KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...331 332 333 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

Așa deci, domnule van Pels, spuse el și se legănă ușor în scaunul său mare de piele, v-ați pierdut vocea. Motănașii neascultători și-au pierdut botoșeii, îi citește soția mea fiicei noastre. Am încuviințat din cap, deși puteam să șoptesc în perioada aceea. Timp de trei săptămâni nu am putut să fac nici măcar asta. Puteam deschide gura, puteam forma cuvintele, dar nu eram în stare să scot nici un sunet. Acum eram capabil să produc un scâncet patetic, foarte slab, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
și mai mult pe spate în scaunul lui și se uită la mine pe deasupra unui nas îngust care tăia în două o față plată ca Marea Câmpie ungară. —Vorbiți-mi despre dumneavoastră, domnule van Pels. —Sunt de profesie constructor, am șoptit. Am o soție și două fiice de 3 ani, respectiv 18 luni. Locuiesc în Indian Hills. Acolo se află firma noastră, a mea și a partenerului meu. Gabor își ridică privirea din carnețel. —Asta-i tot, am scrâșnit eu. Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
dată. Zice că s-a îndrăgostit de accentul meu franțuzesc, deși îi tot spun că nu este atât de bun pe cât crede ea. Poate sunt mai bună la franceză, Peter, dar tu ești mult mai bun la engleză. —Osnabrück, am șoptit eu. Deci sunteți german. —Sunt cetățean american. —German la origine, vreau să spun. —Tatăl meu era olandez. Așa a fost și tatăl lui. Eu doar s-a întâmplat să mă nasc în Germania. Asta când a fost? —8 noiembrie 1926

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
am aplecat în față și am bătut în lemnul biroului. Am vrut să fie o glumă. Nu sunt un om superstițios. Ați mai avut vreun incident de acest fel în trecut? mă întrebă. Nu mi-am pierdut niciodată vocea, am șoptit. —Alte probleme de sănătate care n-au părut să aibă o cauză biologică? — Vreți să spuneți vreo boală psihosomatică? Ridică din umerii acoperiți de o cămașă de poplin. — Imediat ce am ajuns aici, am căpătat un tremur al mâinilor și picioarelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
la televizor, apoi ne-am dus la culcare. A fost o seară ca toate celelalte. Aspectul sexual al căsniciei este satisfăcător? —Desigur. — Cât de des faceți dragoste? O dată pe lună? O dată pe săptămână? Mai des de atât? — Mai des, am șoptit. — Ați făcut dragoste în acea noapte? În noaptea în care v-ați pierdut vocea? M-am uitat la statueta africană pe care mi-o arătase și am încuviințat. Și ați avut un orgasm satisfăcător? Nici o disfuncție? Se simți o adiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
întreb, doctore, dar la dracu’, nu e treaba ta. Am încuviințat din nou și mi-am ținut pumnul strâns la spate. —Și după aceea? A fost vreo discuție sau vreun reproș? — Orice ar fi în neregulă cu vocea mea, am șoptit, nu are nici o legătură cu sexul. Încerc doar să aflu ce s-a întâmplat în seara aceea. Ați vorbit? Sau v-ați culcat imediat? M-am culcat. — Și soția dumneavoastră? Burghezii din Calais luceau mohorâți în lumina slabă. Trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
luptau cu mine gâfâind, râzând și suspinând, ducându-mă înapoi în viețile lor, înapoi în trecut, când ele mai erau încă în viață. Mama își încovoaie un deget împodobit cu inel. Îți amintești noaptea în care ți-am tuns părul? șoptește ea și dansăm prin cameră, eu în pantalonii scurți de înot și în pantofi de tenis, ea într-o rochie cu imprimeu cârpită de multe ori, mâinile mele sunt pe talia ei, brațele ei se zbat, mimând împotrivirea. Râde, plânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
furișează prin spatele ei, când ea stă aplecată peste chiuvetă, o prinde în brațe și îi ia în mâinile lui pătate cu nicotină sânii mari ca niște pepeni. Nu, țipă ea, și cuvântul devine da pe buzele ei. —Kerli, îi șoptește el la ureche. Și valsează până în dormitor. Lacomi, le spune Anne. O, da, sunt lacomi. Continui să dau paginile, înfometat după știri despre noi. O însemnare îmi atrage atenția. Peter este foarte timid, dar nu îndeajuns de timid pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
la mine de pe smoala neagră a parcării. Am luat-o de jos, am șters-o și am închis portiera. Ochii ei ficși mă priveau de pe chipul ei veșnic de copil. Oamenii mari sunt doar invidioși pe noi pentru că suntem tineri, șoptesc eu, pe când urcăm scările dinspre dormitorul meu spre mansardă. Dar ei sunt mai tineri decât noi sau cel puțin mai inocenți. Afară cad bombe, criminalii mărșăluiesc pe străzi, vagoanele de marfă își duc încărcătura spre est, iar înăuntru, părinții care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
aproape că m-am ciocnit de o altă mașină în graba mea de a o lua din loc. Se crăpase de ziuă când am scos mașina de pe alee în dimineața următoare. Madeleine încă dormea. Îi sărutasem părul ciufulit și îi șoptisem că aveam o întâlnire la prima oră despre care uitasem să îi spun. —Să nu trezești copiii, a murmurat ea și s-a cuibărit pentru alte câteva minute de dulce inconștiență. Un strat gros de frunze căzute făcea ca aleea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Dacă face o programare pentru ora zece, ar trebui să se țină de ea, am murmurat eu spre Madeleine. Ea își ridică ochii din carte, îi aruncă o privire recepționerei, apoi se aplecă spre mine. —E puțin după zece, îmi șopti. — Ora zece nu înseamnă un pic după zece. Unde aș fi ajuns dacă aș fi lăsat oamenii să îmbătrânească așteptându-mă? —Ai doar emoții. Nu am emoții. Doar că nu îmi place să aștept. Poate a avut o urgență. Sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
părul blond decolorat ieșindu-i în dezordine de sub bonetă își ridică privirea. O ușoară lovitură în geam îi atrăgea atenția, dar țipetele unui copil nu. Am arătat spre fiul meu. Ea stătea și se uita la mine. Vă rog, am șoptit. Cum îi place socrului meu să spună, prinzi mai multe muște cu miere decât cu oțet. A clătinat dezaprobator din cap, dar a făcut câțiva pași către pătuț și l-a ridicat pe David. N-a avut nevoie decât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
luminată de neon. Pe când stăteam și mă uitam în sus la ele, un bărbat s-a apropiat de mine: —Hei, amice! Mi-am încleștat pumnii chiar înainte să mă întorc. Avea un nas ca de porc. —Douăzeci de parai, a șoptit el. Al cincilea rând din centru. O afacere. Pumnii mei se desfăcură. Bărbatul nu era un bătăuș, ci doar un bișnițar. I-am spus că nu mă interesează, dar când m-am întors și am pornit-o pe Forty-eighth Street

