12,849 matches
-
pedagogic - demnitatea este afirmată ca temei al existenței universului întreg. L’invitation au voyage (Corto Maltese) Atunci când Milo Manara îl transforma pe Hugo Pratt în personaj al ambițioasei sale fresce onirice, acordându-i acestuia din urmă rolul de Vergiliu ce luminează drumul accidentat și nebulos al lui Giuseppe Bergman, alegerea confirma ceea ce se putea intui, deja - Hugo Pratt rămâne autorul de vise cel mai redutabil pe care proza grafică îl produce în secolul XX. În ființa lui Hugo Pratt fuzionează, paradoxal
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
înfrântă o șansă de supraviețuire. Bouche Dorée este infinit mai mult decât simpla stăpânitoare a unui domeniu de vise. Cu fiecare apariție enigmatică și halucinantă din textele lui Pratt, ea adaugă un nou strat de mister, iar surâsul care îi luminează fața ascunde adâncimile unor planuri ce trec peste continente. Grație acestei arme redutabile a macumbei, Bouche Dorée își creează un autentic imperiu, acela al „corporației financiare”, imperiu a cărui vocație ascunsă este emanciparea rasei negre de sub tutela imperiilor europene și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ca și în proza lui Karen Blixen, statutul de enigmă imposibil de descifrat. Europeanul, chiar și marinarul cu cercel în ureche, nu poate fi cu adevărat acasă în acest loc în care spectrele sunt readuse la viață de soarele ce luminează deșertul Somaliei. Ostilitatea lui Pratt față de ordinea colonială este hrănită de vitalitatea ce prețuiește, în maniera lui T.E. Lawrence, autenticitatea inaccesibilă rațiunii carteziene din Vest. Pasiunea lui Corto pentru aceste ființe de margine, între rău și bine, explică de ce Cush
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
complicată a acestor ținuturi. Luptele cu indienii și apoi războiul de independență îl fac pe Criss să nu poată atinge acea fericire la care visează, naiv. Mohena, fiica de fermieri olandezi răpită de indieni și redată civilizației, este făptura ce luminează acest spațiu pătat de sânge. Angajată în lupta de emancipare a coloniilor, spion american în tabăra engleză, Mohena moare departe de Criss, pe malul unui râu. Ceea ce rămâne este scalpul pe care și-l dispută, ca trofeu, englezii și aliații
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și renașterea sa, în regnul epurat de patimă și de păcate al paznicilor Agarthei. Proza grafică a lui Manara recuperează un mit ce nu încetează să iradieze în imaginarul occidental, un mit ce este cu atât mai puternic cu cât luminează în tenebrele umanității seduse de proprii ei demoni. Agartha, cetatea care se află peste tot și niciunde, este numele ce desemnează această vocație a înțelepciunii de a oferi o cale de ieșire din labirint. Aparențele sunt înșelătoare, iar ceea ce oamenii
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
duhovnic și de partener al acestui straniu mort viu care renaște din mormântul său. Odată cu Mort Cinder, un continent secret al Londrei și al universurilor întregi este explorat, iar silueta inconfundabilă și damnată a lui Mort Cinder este flacăra ce luminează pe aceste culoare întortocheate și sângeroase ale evurilor. Atmosfera crepusculară este saturată de aluziile gnostice și paleosatronautice. Căci Mort Cinder nu are patrie și nici vârstă. El este, în același timp, soldatul ce luptă în tranșeele primului război mondial, dar
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
corpul și spiritul. Căci timpul întâlnirii cu taina ce palpită în carcasa industrială a venit. Cu același surâs glacial, Sponsz îl conduce pe Olrik, prin succesiunea de culoare ce pare fără de sfârșit, prin camere în care se pot vedea tablourile luminate de becuri și populate de manete cauciucate, către o încăpere în care câțiva ingineri în mantale negre și având pe braț, ca o insignă, steagul Borduriei, supraveghează un calculator plasat într-o nișă protejată atent. Din acest punct al centrului
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Pe comoara lui Rackham cel roșu, îi voi strivi ca pe niște gândaci !” Un membru al rezistenței, la indicațiile lui Maketero, ne-a condus către o trapă ce face legătura cu interiorul uzinei. În câteva minute eram înăuntru, cutreierând culoarele luminate electric și încercând să evităm paznicii care patrulează. Am observat uzina și centrala electrică funcționează cu adevărat - combustibilul care dă energie ne este încă necunoscut. După ore de mers, nu reușeam să descoperim intrarea către etajul secret al complexului industrial
