9,377 matches
-
Divizia Albastră (în limbile spaniolă: "División Azul", germană: "Blaue Division"), ori Divia de infanterie nr. 250, a fost o unitate de voluntari spanioli care au luptat în armata germană pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Deși "Generalísimo" Francisco Franco nu a implicat Spania în al doilea război mondial de partea Germaniei Naziste, în ciuda faptului că venise la putere cu ajutorul italo-german, el a lăsat voluntarii să se alăture Wehrmachtului
Divizia Albastră Spaniolă () [Corola-website/Science/307656_a_308985]
-
implicat Spania în al doilea război mondial de partea Germaniei Naziste, în ciuda faptului că venise la putere cu ajutorul italo-german, el a lăsat voluntarii să se alăture Wehrmachtului, doar cu condiția ca ei să lupte exclusiv împotriva bolșevismului pe frontul de răsărit. În felul acesta, Franco putea păstra statutul de neutralitate, în același timp plătindu-și datoriile către Adolf Hitler, care-l ajutase prin trimiterea pe frontul războiului civil a Legiunii Condor. Ministrul de externe spaniol, Ramón Serrano Súñer, a făcut sugestia
Divizia Albastră Spaniolă () [Corola-website/Science/307656_a_308985]
-
suferit pierderi grele, atât datorită frigului cât și a acțiunilor inamicului. Franco a trimis întăriri, care nu au inclus doar voluntari ci și soldați mobilizați. În total, aproximativ 45.000 de soldați spanioli au luptat prin rotație pe frontul de răsărit. Ei au fost decorați cu medalii și ordine spaniole și germane și a fost singura divizie care a fost decorată de Hitler. După înfrângerea germanilor din fața Stalingradului, numeroase trupe germane au fost trimise pe frotul de sud. După acest moment
Divizia Albastră Spaniolă () [Corola-website/Science/307656_a_308985]
-
140 de soldați) a fost atașată Diviziei a 28-a de grenadieri voluntari "Wallonien", au participat la luptele din Pomerania și din Berlin, până în ultimele zile ale războiului. Totalul spaniolilor membri ai Diviziei Albastre căzuți în luptele de pe frontul de răsărit este de 4.954, iar al celor răniți de 8.700. În afară de aceștia, 372 de spanioli membri ai "Diviziei Albastre", "Legiunii Albastre" sau ai "Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101" a fost luați prizonieri de Armata Roșie. Dintre aceștia, 286 au
Divizia Albastră Spaniolă () [Corola-website/Science/307656_a_308985]
-
(în limba rusă: город-герой, "gorod-gheroi") este un titlu onorific acordat pentru eroismul remarcabil al apărătorilor orașelor sovietice în timpul Marelui Război Pentru Apărarea Patriei (luptele de frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial) din 1941 - 1945. Titlul a fost acordat la 12 orașe din Uniunea Sovietică. În plus, Fortăreața Brest a primit titlul echivalent de Fortăreață Erou. Această distincție simbolică acordată unui oraș corespundea cu titlul
Oraș Erou () [Corola-website/Science/307715_a_309044]
-
au continuat luni de zile. Armata Roșie a transportat importante rezerve strategice din regiunea Moscovei, inclusiv toate avioanele disponibile ale țării, în cea a Stalingradului. În cele din urmă, germanii au pierdut un sfert al efectivelor totale de pe frontul de răsărit și nu și-au mai revenit niciodată pe de-a întregul după această înfrângere. Pierderile totale înregistrate de ambele părți sunt greu de estimat, cifrele variind între 1 și 2 milioane de morți în perioada celor 200 de zile de
Oraș Erou () [Corola-website/Science/307715_a_309044]
-
a Smoleskului, care era din punct de vedere istoric cea mai importantă poartă de intrare pentru orice atac spre Moscova. Spre sfârșitul bătăliei de la Kursk din iulie 1943, Wehrmachtul pierduse orice speranță de recâștigare a inițiativei strategice pe frontul de răsărit. Pierderile considerabile din această ultimă bătălie au făcut ca armata germană să fie mult mai puțin eficientă în luptă, mulți dintre cei mai experimentați soldați ai săi pierind în timpul ultimilor doi ani de lupte. Aceste pierderi au redus mult capacitatea
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
fortificate, fiind pregătite pentru o rezistență de lungă durată. Drumurile fuseseră minate și acoperite cu dispozitive antitanc, fiind flancate de poziții de tragere plasate de obicei pe clădirile mai înalte. În iulie 1943, linia sovietică a frontului de pe frontul de răsărit avea o formă concavă cu o pungă centrată în jurul Oriolului, creând pentru trupele germane riscul expunerii flancului atacurilor din nord. Ca rezultat, un număr important de divizii ale Grupului de Armate Centru au fost menținute în această parte a frontului
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
