9,035 matches
-
plexurilor pelvine; cu rezecția plexului superior și a unui plex inferior și păstrarea unui plex pelvin În desfășurarea operației pot fi identificate câteva momente cu risc de lezare a nervilor pelvini: în cursul ligaturii arterei mezenterice inferioare, în cursul disecției posterioare, în cursul disecției laterale și în cursul disecției anterioare (59, 82). În cursul ligaturării arterei mezenterice inferioare (mai ales dacă aceasta se face la originea din aortă sunt vulnerabile fibrele nervoase simpatice ale plexului hipogastric superior (59); consecința acestei leziuni
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
palpabile de-a lungul arterei mezenterice inferioare ca ligatura acesteia să se facă deasupra sau dedesubtul originii arterei colice stângi (în funcție de segmentul colic care se va folosi pentru anastomoză). Prima zonă de risc de la nivelul pelvisului este la nivelul planului posterior al disecției; la acest nivel există riscul lezării nervilor hipogastrici, care conțin fibre pur simpatice (59, 82). Disecția corectă se face în țesutul conjunctiv lax imediat în afara fasciei mezorectale; nervii hipogastrici sunt situați imediat în afara acestui plan și pot fi
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
compartimentul lateral) are un risc major de lezare a acestor nervi, care cuprind la acest nivel atât fibre simpatice, cât și parasimpatice. A treia zonă majoră de risc la nivelul disecției pelvine este în cursul disecției anterioare. Spațiul dintre rect (posterior) și veziculele seminale și prostată (anterior) este foarte îngust. În cursul disecției la acest nivel sau în cursul hemostazei în această arie dificilă nervii cavernoși sunt expuși leziunii; acești nervi conțin în special fibre parasimpatice, iar lezarea lor duce la
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
anterior) este foarte îngust. În cursul disecției la acest nivel sau în cursul hemostazei în această arie dificilă nervii cavernoși sunt expuși leziunii; acești nervi conțin în special fibre parasimpatice, iar lezarea lor duce la impotență. Dacă în ce privește planul disecției posterioare și laterale există un consens, în ce privește planul disecției anterioare opiniile rămân divergente. Disecția “între stratul anterior și cel posterior” al fasciei Denonvilliers - deși pomenită de unii autori - e iluzorie, întrucât septul recto-prostatic nu are de fapt straturi diferențiabile chirurgical (59
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
cavernoși sunt expuși leziunii; acești nervi conțin în special fibre parasimpatice, iar lezarea lor duce la impotență. Dacă în ce privește planul disecției posterioare și laterale există un consens, în ce privește planul disecției anterioare opiniile rămân divergente. Disecția “între stratul anterior și cel posterior” al fasciei Denonvilliers - deși pomenită de unii autori - e iluzorie, întrucât septul recto-prostatic nu are de fapt straturi diferențiabile chirurgical (59). Lindsey (58) definește trei planuri ale disecției anterioare: perirectal, mezorectal și extramezorectal. Planul perirectal (perimuscular) - situat în imediata musculaturii
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
în imediata musculaturii rectale, dar în interiorul fasciei rectale proprii - nu este un plan anatomic. Planul mezorectal este un plan anatomic în care se separă fascia rectală de fascia Denonvilliers, dar nu este atât de evident ca în porțiunea laterală și posterioară a rectului. Planul extramezorectal implică rezecția fasciei Denonvilliers; prostata și veziculele seminale se vizualizează anterior, dar riscul lezării nervilor cavernoși este ridicat. Întrucât mezorectul anterior este subțire, Heald (84) pledează pentru efectuarea sistematică - din considerente oncologice - a disecției anterior de
