze atât de o definiție funcțională, cu referire la unele proprietăți ale persoanei, cât și de o definiție nominală, care are o aparență de adevăr. Problema pe care o relevă Possenti se referă la tendința de înlocuire a concepției de persoană legată de cea de substanță cu ideea de funcție. El observă că „modalitatea cea mai frecventă cu care se încearcă dizolvarea conceptului
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ale istoriei și ale actualității (obiectul revoltei rămâne relativ nebulos, dar tensiunea „insurecției” verbale denotă un sentiment poetic real). În asemenea ocazii filonul folcloric și haloul euforic sunt absente, tonul e rece, deloc calofil, stilul frust, cumva căznit și, în pofida aparenței artificiului și a afectării, demersul liric respiră aerul autenticității. SCRIERI: Tăcerineprimite, pref. I. Negoițescu, București, 1968; Almar, București, 1970; Țara fântânilor, București, 1971; Irosirea zăpezilor, București, 1974; Cămașă Patriei, București, 1975; Din Marmația, București, 1977; Binecuvântata civilizație, București, 1980; Ieșire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287641_a_288970]
-
civilizației industriale și urbane. Aceasta cerea creșterea populației orașelor. Străini unii altora, anonimi și mobili, locuitorii marilor așezări trebuiau să învețe să trăiască împreună grație asimilării codurilor de conduită ale mediului urban: rezerva, distanța și grija de a oferi o aparență de sine normală. Această învățare era facilitată de formarea și creșterea conștiinței utilității reciproce, într-o epocă în care industria reclama forța de muncă și timpul indivizilor din clasele populare, care nu erau nici reticenți față de disciplina cerută muncitorului salariat
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
copleșită de atenții și de privilegii personale din partea regelui, dar obligată la o strictă obediență față de el și nevoile lui, fiind cu asprime pedepsită în caz că ar fi opus rezistență"1. Subjugate, elitele urbane regăsesc în secolul al XVI-lea o aparență de autonomie, dar, la fel, cu condiția să se arate supuse puterii regale. "Devenită iluzorie în fapt remarcă Roger Chartier -, puterea cetății se întruchipează de acum înainte în pietre și imagini. Primăria constituie simbolul său major"2. În realitate, ofițerii
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
aceste "cazărmi muncitorești". Odată ce hrana era asigurată, banii disponibili serveau mai ales pentru îmbrăcăminte. Era mai important să facă impresie bună la ieșirea din fabrică, la întâlnirile cu prietenii, decât să își amenajeze acceptabil locuința. Esențial era să apere prin aparențe demnitatea de muncitor 5. Și în secolul următor, muncitorii au apelat mai mult la dreptul de a locui la oraș decât la cel de a avea o locuință. Privatizarea spațiului muncitoresc 6 era abia la început, iar muncitorii nu căutau
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
în funcție de legitimitatea pe care o au de a interveni pentru a ajuta în mod specific populația cea mai vulnerabilă. Importanța temei mixității sociale în cadrul obiectivelor afișate de către politicile urbane relevă această voință de a face din teritorii particulare teritorii în aparență ca toate celelalte. Totuși, sociologii nu au încetat în acești ultimi ani să sublinieze caracterul vag, echivoc și ambiguu al acestei norme, mergând până la a pune la îndoială pertinența unei asemenea orientări 539. În primul rând, măsurarea mixității sociale ridică
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
și locuitori. În timp ce politica orașului american înțelege cu prioritate să permită celor care vor "să plece" să părăsească teritoriile dezmoștenite, politica orașului francez își pune problema cum să rețină acolo funcționarii din serviciile publice care activează în speranța că salvează aparența unui teritoriu ca oricare altul. Generozitatea instituțiilor față de cei mai săraci apare astfel ca o negare a capacității lor de a se încrede unul în celălalt și de a se responsabiliza împreună pentru "a face societatea". Această demistificare a conștiinței
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
este explicată prin aversiunea acestuia pentru folosirea expresiilor tari. Totuși nu se evidențiază încă aici că marea deosebire între ironist, pe de o parte, fățarnic și lăudăros, pe de alta, constă în aceea că lăudărosul își face un scop din aparența exterioară tocmai pentru că vrea să se dea mai mare decît este, iar fățarnicul o folosește ca pe un mijloc de a realiza niște scopuri egoiste și faptul că, din contra, pentru ironist aparența este doar un mijloc de a-și
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
că lăudărosul își face un scop din aparența exterioară tocmai pentru că vrea să se dea mai mare decît este, iar fățarnicul o folosește ca pe un mijloc de a realiza niște scopuri egoiste și faptul că, din contra, pentru ironist aparența este doar un mijloc de a-și păstra netulburată viața interioară sau pentru ca, prin acceptarea presupunerilor altora, să le procure eventual acestora o mai mare claritate. În felul acesta înțelegem astăzi ironia lui Socrate, îndrumați de indicația pe care ne-
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
o năzuință care, în mod firesc, trebuie să fie cu atît mai puternică cu cît vrea să ezidențieze un conținut mai bogat al personalității. O mare bogăție lăuntrică poate face necesară izolarea și prin faptul că, acceptînd și recunoscînd în aparență formele date ale vieții, opiniile și moravurile oamenilor, precum și autoritățile stăpînitoare, ne cruțăm toată puterea pentru activitatea și dezvoltarea interioară. Dar ironia nu folosește numai autoafirmării. Ea poate fi totodată o metodă, un mijloc pedagogic de a face cu putință
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
gîndi cu propriile idei, de a trata viața într-un mod personal. Dar atîta vreme cît nu se poate dezvolta încă o nouă și surprinzătoare lume de idei și o nouă ordine socială, este firesc ca individul să consimtă, în aparență, la ceea ce e tradițional și să caute să se situeze pe poziția celorlalți, cu toate că ceea ce se află în ideile și rînduielile existente nu poate exprima serios punctul său de vedere real. El luptă pentru un drept formal; un atare drept
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
sfântul sacrament al euharistiei rămâne substanța pâinii și a vinului împreună cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos și va nega această minunată și unică conversie a întregii substanțe în vin și în sânge, care nu lasă să subziste decât aparența pâinii și a vinului conversie pe care Biserica Catolică o numește cu numele potrivit de transsubstanțiere , acela să fie anatema". În Crezul Poporului lui Dumnezeu, publicat la 30 iunie 1968, pentru a marca anul credinței, papa Paul al VI-lea
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
Nu știm de ce au dispărut în Renaștere corporațiile zidarilor, ale cioplitorilor în piatră, ale dulgherilor, ale arhitecților. Însă este evident că în secolul al XVII-lea nu mai există urme ale acestora și că primele cluburi, primele societăți franceze cu aparență masonică, sunt reuniuni ale băutorilor și ale chefliilor 105. Acesta a fost cazul ordinului ilustru al cavalerilor Meduzei 106, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Născut la Marsilia în 1690, stabilit apoi la Toulon, ordinul Meduzei, care își va răspândi
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]