atacului în regiunea Smolensk. Impasul în care se ajunsese nu era nici pe departe o situație care să mulțumească STAVKA, dar a avut și un oarecare merit: a blocat cam 40% din întregul efectiv al diviziilor germane de pe frontul de răsărit în regiunea Smolensk, ceea ce a ușurat mult sarcina sovieticilor care luptau mai la sud, în arcul de la Kursk. STAVKA plănuise reluarea ofensivei pe 21 august, dar a decis să o amâne puțin pentru a permite unităților sovietice să termine aprovizionarea
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
mai la sud, în arcul de la Kursk. STAVKA plănuise reluarea ofensivei pe 21 august, dar a decis să o amâne puțin pentru a permite unităților sovietice să termine aprovizionarea și completarea efectivelor. Până la mijlocul lunii august, situația de pe frontul de răsărit se schimbase datorită faptului că Armata Roșie începuse ofensiva generală, începută cu contraofensiva de la Kursk, Operațiunea Polkovodeț Rumianțev și continuând cu forțarea Niprului. În ciuda acestor atacuri puternice, comandamentul Wehrmachtului a hotărât întărirea defensivei din regiuniole Smolensk și Roslavl, retrăgând câteva
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
în Anatolia Centrală, Selgiucii de Rom în vestul Anatoliei. Datorită succesorul lui Alp Arslan, Malik Șah, și a celor doi viziri persani, Nizam Al-Mulk și Taj Al-Mulk, statul selgiuc s-a extins în direcții diferite, încât să fie mărginit în răsărit de China și în Occident de bizantini. Acesta a mutat capitala de la Rey la Isfahan. Califul Abbasid i-au conferit titlul de "Sultan al Estului și Vestului" în 1087. Asasinii ("Hashshashin") lui Hassan-i Sabah au început să devină o forță
Marele Imperiu Selgiuc () [Corola-website/Science/307746_a_309075]
-
romană cetatea a primit statutul de "colonia". Impăratul reformator Diocletianus (284-305 e.N.) și-a stabilit aici reședința într-un somptuos palat, ridicat înaintea celui de lângă "Salona", pe coasta Dalmației, în actualul oraș Split. Astfel Nicomedia a devenit capitala părții de răsărit a Imperiului Roman între anii 284-305 e.N. Constantin cel Mare (307-337 e.N.) i-a urmat exemplul după câteva decenii prin vila sa de la "Ancyron" în care și-a dat ultima suflare, sub același cer al Nicomediei, în anul 337 e.N.
Izmit () [Corola-website/Science/307755_a_309084]
-
conciliul bisericesc din Ctesiphon din anul 410, Episcopia de Nisibis a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie mitropolitană cu șase sufragane sau episcopii subordonate. După Conciliul de la Efes din anul 431, Arhiepiscopia din Nisibis a adoptat nestorianismul, afiliindu-se Bisericii Răsăritului sau Bisericii Asiriene a Răsăritului cu sediul la Ctesiphon. De altfel, în secolul al V-lea, la Nisibis se afla a doua cea mai importantă comunitate nestoriană, după cea de la Seleucia-Ctesiphon. O dată cu venirea primilor creștini la Nisibis a fost fondată
Nusaybin () [Corola-website/Science/307753_a_309082]
-
anul 410, Episcopia de Nisibis a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie mitropolitană cu șase sufragane sau episcopii subordonate. După Conciliul de la Efes din anul 431, Arhiepiscopia din Nisibis a adoptat nestorianismul, afiliindu-se Bisericii Răsăritului sau Bisericii Asiriene a Răsăritului cu sediul la Ctesiphon. De altfel, în secolul al V-lea, la Nisibis se afla a doua cea mai importantă comunitate nestoriană, după cea de la Seleucia-Ctesiphon. O dată cu venirea primilor creștini la Nisibis a fost fondată o renumită școală cu trei
Nusaybin () [Corola-website/Science/307753_a_309082]
-
se referă la ocuparea teritoriului României de către trupele Armatei Roșii, pe durata ofensivei din 1944 de pe Frontul de Răsărit din Al Doilea Război Mondial, situație care a fost menținută până în anul 1958. Partea de nord-est a Moldovei a fost ocupată pe durata luptelor din mai până în august, România fiind în acel moment în continuare aliată a Germaniei naziste. Restul
Ocupația sovietică a României () [Corola-website/Science/307760_a_309089]
-
pe parcursul vieții, să publice numeroase volume precum - "La ruptul apelor" (1960), "Neliniști" (1962), "Îmblânzirea focului" (1971), " Încercarea de a nu muri" (1980), "Piramida Singurătății" (2000) și volumele postume "Ninge la o margine de existență" (2002),"Decebal" (2003), "Improvizația nisipului" (2006), "Răsărit de Luceafăr" (2010). Laureat al Premiului de Stat (1980), Maestru emerit în Arte (1983), cavaler al Ordinului Republicii (1998). În "Poeți din Basarabia", Adrian Dinu Rachieru remarcă: "Nici bonom, dar nici încrâncenat, heracliteanul ne face părtași, fără descărcări pasionale, la
Victor Teleucă () [Corola-website/Science/306489_a_307818]
-
Teleucă în rândul strălucitei pleiade șaizeciste, alături de Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Grigore Vieru, deschizând, totodată, drumul spre noua paradigmă culturală a transmodernității. "Cei care au citit până acum poemul s-au arătat impresionați de forța expresivă a acestui "Răsărit de Luceafăr". Cu siguranță, va trece, de-acum încolo, printre cele mai frumoase poezii inspirate de geniul eminescian."( Theodor Codreanu, "Victor Teleucă și Eminescu") Este publicat în presă poemul "Mollis Davia". „O viziune poetică, literar-filosofică a adevărului întreg despre istoria
