KorAP: Find »[drukola/base=ceresc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...331 332 333 334 >

8,340 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

cunoscută a activităților agricole ale locuitorilor Mesopotamiei este transferată mitologic În vremea În care zeii, neputând Încă dispune de munca omului, trebuiau să se comporte ei Înșiși ca și cum ar fi fost oameni. În prima etapă a vieții lor, toți zeii cerești erau, așadar, nevoiți să muncească din greu chiar dacă erau Împărțiți În două categorii: cea a anunnakilor, considerată superioară („marii Anunnakixe "Anunnaki"”) și cea a ighighilor, considerați oarecum inferiori, de mâna a doua. Însă, Într-o fază ulterioară, descrisă În tabelul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Într-o fază ulterioară, descrisă În tabelul I, 5-38, anunnaki reușesc să lase toată munca În seama ighighi-lor. Această situație rămâne valabilă pentru o lungă perioadă de timp și Își găsește o expresie aparte În realizarea primei etape a ordinii cerești, astfel Încât cele patru divinități principale dintre anunnaki primesc alte patru atribuții: Anumxe "Anum" este declarat tată și rege al zeilor, deși rolul său va fi mai degrabă cel al unui deus otiosus; Enlilxe "Enlil" devine sfetnicul zeilor; Ninurtaxe "Ninurta", șambelan

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
deposedarea altora. 5. Nemurirea zeilortc "5. Nemurirea zeilor" a) Afirmarea conceptului Separarea dintre zeu și om devine o prăpastie de netrecut odată cu afirmarea conceptului de nemurire. Aceasta este o prerogativă exclusiv divină și privește În mod clar zeii și sfera cerească. Am putut observa deja (cf. subcapitolul 3.1a ) că, potrivit concepției mesopotamiene, nemurirea divină nu se confundă cu veșnicia, care este absolut străină izvoarelor mesopotamiene. Prerogativa nemuririi divine contrastează strident cu situația concretă a omului, care, deși este puternic sedus

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ci doar erou sau semizeu - să rămână și el „victimă” a regulii rigide care condamna la moarte orice ființă umană. c) Aporia zeilor care mor În ciuda celor spuse mai sus, putem citi În mitologia sumero-akkadiană despre unele divinități aparținând lumii cerești care ajung să moară. 1) Innanaxe "Innana"/Iștarxe "Iștar", Dumuzixe "Dumuzi", Gheștinannaxe "Gheștinanna" - Trebuie citat În primul rând, mitul sumero-akkadian despre Coborârea lui Inanna/Iștar În Infernxe "Infern". Mitul povestește că marea zeiță, dornică să cunoască secretele surorii sale Ereșkigalxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
marea zeiță, dornică să cunoască secretele surorii sale Ereșkigalxe "Ereșkigal", regina infernului, se hotărăște să coboare În regatul subpământean. Se Înfățișează mândră, Împodobită solemn cu Însemnele sale divine. Însă paznicul infernului, după ce se consultă cu regina sa, Îi spune vizitatoarei cerești că nu poate fi primită atât de solemn În regatul infernului care este păzit de șapte porți. Astfel, paznicul Îi scoate rând pe rând toate Însemnele (coroana, cerceii, colierul, agrafele, etc), În timp ce o conduce prin cele șapte porți ale infernului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
epuizează doctrina mesopotamiană despre destinul care guvernează Întreaga lume. Această doctrină privește și faptul că nici măcar zeii nu au puterea de a schimba ceea ce a fost decis În mod suprem. Există destine care Îi privesc pe zei, indiferent dacă sunt cerești sau infernali. Este adevărat că, atunci când este vorba despre zei, se poate observa o oarecare relaxare a legii dure a destinului oamenilor și cosmosului, având În vedere faptul că se afirmă că destinele zeilor sunt decise În adunarea lor divină

