10,258 matches
-
cuminte în frunzele ruginite era toamnă târzie și l-a podidit sângele și pe gură și pe nări. Mă privea blând și ochii i se abureau încet... I-am încolăcit grumazul, mi-am ascuns fața în coama lui și am izbucnit în hohote de plâns. Urlam, mă tăvăleam prin frunzele ce foșneau uscat... Aș fi vrut să mor acolo, odată cu el. Atunci, mi s-a arătat taica, l-am văzut cu ochii minții. Ochii lui albaștri-albaștri mă priveau triști, mirați... Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu batjocura!! Un pătrar de veac v-ați bătut joc de țară!! Din clipa aiasta, Moldova are domn! O să-l cunoașteți. Io Ștefan Voievod și Domn a toată Țara Moldovei!! Cine nu este cu mine este împotriva Moldovei!!" și Ștefan izbucnește în hohote mari de râs. Să fii văzut atunci ochi boldiți și guri căscate... Câțiva au pus mâna pe săbii, dar le-au băgat repede în teacă; cetatea era înconjurată de vitejii mei. Când a fost vorba să înapoieze pământurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Eu... eu n-am putere să... să plec... De ce să pleci? Au în Moldova nu te simți "acasă"? o întreabă el și îi șterge ochii cu batista. Hai! Lasă copilăriile! Suflă!... Suflă!! Așa! Lasă lacrimile! Peste tot, numai lacrimi... Voichița izbucnește cu disperare, sughițând, scâncind: Trei zile și trei nopți m-am rugat Sfintei Fecioare, fierbinte m-am rugat. M-am sfătuit cu ea, am întrebat-o: "Ce să fac?!... Ce să fac?!" Își înghite lacrimile. Ștefan își reține un surâs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Da' mie nu-mi pasă! Prostii!! răbufnește el, brutal. Și ce?! Crezi că mi-i frică de moarte?! îl înfruntă ea. Nu-mi pasă dacă... Teribili sunteți voi, tinerii! Vă despărțiți de viață de parcă v-ați arunca cămeșa de pe voi! izbucnește el exasperat. Nici n-ați apucat s-o trăiți bine... După ce că-i așa scurtă... Știi cum e viața, Voichițo? E ca și cum ai intra pe-o ușă și-ai ieși pe alta. Viața e un vis. Când te trezești, nici n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
târziu! O să doară... O să ne rămână amintirea, regretul, durerea... rostește trist, în timp ce Voichița își înăbușă plânsul în pieptul lui. Și-apoi, unde scrie că trebuie cu orice preț să fii fericit? spune cu voce din nou aspră. Are dreptate "Sfânta", izbucnește el în hohote sarcastice de râs. Turcii stau ciotcă la hotare să potopească Moldova, și bătrânul Ștefan Vodă se perpelește în pojarul dragostei, pierdut în adâncul unor ochi albaștri ca marea! N-am timp de dragoste, Voichițo!! strigă deodată, brutal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Prea bine știe Măria ta, spune Voichița și se ridică, recâștigându-și demnitatea, am voit să plec... Nu o dată mi-am cerut slobozenia. Am luptat cu mine... E... e mai presus de puterile mele... Îți faci iluzii că "te iubește"! izbucnește Maria într-un râs isteric, batjocoritor. Nu pe tine te iubește! Nu pe tine! Pe cealaltă! Pe aia cu care a zămislit pe bastardul acela! Mărușca, îngână Voichița. Vezi că știi?! "Măruța" lui! Pe ea! Nu pe tine! Toți spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și o înfruntă cu mândrie: Măria sa nu s-a atins de mine! Nu s-a atins! Cine?! Ștefan?! Fugi de-aici! râde homeric ca de o glumă bună. Voichița glăsuiește cu mândrie, răspicat: Jur! Sunt neprihănită! Sunt fecioară! Jur! Maria izbucnește în hohote, ironică, sarcastică: Ha! Ha! Ha! "Fecioara!" "Neprihănita!"... Voichița, rușinată, cu o admirabilă naivitate, se plânge: Ibovnică? Măria sa râde de mine... Ba mă întreabă de mă mai joc cu păpușile, ba zice că-s regina veverițelor, că m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ungariae chiamato Stephano voywoda Moldaviae" mi-a arătat Papa scrisorile lui Mateiaș în care-i cerea banii toți "...Ca să nu fie înjosită demnitatea mea regală"... scrie el. Mi-am notat, spune Țamblac răsfoind niște foi cu însemnări. Ha! Ha! Ha! izbucnește Ștefan într-un hohot schimonosit, nervos. Ați auzit?! "Capitaneo!"... Și, încă, "Generale!"... Am crescut în grad! Plecăciune Rex! Prea onorat! Dar avem și noi demnitatea noastră! Am văzut negru înaintea ochilor, i-am strigat de la obraz, cât e el de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a spus că de când "il pazzo valaho"... Cum, cum?! Să nu se supere Măria ta, spune Țamblac stânjenit. "De când "nebunul de valah" chiar așa a spus a momit fulgerele otomane asupra Moldovei, negustorimea navighează într-o veselie pe Mediterană". Ștefan izbucnește în hohote mari de râs, cu boierii după el, măcar că râsul lor e cam hâit: "Nebunul de Ștefan?!" Hai că mi-a plăcut! A dat Domnul s-ajung și pe post de momeală turcească!... Tot neguțătorul mi-a șoptit că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
