8,691 matches
-
Bazinului Panoniei de către unguri apare în "De Administrando Imperio". Aceasta este o lucrare apărută sub îngrijirea împăratului Constantin al VII-lea în 951 ori 952. Unele lucrări scrise de clerici din statele succesoare ale Imperiului Carolingian prezintă fapte legate de cuceririle maghiarilor. Annales Fuldenses care relatează evenimentele de până la anul 901 este cea mai timpurie astfel de lucrare. O scrisoare atribuită arhiepiscopului Theotmar al Salzburgului către Papa Ioan al IX-lea în 900 se referă de asemenea la cuceririle ungurilor, dar
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
legate de cuceririle maghiarilor. Annales Fuldenses care relatează evenimentele de până la anul 901 este cea mai timpurie astfel de lucrare. O scrisoare atribuită arhiepiscopului Theotmar al Salzburgului către Papa Ioan al IX-lea în 900 se referă de asemenea la cuceririle ungurilor, dar unii cercetători o consideră un fals. Starețul Regino din Prüm, în Cronica sa scrisă pe la 908, a rezumat toate informațiile despre unguri într-o relatare despre anul 889. O sursă importantă de informații este "Antapodosis" al episcopului Liutprand
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
din secolul al XIV-lea ale unei cronici din 1113, Cronica vremurilor trecute . Aceasta din urmă își bazează unele dintre informații pe scrieri mai vechi bizantine sau morave sources.. Ungurii și-a păstrat la început amintirile principalelor evenimente din timpul cuceririi Panoniei în „forma cântecelor și baladelor populare” (C. A. Macartney). Cea mai veche cronică maghiară a fost compilată pe la sfârșitul secolului al XI-lea. Aceasta a ajuns până în zilele noastre în mai mult de o variantă, deoarece versiunea originală a
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
și în câmpiile aflate de-a lungul râurilor Rába și Váh, (la Tarcal, Tiszabezdéd, Gyömöre și Nesvady - Slovacia), dar au mai fost descoperite cimitire de mică întindere la Cluj-Napoca, Aiud și în alte situri din Transilvania . La câteva decenii după cucerirea maghiară, în Bazinul Panonic s-a răspândit o nouă cultură de sinteză, „cultura Bijelo Brdo”, caracterizată prin bijuterii cu forme specifice. O caracteristică a acestei ultime culturi este lipsa obiectelor care să facă vreo legătură cu caii în mormintele descoperite
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
pe unguri să atace Francia Răsăriteană. Arhiepiscopul Theotmar al Salzburgului afirmă într-ol scrisoare de pe la anul 900 că moravii se aliau des cu ungurii împotriva germanilor. Împăratul Constantin Porfirogenet a notat că ungurii, mai înainte să plece în acțiunea de cucerire a Câmpiei Panonice, au locuit într-un teritoriu pe care îl numeau " „Atelkouzou”". El localizează acest teritoriu pe cursurile râurilor "Barouch", "Koubou", "Troullos", "Broutos" și "Seretos". Deși identificare primelor două cursuri de apă ca fiind Niprul și Bugul de Sud
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
Vienei, în timp ce kavarii au atacat un loc din apropiere, "Culmite". Alexandru Madgearu presupune că grupurile de kavari se așezaseră deja în câmpia Tisei în cadrul câmpiei Panonice pe la 881, ceea ce ar face ca trimiterile la cumani din "Gesta Hungarorum" pe vremea cuceririi maghiare să fie anacronice. Doi învățați musulmani din secolul X-XI, Ahmad ibn Rustah și Abu Saʿīd Gardēzī, care fac referire la cărți mai vechi ale unui geograf din Buhara, afirmă că în cazul confederației "Hetumoger" existau doi lideri: un lider
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
I a pus bazele statului unind două principate vecine Nitra și Moravia. Succesorul lui, Rastislav, a pus bazele puterii militare ale Moraviei și s-a remarcat prin sprijinul activ acordat fraților misionari Chiril și Metodiu, cu toate având drept scop cucerirea independenței față de Francia Răsăriteană. Puterea Moraviei a ajuns la apogeu în timpul domniei lui Svatopluk I (870-894), care a extins granițele statului său în toate direcțiile. Inima teritoriului Moraviei este regiunea de la nord de cursul Moravei, pe teritoriul Cehiei și Slovaciei
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
confirmat corectitudinea faptelor descrise in cronica Gesta Hungarorum în legătură cu prezența românilor în Transilvania și Banat înainte de sosirea nomazilor maghiari Au fost emise trei teorii principale care să explice „descălecatul” maghiar. Prima susține că maghiarii au plănuit o operațiune militară de cucerire, bazându-se pe informațiile pe care le-ar fi obținut în raidurile anterioare, având ca scop precis cucerirea unui teritoriu care să devină o nouă patrie. Acest punct de vedere (susținut printre alții de Kornél Bakay și Viktor Padányi) acceptă
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
