KorAP: Find »[drukola/base=furie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...331 332 333 ...368 >

9,181 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

scuturat de fierbințeala celor mai teribile senzații, cum Leul i-a prins piciorul câinelui vecinului prin gard și cum literalmente i l-a mâncat În Întregime, mușcând pe viu, bucată cu bucată, până când a ajuns la obstacolul gardului; dezlănțuit de furia de fiară, a Început să roadă lemnul, Înnebunit că Îl Împiedică să sfâșie mai departe. Am făcut imprudența să-l alung de la locul acela, căci Începuse să lingă sângele fratelui său, câinele. A ridicat capul și m-a văzut; atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
și cel care stă În lumina azură; care stă acolo tocmai să se vadă mai bine că știe ce-l așteaptă. Se spune că pictorul se speria de viața din ramă și atunci se scutura de vopsele, arunca pensula cu furie și alerga În stradă, uitându-se cu atenție la toți milanezii, Întorcându-i cu fața spre lumină și spre Întuneric, să-i vadă mai bine și să se inspire din viața reală; după aceea, alerga din nou la locul crimei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În unele momente și toate forțele mele scad ca Într-un vis. În sfârșit, voi vedea cât o să mai poată dura stăpânirea de sine. Pe Radu cred că Îl iubesc. Dacă nu, de ce nerăbdarea mare de a-l vedea și furia că nu vine, de ce? Nici azi nu sunt lămurită Între Dinu și Radu. Sufletul meu nu și-a spus Încă ultimul cuvânt. Logic, aș vrea să câștige Dinu, iar după situația recentă, ar putea câștiga Radu. Dar sunt sigură că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
știam eu ce mă așteaptă la gheață... Seara am fost la patinaj, dar nu puteam patina. Piciorul Îmi tremura, iar sufletul plângea gloria pierdută. Azi a fost repetiție pentru festival. A fost foarte frumos. Turbam, simțeam cum mă sufoc de furie și deznădejde. Îmi venea să-i strâng pe toți de gât și apoi să mor și eu. De ce asta? De ce această groaznică deziluzie? În punctul culminant am simțit că Înnebunesc, totul Începuse să mi se Învârtă În minte, vedeam numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Apoi Întoarcerea spre copilărie, spre un gest afectiv; o privire a cuiva, un străin, pe care eu am receptat-o ca o dovadă maximă de afecțiune. Iată iar ocolul spre clipa de față, acel aer năvălindu-mi În piept cu furie, un aer violent, vizualizat În mișcarea de a-mi umple plămânii peste capacitatea lor normală; dar de ce imaginea aerului devenise brusc cea mai importantă nu Înțelegeam, Însă Îmi dădeam seama că de acesta depindea ceva foarte precis, ceva ce mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
meu Petre, Îmbrățișarea ta Îmi va rămâne pentru toată viața cea mai minunată clipă de fericire, Petre, de ce nu mă auzi? Oare m-ai părăsit? Dureroase cuvinte, le simt cum se zbat În mine și cum speranța le alungă cu furie. Oare m-ai părăsit? Oare ai plecat? Petre, ai plecat pentru totdeauna? Mi-ai lăsat În suflet o flacără care mă arde, În fiecare moment o simt cum Îmi străpunge sufletul cu junghiuri dureroase. Crudă mi-a fost Împărtășirea primei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
multe ori renunț să Învăț pentru a-mi păstra cât mai mult În minte acele imagini minunate... Dar până la urmă tot Înving! Mă smulg, privind Încă o dată acea lume care ar fi putut să existe, și Încep să lupt cu furie, dar nu cu deznădejde. Mă miră cu adevărat faptul că acum sunt foarte supărată că Marin nu mi-a mai telefonat. De ce oare? Nu pot spune că Îl iubesc pe Marin! Dar Îl vreau! Ce prostii spun! Pentru mine a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
dublu, când apare Nela. Ea ne Întreabă dacă facem dublu, iar apoi Începe să se dea pe lângă Marinică, să-l ia la dans ea. Marinică a dansat cu ea de două ori, iar eu nu mai știam ce fac de furie. Când a vrut să vină la mine, l-am respins, i-am spus să mă lase În pace. A plecat. Și a dansat până la sfârșit cu Nela. La un moment dat, am vrut să plec. Dar nu am ajuns decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
șiretenia hoțului de Ulise și nici nu observăm bine că grecii cam trag chiulul de la război, lăsând doar impresia că ei se luptă aici pe viață și pe moarte. Nici n-ar fi posibil ca aceștia să fie posedați de furia armelor atât de lung timp, când este clar că ei mai mult huzuresc la corturi, certându-se aprig pentru femeile ce le țin de urât. Ei nu sunt altceva decât un fel de mercenari, Întreținând ideea de război prin armurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ca Într-un miraj, fără să le fie vreodată satisfăcută curiozitatea teribilă de a vedea cum sunt acele femei tinere dinăuntrul zidurilor de cărămidă și ce fac ele ascunse acolo; era aici un mister ce ne făcea să visăm cu furia vârstei de 16-l7 ani, când te uiți altfel la o ființă feminină; ideea de a fi călugăriță ni se părea ceva extraordinar. Mânăstirea aceea de călugărițe mă atrage și acum cu o forță magnetică bizară, deși nu știu dacă aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
a expune, a atrage atenția asupra podoabei capilare; o recunoaștem de departe, chiar de la spate, numai după dâra parfumului ei, devenită un traiect vizibil În imaginația mea olfactivă. (azi) O noapte cu Margareta lui Faust devenită Aura: „Simt În mine furia senzațiilor netrăite Încă de nici o altă femeie, o să dansez goală În Întuneric doar pentru tine!“. S-a ridicat din pat, piruetează În mijlocul camerei; trupul ei alb, nefiresc de alb În Întunericul dens, e o torță aprinsă micșorându-și lumina intermitent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
se vede că nu trage laptele, ci, mai degrabă, se joacă, plăcându-i să țină sfârcul Între dinți și să-l molfăie cu perversă lene. Mă extaziez de priveliște. Țiganca mă vede cum jubilez. Ochiul ei rău se micșorează de furie. „Sictir, golane!“ Râd. Vreau să dau colțul, când observ o altă apariție demnă de Goya. Aproape În spatele ei se apropie o altă femeie ce ține În brațe un câine de casă; prin gesturile ei, o copiază perfect pe țigancă. Câinele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
zbate să exprime spaima. I-o strâng. O iau de umeri. Simt cum Încordarea cedează Încet. Se abandonează mângâierii mele. Degetele ei prind viață. Iradiază curent electric. Se agață de brațul meu Într-o Încleștare exasperată. Îmi smulg mâna cu furie. Cobor din mașină. O iau pe Iorga către Biblioteca Academiei. (luni) Un vis. O mână mătăsoasă Îmi Înconjoară mijlocul Într-o Îmbrățișare ușoară; mă ține strâns și prin rochia subțire Îi simt toate protuberanțele corpului. Mă conduce fără să pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