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeii al căror nume nu recheamă un domeniu anume sunt atașați În mod fundamental de un loc. Sediile zeilor sunt și regatele lor; acestea sunt diferitele părți ale lumii, În funcție de diviziunea pe care o face cosmologia mesopotamiană. Primul dintre regatele cerești și cel mai „locuit” este cerul (sumeriană a n, akkadiană șamû). Dintr-un anumit punct de vedere, „cerul” este bolta cerească; dar termenul este sinonim și cu tot ceea ce este „deasupra” pământului (să ne amintim de titlul mitului En¿ma

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
regatele lor; acestea sunt diferitele părți ale lumii, În funcție de diviziunea pe care o face cosmologia mesopotamiană. Primul dintre regatele cerești și cel mai „locuit” este cerul (sumeriană a n, akkadiană șamû). Dintr-un anumit punct de vedere, „cerul” este bolta cerească; dar termenul este sinonim și cu tot ceea ce este „deasupra” pământului (să ne amintim de titlul mitului En¿ma eliș, „Când sus”, adică „deasupra șpământuluiț”). În acest sens, cerul este, prin antonomază, sediul, regatul zeilor, având În vedere și faptul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este „deasupra” pământului (să ne amintim de titlul mitului En¿ma eliș, „Când sus”, adică „deasupra șpământuluiț”). În acest sens, cerul este, prin antonomază, sediul, regatul zeilor, având În vedere și faptul că singurii considerați pe deplin zei sunt zeii cerești. Zeitățile cele mai mari și mai venerate aparțin cerului. Trebuie, de asemenea, subliniat că semnul cuneiform - chiar și pictograma primitivă era o stea cu multe raze - pentru „zeu” este valabil și pentru „cer”: are, așadar, două lecturi, ambele semnificative. În afară de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ținutul fără Întoarcere” (vezi subcapitolul 3.5c, În legătură cu miturile Coborârea lui Inanna/Iștarxe "Iștar", Dumuzixe "Dumuzi" și Gestinanna). Infernul are o regină, pe Ereșkigalxe "Ereșkigal" „Stăpâna marelui ținut”, sora zeiței Inanna/Iștar. Mitul Nergalxe "Nergal" și Ereșkigal povestește cum zeul ceresc Nergal a devenit soț al reginei infernului În urma unei pedepse. Ca zeu al infernului, Nergal este cumplit și Înfricoșător și poate aduce nenorociri pe pământ, care se abat oamenilor și cetăților. O lungă povestire mitologică legată de acest lucru este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
străjuită de un temnicer neînduplecat (pe nume Neduxe "Nedu") și de ajutoarele sale. În altă versiune a acestei teme mitologice, se spune că cetatea infernală este apărată de șapte ziduri, șapte porți și mulți paznici. Și zeii infernali, asemenea zeilor cerești, primeau de la oameni ofrandele cerute de rangul lor. Cunoaștem aceste lucruri din multe texte, mai ales din câteva mituri: Nergalxe "Nergal" și Erișkigal, Coborârea lui Inanna/Iștarxe "Iștar" În Infernxe "Infern", din epopeea Ghilgameșxe "Ghilgameș" (tab. XII), din poemul Erraxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Șimegi); zeul războinic Aștabixe "Aștabi"; un zeu care corespunde zeului-cerb hitit (În izvoarele cuneiforme apare de obicei cu ideograma DLAMMAxe "DLAMMA"); probabil Tașmișuxe "Tașmișu", fratele lui Teșup; zeul Kumarbixe "Kumarbi"; perechea de oameni-taur, care stau pe pământ și susțin bolta cerească, identificați cu taurii divini Șeri și ¾urri; câțiva zei-munte. În acest cortegiu masculin este relevantă prezența zeiței Înaripate Șaușka, hurrita Iștarxe "Iștar", aflată aici probabil În calitate de zeiță războinică, urmată de hierodulele sale Ninattaxe "Ninatta" și Kulittaxe "Kulitta". Aceeași zeiță este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
diferențe minore chiar și din punct de vedere iconografic. Cu toate acestea, panteonul, În complexitatea sa, pare să se prezinte ca un sistem organizat, articulat În jurul unor concepte principale. În primul rând, există o orânduire bazată pe diviziunea Între divinitățile cerești și divinitățile lumii subterane (htonice), cărora le aparțin zeii vechi (adică divinitățile primordiale, substituite de zeii noii generații), divinitățile destinului și zeița Soarexe "Soare" a pământului, stăpâna lumii de „dincolo”. În interiorul acestei subdiviziuni generale, zeii pot fi organizați pe ierarhii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
amai-) este folosit În cazul creațiilor poetice, a căror recitare era Însoțită de sunetul instrumentelor muzicaxe "Kumarbi"le. Acestui gen Îi aparține marele ciclu centrat pe figura zeului, de origine hurrită, Kumarbixe "Kumarbi", tatăl zeilor care au luptat pentru supremația cerească. Ciclul lui Kumarbixe "Kumarbi" apare ca o serie de opere compuse În formă literară, având un stil foarte elaborat; cea mai vestită operă este „Teogonia” sau „Regalitatea cerească”, În care se povestește despre succesiunea generațiilor divine și nașterea zeului furtunii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de origine hurrită, Kumarbixe "Kumarbi", tatăl zeilor care au luptat pentru supremația cerească. Ciclul lui Kumarbixe "Kumarbi" apare ca o serie de opere compuse În formă literară, având un stil foarte elaborat; cea mai vestită operă este „Teogonia” sau „Regalitatea cerească”, În care se povestește despre succesiunea generațiilor divine și nașterea zeului furtunii. Primul rege al zeilor, Alaluxe "Alalu", Înlăturat, după nouă ani de domnie de către paharnicul său Anuxe "Anu", se retrage sub pământ, printre „zeii vechi”, care, la Începutul mitului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și nu putem ști cum și În ce condiții Kumarbi a fost detronat de zeul furtunii; Însă preluarea puterii de către acesta poate fi presupusă din alte mituri ale ciclului, care povestesc tocmai Încercările lui Kumarbi de a-și redobândi regalitatea cerească. Pe lângă o serie de fragmente, ciclului lui Kumarbi Îi mai aparțin cel puțin patru lucrări: „Cântecul lui Ullikummixe "Ullikummi"”, puternicul monstru de piatră surd și orb În fața seducției lui Iștarxe "Iștar"; acest monstru, care fusese procreat de Kumarbi cu o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai important edificiu sacru din Ebla era templul D, la limita vestică a acropolei. Stăpâna templului era probabil Ishtarxe "Ishtar", după cum sugerează o inscripție a unui rege din epocă și alte indicii arheologice și iconografice care evidențiază trăsături de zeiță cerească, patroană a fertilității și cultul fecundității, legată de regalității. Cultului zeiței Ishtar Îi era Întotdeauna consacrată o terasă foarte amplă, care a fost pusă În legătură cu „Înălțimile” biblice și despre care se presupune că a fost destinată, printre altele, să găzduiască