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Cristos, cel uns. Haina albă a botezului este un simbol: cel botezat, totodată, a fost renăscut, și îmbrăcat cu Cristos ca pe o haină nouă. Lumânarea aprinsă ne simbolizează ceea ce s-a întâmplat la botez: Cristos, lumina lumii, l-a luminat pe noul botezat, care de acum încolo va trebui să trăiască ca fiu al luminii, va trebui să dea dovadă despre credința sa, să meargă în întâmpinarea lui Cristos și a tuturor sfinților, atunci când va ajunge în slava cerului. La
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
ia rămas bun de la mulțimea aceea în care toți aveau același chip ca și el, după care se retrăgea să se culce într-un cort de tuareg, adus din ultima călătorie și fixat într-o altă încăpere, lăsând candelabrul să lumineze o sală strălucitoare și goală. Mă miram: "De ce nu v-ați dus nici unul s-o vedeți?" Zâmbeau. Intrarea era păzită de un zdrahon mut care, cu siguranță, nu le-ar fi îngăduit să pătrundă; și nu țineau să forțeze lucrurile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
el îi șoptise Moașei istoria cu statueta. Am simțit un puternic impuls să-l iau de guler și să-l scutur zdravăn, "ascultă, fiu de cățea, nu încapi de "mine?", când deodată, poate chiar din pricina acestei porniri, mi s-au luminat nedumeririle. Da, asta era. Nimeni nu suporta, probabil, o dragoste cât de cât adevărată în azilul acela unde totul era luat în derâdere și totul era ratat. Nimeni nu iubea pe nimeni, iar bârfelile și minciuna erau unicul antidot al
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
întîlnisem o singură dată. Și numai pentru o clipă. Mergeam într-o seară spre casă și, brusc, am avut senzația că eram urmărit. M-am întors și l-am observat. Imediat s-a pierdut în mulțime... Iar acum, cadavrul lui, luminat de stele, zăcea întins dinaintea mea. Eram, practic, doi necunoscuți, nu avusesem niciodată vreo pricină personală care să ne despartă, să ne înverșuneze unul împotriva celuilalt, și totuși ceva de dincolo de noi, o putere care se folosise de el ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care o vedeam uneori trecând într-un cărucior pe rotile, cu o pătură galbenă pe genunchi. Avea un gât subțire și fragil, gata să se rupă parcă la o mișcare prea bruscă a capului. De câte ori zâmbea, întinerea. Obrazul i se lumina și ridurile dispăreau. După aceea, peste chipul ei cobora din nou, ca o cortină mizerabilă, adevărul. Cineva o poreclise în derâdere "Taifunul Victoria", iar Dinu îmi spusese odată că i-ar fi plăcut să voiajeze prin lume până și într-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu. Am avut chiar senzația că ar fi vrut să mă roage să plec. Ezita în prag îmbrăcată într-o cămașă lungă de in, cu părul încîlcit de somnul din care o trezisem. Un fulger violent brăzdă cerul și îi lumină fața. Am simțit în spate o rafală de ploaie repezită de vânt. "Hai, intră", zise Marta cu o voce îndoită și se dădu la o parte ca să-mi facă loc. Nu m-am arătat mirat de ezitările ei. Nici nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
știam ce să fac. Să plec? Să aștept? Ce? Lungit în pat, am stat, până s-a albit fereastra, față în față cu un sfânt care mă binecuvânta îndemnîndu-mă să iubesc pe toată lumea și să iert totul. Când s-a luminat de ziuă m-am hotărât să n-o mai deranjez niciodată pe Marta. Mi-am luat pușca și am ieșit. Pe trepte, mi-a venit o idee. "Cel puțin să-i sperii". Și am tușit zgomotos. Până să ajung la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
apa și să mi se șteargă pentru câteva clipe figura. Ca într-un vis. După care iarăși mă vedeam. Uitasem să mă rad și poate că asta mă îmbătrînea. Simțeam pe buze, în gură, gustul sărat al transpirației, mă obosea lumina prea multă, prea curată, prea orbitoare, strălucitoare ca în sala cu oglinzi și mi se făcuse sete, am vrut să întind mâna după carafa cu limonadă, stai nebunule, mi-am zis. aici nu ești în fotoliul de răchită pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Aș încălca legea". Și abia atunci m-am revoltat. "Eu valorez, deci, mai puțin decât un cîine?" Aruncîndu-mi o privire mustrătoare, înnegurată, semn că obiecția mea îi făcuse o proastă impresie, Hingherul s-a ridicat. Era și timpul. Afară se luminase de ziuă. Vălătuci de ceață atârnau deasupra țărmului și a mării, sub un cer sumbru și rece. M-am sculat să-mi