Victor Teleucă () [Corola-website/Science/306489_a_307818]
-
ales in Quebéc, Canada și Mâine, SUA. Populațiile abenaki contemporane consideră că teritoriile lor natale se situează la sud de Quebéc și de statele americane Vermont și New Hampshire și parțial în statele Mâine și New York. Numele abenaki înseamnă oamenii răsăritului sau esticii și se aplică unui număr de grupuri care au format confederația pentru a opune rezistență Confederației Irocheze, în special mohawk. În sec.XVII, abenakii s-au aliat cu francezii împotriva englezilor dar, după înfrângeri serioase, s-au retras
Abenaki () [Corola-website/Science/306497_a_307826]
-
Regele Baluin a repopulat Ierusalimul cu franci sau alți creștini după expediția din 1115 din Transiorania. Regatul Ierusalimului nu a reușit niciodată să depășească handicapul izolării față de Europa, nici nu a reușit să-și extindă granițele suficient de mult spre răsărit pentru a asigura un front ușor de apărat. Pentru aproape întreaga sa istorie, regatul a fost doar o fâșie îngustă de pământ între Marea Mediterană și Iordan. Teritoriul regatului a fost deseori ținta raidurilor din partea armatelor vecinilor. Principalele orașe ale regatului
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
de rând care trăiau în țara Franței [Sarefat] care s-au sfătuit și au plănuit... să curețe calea pe care se va merge la Ierusalim”. Richard de Poitiers scria că persecutarea evreilor era răspândită în Franța la începutul expedițiilor către răsărit. Cronicarul anonim din Mainz mai scria „În momentul în care comunitățile [evreiești] din Franța au auzit [despre aceste lucruri], au fost cuprinși de frisone. Ei au scris scrisori și au trimis mesageri către toate comunitățile din zona Rhinului, cu scopul
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
evreiești din Rhineland (la nord de principalele regiuni de deplasare din Neuss, Wevelinghoven, Altenahr, Xanten and Moers) au fost atacate, dar nu au rămas însemnări asupra conducătorilor și a membrilor grupurilor de cruciați participante. Unii dintre evrei au plecat către răsărit pentru a scăpa de persecuții. În perioada de maximă suspiciune a creștinilor fața de evrei, mii de franci membri ai Cruciadei populare au ajuns în regiunea Rhinului în condițiile în care rămăseseră fără provizii. Pentru a-și reface stocurile de
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
au hărțuit pe cruciați timp de mai multe săptămâni, detașamentele mai mici răzlețite de coloana principală a cruciaților fiind distruse. Lombarzii și-au dat seama de greșeala pe care au făcut-o și întreaga lor armată s-a îndreptat către răsărit, intrând pe teritoriile turcomanilor. Turcii selgiucizi, care învățaseră lecțiile înfrângerii din prima cruciadă, aveau acum alianțe cu turcomanii și cu persanii. La începutul lunii august, armatele aliate musulmane au atacat cruciații la Mersivan. Cruciații erau organizați în cinci divizii: ale
Cruciada din 1101 () [Corola-website/Science/306548_a_307877]
-
în linie; cele două turle mari corespund celor două cupole ale navei, iar celelalte două, mai mici, sunt așezate deasupra pridvorului și altarului. Turlele sunt înfășurate în întregime în tablă. Clădirea cuprinde o singură navă, flancată de încăperea altarului spre răsărit. Pridvorul este precedat de un frumos portic, compus din patru coloane înalte în stil doric, cele din mijloc fiind legate între ele printr-o arcadă în plin cintru, pe care se sprijină un fronton triunghiular clasic. Pridvorul, pronaosul și naosul
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
au intrat în Anatolia, cele două armate au fost înfrânte separat de armata turcilor selgiucizi. Ludovic, Conrad și resturile armatelor lor au ajuns în cele din urmă la Ierusalim și, în 1148, au organizat un atac împotriva Damascului. Expediția spre răsărit a fost un eșec de proporții pentru creștini și un factor important de creștere a încrederii musulmanilor în forțele lor. Ca urmare, musulmanii aveau să organizeze asediul Ierusalimului, pe care l-au și cucerit de altfel în 1187. Răspunsul creștinilor
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
către Țara Sfântă. Papa a autorizat mai multe orașe: Marsilia, Pisa, Genova și alte câteva să lupte de asemenea în Spania, dar a făcut presiuni asupra regilor italieni precum Amadeus al III-lea al Savoyei să pornească în expediție spre răsărit. Eugen nu dorea ca la cruciadă să ia parte și Conrad, sperând în schimb ca împăratul german să-i ofere sprijinul său pentru pretențiile scaunul papal din Roma. De asemenea, Eugen al III-lea a autorizat organizarea unei cruciade în
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]