9,745 matches
-
și intereselor acestora etc. eă Persoanele singure, izolate, fără de familie, fără ocupație, lipsite de resurse materiale, trebuie asistate, asigurându-li-se condiții corespunzătoare de habitat, hrană, ocupație etc. Se va urmări În special resocializarea acestora, obișnuința de a trăi În colectivitate, de a comunica cu ceilalți. fă Delincvenții ridică probleme serioase și speciale de asistență și Îngrijire. Măsurile aplicate trebuie să aibă un caracter de siguranță și supraveghere atentă. Se va evita contactul Între aceștia, aplicându-se În principal metode de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
deplin, ca membru cu drepturi egale al comunității. La aceste probleme, răspunsul îl constituie organizarea unui sistem coerent de servicii sociale și dezvoltarea acestuia în raport cu necesitățile, dar și cu posibilitățile existente. În fapt, serviciile sociale permit persoanelor, grupurilor sociale și colectivităților să-și rezolve problemele privind adaptarea la o societate în evoluție, să pună în evidență cauzele care compromit echilibrul lor, în vederea ameliorării condițiilor sociale și economice. Până în prezent, serviciile sociale au fost dezvoltate, în special, pentru a răspunde punctual unor
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
din 2002, a subliniat necesitatea unor analize specializate pentru combaterea și prevenirea violenței domestice, având în vedere amploarea fenomenului. Concluzii 1. În societatea noastră, principala sursă a violenței împotriva femeii este procesul de dezorganizare socială, accentuat în anumite segmente ale colectivității caracterizate de sărăcie extremă, dizolvarea uniunii conjugale, delincvență și, în majoritatea cazurilor, alcoolism. Persistența modelelor tradiționale pare să fie un factor facilitator, și nu unul determinant. 2. Stresul social imens generat de perioada de tranziție reprezintă o importantă sursă a
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
timp, ne exersăm puterea de a „judeca” și „condamna”. Ce înseamnă violență instituțională ? Problematica este complexă: cum să determini cetățenii să respecte legile; legile în vigoare sunt de respectat? Sunt ele „juste”? libertatea individului este compatibilă cu supunerea la imperativele colectivității? putem, fără constrângeri excesive, să ajutăm copilul să devină un cetățean conștient de limitele și libertățile sale, precum și de datoria pe care o are față de societate? Aceste întrebări trebuie să și le pună orice asistent social și, mai ales, aceia
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
printr-o veritabilă educație a părinților și educatorilor care să-i sensibilizeze pe aceștia față de nevoile copilului. Pentru aceasta, primul pas ar fi identificarea familiilor fragilizate, pentru a putea activa, la nevoie, dispoziții de prevenire secundare. În cazul intervențiilor pe colectivități sau grupuri, această formă de acțiune este mai pertinentă și mai operațională decât inițiativele de prevenire primare, ce au loc fără o selecție prealabilă a populației și ale căror rezultate sunt greu de evaluat. Lărgirea obiectivelor sociale generale. Istoria protecției
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
realiza aceasta; prezintă tulburări psihologice și psihiatrice. Evoluția abuzului asupra copilului la nivel internațional În țările occidentale s-a dezvoltat un interes special pentru identificarea și combaterea abuzului asupra copilului. Recunoașterea dreptului suprem al copilului ca persoană independentă, asumarea de către colectivitate a responsabilității de a apăra respectarea drepturilor copilului chiar față de propria familie au deschis o nouă viziune asupra abuzului. Deși declanșat de mai multe decenii, procesul de dezvoltare a unor modalități de identificare a abuzului asupra copilului și a prevenirii
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
responsabilităților în intervenția în cazul situațiilor de abuz; dezvoltarea de proceduri de intervenție în diferite situații; formarea specialiștilor - asistenți sociali, psihologi, psihiatri, pedagogi, dar și a juriștilor - care urmează să intervină în aceste situații; dezvoltarea unei activități de sensibilizare a colectivității la problematica abuzului asupra copilului, a consecințelor acestuia și a măsurilor de prevenire și combatere. dezvoltarea sistemului instituțional de suport al activității de intervenție: „case sigure”, echipe de intervenție, echipe de educație a copiilor și a familiilor, de terapie. sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de a adopta comportamentul potrivit, cerut de fiecare împrejurare concretă din viața grupului său și de particularitățile psihice ale fiecăruia dintre subordonații săi. 5. Teoria frustrării interferează și cu o serie de probleme ale Antropologiei și Etnologiei care, în vederea caracterizării colectivităților umane, fac apel la studiul psihologic. Africa, Insulele Hawaii au HYPERLINK "constituit.de"constituit, de regulă, terenul de aplicare a tehnicilor psihologiei experimentale, îndeosebi a „Testului de frustrație Rosenzweig” (test care a suferit, cu această ocazie, unele transformări și adaptări
