9,707 matches
-
NATO, Organizația Mondială a Comerțului, OECD, G8, G20, etc. Începând cu 1945, indiferent ce majoritate s-a aflat la putere, Europa a rămas o axă majoră a politicii externe franceze. Doi din cei șapte , Jean Monnet și Robert Schuman, sunt francezi; unul dintre obiective era pe atunci evitarea unui nou război mondial și facilitarea . Cu toate acestea, poziția Franței și a francezilor în raport cu Europa a fost adesea ambiguă: în 1954, Adunarea Națională a respins tratatul de înființare a Comunității Europene pentru
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
a rămas o axă majoră a politicii externe franceze. Doi din cei șapte , Jean Monnet și Robert Schuman, sunt francezi; unul dintre obiective era pe atunci evitarea unui nou război mondial și facilitarea . Cu toate acestea, poziția Franței și a francezilor în raport cu Europa a fost adesea ambiguă: în 1954, Adunarea Națională a respins tratatul de înființare a Comunității Europene pentru Apărare, iar, în 2005, electoratul francez a respins, prin referendum, tratatul constituțional al Europei, și alte numeroase acțiuni ce au încetinit
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
două ori mai numeroși și cei care trăiesc sub pragul sărăciei sunt de trei ori mai mulți. Totuși, la persoane cu situație socială similară, accesul la procesul de învățământ și veniturile pe care le realizează sunt apropiate de cele ale francezilor născuți în Franța. Populația de imigranți, împreună cu cei care aparțin unor minorități vizibile, în Franța, sunt adesea victime ale . Pentru motive nedeterminate și aflate încă în discuție, o parte din această populație recurge la . Se observă, însă, și o anumită
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
vizibile, în Franța, sunt adesea victime ale . Pentru motive nedeterminate și aflate încă în discuție, o parte din această populație recurge la . Se observă, însă, și o anumită convergență între modul de viață al populației imigrante și cel al vechilor francezi autohtoni. Franța era, în 2009, cea mai fertilă țară europeană după Islanda și Irlanda, cu o descendență finală a femeilor născute în 1959 de și cu un indicator conjunctural al fertilității de pe femeie ( în Franța metropolitană). Schimbările cunoscute de familia
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
alevismul). În principiu, statul francez interzice recensăminte cu caracter religios sau filosofic; estimările ponderii fiecărei confesiuni, a ateismului și agnosticismului rămân imprecise și dificil de realizat. Cu toate acestea, mai multe institute realizează regulat sondaje pentru evaluarea apartenenței religioase a francezilor. Dincolo de aceste valori, pierderea influenței de către religii este un aspect major al evoluției societății franceze în secolele al XIX-lea-al XX-lea. Aproape 80% dintre bărbați și 70% dintre femeile care se declară catolici nu asistă niciodată la o
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
școlarizată în Franța. Sistemul sanitar francez este, în mare parte, finanțat de ramura pentru sănătate a sistemului de asigurări sociale. Numărul de medici la de locuitori era de 3,22 în 2008, una dintre ratele cele mai ridicate din lume. Francezii beneficiază de una dintre speranțele de viață cele mai ridicate din lume, atât în rândul femeilor, cât și în rândul bărbaților, deși rata mortalității premature (înainte de 65 de ani) este ridicată. Cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor se ridicau
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
2006, cheltuielile dedicate îngrijirilor și achiziției de bunuri medicale a urcat de la 2,5 la 8,8% din PIB. Cu toate acestea, sănătatea locuitorilor Franței nu este optimă în toate domeniile. În ciuda scăderii consumului de vin începând cu anii 1960, francezii rămân pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari consumatori de alcool din Europa de Vest, după irlandezi. 29% din persoanele între 18-75 de ani fumau zilnic în 2005, în ciuda intenselor campanii de luptă contra tabagismului. În ce privește drogurile ilegale, cel mai
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
din persoanele între 18-75 de ani fumau zilnic în 2005, în ciuda intenselor campanii de luptă contra tabagismului. În ce privește drogurile ilegale, cel mai consumat este cannabisul: 39% dintre bărbații între 18 și 25 de ani îl consumaseră în 2005, conform Observatorului Francez pentru Droguri și Toxicomanii. În plus, Franța este una din țările europene care cunoaște cele mai mari probleme de depresie și este cel mai mare consumator de antidepresive de pe continent, precum și una dintre țările europene în care rata sinuciderilor este
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