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
roșie-purpurie la femele. Genele lipsesc. La păsările tinere penajul este cenușiu-brun, pielea pe cap și gât este mai închisă la culoare, aproape neagră, iar „gulerul” e cafeniu. Picioarele sunt de culoare cenușie-închisă. Degetul mijlociu este cel mai lung, iar cel posterior, din contră, e foarte mic și e așezat mai sus decât celelalte. Ghearele sunt relativ drepte și tocite, caracteristici care înlesnesc apucarea și ridicarea prăzii, dar și folosirea lor ca armă, cum se întâmplă la vulturii Lumii Vechi. Condorii andini
Condor andin () [Corola-website/Science/315078_a_316407]
-
se confundă cu caracuda. Baracudă are un aspect asemănător cu știuca, corpul lung fusiform este acoperit cu șolzi mici de culoare argintie. Capul alungit are 2 ochi proeminenți și o gură largă prevăzută cu dinți ascuțiți. Înotătoarea dorsala este situată posterior iar cele ventrale sunt distanțate una de alta. Înotătoarea caudala este bifurcata. Baracudă are un corp relativ rigid, coloana vertebrală având numai 24 de vertebre. O baracudă poate avea o lungime de la 23 cm până la 2 m, acestea fiind speciile
Baracudă mare () [Corola-website/Science/315219_a_316548]
-
îngroșate și poartă 10 „negi”. Dimensiunile exagerate ale înotătoarelor pectorale sunt explicate de participarea lor în locomoție și în termoreglare. Înotătoarea dorsală este destul de scundă, atingând 30-35 cm în înălțime, în schimb este groasă și musculoasă; se situează în jumătatea posterioară a corpului. Marginea ei anterioară coboară lin spre corp, uneori fiind umflată, iar cea posterioară este abruptă, de regulă în formă de seceră. Înotătoarea codală (sau, mai simplu, coada) este foarte mare, cu marginea posterioară neregulată și zimțată situată orizontal
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
în locomoție și în termoreglare. Înotătoarea dorsală este destul de scundă, atingând 30-35 cm în înălțime, în schimb este groasă și musculoasă; se situează în jumătatea posterioară a corpului. Marginea ei anterioară coboară lin spre corp, uneori fiind umflată, iar cea posterioară este abruptă, de regulă în formă de seceră. Înotătoarea codală (sau, mai simplu, coada) este foarte mare, cu marginea posterioară neregulată și zimțată situată orizontal, ca și la toate balenele. Coloritul balenelor cu cocoașă variază de la un individ la altul
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
musculoasă; se situează în jumătatea posterioară a corpului. Marginea ei anterioară coboară lin spre corp, uneori fiind umflată, iar cea posterioară este abruptă, de regulă în formă de seceră. Înotătoarea codală (sau, mai simplu, coada) este foarte mare, cu marginea posterioară neregulată și zimțată situată orizontal, ca și la toate balenele. Coloritul balenelor cu cocoașă variază de la un individ la altul, ceea ce facilitează identificarea lor. Spatele și părțile laterale sunt negre sau cenușii-închise, uneori cu o nuanță de cafeniu-închis, totdeauna mai
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
înaltă. Prosoma poartă chelicere, pedipalpi și membrele locomotoare. Ea este masivă și puternic chitinizată, dură, cu fața ventrală acoperită în întregime de articulațiile membrelor. Prosoma este segmentată, sunt fuzionate numai segmentele primelor membre anterioare formând propeltidiu. Iar celelalte două segmente posterioare sunt libere - mezopeltidiu și, respectiv, metapeltidiu. "Chelicerele" sunt foarte mari, aproape jumătate din lungimea prosomei. Au aspect de clește scurte, alcătuite din două articole, fiecare având un număr variabil de dinți. Funcția lor constituie fărâmițarea hranei. În plus, masculii posedă
Solifugae () [Corola-website/Science/318520_a_319849]
-