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ivește riscul de a se considera reacțiile psihologice particulare, care nu sunt decât un răspuns foarte contingent la, un mediu particular, drept un tablou universal”. Același psiholog surprinde cu finețe câteva din cauzele care explică diferențele semnificative existente între diferitele colectivități etnice, relevând astfel largile posibiltăți pe care studiul frustrației le pune la îndemâna etnologului: „Societățile omenești nu sunt omogene din punct de vedere cultural, e evident. Rezultă de aici impulsurile antagoniste care se repercutează în psihismul individual. Prins între aspectul legilor
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
doi membri, opoziția unui lider care vrea sa se impună”. Orientarea, profesională, ca problemă socială maioră, reprezintă o sarcină, de raționalizare în acțiunea de adaptare a persoanei la diversitatea de activități productive pe care le implică organizarea din ce în ce mai complexă a colectivităților umane; aceasta deoarece există diferite exigențe psihofiziologice în raport cu diferite structuri de activitate. Scopul orientării profesionale este îndrumarea tânărului spre o profesiune potrivită, în acord cu posibilitățile propri și cu nevoile sociale, pentru ca societatea să înregistreze maximum de folos, iar tânărul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
prevenire a fixării unor „stări de frustrație” intense și complexe la elevi, trebuie să arătăm că acestea constau, în special, în acțiuni de sporire a toleranței individuale la frustrare, de fortificare a disponibilităților intelectuale și moral-volitive ale elevului și ale colectivității din care el face parte. Pentru aceasta trebuie create atât un stil și regim de viață adecvat trebuințelor bio-psiho-sociale ale persoanei elevului, cât și în condițiile unei optime realizări a procesului instructiv-educativ în familie și în școală. a) În mediul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în orele de curs. Numai pe baza unei obiective cunoașteri de sine se formează „spiritul autocritic”, judecata realistă, principialitatea, modestia, echilibrul moral. Nu mai puțin importantă este și capacitatea profesorului de a cunoaște și aprecia în termeni obiectivi elevul, inclusiv colectivitatea căruia acesta aparține, deoarece activitatea didactică reprezintă un dialog viu și permanent (de ordin intelectual, afectiv și moral) între cei doi termeni ai cuplului educativ: „profesor-elev”. Cunoscând motivația psihologică a comportării elevului, profesorul va acționa adecvat față de starea psihologică, mereu
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
neraționale a restricțiilor și a impunerii unui sistem de reguli de conduită foarte sever, — unei supraîncordări interioare, unor atitudini de „rezistență” din partea elevului față de orice formă de autoritate socială. Prin opoziția pe care o declanșează față de exigențele conviețuirii într-o colectivitate, această „rezistență interioară” devine un important factor de conflict interindividual. Când situația afectogenă (conflictuală) persistă / se permanentizează, ca urmare a sensibilizării organismului la situații de acest gen, stările emotive sporesc în intensitate devenind factori ai „anxietății”, „surmenajului” și „nevrozelor”. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
are semnificația actului de răzbunare îndreptat împotriva severității excesive, sau a despotismului părinților. Dar și toleranța excesivă, nesupravegherea elevului, sunt la fel de nocive, ele nepermițând formarea spiritului de independență și de inițiativă, necesar adoptării unor modalități originale de a fi util colectivității și sie însuși, și a spiritului de răspundere față de propriile acte de opțiuni. Elevul trebuie să devină conștient de faptul că are de suportat consecințele opțiunilor sale, în raport cu normele de conduită ale colectivității din care face parte. Pedepsele acordate fără
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unor modalități originale de a fi util colectivității și sie însuși, și a spiritului de răspundere față de propriile acte de opțiuni. Elevul trebuie să devină conștient de faptul că are de suportat consecințele opțiunilor sale, în raport cu normele de conduită ale colectivității din care face parte. Pedepsele acordate fără discernământ vor înteți impresia de frustrare. O aceeași pedeapsă dată pentru o faptă minimă, ca și pentru o abatere gravă, formează elevului convingerea îndreptățită că pentru orice greșeală (sau insucces) va fi deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a elevilor care au trebuit să resimtă puternice sentimente de frustrare. S-a observat că reușita în folosirea diverselor mijloace de a preveni și reduce consecințele situațiilor frustrante severe este condiționată, mai ales, de participarea conștientă și activă atât a colectivităților (familiale, școlare), cât și a fiecărui subiect frustrat în parte. Contribuția colectivului, în acest sens, poate fi exprimată fie prin mărirea răspunderii și solidarității colective (educarea în spiritul colaborării în familie, în școală), fie prin accentuarea rolului controlului comportamentului individual
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