digital terestru. Cele trei posturi principale sunt TF1, France 2 și M6, dintre care doar France 2 aparține grupului public . În ce privește accesul la Internet, acesta s-a democratizat cu adevărat abia la începutul anilor 2000. În decembrie 2009, 65% dintre francezii de cel puțin 11 ani navigau pe Internet. Între 2002 și 2009, Franța a trecut de pe locul 11 pe locul 43 în clasamentul libertății presei în lume, conform organizației Reporteri fără frontiere. Sportul francez este caracterizat printr-o veche tradiție
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
de practicanți), echitația, judo, baschetul, handbalul și golful sunt și ele foarte practicate, fără a uita de rugby (echipa națională este anual participantă la Turneul celor Șase Națiuni) și de pétanque, mai ales în sudul țării. Aproape șapte milioane de francezi practică schiul pe timp de iarnă, cel mai des în afara vreunei întreceri sportive. Cele mai renumite competiții sportive desfășurate în Franța sunt turneul internațional de tenis de Grand Slam de la Roland Garros, desfășurat în cartierul din Paris, și Tour de
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
plus, țara a organizat Campionatul Mondial de Fotbal 1998 și urmează să organizeze Campionatul European de Fotbal 2016. Dacă rata participării la alegeri este în scădere, cea a participării la proteste este, în schimb, în creștere. În 2008, 42% dintre francezi participaseră la cel puțin o manifestație, față de 25% în 1981. Prin comparație cu alte țări dezvoltate, Franța este adesea considerată a fi o țară cu greve și manifestații frecvente. Dar această participare punctuală la evenimente contestatare nu se traduce și
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
această participare punctuală la evenimente contestatare nu se traduce și printr-un important angajament în partide politice. În ce privește rata de sindicalizare (8%), ea este cea mai scăzută dintre țările bogate, deși este cea mai mare în ce privește sectorul public. În schimb, francezii sunt foarte implicați în mediul asociativ: 14 milioane de voluntari sunt membri în peste un milion de asociații, care beneficiază de un statut legal - conform legii din 1 iulie 1901. Economia Franței este o economie socială de piață, bazată pe
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
Mondial, deși ea a început să fie contestată după anii 1980. Economia franceză este, în principal, una axată pe servicii. În studiul publicat de , valoarea patrimoniului național a fost evaluată la miliarde de euro în 2007. În 2010, numai patrimoniul francezilor atinsese la sfârșitul anului anterior o cifră de aproape miliarde de euro, adică de opt ori totalul veniturilor; rata de economisire a atins nivelul excepțional de circa 16% din venituri. Veniturile francezilor și puterea lor de cumpărare au crescut de-
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
de euro în 2007. În 2010, numai patrimoniul francezilor atinsese la sfârșitul anului anterior o cifră de aproape miliarde de euro, adică de opt ori totalul veniturilor; rata de economisire a atins nivelul excepțional de circa 16% din venituri. Veniturile francezilor și puterea lor de cumpărare au crescut de-a lungul secolului al XX-lea și de-a lungul anilor 2000, dar într-o manieră inegală, care a accentuat inegalitățile economice între gospodării. În medie, salariile persoanelor ce lucrau în sectorul
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
față de brut, adică net lunar pentru bugetari. Veniturile provenite din proprietatea mobiliară sau imobiliară nu reprezentau decât 9% din venitul primar brut al gospodăriilor, dar această parte este deosebit de variabilă de la o gospodărie la alta. În 2007, 7,2% din francezi dispuneau de un venit cu 50% mai mic decât venitul median (pragul de sărăcie definit în Franța), deși jumătate din ei erau angajați, adesea, cu jumătate de normă și pe baza (SMIC). SMIC privește de persoane în iulie 2008 și
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
douăsprezecea între țările Uniunii Europene după PIB pe cap de locuitor în dolari americani la rata de schimb de atunci, deși ocupa locul al șaptelea în 1987, scădere ce se explică, în principal, printr-o slabă creștere a PIB-ului francez. Deși Franța a cunoscut în perioada „” o situație apropiată de șomaj zero — doar în cursul anilor 1960, economia franceză a creat 1,6 milioane de locuri de muncă —, ea se confruntă de la sfârșitul anilor 1970 cu un șomaj ridicat, în ciuda
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
Evul Mediu, Franța a fost locul cunoașterii și al descoperirilor majore. Universitatea din Paris, înființată în 1200, a fost încă de la originea sa și până în epoca contemporană una dintre cele mai importante din Occident. La 1 septembrie 2010, 56 de francezi primiseră un premiu Nobel și unsprezece au obținut medalia Fields. În secolul al XVII-lea, René Descartes a definit o metodă de obținere a cunoștințelor științifice, în timp ce Blaise Pascal a rămas celebru pentru activitatea sa în domeniul probabilității și al
