10,875 matches
-
98. În anii '30, pe măsură ce criza europeană se adîncea, vorbea cu regularitate la radio 99. Corespondența lui Iorga este imensă, a scris peste 10 000 de scrisori. Iorga a fost cu siguranță un efortolic 100. Frasin Munteanu-Râmnic își amintea o conversație dintre Iorga și Nicolae Titulescu. Vizitîndu-l pe Iorga, Titulescu a spus: "Ei bine, mă duc acum la "Lido" ca să mă odihnesc două zile. Spuneți-mi, domnule Iorga, știți ce înseamnă două zile de odihnă fără să faci nimic?!" Iorga nu
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
cunoștea bine inventarul). Își nota cu grijă pagina la care rămăsese și se ridica să-și salute oaspetele. Era atît de gelos cu timpul său încît cu cei apropiați își permitea să continue să citească (sau să facă însemnări) în timpul conversației. După plecarea musafirului își relua lucrul. Tehnicile utilizate de el la citit erau fenomenale. Ca să sesizeze laitmotivul, citea adesea o carte din patru în patru pagini, uneori necatadicsind nici măcar să taie foile. Își făcea mereu însemnări, indiferent dacă era în
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
o încarnare a spiritului lui Nietzsche, a "fiarei blonde"26. Iorga considera tehnologia germană drept o "civilizație care dezonorează și distruge însăși civilizația". Asista îngrozit la nașterea omului secolului al XX-lea, pe care îl numea o "nouă specie". În conversația avută cu comandantul german, generalul von Bissing, cardinalul Mercier de Louvain îi amintea acestuia că riscă judecata istoriei. Bissing a răspuns: "Dar, Monseniore, noi vom cîștiga războiul și noi vom scrie istoria"27. Dragostea lui Iorga pentru Franța și aversiunea
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Concluziile trase de Iorga nu erau realiste 193. În 1925, după o atentă pregătire, clanul Brătianu a pus la cale exilarea Prințului moștenitor Carol și renunțarea acestuia la succesiune. După căsătorie, Carol își reîncepuse escapadele, care deveniseră subiectul favorit de conversație al bîrfei bucureștene și al presei străine. Zizi Lambrino a părăsit Bucureștiul împreună cu Mircea, copilul lui Carol, și s-a stabilit la Paris. L-a dat în judecată pe Carol, reclamînd pensie alimentară pentru întreținerea copilului. Toate acestea constituiau "bomba
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
a întîlnit cu mareșalul Josef Pilsudski, cu ministrul de externe, colonelul Josef Beck, cu vechiul său prieten, Profesorul Mazarýk, și cu ministrul de externe E. Beneš. A avut convorbiri și cu E. Venizelos. Bulgaria urma o politică proitaliană. În timpul unei conversații cu ambasadorul Bulgariei, Iorga a făcut următoarea afirmație: "Italia a luat în Balcani locul Austriei. Sînt îndrăgostit de Italia, dar cel mai mult țin la autonomia țării mele". În Franța s-a întîlnit cu reprezentanții comunității armene. Îi considera pe
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
cînd cărți și documente din biblioteca sa ca să le vîndă și că trăia pe spinarea lui. Theodorescu a devenit ulterior un slugoi oportunist al comuniștilor. Pe lîngă toate, personalitatea sa era insuportabilă. Nu-i lăsa pe oameni să vorbească în timpul conversațiilor cu el. Ultima sa biografie măgulitoare a lui Iorga a apărut în 1968. După apariția în 1933 a biografiei lui Barbu Theodorescu, doamna Liliana a auzit-o de mai multe ori pe doamna Catinca spunîndu-i soțului ei: Chiar vrei ca
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Morții, care avea să-l asasineze pe Iorga, era deja alcătuită 26. Șeful Echipei Morții era inginerul agronom Traian Boeru din Hîrșova (Dobrogea), directorul legionar al Institutului Național al Cooperației, o cooperativă agricolă. Am avut șansa să am o lungă conversație cu Boeru, în 1985, într-un sanatoriu-pensiune de la Garmisch-Partenkirschen (Bavaria), cu cîteva săptămîni înainte de moartea acestuia. De la el am obținut numele membrilor din echipa morții, al cărei șef era chiar el (din cauza oprobriului pe care l-ar fi atras asupra
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
pregătirile Echipei Morții la cooperativa agricolă, dar că nu i s-a alăturat. Nici nu a participat la executarea planului, dar nici nu s-a amestecat în treburile Echipei Morții". Afirmație uluitoare, dat fiind că Boeru era comandantul acesteia). În timpul conversației, Boeru și-a păstrat calmul și atitudinea reținută și și-a pierdut cumpătul doar atunci cînd i-am pus o întrebare în legătură cu o eventuală implicare a Germaniei în asasinarea profesorului Iorga. "N-aveam nevoie de nemți!", a replicat el violent