inimii implică — arată V. Pavelcu — o mare dorință de obiectivitate, iar obiectivitatea înseamnă sacrificiu de sine, curaj, o considerabilă tărie morală și o mare iubire de adevăr. Numai prin jertfirea tendințelor noastre personale, egoiste și efemere, pentru marile interese ale colectivității / umanității, ne putem ridica pe treapta spiritualității eterne”. Pentru genialul scriitor rus, F.M. Dostoievski, regenerarea morală a omului nu se poate produce decât prin durere și remușcare, suferința individuală având în viziunea sa, această calitate de a înălța, de a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
încât cea mai mică abatere de la aceste îndatoriri este trăită cu o adâncă remușcare și autoînvinovățire. Pentru cea de a doua situație, tipice sunt acele persoane care, fixându-se în mod absolutist numai pe drepturile ce li se cuvin în colectivitate, nu mai poate realiza în fapt acest schimb de drepturi și obligații, fiind într-un permanent conflict cu normele și cerințele de conviețuire socială și cu legislația juridică. Între cele două extreme menționate se situează, desigur, trăirea unui sentiment normal
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unui schimb echilibrat de drepturi și îndatoriri între individ și comunitatea în care trăiește. „Culpabilitatea” este atribuită, în general, acelei persoane care a săvârșit un act deviant, o reacție atipică la o situație dată, un comportament cu conținut antisocial, față de colectivitatea ia o anumită atitudine și aplică sancțiunile prevăzute de lege. Spre deosebire de „intenție”, care este acea formă de vinovăție în care autorul este pe deplin conștient de consecințele pe care le produce acțiunea sa, și urmărește să le comită, „culpa” este
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
constituie, în principal, în raport cu propriile judecăți morale realizate, cu propriul sistem de valori morale. Asupra acestui aspect vom insista în continuare. „Morala” se sprijină, se știe, pe un anumit număr de norme și de reguli, care sunt comune unei anumite colectivități și care sunt transmise copilului prin educație. În cursul dezvoltării fizice și psihice a copilului apar sentimente de vinovăție, care conferă acestor reguli o mare putere. Apariția „sentimentului de vinovăție” este legată îndeosebi de acea etapă a dezvoltării psihice a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
pesimiști precum Thomas Hobbes în Leviathan au numit "stare de natură". În practică, și în corpurile politice mici poate avea loc o oarecare ordonare, o "structurare" a procesului deciziilor, dacă se întreprinde procesul de alocare a valorilor și dacă membrii colectivității politice își asumă răspunderea politicilor elaborate. Aceasta este realizarea configurațiilor instituționale și de grup, care pot fi numite structuri ale sistemului politic. Natura instituțiilor și grupurilor Atunci care sunt caracteristicile fundamentale ale structurilor sistemului politic? Definiția cea mai generală care
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
mai clare în grupurile mici (Olson, 1971: 35-6). Acest aspect este valabil totuși doar în unele cazuri, mai ales în asocierile care au o sferă de cuprindere mai îngustă (aspect pe care îl vom analiza în capitolul 7). În contextul colectivităților de lungă durată de care indivizii au fost legați din tinerețe sau pur și simplu pentru perioade lungi, acest aspect este mai puțin valid sau chiar deloc. S-a afirmat că omul este un animal social; ființele umane se nasc
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
patronatele, și organizațiile care promovează sau apără o cauză, de exemplu cele de mediu și regionale. În plus, în multe țări, cele mai relevante grupuri sunt acelea care fac parte din structura tradițională a societății, precum triburile, grupurile etnice și colectivitățile religioase. Niveluri de integrare politică și caracteristici de grup Integrarea politică privește gradul în care structurile (instituții și grupuri) sunt legate de sistemul politic. Pentru ca aceste legături să fie puternice, afirmă Ake, "normele privind comportamentul politic" trebuie să fie împărtășite
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
au răspândit în societăți, au ajuns și ele să fie explorate (Inglehart, 1990: 66-103). Ce este cultura politică? Ce este atunci cultura politică? Conceptul este evaziv, în mare parte datorită faptului că este atotcuprinzător. După Hofstede, "cultura este pentru o colectivitate umană ceea ce personalitatea este pentru un individ" (Hofstede, 1980: 25). Aceasta remarcă nu este foarte utilă, deoarece conceptul de personalitate în sine este oarecum evaziv (Greenstein, 1969: 2-5). Principala problemă privește dimensiunea temporală. Personalitatea poate fi într-adevăr, conform lui
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
pare a fi o opțiune de durată a autorului, ci una dintre capcanele despre care vorbeam la început. Nu poate fi vorba, pe termen lung, de nicio aspirație a actantului liric spre anonimat, nici de topirea vocii individuale în glasul colectivității și implicit de o conștiință tragică racordată la aceea a mulțimii. Cu o conștiință tragică avem de-a face, de bună seamă, doar că ea aparține unei individualități pregnante, ce își marchează, decis, singularitatea și se detașează, la fel de decis, de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]