9,120 matches
-
o inversiune și la același artificiu al diminuării pentru a obține un efect de sens contrar. Urmând aceeași logică care opune stilistic hiperbola litotei, ar trebui prin simetrie ca bășcălia să constituie un echivalent al opusului retoric al ironiei. În ce privește ironia, Quintilian este cel care o definește, în De Oratore, ca figură a validării prin contrast, ca un mod de exprimare „contrarium quod dicitur intelligendum est” (Institutio Oratorica, 9.22.44.), iar Aristo- tel, în Retorica, precizează ironia astfel : „cel ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al ironiei. În ce privește ironia, Quintilian este cel care o definește, în De Oratore, ca figură a validării prin contrast, ca un mod de exprimare „contrarium quod dicitur intelligendum est” (Institutio Oratorica, 9.22.44.), iar Aristo- tel, în Retorica, precizează ironia astfel : „cel ce recurge la ironie face o glumă în vederea lui însuși” (19 b 8). Nu avem propriu-zis un opus al ironiei, nu în sensul unei figuri retorice, ci o deformare care ține de logica excesului pe care Patapievici o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cel care o definește, în De Oratore, ca figură a validării prin contrast, ca un mod de exprimare „contrarium quod dicitur intelligendum est” (Institutio Oratorica, 9.22.44.), iar Aristo- tel, în Retorica, precizează ironia astfel : „cel ce recurge la ironie face o glumă în vederea lui însuși” (19 b 8). Nu avem propriu-zis un opus al ironiei, nu în sensul unei figuri retorice, ci o deformare care ține de logica excesului pe care Patapievici o reclamă ca element constitutiv al bășcăliei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de exprimare „contrarium quod dicitur intelligendum est” (Institutio Oratorica, 9.22.44.), iar Aristo- tel, în Retorica, precizează ironia astfel : „cel ce recurge la ironie face o glumă în vederea lui însuși” (19 b 8). Nu avem propriu-zis un opus al ironiei, nu în sensul unei figuri retorice, ci o deformare care ține de logica excesului pe care Patapievici o reclamă ca element constitutiv al bășcăliei. Ea reprezintă în termenii lui Philippe Hamon „est bien le lieu privilégié de toute caricature” , caricatura
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Și ce anume i-a f)cut pe evrei s) se stabileasc), dup) cel mai mare dezastru din istoria lor, Într-o regiune periculoas)? Un profesor evreu de la Harvard mi-a spus recent: N-ar fi oare cea mai oribil) ironie că evreii s) se fi adunat de bun) voie Într-o singur) tar) pentru un al doilea Holocaust? Acest gând trece uneori prin mințile evreilor. El este Însoțit de o alt) reflecție exprimat) (În parte cu mândrie, În mare m
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
-l cheme la telefon pe tata, care Încă se Împotrivea, să-i spună că e „inevitabil ca băiatul să fie În teatru“, și asta l-a calmat pe tata, care privea ideea ca eu să fiu actor cu o oarecare ironie. El ar fi preferat să devin scriitor. Ce bucuros ar fi Papago acum să știe că În sfârșit Încerc să devin ceea ce, după părerea lui, trebuia să fiu... Anii formării - Institutul de Teatru Prima lună la actorie a fost o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
bunăvoie, crezând naiv că numai „acasă“ se putea Împlini ca artist! În realitate, și-a dat seama curând că a nimerit În cea mai cruntă perioadă a terorii, dar nu mai avea cale de Întoarcere. A murit odată cu Stalin - ce ironie a sorții! În spectacolul debordând de energie al studenților parizieni, părea că amestecul exploziv creat Între fabula lui Gozzi și muzica lui Prokofiev, pe fondul acestei realități abracadabrante țesute pe trama unei dictaturi sovietice imaginare, spulberă În hohote de râs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cam sentimentală, rezultatul era la limita siroposului. Citind În avion, după premieră, cronica destul de negativă din Los Angeles Times, aproape că am fost cu totul de acord cu ea. Era scrisă de un critic reputat pentru spiritul său caustic. Citeam ironiile lui pline de haz la adresa spectacolului, care Întâmplător era al meu, și nu mă puteam abține să nu râd. Cum zborul era lung până la Paris, unde trebuia să Încep un alt proiect, ca să treacă timpul, m-am amuzat la rândul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu aud ce se Întâmplă decât la suprafață. Dar dedesubt eu nu găsesc nimic sentimental și dulce În această poveste aspră. La Paris, noul context scenic scotea În relief o dinamică neașteptată a muzicii - așa-zisul romantism era plin de ironie și accente tragice, din pricina contrastului Între vis și realitate, contrast ce lipsea la Chicago sau Los Angeles. În sală, Însă, explozie de reacții contradictorii : cei convinși de noutatea viziunii și tradiționaliștii se Înfruntau. Insulte de ambele părți chiar În timpul spectacolului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