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
românesc", 14 februarie 1920 43 O viață de om așa cum a fost, vol. I, p. 146. În 1919, în timpul campaniei electorale, Iorga își amintea "cum a trăit toată mizeria umană posibilă" în copilărie și în adolescență. Își amintea de o conversație cu Ion Brătianu: "Așa că l-am întrebat: Știți ce înseamnă sărăcia și suferința oamenilor?" "Știu prea bine", a răspuns Brătianu". "Lăsați-mi măcar acest avantaj", a spus Iorga. I-a spus lui Brătianu cum suferise de reumatism contractat din cauza cazării
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
p. 201 11 Op. cit., p. 199-200 12 O viață de om..., vol. II, p. 214 13 Familia Iorga către autor 14 O viață de om..., vol. II, pp. 213 și 292 15 Chiar înainte de căderea Bucureștiului, Iorga a avut o conversație cu ministrul Apărării, pe care îl considera defetist. Iorga l-a sfătuit pe Brătianu să-l înlocuiască. Brătianu l-a întrebat calm: " Știți pe cineva mai bun care i-ar putea lua locul?" Iorga era și mai irațional atunci cînd
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
cu o sticlă aproape întreagă de Muscadet, scos din modesta mea „pivniță“. Am mâncat și am băut pe îndelete, așa cum se cuvine (gătește rapid și mănâncă încet), și, slavă Domnului, fără ca atenția să-mi fie distrasă de alte îndeletniciri precum conversația sau lectura. A mânca este o ocupație atât de plăcută în sine, încât ar trebui să încercăm a suprima până și gândirea în timp ce mâncăm. Lectura și gândirea sunt, firește, lucruri foarte importante, dar, pe Dumnezeul meu, și mâncatul e important
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-ți pierzi aproape întreaga zi preparând bucate pentru oameni care le consumă (sau mai curând le răscolesc cu furculița, lăsându-le în farfurie) în asemenea condiții? Băutorii nu sunt mari mâncăi. Și apoi, la dineuri, mâncarea mai e zădărnicită de conversația forțată. Unica speranță e să te găsești așezat într-una din acele „ferestre“, în care fiecare dintre partenerii tăi e angajat într-o discuție cu vecinul din cealaltă parte. Numai așa te poți concentra asupra farfuriei tale. Nu, categoric, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe fereastră sau îl plasa într-un alt colț al casei, unde putea să-și vadă mai departe de treabă, netulburat de nimeni. Eu îi eram camarad, tovarăș de lectură, poate că unica persoană cu care a purtat vreodată o conversație serioasă. Aveam mereu senzația că ne aflăm amândoi pe puntea aceleiași corăbii, aventurându-ne împreună în voia hazardului. Citeam aceleași cărți [i apoi le discutam: cărți de copii, povestiri de aventuri, și mai târziu romane, istorie, biografii, poezie, Shakespeare. Apreciam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sunt cel care a câștigat“ e generată în bună parte de sentimentul că pe el viața l-a dezamăgit, pe când pe mine deloc. — În locul ăla un om se îneacă într-o clipită. — În trei secunde. — Ba într-una. Mostră de conversație și de nivel al dezbaterilor care au loc la „Leul Negru“. Clienții par indignați de faptul că reușesc să înot într-o mare de ale cărei tendințe ucigașe ei sunt atât de mândri. De îndată ce apar, se înfiripă asemenea conversații, desigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de conversație și de nivel al dezbaterilor care au loc la „Leul Negru“. Clienții par indignați de faptul că reușesc să înot într-o mare de ale cărei tendințe ucigașe ei sunt atât de mândri. De îndată ce apar, se înfiripă asemenea conversații, desigur neadresate mie. Intervin în discuție. — Sunt un bun înotător. — Tocmai ăștia se îneacă. — Înoți gol, adaugă cineva. — Gol? — Înoți gol. — A, vrei să spui complet dezbrăcat. Deci sunt supravegheat. Se uită toți la mine cu tăcută și ursuză ostilitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se uite la mine. — Hartley, eu... oh, Hartley... o, scumpa mea... unde locuiești, locuiești în sat? Nu știu de ce aceasta a fost prima întrebare pe care i-am pus-o, poate pentru că implica răspunsul cel mai ușor. Orice altfel de conversație ar fi fost o problemă, de parcă am fi vorbit limbi diferite și ar fi trebuit să ne învățăm unul pe celălalt să vorbim. — Da. — Nu ai venit în vacanță, locuiești aici? — Da. — Și eu la fel. M-am pensionat. Unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în liniște trecutul, să-l culegem într-o tacită înțelegere, fără crize și drame, fără să ne acuzăm sau să ne disculpăm, fără conflicte. Și ce miraculos de posibil părea totul, acest tăcut proces de răscumpărare, în timp ce recapitulam mica noastră conversație din biserică, atât de pasionată și totuși duioasă și divin de stupidă. Așa să arate, oare, momentul în care-ți reîntâlnești marea iubire a vieții, după un număr nesfârșit de ani? Și n-am fost oare din nou, unul pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