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Tell-Fekherije (În nord-estul Siriei, nu departe de granița cu Turcia), datate În secolul al IX-lea Î.Hr., realizate pe statuia suveranului local dedicată templului zeului său Hadad din Sikan, oferă o excelentă caracterizare a acestui zeu: stăpân al apelor cerești, terestre și subterane, garant al fertilității (pășuni și irigații), el va tutela viața altor zei configurându-se clar căpetenie a panteonului local. În afară de definirea sa ca „Stăpân” al celui care dedică inscripția, zeul primește epitetul unic de „Stăpân al râului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de oaie ce era folosit pentru haruspicii, datat și el În secolul al II-lea Î.Hr., ce poartă indicații epigrafice referitoare la legătura dintre diferitele zeități și diferitele zone de pe suprafața organului, pe baza corespondenței magice Între Împărțirea spațiilor cerești (și infernale) și organul animalului. Aceste două documente sunt susținute și de alte texte etrusce, dificil de interpretat, dar care au o semnificație religioasă certă, ca „țigla din Capua”, un ritual privitor la sfera infernală pentru diferite luni, Începând din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Zeus etrusc În sensul tineresc, protector al vegetației; Apaxe "Apa" și Ati, „Tatăl” și „Mamaxe "Mama"”, care de curând s-au dovedit a fi zeități titulare ale templului acropolei din Volterra, ar putea fi și niște ipostaze ale cuplului suprem ceresc sau, mai degrabă, ale celui htonian. Chiar dacă există largi (și, În unele cazuri, foarte largi) limite de siguranță În caracterizarea fiecăreia, multe dintre aceste divinități care nu au fost grecizate sunt evident situate sub pământ, o sferă deosebit de importantă În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Împotriva uriașilor, titanilor și amazoanelor, care, În Grecia contemporană, se bucurau, În schimb, de o popularitate foarte largă pentru reprezentarea triumfului ordinii cosmice și umane asupra haosului și a barbariei. Acesta este unul dintre indiciile faptului că, pentru etrusci, ordinea cerească și cosmică este gândită În forme diferite de cele proprii mentalității grecești. xe "Vibenna"Numai În epoca târzie, Începând cu secolul al IV-lea Î.Hr., avem reprezentări ale miturilor locale. Este vorba În general despre saga de tip „istoric