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
roadele pământului (de exemplu, ) și altele în care bucătăria se centrează pe produsele marine (Provence). Aceste frontiere au însă tendința să dispară, datorită joncțiunii între modurile de viață și avântul pe care îl are o bucătărie mondializată. „Masa gastronomică a francezilor” este înscrisă, din 16 noiembrie 2010, în a UNESCO. Începând cu Evul Mediu, Franța deține un rol decisiv în istoria artistică, culturală, intelectuală și politică a numeroase țări. În particular, multe dintre fostele ei colonii încă îi mai utilizează limba
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
acesteia Carol al II-lea. Faptul a declanșat în 1701 Războiul de succesiune din Spania, care a condus la ocupația posesiunilor spaniole de către trupele franceze, tactică ce avea ca scop impunerea lui Filip de Anjou pe tronul Spaniei. În 1704, francezii au fost învinși la Ramillies și Turin și forțați să cedeze nordul Italiei habsburgilor austrieci. În 1713, Tratatul de la Ultrecht a confirmat oficial suveranitatea Austriei asupra celor mai multe dintre posesiunile Spaniei, inclusiv asupra Lombardiei și capitala acesteia Milano. Astfel în secolul
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
în 1176 pe împăratul german Frederic I Barbarossa, care era totodată și rege al Italiei. După înfrângerea suferită a fost nevoit să recunoască autonomia orașelor lombarde. În ciuda acestui triumf, în secolele care au urmat, Lombardia a fost dominată succesiv de francezi, de germani, de spanioli și de austrieci. În 1859, în timpul războiului de unificare a Italiei, armatele franceze și italiene au înfrânt trupele austriece la Magenta, oraș aflat la o distanță de 25 kilometri la vest de Milano. Bătălia în care
Lombardia () [Corola-website/Science/296709_a_298038]
-
Jacques René Chirac (n. 29 noiembrie 1932 la Paris) este un politician francez. A fost ales președinte al Republicii Franceze în 1995 și 2007, totodată co-principe al Andorrei. a fost colaborator al președinților francezi Georges Pompidou în anii 1960 și Valéry Giscard d'Estaing în anii 1970. A fost primar al Parisului din 1977 până în 1995 și prim-ministru în 1974 - 1976 și 1986 - 1988. A candidat pentru postul de președinte fără succes în
Jacques Chirac () [Corola-website/Science/296732_a_298061]
-
o sinteză elemente din toate celelalte, în principal din cele nordice. Din cauza tendinței generale de centralizare care s-a manifestat în decursul istoriei Franței, celelalte limbi, neavând stadard, s-au eclipsat treptat, ajungând să fie considerate "patois", adică graiuri, termenul francez având și o nuanță de sens depreciativă. Actualmente însă, lingviștii tind să le considere pe cele principale limbi aparte. Codul limbii este codice 1 respectiv codice 2 sau codice 3 (după ISO 639); pentru franceza veche (842 până la 1400), codul este codice 4 și
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
limbă anglo-normandă, regii vorbind-o până la sfârșitul secolului al XIV-lea. A continuat apoi să influențeze engleza limba franceză formată complet între timp pe continent. Se datorează mai ales prestigiului limbii franceze scrise faptul că lexicul limbii engleze a fost francez în proporție de 60% până în secolul al XVIII-lea. Poezia truverilor s-a răspândit și în Italia și în teritoriile de limbă germană. Cuvintele "mangiare" „a mânca” (< franceză "manger") și "avventura" „aventură” (< franc. "aventure") au ajuns în limba italiană în
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
fost construite în 1778. Puerta del Sol, o altă emblemă a Madridului, datează tot din această perioadă. Toate distanțele din Spania au ca punct de referință o piatră care este situată în Puerta del Sol. În 1808, în timpul războiului peninsular, francezii au ocupat Madridul și împăratul Napoleon Bonaparte l-a instalat pe tron pe fratele său, Joseph. Francezii au fost obligați să se retragă, ca urmare a unei revolte populare, numită de spanoioli Guerra de la Indepencia, dar influența culturii bourbone era
Madrid () [Corola-website/Science/296725_a_298054]
-
Toate distanțele din Spania au ca punct de referință o piatră care este situată în Puerta del Sol. În 1808, în timpul războiului peninsular, francezii au ocupat Madridul și împăratul Napoleon Bonaparte l-a instalat pe tron pe fratele său, Joseph. Francezii au fost obligați să se retragă, ca urmare a unei revolte populare, numită de spanoioli Guerra de la Indepencia, dar influența culturii bourbone era deja prezentă și poate fi observată chiar și astăzi în multe părți ale orașului. În 1819 a
Madrid () [Corola-website/Science/296725_a_298054]