simț." Corpul, mai ales membrele, este acoperit cu perișori tactili, ce recepționează vibrațiile aerului, solului. Vederea e asigurată de 2 ochi mediani, relativ dezvoltați, ochii laterali fiind regresați. Aparatul circulator. Inima este de formă unui tub scurt, situată în prosoma posterioară și opistosomă. Inima are opt osteole - orificii prin care sângele intră în inimă, două în prosomă și șase în opistosomă. Sistemul respirator este de tip traheal. Lateral corpul este traversat de două trahei principale care se ramifică spre toate organele
Solifugae () [Corola-website/Science/318520_a_319849]
-
opistosomei. Orficiile sunt acoperite cu opercule. Aparatul digestiv. Hrana este prinsă și fărâmițată cu ajutorul chelicerelor și lichefiată cu sucurile excretate de glandele salivare. Apoi, lichidul intern se aspiră cu ajutorul esofagului musculos. Tubul digestiv continuă cu un stomac, intestin mediu și posterior, și orificiul anal. Intestinul mediu prezintă ramificații numite diverticuli intestinali, unde are loc a două parte a degerării și absorbția nutrienților. Diverticulii ocupă cea mai mare parte a volumului opistosomei. Ei joacă un rol important în depozitarea hranei, care este
Solifugae () [Corola-website/Science/318520_a_319849]
-
(Ciocănitoarea cu spatele negru, sau Ciocănitoarea neagră americană) este o ciocănitoare de talie mijlocie care face parte din familia "Picoides" subfamilia "Picinae". Asemănător speciilor de ciocăntori înrudite "Picoides dorsalis" și "Picoides tridactylus" degetul posterior de la picior s-a atrofiat. Ciocănitoarea cu spatele negru provine din America de Nord unde trăiește într-o regiune ca un cordon lat care se întinde de la coasta Pacificului până la cea a Atlanticului. Cu toate că nu a fost semnalată în alte regiuni din
Picoides arcticus () [Corola-website/Science/318742_a_320071]
-
ultimele patru - pigidiu: inel în jurul anusului. Opistosoma se acordă cu prosoma printr-un pedicel îngust, deși, aparent, prosoma și opistosoma se unesc printr-o formațiune foarte largă. Acestă aparență se datorează faptului că marginea dorso-anterioară a opistosomei alunecă sub partea posterioară a carapacei, iar coxele ultimilor picioare acoperă pedicelul în regiunea ventrală. Pe pedicel este situat orificiul genital, ceva neîntâlnit la alte arahnide. Segmentele pigidiul pot fi retrase unul în altul, ca un telescop, iar apoi întreg pigidiu retras în opistosomă
Ricinulei () [Corola-website/Science/318748_a_320077]
-
ramificate, care se deschid prin stigme situate pe partea dorsală a prosomei. Cel puțin o specie braziliană are un „plastron” care împiedică pătrunderea apei în trahei în timpul ploilor . Tubul digestiv cuprinde: orifciul bucal, faringe, esofag, intestin mediu și diverticuli, intestin posterior și anus. Intestinul mediu prezintă diverticuli în care au loc procesele digestive și depozitarea nutrienților . Excreția se realizează prin tuburile lui Malpighi - în opistosomă și de glandele coxale - în prosomă. Glandele sexuale se găsesc în opistosomă. Femelele posedă o spermatecă
Ricinulei () [Corola-website/Science/318748_a_320077]
-
6-2 m x 8 mm. Scolexul are rostrum armat cu o coloană dublă de croșete, diferite ca mărime. Gâtul este mai îngust decât scolexul. Proglotele imature sunt mai lațe decât lungi, iar cele ovigere sunt mai lungi decât lațe. Marginea posterioara a proglotei o depășește pe cea anterioară, imprimând strobilei un aspect dințat. Porii genitali sunt proeminenți și neregulat alterni; uterul are 8-10 ramuri laterale. Oul este ovoid și măsoară 35-40 x 30-35 micrometri. Specia parazitează în intestinul subțire la câine
Taenia pisiformis () [Corola-website/Science/316152_a_317481]
-
limbi din familia limbilor fino-ugrice, dar și alte limbi (turcă, japoneză), și maghiara se caracterizează prin armonie vocalică. Majoritatea rădăcinilor polisilabice au vocale caracterizate printr-o trăsătură comună: sunt fie anterioare ("e", "é", "i", "í", "ö", "ő", "ü", "ű"), fie posterioare ("a", "á", "o", "ó", "u", "ú"). Vocala "á" est de fapt situată între cele două, mai aproape de cele anterioare, dar se clasează printre cele posterioare din cauza comportării sale în armonia vocalică. Regula armoniei vocalice cere ca unei rădăcini cu vocale