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
stratul grecesc (de cele mai multe ori de natură iconografică) s-a suprapus divinităților indigene, lăsând, În esență, intactă dedesubt o mare parte a personalităților vechilor zei. După cum Tiniaxe "Tinia" etrusc, care poate fi În același timp infernal și uranian, Întunecat și ceresc, este doar superficial Zeusxe "Zeus" grec, la fel, Menervaxe "Menerva" din Etruria, zeiță a destinului și a oracolelor, nu este deloc identică cu Atenaxe "Atena" greacă; identificarea lui Unixe "Uni" poate și să oscileze Între mai obișnuita Heraxe "Hera" și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ele. Toate aceste lucruri sunt favorizate de concepția magică etruscă și italică pe care noi o cunoaștem din disciplina augurală, a corespondenței Între templa, in caelo, in terris și sub terra, adică a analogiei existente În prezența zeilor În sfera cerească, pe fața pământului și În infernuri, și trecută de aici În arta auspicială, care a sfârșit prin omologarea cerului și pământului pe suprafața ficatului victimei. Născută nu fără influențe mesopotamiene (datând, poate, din marea fază de orientalizare dintre secolele al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pământ”, așezată pe fațeta concavă pentru calificarea intervenției divinității „de prag” leqam, „intermediară” Între cer și pământ; În afară de acestea, incisura umbilicalis, În apropiere de vescica fellea, o a treia polaritate („Olimpxe "Olimp"” versus „Hadesxe "Hades"”?) contrapune un Marisxe "Maris" favorabil (ceresc?), Însoțit de Herclexe "Hercle", unui Maris nefavorabil, Însoțit de Întunecatul (și infernalul?) Tluscõ; polaritatea apă/foc ar putea fi revelată de contrapunerea, pe vesica fellea, Între Neq(uns), evident de apă și favorabil, și Maris, de foc și defavorabil. Aceste

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
opt (și șase) divinități defavorabile. În această optică, opozițiile radicale Între sfera htoniană și sfera uraniană, Între influențele pozitive și negative exercitate de diferitele zeități sunt mai degrabă o simplificare modernă decât o realitate antică: aceleași zeități pot avea sedes cerești și sedes infernale și, intervenind În viața oamenilor și trimițându-și propriile „indicii”, pot interacționa Între ele, exact la fel cum zeitățile se pot uni Între ele (cf. Tiniaxe "Tinia" calusna) sau pot „coabita” În aceeași sedes, conform cu ceea ce ne

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]