nedumerirea tovarășului său din pricină că nu descoperea nicăieri urmele râului. Mai tot anul le treci cu piciorul, sau chiar seacă de tot, dar și când se înfurie câteodată, cam primăvara, apoi se umflă din mal în mal, parcă-ar fi Dunărea. Furii d-astea grave totuși se întîmplă rar. De aceea, cum vezi, nici măcar de o punte n-avem nevoie. Sus, la Ionești, pe șoseaua județeană, s-a făcut un pod pentru orice eventualitate, dar s-a rupt acum câțiva ani, nu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și plictisiți căscau cu gravitate de mameluci. Tribunele însă gemeau de lume. Un redactor tinerel, plimbîndu-și privirea peste fețele înroșite de curiozitate și enervare, remarcă diplomatic: ― Numai moșieri și arendași în tribune... Parcă discursurile de aici o să-i apere de furia țăranilor! Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. Deocamdată se cam plictisea și el. Subtilitățile pentru și contra guvernului, pe

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Că doar vezi bine că ne zbatem și trebuie să ne ajute Dumnezeu și nouă! Femeia boscorodea în tindă. Glasul ei tânguitor îi borșea sângele. Lângă dânsul, stătea liniștit, sorindu-se, câinele jigărit și flămând. Văzîndu-l, fu cuprins de o furie prostească, parcă odihna câinelui I-ar fi sfidat. Îi trânti brusc un picior, rostogolindu-1 la câțiva pași: ― Mai du-te dracului și tu, nu-mi sta-n picioare! Câinele chelălăi prelung și jalnic. Chelălăiala îi făcea bine lui Ignat, ca