maghiari Au fost emise trei teorii principale care să explice „descălecatul” maghiar. Prima susține că maghiarii au plănuit o operațiune militară de cucerire, bazându-se pe informațiile pe care le-ar fi obținut în raidurile anterioare, având ca scop precis cucerirea unui teritoriu care să devină o nouă patrie. Acest punct de vedere (susținut printre alții de Kornél Bakay și Viktor Padányi) acceptă versiunea lui Anonymous și a cronicilor maghiare care i-au urmat. Un punct de vedere diferit este cel
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
în Bazinul Panonic. Conica pictată de la Viena susțină că ungurii „s-au odihnit în Transilvania și și-au lăsat animalele să se odihnească” după traversarea Carpaților datorită atacului vulturilor. Cronicile maghiare prezintă diferit numele celor care au condus acțiunile de cucerire. Anonymous îi numește pe Álmos, Előd, Künd, Ónd, Tas, Huba și Tétény, dar Simon din Kéza și Cronica pictată îi nemesc pe Árpád, Szabolcs, Gyula, Örs, Künd, Lél și Vérbulcsú. Sursele contemporane sau apărute la câteva decenii după eveniment atestă
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
Geula sau Gyula). Cercetarea arheologică a localizat voievodatele lui Gelu, Glad si Menumorut descoperind numeroase așezări în aceste zone. Unele așezări erau bine fortificate iar urmele găsite indicau o populație sedentară care se ocupa cu agricultura și creșterea vitelor. După cucerirea Bazinului Panonic, uciderea lui Kurszán de către bavarezi pe malurile râului Fischa a fost un eveniment important înregistrat de versiunea lungă a "Analelor Sfântului Gall", "Annales Alamannici" și "Analele din Einsiedeln". Prima dintre ele plasează evenimentul în anul 902, dar următoarele
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
el s-a căsătorit cu Richarda, una dintre fiicele ducelui Otto al III-lea cel Mare de Bavaria cu Agnes de Loon. s-a raliat împăratului Frederic I Barbarossa în Cruciada a treia (1189-1192), în timpul căreia el a participat la cucerirea Iconiumului de către cruciații germani. După moartea lui Frederic Barbarossa, unii dintre cruciați au părăsit expediția și au revenit în Europa, însă Otto s-a alăturat unui grup care a pornit către Siria și Palestina. După sosirea în Țara Sfântă, Otto
Otto I de Geldern () [Corola-website/Science/328639_a_329968]
-
(în limba maghiară: "magyar őstörténet") se referă la istoria ungurilor din momentul în care s-au separat din gupul principal fino-ugric (se estimează că evenimentul ar fi avut loc la începutul primului mileniu) până la cucerirea Bazinului Panonic la sfârșitul secolului al IX-lea (în istoriografia maghiară „honfoglalás” "descălecarea"). Principatul Ungariei, despre a căurui existență există puține surse de informații, este inclus de către unii instorici în perioada preistoriei maghiare. Termenii „istorie veche” și „istorie timpurie” sunt
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
este identică cu Yodfat. Totuși, ruinele cele mai vechi găsite la fața locului datează abia din epoca elenistică timpurie, din secolele IV-III î.e.n.. După relicvele arheologice, în această perioadă Yodfat era o așezare mică locuită de idolatri și doar după cucerirea Galileei de către regii Hasmonei a început stabilirea evreilor în localitate. În vremea marii revolte a evreilor împotriva stăpânirii romane, în anul 67, cetatea Yodfat a fost asediată timp de 47 zile de către forțele romane de sub comanda generalului Vespasian. Yodfat era
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
Paxson, deși aceasta din urmă nu a fost creditată de editor. Cartea constituie un preludiu al bestsellerului "Negurile". Acțiunea romanului "Sanctuarul" se petrece în primul secol, în vestul Britaniei, care pe atunci era parte a Imperiului Roman. Bradley a descris cucerirea triburilor celtice și despre implicațiile pe care ocupația romană le-a avut asupra vieții politice și religioase. În timp ce lucra la manuscris, Bradley a suferit un accident vascular cerebral, care i-a afectat capacitea de concentrare. La sugestia soțului ei, a
Sanctuarul (roman) () [Corola-website/Science/328680_a_330009]
-
Braine și Montfort-l'Amaury. Robert a fost fiul contelui Ioan I de Dreux cu Maria de Bourbon. Robert a luptat alături de regele Filip al III-lea al Franței în 1272, în cadrul expediției acestuia din Languedoc și a fost prezent la cucerirea Foix. În 1260, el s-a căsătorit cu Beatrice de Montfort, fiică a contelui Ioan I de Montfort cu Ioana de Chateaudun, și nepoată a lui Amalric de Montfort. Fiul lor Ioan îl va moșteni pe Robert, în vreme ce fiica cea
Robert al IV-lea de Dreux () [Corola-website/Science/328696_a_330025]
-
data recensământului Statelor Unite din anul 2000. Ganado este parte a teritoriului aparținând națiunii . Locul considerat istoric, , din Ganado este menținut că un muzeu local pentru a exemplifică cum erau locurile de comerț (în ) din secolul al 19-lea ale perioadei cuceririi . Ganado se gaseste la coordonatele (35.702571, -109.553234). Conform datelor furnizate de United States Census Bureau, localitatea are o suprafata totală de 23,067 km (sau de 8,91 mi), totul uscat. The first white settlement on Ganado Lake