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
o trăsătură comună: sunt fie anterioare ("e", "é", "i", "í", "ö", "ő", "ü", "ű"), fie posterioare ("a", "á", "o", "ó", "u", "ú"). Vocala "á" est de fapt situată între cele două, mai aproape de cele anterioare, dar se clasează printre cele posterioare din cauza comportării sale în armonia vocalică. Regula armoniei vocalice cere ca unei rădăcini cu vocale dintr-o anumită categorie să i se adauge sufixe și vocale de legătură din aceeași categorie. Cele mai multe sufixe au două variante, pentru a se putea
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
categorie să i se adauge sufixe și vocale de legătură din aceeași categorie. Cele mai multe sufixe au două variante, pentru a se putea armoniza cu vocalele din restul cuvântului. De exemplu, sufixul care înseamnă „în (interior)” are variantele "-ban" (cu vocală posterioară) și "-ben" (cu vocală anterioară). De aceea, „în casă” se spune "a házban, pentru că vocala din "ház" este posterioară , iar „în pădure” - "az erdőben, deoarece vocalele sale sunt anterioare. Unele sufixe au trei variante, a treia fiind cu vocală rotunjită
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
a se putea armoniza cu vocalele din restul cuvântului. De exemplu, sufixul care înseamnă „în (interior)” are variantele "-ban" (cu vocală posterioară) și "-ben" (cu vocală anterioară). De aceea, „în casă” se spune "a házban, pentru că vocala din "ház" este posterioară , iar „în pădure” - "az erdőben, deoarece vocalele sale sunt anterioare. Unele sufixe au trei variante, a treia fiind cu vocală rotunjită, care permite armonizarea cu cuvintele a căror unică sau ultimă vocală este și ea rotunjită. Un exemplu este sufixul
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
de exemplu "-ig" „până la”: "a lábig „până la picior”, "a kézig „până la mână”, "a körig" „până la cerc”. Există și rădăcini cu vocale de categorii diferite. Cele bine asimilate de limbă, chiar dacă sunt împrumuturi, primesc în general variante de sufix cu vocală posterioară ("a fiúval „cu băiatul”), dar de regulă cuvintele străine cu vocale din categorii diferite nu se supun regulii armoniei vocalice: "a kávéban „în cafea”, dar "a dzsungelben" „în junglă”. În cazul cuvintelor compuse cu vocale din categorii diferite, vocala sufixului
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
vocale de categorii diferite admit două variante de sufix: "a férfival/"férfivel „cu bărbatul” (cuvânt vechi în limbă), "a fotelban/"fotelben „în fotoliu” (împrumut relativ recent). Există mai multe perechi de pronume și adverbe la care opoziția vocală anterioară ↔ vocală posterioară corespunde opoziției apropiere ↔ depărtare: Limba maghiară standard are 25 de foneme consonantice: În scris, consoanele sunt reprezentate și se pronunță în felul următor: Nu toți lingviștii sunt de acord în privința naturii fonemelor redate prin "ty" și "gy". Pentru unii acestea
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
limbile fino-ugrice au influențat limba ciuvașă, precum și limba rusă, limba mari, mongoleza, limba arabă și limba persană, limbi ce au contribuit din plin la lexicul ciuvaș. "Armonia vocalică" este principiul prin care un cuvânt ciuvaș nativ încorporează fie doar vocale posterioare (а, ă, у, ы) ori exclusiv vocale anterioare (е, ĕ, и, ). Armonia vocalică dictează că un cuvînt nu poate avea atât vocale posterioare cât și din cele anterioare. Așadar, multe sufixe apar su forma: "Шупашкар'та "în Cheboksary" dar "килте
Limba ciuvașă () [Corola-website/Science/316304_a_317633]