pregătesc ca de obicei un ceai. Îmi tremurau însă mâinile încercînd să aprind lampa cu spirt, m-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ASTA LUI RIEUX ORI DE CÂTE ORI ÎL ÎNTÂLNEA. Doctorul, în seara aceea, privindu-l pe funcționar cum pleca, a înțeles dintr-o dată ce voise Grand să spună: scria fără îndoială o carte sau ceva asemănător. Până la laborator, unde, în sfârșit, a ajuns, se luminase și se liniștise. Știa că această impresie a lui era stupidă, dar nu reușea să creadă totuși că ciuma s-ar putea într-adevăr instala într-un oraș unde puteau fi găsiți funcționari modești care cultivau manii demne de respect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe care el a stabilit-o o dată pentru totdeauna duce la erezie. Dar acest exemplu conține totuși o lecție. Pentru spiritele noastre mai clarvăzătoare el scoate în evidență această licărire aleasă de veșnicie care zace în adâncul oricărei suferințe. Ea luminează, această licărire, drumurile amurgului care duc spre mântuire. Ea exprimă dorința divină care, fără greș, transformă răul în bine. Și astăzi, prin acest cortegiu de moarte, temeri și strigăte, ea ne îndreaptă spre tăcerea esențială și spre principiul oricărei vieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
întuneric de un om care se legăna în fața lor, fără să încerce să înainteze. Chiar în acea clipă, felinarele orașului nostru, care se aprindeau din ce în ce mai târziu, străluciră pe neașteptate. Lampa înaltă, așezată în spatele celor doi care se plimbau, l-a luminat deodată pe cel din față: râdea fără zgomot, cu ochii închiși. Pe obrazul lui albicios, destins de o ilaritate mută, sudoarea curgea șiroaie. Au trecut. ― E un nebun, spune Grand. Rieux, care tocmai îl luase de braț pentru ca să-l facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
repede, simțea că funcționarul tremura de enervare. ― Curând nu vor mai fi decât nebuni între zidurile noastre, spune Rieux. Își simțea gâtlejul uscat; era și din pricina oboselii. ― Să bem ceva. În cafeneaua mică în care au intrat și care era luminată de o singură lampă deasupra tejghelei, în aerul încărcat și roșiatic, oamenii vorbeau in șoaptă, fără vreun motiv aparent. La tejghea, Grand, spre surprinderea doctorului, comandă o băutură alcoolică pe care a dat-o odată peste cap și despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și care nu încetase nici o clipă să-și exercite meseria. ACEASTĂ A TREIA ȘANSĂ, NIMIC MAI MULT, SPUNE RIEUX CU O VOCE DEODATĂ MAI ÎNĂBUȘITĂ. DAR ESTE ADEVĂRAT CĂ ÎN PRIVINȚA ASTA NU ȘTIM MAI NIMIC. Intrau acum în mahalale. Farurile luminau străzile pustii. S-au oprit. În fața mașinii, Rieux îl întreabă pe Tarrou dacă voia să intre și acesta spuse că da. Un reflex al cerului le lumina obrazul. Rieux avu deodată un râs prietenesc. Ia spune-mi, Tarrou, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ADEVĂRAT CĂ ÎN PRIVINȚA ASTA NU ȘTIM MAI NIMIC. Intrau acum în mahalale. Farurile luminau străzile pustii. S-au oprit. În fața mașinii, Rieux îl întreabă pe Tarrou dacă voia să intre și acesta spuse că da. Un reflex al cerului le lumina obrazul. Rieux avu deodată un râs prietenesc. Ia spune-mi, Tarrou, zise el, ce te îndeamnă să te ocupi de asta ? \ Nu știu. Morala mea, poate. \ Si care anume ? \ Înțelegerea. Tarrou se întoarce cu fața spre casă și Rieux nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
rare și că răutatea și indiferența sunt motoare mult mai frecvente în acțiunile oamenilor. Aceasta este o idee pe care naratorul n-o împărtășește. Răul care este în lume vine aproape întotdeauna din ignoranță, și bunele intenții, dacă nu sunt luminate de conștiință, pot să facă tot atâtea stricăciuni ca și răutatea. Oamenii sunt mai curând buni decât răi, și, în realitate, nu asta e problema. Ei sunt însă mai mult sau mai puțin neștiutori și asta e ceea ce se cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
progresele sau stagnările bolii. La capătul patului se vedea, puțin curbată, silueta masivă a lui Tarrou. La picioarele patului, lângă Rieux, care sta în picioare, Castel citea o veche lucrare, arătând, după toate aparențele, liniștit. Încetul cu încetul, pe măsură ce se lumina în vechea sala de școală, soseau și ceilalți. Paneloux mai întâi, care și-a găsit loc în partea cealaltă a patului, opusă lui Tarrou și s-a sprijinit de perete. O expresie dureroasă se citea pe chipul său și oboseala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]