Ganado, Arizona () [Corola-website/Science/328762_a_330091]
-
a fost ridicat la poziția de Mare Vizir că o recompensă, succedându-i lui Zăgan Pasă. De-a lungul mandatului său el a condus armate și l-a însoțit pe Mahomed al II-lea în propriile sale campanii militare. După cucerirea otomană a Tesaliei în 1394, conducătorii din familia Angeloi Philanthropenoi s-au refugiat. Nepoții fie ai lui Alexios, fie ai lui Manuel, au fost și fratele său Mihailo Anđelović. El ar putea fi fost înrudit și cu nobilii Alessio și
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
a însoțit pe Mahomed în campania sa împotriva Imperiului din Trapezunt, ultimul supraviețuitor al Imperiului Bizantin. Mahmud a negociat predarea orașului Trapezunt, împreună cu trezorierul sau, savantul George Amiroutzes, care era și vărul sau. În 1463 Mahmud a condus invazia și cucerirea statului vasal otoman Bosnia, chiar dacă un tratat de pace între Bosnia și otomani tocmai fusese reînnoit. El l-a capturat pe regele bosniac, Stephen Tomašević, la Ključ, si a obținut de la el cedarea țării către Imperiul Otoman. Angelović l-a
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
a atacat cetatea Scutari controlată de venețieni și a prădat zona înconjurătoare. Mahmud a fost demis în 1468 ca urmare a mașinațiunilor succesorului său, Rom Mehmed Pasă, aparent din cauza unor nereguli în ceea ce privește relocarea foștilor locuitori din Karaman la Constantinopol după cucerirea anterioară a Karamanului în acel an. El a fost reinstalat în 1472, dar relațiile sale cu sultanul au fost acum încordate. El a fost demis și executat în 1474, din cauza fiului lui Mahomed, prințul Mustafa. Mahmud era certat cu Mustafa
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
Bătăliei navale de la Salamina, Xerxes a fost nevoit să se retragă în Asia, lăsându-l însă pe generalul său Mardonius cu o parte însemnată a armatei persane (aproximativ o treime) în Grecia pentru a relua în anul următor campania de cucerire a orașelor-state grecești nesupuse. La insistențele Atenei, aliații greci, inclusiv Sparta, au fost de acord să încerce să-l atragă pe Mardonius în luptă, pornind în marș înspre trupele acestuia, staționate inițial în Attica. Mardonius s-a retras însă în
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
distrusă, iar populația care a mai scăpat cu viață a fost deportată tocmai în interiorul Persiei (la Arderika, în apropiere de capitala Susa). Flota persană a navigat apoi spre sud, spre coasta peninsulei Attica, pentru a finaliza obiectivul final al campaniei: cucerirea și pedepsirea Atenei. La sfârșitul lunii august 490 î.Hr., întreaga flotă (în jur de 600 de corăbii, conform lui Herodot) a ancorat în golful de la Maraton, la circa 42 km de Atena. Pusă în fața acestui pericol iminent Atena a cerut
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
podul de vase de peste Hellespont, blocându-i astfel trupele în Europa, Xerxes s-a retras împreună cu grosul armatei în Asia Mică, lăsând însă o armată (aproximativ o treime din întreaga forță expediționară persană) sub comanda lui Mardonius pentru a finaliza cucerirea Greciei continentale în anul următor. În anul următor (479 î.Hr.) Mardonius și-a repliat trupele spre Teba, sperând să-i atragă pe greci într-o zonă de câmpie, favorabilă acțiunii cavaleriei persane, superioară din punct de vedere numeric celei grecești
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
situația era agitată și la Paris, în care de curând sa produs o conspirație în favoarea lui Carol. În cele din urmă "cupa răbdării" englezilor s-a revărsat după înfrângerea de la Montargis, în 1427. Pentru încheierea timpurie a războiului era necesară cucerirea bazinului Loarei, "cheia", căreia era orașul Orléans. Parlamentul englez a aprobat planul, la începutul anului 1428 și a aprobat noi taxe, insistând, deasemenea, că în locul înfrântului de la Montargis Contele de Warwick, comandamentul să fie preluat de o persoană tânără, dar
Asediul Orléans-ului () [Corola-website/Science/328826_a_330155]
-
în Franța, Thomas Montacute. Orléans era ultimul bastion al puterii regale, în nordul Franței, controlată de englezi și aliații lor burgunzi. Orașul, situat pe o arteră importanta a țării, fluviul Loira, a fost ultimul obstacol pentru britanici pentru a finaliza cucerirea totală a nordului Franței și permițând astfel avansarea în adâncul țării, deschizând drumul spre Bourges, capitala lui Carol al VII-lea. Mai la sud, francezii nu mai aveau o cetate puternică, iar în cazul victoriei britanice la Orléans, în supunerea
Asediul Orléans-ului () [Corola-website/Science/328826_a_330155]