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
fi ridicat fața dintre sânii ei, călăuzit numai de lăcomia instinctului, o așeză încet pe spate, de-a curmezișul canapelei, încolăcindu-i mijlocul cu un braț, iar cu celălalt sprijinindu-se. Nadina își înfipse degetele în părul lui, zgâlțâind cu furie. Deodată simți mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărțindu-le și făcând loc genunchilor lui. Aceeași mână îi pipăi o clipă pântecele cu mișcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
glasuri răspunseră deodată, răcnind care de care mai vârtos. Erau sudălmi, și ocări, și amenințări, toate topite într-un vacarm asurzitor, din care nu se înțelegeau decât frânturi de vorbe murdare... Platamonu își rotea ochii holbați peste fețele strâmbate de furie și recunoștea țărani din Amara, din Lespezi și din Gliganu. Își opri privirea asupra lui Chirilă Păun, care era mai în față, alături de fratele învățătorului Dragoș, și-i zise cu blîndețe: ― Spune tu, Chirilă, care e necazul și ce poftiți

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
răbdat și-am suferit... Acu vreau să mă răcoresc!... Trebuie să beau sânge de ciocoi, altfel îmi ard bojocii! Se repezi cu toporul la ferestrele conacului. Geamurile și cercevelele se risipiră țăndări, pe rând. Ceilalți țărani, molipsindu-se îndată de furia lui distrugătoare, se năpustiră și ei, cu ce le cădea în mână, să spargă ori să dărâme ceva. Muierea lui Dumitru țipa și-și smulgea părul că-i vor prăpădi și lucrușoarele ei; în aceeași vreme Ileana dădu fuga în

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
să-și croiască o trecere. Iureșul ținu numai câteva minute. Cu toată răpăiala de pumni, Boiangiu izbuti să înainteze și simți curând că s-a rărit mulțimea după rărirea loviturilor ce le primea. În urma lui încăierarea continua însă cu aceeași furie, parcă țăranii n-ar fi băgat de seamă că el s-a smuls dintre dânșii. ― Fugi!... Fugi! răsunau împrejurul lui glasurile batjocoritoare. Fără să-și dea el seama, picioarele ascultau singure îndemnul și alergau mâncând pământul. Alți pași tropoteau în

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
înapoi. Strigătele continuau. După câteva clipe de goană zări la dreapta o poartă deschisă larg. Recunoscu casa lui Marin Stan. Dădu buzna pe poartă, trecu prin ogradă spre grădină. Un câine încercă zadarnic să-i ație calea hămăind cu mare furie. De-abia între pomii din dosul casei își încetini fuga și întoarse capul. După dânsul veneau cu aceeași iuțeală desperată cei patru jandarmi, la intervale care arătau în ce ordine au scăpat din încăierare. Toți patru erau fără arme, ca

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
merse spre poarta cea mare dinspre uliță. Printre copacii parcului vedea în față, aproape, parcă numai la câțiva metri, focul ce mistuia conacul lui Cosma Buruiană. Ardea potolit, fără flăcări mari, cu o roșeață ce păta văzduhul. Era ora zece. Furia incendiului se mulcomise, ca și gălăgia țăranilor, care se auzise până aici în liniștea amurgului. Satul dormea, parcă toate câte se întîmplaseră în cursul zilei ar fi fost în vis. Numai lumina focului dovedea că n-a fost vis... În stânga

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
nu se bazează pe altă armă decât teama și rușinea ce poate să le inspire persoana lui? Și în clipa când zăgazul respectului s-ar rupe, n-ar fi socotită prezența lui ca o sfidare, ațâțând mai violente dezlănțuiri de furie?... Și-a întrerupt întrebările atunci, fiindcă i s-au părut primele simptome ale lașității. Numai lașitatea scormonește după argumente și considerente care s-o justifice. Ce va fi, se va vedea atunci când va fi să fie... Acuma Miron, plimbîndu-se prin

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Ia stai, cucoane, că noi nu ne-am sculat de florile mărului... Glasul lui se încurcă și se ciocni în văzduh cu glasul bătrânului Miron Iuga. O clipă glasul lui Iuga, surprins, se înecă. Dar imediat se ridică cu o furie nouă, pornită parcă să ardă tot în calea ei: ― Tu să taci, ticălosule!... Să taci, tîlharule!... Să taci!... Să taci!... Cu ochii bulbucați, cu o spumă subțire în colțurile gurii, Miron Iuga răcnea scuturând pumnul spre Trifon Guju care însă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
neștire, parcă pretutindeni și chiar în aer ar fi fost numai dușmani. Geamurile ferestrelor țipau strident, sfărîmîndu-se. Mulțimea, frământată ca o baltă răscolită de o furtună năprasnică, se îndoia când încoace, când încolo, căutând parcă să-și descarce mai repede furia ce o sugruma. Urletele pe toate glasurile, înjurăturile îmbăiate se încrucișau într-un vuiet prelung, care înăbușea strigătele desperate ale celor câteva slujitoare de la curte... În izbucnirea de furie, descătușată într-o singură clipire, ca un trăsnet clocit mult între

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]