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
numeam o prăjitură adevărată, deși poate că am fost prea răsfățat după anii în care avusesem prea puțină mâncare și prea multă imaginație. Îmi amintesc vremurile în care mâncarea era ceva de poveste, un mit. Prăjitura babka a mamei, ne șopteam unul altuia, ștrudelul bunicii, gulașul soției mele și deja ne lăsa gura apă și ne lăcrimau ochii, deși eram atât deshidratați și de înfometați, încât cine știe de unde mai veneau secrețiile. Ce te face să crezi că nu vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
somn de foame, urlă ea. Otto face un pas în față și ia cuvântul. — Nu e nevoie să ne distrugă naziștii. Ne distrugem și singuri. Pentru Dumnezeu, am mormăit. Femeia din fața mea se întoarse din nou. — Îmi pare rău, am șoptit; dar Otto ar fi trebuit să știe mai multe. Oricine ar fi trecut prin ceea ce trecuse Otto ar fi trebuit să știe mai multe și să nu rostească o astfel de replică. Apoi mi-am amintit că nu Otto rostea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
odată și am năvălit în cameră. Fiul meu stătea pe spate în pătuț, mâinile și picioarele i se agitau în aer, pieptul îi părea cuprins de un mic cutremur, gura era deschisă pentru a da glas supărării lui. —Sst, am șoptit spre pătuț. Sst. Dar el continuă să plângă. Cu toții știau poveștile. Mama care punea o mână peste gura copilului pentru a înăbuși plânsetele ca să nu le audă ofițerii SS și simțea cum trupușorul devenea moale în brațele ei. Tatăl care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
motivul pentru care mă aflam aici. Venea spre mine, mergea încet, ținea de braț o femeie, proaspăta lui soție, credeam eu, avea capul aplecat, spatele încă drept. Un alt bărbat, într-o haină scumpă de cașmir, mergea de partea cealaltă, șoptindu-i ceva la ureche. M-am oprit și am așteptat. Inima îmi bătea frenetic, eram sigur că se vedea de sub cămașă, sacou și palton. Se apropia acum. Îmi doream să își ridice privirea. Își ridică privirea de la podeaua zgâriată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