arate, oare, momentul în care-ți reîntâlnești marea iubire a vieții, după un număr nesfârșit de ani? Și n-am fost oare din nou, unul pentru celălalt, făpturile inocente și sfioase de odinioară? Discuțiile noastre fuseseră întotdeauna pure, și în conversația bâiguită pe care o avusesem acum, nota aceasta de puritate se făcuse din nou simțită. Poate că voi reuși, într-adevăr, prin ea și prin iubirea noastră copilărească, acum iremediabil castă, să devin ceea ce am sperat să devin când m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cuvânt, dar se uita la mine cu ochii lui întunecați și înguști, umflându-și nările ca două găuri negre. Când nu vorbea, gura lui groasă arăta amenințătoare. Surpriza, sau poate că o nerăbdare iritată, le tăiase parcă orice posibilitate de conversație, așa încât am căutat la repezeală ceva care să mențină cursul discuției. Hotărâsem să plec de îndată ce avea să ia sfârșit cel mai scurt cu putință schimb de replici politicoase. — Ce priveliște frumoasă aveți! — Da, nu-i așa? De fapt am luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de deasupră-i. Ben își înălță privirile și închise din nou ușa dormitorului. Am început să vorbesc, mișcându-mi grăitor brațul înspre invitație și încercând prin gesturile unei bonomii simulate să umplu și să domin mica încăpere, stimulând totodată fluxul unei conversații reciproce. După cum vezi, e o invitație oficială și, uite, am scris pe spatele ei că sper din toată inima că dumneata și Mary o să veniți. Aștept vizita câtorva prieteni din Londra... Era, desigur, o minciună, dar mi-am spus că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
față de lume care-l făcea de-a dreptul fastidios. La urma urmei, și el își avusese partea lui de dezamăgiri, și asupra celor mai importante dintre acestea nu voi ști niciodată nimic. Cred că ceea ce doream era o simplă, obișnuită conversație amicală cu James, care nu avusese niciodată loc, și despre care mă înșelam gândind că ar putea avea vreodată loc. În fond, el era tot ce-mi mai rămăsese din tata, din mama, din unchiul Abel și mătușa Estelle. — Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care-i curgeau liniștit, e caraghios. Întregul drum de la Londra până aici, și e o distanță atât de mare - am închiriat o mașină, n-am vrut s-o folosesc pe a lui Gilbert - și tot drumul am purtat o minunată conversație de dragoste cu tine. Ah, dacă n-ar fi fost drumul ăsta lung! Totul atinse paroxismul, era ca o apoteoză, mă gândeam cât de surprins și de încântat ai să fii când ai să mă vezi, cât de fericiți vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
era că, deși mi se oferiseră, complet, din plin, ba chiar din supraplin, dovezile pe care le dorisem, acum că le aveam, păream copleșit de amărăciune, de teamă, ba chiar de un soi de greață. Nu înțelesesem întregul substrat al conversației. În anumite momente, avusesem senzația că nu înțelegeam nimic, în afară de ceea ce era de obscen evident: teribilele tonuri ale glasurilor și senzația că toate astea se mai întâmplaseră și înainte, de multe, multe ori. Îngrozitorul țipăt al sufletelor prinse în gheara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nibletts, cu trandafirii săi, cu oribilele sale covoare noi, ornamentele de alamă, perdelele sinistre, clopoțelul soneriei, nu mă impresionau deloc, toate erau imateriale, imaginare. Prefăcătorii, după cum spusese el. Ce mă impresionase pe mine era o anume calitate a acelei groaznice conversații în sine, amprenta multor, multor ani care trecuseră, simțul forței și trăinicie coliviei. Și totuși, poate că nu era nevoie decât să-i spun lui Hartley: „Vino!“, [i va veni. Dar trebuia să decid cum și când să-i spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
decid cum și când să-i spun acest „vino!“, iar decizia părea să ridice alte dificultăți obscure. Să fi fost oare numai din cauză că eram speriat de Ben? Pe la unsprezece, m-am oprit din alergătură și mi-am făcut un ceai. Conversația pe care o surprinsesem îmi sugerase o vagă idee, dar o bună bucată de timp, deși o simțeam prezentă, nu am reușit să o detașez și să o identific. Era o idee pe care mi-o dăduse însuși domnul. Ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]