repede. Nu! Uitați-l! A fost un gând nebun! L-am și uitat. "Pacea cu turcii"! Îmi stătea pe limbă! sare Stanciu. Ți-a dat Dumnezeu gândul ăl bun. "Cruciații" aiștea prea se spală pe mâini ca Pilat din Pont! izbucnește Duma. Dacă le-or fi murdare!? nu se lasă Mihail. "Turcii sunt mulți ca năsipul mării... Nici nu-i încape pământul Moldovei!" se plânge Juga. Da' sub pământ n-au loc?! sare Șendrea. Mă tem să nu ne lase cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce-și văzuse mai mult de căpătuială decât de datorie... Aista nu-i om! Îi drac și încă din cei împielițați! În câteva zile, am dat jos pe puțin zece ocale. Curg nădragii pe mine. "Tu ești boier Cupcici?!" a izbucnit în lacrimi muierea ce nu mă mai recunoștea. M-o batjocorit Vodă, bombăne înciudat și stupește o flegmă între morminte, grijuliu să nu-și afle vreo pricină cu mortul. M-o bătut șeaua de s-o luat pielița curului numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Muieri, poale lungi și minte scurtă, scuipă Cupcici cu dispreț. Ți-ai luat nevestică tinerică, frumușică. Te-ai băgat cioban la turmă de iepuri... Să-ți târgui și o pereche de coarne, îl înțeapă Alexa din invidie. Du-te dracului! izbucnește Cupcici. Știi ceva?! spune el apoi, panicat, dar se liniștește. N-am treabă, o țin sub cheie... Am auzit că domnii ăi mari din Francia, când pleacă la rezbel, au născocit o pașmanterie de fier cu lăcată cu care cetluiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fier cu lăcată cu care cetluiesc fâșneața muierii, de nu intră-n ea nici vântu', nici gându', dară-mi-te, mădularu'... De-l pune dracu' pe careva s-o cerce, i-o taie de zici că-i ferestrău nu alta, izbucnește Cupcici într-un hohot drăcesc de fericire, închipuindu-și ferăstrăul făcându-și treaba. Aveți cunoștință?... De aiastă sculă aș fi tare pohticios s-o târgui. Prost ești, mă! îl chinuie Alexa scormonindu-l. Nu să există lăcată să nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de stare... Boier, țăran să-i bagi în aceeași oală? Și-apoi, un cap de boier pentru fâșneața unei țărăncuțe? se agită Isaia de colo-colo, furios din cale-afară, simte că-l strânge ceva de gât. Numai noi suntem de vină! izbucnește cu glas hârjit. Cum a fost posibil?!... Cum?!... Cine gândea ce va urma "Descălecatului blăstămat de la Direptate"?!... Cine gândea ce zace în tinerelul acela cu plete blonde și ochi mari, albaștri, ce nu ieșea din cuvântul boierilor: "Vă tare mulțămesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
umbre! Boier Alexa a căzut în cur de admirație în fața "vitejiei" Măriei sale! îl ia peste picior Isaia. De aici și până la trădare nu-i decât un pas. N-ai teamă. Prea îl urăsc! Dar nu pot să nu recunosc... Nimeni, izbucnește Isaia cu patimă, nimeni, nu-l poate urî mai mult ca mine. Eu am fost, cândva, am fost mare, am fost cineva... M-a decăzut din toate dregătoriile. Ce sunt acum?! Nimeni! Un nimeni tăiat în două, în patru! scrâșnește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
E cu primejdie mare. Nu vă fie cu supărare, boieri dumneavoastră, eu... eu mă dau îndărăpt. E cu primejdie... E cu salcie... Am prunci... Am fătuci de măritat... Mi-e teamă, nea Isaio! Zău! Mi-i teamă... L-ați auzit?! izbucnește Isaia, furios. Nu mă mai joc!" L-a apucat bâzdâcu'! Aista-i întreg la minte?! Mi-i teamă, nea Isaio, se tânguie Cupcici. Zău așa... Am prunci... Am fătuci... Salcia... Prepeleacu... De... de știam... nu... nu mă mai băgam... Ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a scris Sultanului, continuă Duma: Dacă Ștefan acela i-a greșit cu ceva Sublimului Sultan, de l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să-l judece și să-l pedepsească." Ștefan izbucnește în hohote mari, batjocoritoare: Mă bate la fund că n-am fost cuminte. Unde dă taica, crește! Sultanul s-a ridicat de pe pernă dând de înțeles că întrevederea s-a terminat. Și, trimițând salutări și urări de sănătate Cazimirului, i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Oftează... Bea... Ce pohtește? întreabă el încetișor. Po... pohtește, îngână Tăutu, pohtește pe voievodul Alexandru ostatic... zălog... chezaș de credință la Înalta Poartă... În tăcerea ce se lasă, nu se aud decât niște suspine înăbușite. Și, deodată, ca o furtună, izbucnesc strigătele boierilor: Nu!! Nu-l dăm!! E voievodul nostru!! Nu se poate!! Nu primim!! Nu!! Nu se poate!! Ba se poate!!! răsună violent, brutal, disperat, strigătul lui Ștefan. Se poate!!! Primim!!! rostește, abia putând să-și ascundă tulburarea într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pergamentului de flacăra unui muc de lumânare. Pergamentul ia foc și arde trosnind, cu fum gros, înecăcios. Îl aruncă în cămin, apoi, ia de pe masă un braț de pergamente și, cu o bucurie diabolică, hohotind, le aruncă în foc. Curând, izbucnește o vâlvătaie de flăcări mistuitoare, trosnitoare, urât mirositoare. Nu prețuiesc nici cât pielea pe care au fost scrise; păcat de viței, adaugă Ștefan freacându-și palmele de poale, de parcă și le-ar șterge de murdărie. Boierii, în tăcere, privesc fascinați în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lacrimă însă! Să te călești! De două ori, Mahomed mi te-a cerut ostatic, zălog de credință la Înalta Poartă... Am refuzat! Dar... dar dacă, într-o zi, interesele Moldovei mi-o vor cere, pe Dumnezeul meu, te voi da! izbucnește el după o tăcere grea. Te voi da, Alexandre! Ai înțeles, acu, Săndrele, ce înseamnă să fii domn? Ce valoare are dragostea mea, mândria mea, voința mea? Mai presus de... de... I se pune un nod în gât și vocea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ha!... Boierii hâhâie, se screm să râdă, se uită unul la altul și sunt așa de caraghioși încât chiar le vine râsul: Vin turcii!! Ha! Ha!... Așa-așa! Bine! Mai tare! Cu inimă! Și ce dacă vin?!?!... Să vină!!... Stanciu izbucnește și el în râs de-adevăratelea: Ești nemaipomenit Ștefane! Aiasta de unde ai mai scornit-o, îi spune el hohotind. Să-i ia naiba!! Să vină dar!! Dacii... Dacii chiar făceau așa? întreabă mai încetișor. Sau... Ștefan zâmbește misterios și tace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fantastic! Ce s-o alege de cetățile noastre? le căinează Vlaicu. Numai să apuce, zâmbește Ștefan mefistofelic și își freacă palmele. Aferim Mahomede! Aferim!... "Bine!... Minunat!... Fantastic!... Aferim!" îl atacă Stanciu. Nu pricep, te bucuri?! Cum să nu mă bucur?! izbucnește Ștefan. Greșeală peste greșeală... A pornit și-o să ajungă pe vipia lui Cuptor, că nu puteau veni, omenește, mai la toamnă, pe răcoare. Din aiasta se vede cât de mâniat e Mahomed. A dat ca orbeții : prima mare greșeală... Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
calabalâcuri, poloboace, turme de cămile, cai, vite, oi... Și toată această puzderie de omenire și dobitoace cere apă, hrană, nutreț, cere somn, umbră, odihnă, cere drumuri, poduri, corturi, câte încă... O să mă grijesc, în cale, să le dau de toate, izbucnește el în hohote sarcastice de râs. Așa oaspeți de samă trebuie cinstiți cum se cuvine: moldovenește! Și, dacă se stârnește și vreo binecuvântată de boleșniță, dă Doamne bine! Ești nemaipomenit, spune Stanciu. Povestea cu mâța chiar e adevărată! Gherasim, sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trecut cu arme și bagaje în tabăra turcă, cu douăsprezece mii de călăreți. Îl obligă închinarea care zice: "Prieten prietenului, dușman dușmanului" Aliotmanului. Câteva clipe, Ștefan rămâne mut. În cele din urmă, bolborosește: Și el?... Încă un pumnal... Încă... Boierii izbucnesc: Trădătorul! Vânzătorul! Un nemernic. Iudă! Când te bagi în haită, urli ca lupii! Când te gândești că Măria ta l-ai făcut domn! Eu l-am făcut, eu îl desfac! se dezlănțuie Ștefan. Niciodată n-am rămas dator. Nu-s
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
coiful în cap și buzduganul la spinare. Mă cheamă Vodă-Ștefan!! Ai grijă de tine!! Să ne vedem sănătoși!! Și cu Petrică alături, pornesc la luptă cântând: "Hai frați! Hai frați! La năvală dați!" Savastița se lasă moale pe buturugă și izbucnește în hohote, bocește văitându-se încetișor: Mitrică, Mitrică, iar te-ai dus și m-ai lăsat... Lasă, maică Savastiță, o consolează Niculaie. Lasă, se întoarce el... Moșu-i dat naibii. Scapă și d-aiastă dată. Parcă eu n-aș merge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]