sau dacă Îi era frig din cauza goliciunii fetițelor slabe, sau era o invitație să o Îmbrățișez și să o Încălzesc. Când am strâns-o În brațe a Început să tremure toată, nu de dorință, ci de deznădejde și mi-a șoptit: «Nu-ți fie teamă, Efraim, cunosc un drum și am să te trec nevătămat În partea ariană». În vis, șoapta ei părea plină de făgăduință și compasiune, iar eu am continuat să am Încredere În ea și să o urmez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
era timpul să se așeze la masă și să se apuce de lucru. Își repetă cuvintele din vis: Trebuie să separi. Ce să separe și de ce? O voce caldă și blândă, nici masculină, nici feminină, Însă plină de compasiune, Îi șopti: Unde ești, Efraim? Iată o Întrebare foarte bună, Își zise Fima. Se așeză la masă și privi scrisorile la care nu răspunsese și lista de cumpărături pentru băcănie pe care o pregătise sâmbătă seara, apoi Își aminti că trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
ea și apoi pe el, de haine, murmurând: — Încet, Fima. Mă mănânci de vie. Dar el n-o luă În seamă și Într-o clipă se lăsă pe ea cu toată greutatea, fără să Înceteze s-o sărute pe obraji, șoptind În continuare rugăminți și scuze bâlbâite. Când ea se Înduplecă În cele din urmă și spuse: Bine, hai, organul său se ofili brusc. Se retrase În ascunzătoare ca o țestoasă În carapace. Însă nu Încetă s-o sărute și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
după o țigară, o aprinse și Încercă să-l consoleze: Nu-i nimic, copile, și să-l facă să-nțeleagă că În clipa aia pătrunsese Înăuntrul ei mai adânc decât prin dragoste fizică. Îi spuse din nou „copile“ și Îi șopti blând: Hai să faci baie și să te culcăm. Fima, consolat și elegiac, puse capul pe umărul ei, dar Îi scoase ochelarii, fiindcă se rușina de trupurile lor goale, de membrul său moleșit, voia doar să se cuibărească la pieptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
dealuri. Ea Îi lipi palma de obrazul ei și o atinse În treacăt cu buzele. O răsplăti din plin pentru asta, sărutându-i fruntea, sprâncenele, bărbia, neîndrăznind să se apropie de buze, Îi mângâie părul lung. În timp ce o dezmierda Îi șoptea: Plângi, nu-i nimic, plângi, e-n regulă. Când deja plânsese atât de mult, Încât fața i se urâțise și i se umflase ca o sfeclă, Fima stinse lumina. Îi atinse cu multă delicatețe umerii, gâtul, așteptând aproape un sfert

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
era conștientă de ceea ce punea el la cale, Începu să se joace blând cu ea Încercând din toate puterile să-i alunge din minte obiceiul de-a ciocăni al soțului ei, până când ea oftă, puse mâna pe ceafa lui și șopti: Ești atât de bun. În șoapta asta găsi curajul să-i atingă sânii și să-și lipească dorința de trupul ei, dar nu Îndrăzni Încă să se frece de ea. Continuă doar să mângâie ici și colo, Învățând strunele În timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
În șoapta asta găsi curajul să-i atingă sânii și să-și lipească dorința de trupul ei, dar nu Îndrăzni Încă să se frece de ea. Continuă doar să mângâie ici și colo, Învățând strunele În timp ce nu Înceta să-i șoptească ușor cuvinte de consolare și Încurajare, pe care nici el nu le asculta. Până când simți că În sfârșit răbdarea Începea să-i fie răsplătită: percepu un fel de undă de răspuns, o arcuire ușoară, un tremur, deși ea nu Înceta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
vehiculele cu propulsie cu jet pentru cineva care este conștient că locul său nu-l știe? Expresia asta biblică „locul său nu-l știe“ Îl fascină pe Fima și Îl emoționă până-ntr-atât, Încât simți nevoia să și-o șoptească lui Însuși fără să scoată un sunet, mișcându-și doar buzele. Deodată, iluminat, văzu o Utopie totală, minunată, plină de dragoste, cuprinsă În această frază banală. Se hotărî să nu-i vorbească Tamarei despre asta, ca să nu adauge durerii o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]