se străduiau să țină conturile proprietății, Învățând să sufere și să trăiască. Și totuși cronicarului de la Times ori nu i-a plăcut gustul ceaiului servit de Dădacă, ori i s-a părut incomod scaunul de la balcon, căci a scris cu ironie că spectatorii sunt puși să-l privească „de sus“ pe Cehov. Și cum New York Times e Olimpul ce hotărăște soarta teatrului În New York, Vania a fost comparat defavorabil cu Livada, deși mulți spectatori au considerat că era un spectacol mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Desdemona, reprezintă o mărturie a spiritului care nu poate fi corupt. Othello și Posthumus simbolizează Omul, care se află la mijloc Între Înger și diavol, oscilând Între cei doi. Iago, ca și Iachimo, provoacă situații-limită indispensabile. Inteligent, plin de umor, ironie și cu un acut spirit de observație, Iago e o prezență cameleonică, un amestec de sarcasm și luciditate. Dar, ca și Mefisto În Faust, el e acolo ca să-l provoace pe om să se autocunoască. Fără Iago/Iachimo, Othello/Posthumus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ceva mai plin, antebrațele ei ceva mai puternice și o dată sau de două ori, am deslușit, exact Înainte de a o pierde din vedere (la șaisprezece ani s-a măritat cu un fierar dintr-un sat Îndepărtat) o licărire de blândă ironie În ochii ei căprui, distanțați unul de celălalt. Este ciudat, dar ea a fost prima care a avut o mare putere asupra mea, prin simplul gest de a nu Îngădui zâmbetului ei să dispară, de a-mi tulbura somnul ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
plângea În anii douăzeci și treizeci că tinerii poeți ai emigrației Împrumutaseră de la el meșteșugul, dar se conformau principalelor clișee la modă, l’angoisse și remodelarea sufletului. Am căpătat cu timpul o mare admirație pentru acest om Înverșunat, alcătuit din ironie și o genialitate metalică, a cărui poezie era un miracol de complexitate, ca poezia lui Tiutcev sau Blok. Aspectul lui fizic era bolnăvicios, cu niște nări disprețuitoare și sprâncene proeminente și când Îi reconstitui imaginea În minte, el nu se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
foame! spune, plesnindu-se deodată cu palma peste frunte. Lipăie cu picioarele desculțe. Îi întinde o ulcică înflorată: Lapte de capră... Altceva... Noi, "sfinții", ne ținem mai mult cu văzduh și rugăciune, își cere iertare bătrânul, dezolat, dar și cu ironie. Bogdaproste, bolborosește străinul. Ia ulcica cu mâini tremurătoare, bea cu nesaț și-apoi șterge cu palma laptele scurs pe piept, pe barba crescută de multe zile. Bătrânul îl ajută să-și scoată tunica udă. A rămas într-o cămașă albă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
polonezi, și unguri, și moscoviți, ce recunosc cinstit, deși, nu o dată, i-a usturat pe propria lor piele ascuțișul săbiei Măriei sale. E mare! Înaintea lui, deși e mic de stat, tu ești cel ce te simți mic. Unchiule, îngână cu ironie Alexandru, nu... nu cumva... Hai, mărturisește! Nu cumva ți-ai clătit de dimineață gura cu niscaiva Cotnar din cel vechi, al Măriei-sale? Țamblac izbucnește în râs: Ce-i drept, e drept, mi-am clătit-o! Dar asta nu schimbă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își face ea cruce. Chiribuță copil de casă intră precipitat: Măria sa Domnul! Țamblac îi iese înainte. Maria se ridică. Este vădit emoționată. Bună dimineața, Maria, spune Ștefan și îi sărută podul palmei. Maria este fâstâcită o clipă, apoi, cu fină ironie, răspunde printr-o adâncă plecăciune: Gloriosul meu Domn! Țamblac se frânge de mijloc, apoi cu salutul roman: "Ecce homo! Fortissimus athleta Christi! Morituri te salutant! Ave!" Ștefan râde și stupește în vânt, de deochi: Vade retro Satana! Maria aplaudă: "Miracoloso
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe un frate și nu ca pe un căpcăun fioros... Voichița, înseninată, își șterge obrajii cu palmele: Mă... Măria ta... n-am știut aiasta... "Aiasta"! Ați auzit "moldovanca" din ea? Iaca, v-ați aflat și rubedenii, spune Maria nu fără ironie. A șaptea spiță de la roată. După Adam și Eva, Mușatinii și Basarabii se înrudesc și cu Mahomed, și cu Alexandru Machedon... și... și nu m-ar mira să fim niscaiva rubedenii și cu neamul Paleologilor... Chiar așa, nepoțică dragă, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spiță de la roată. După Adam și Eva, Mușatinii și Basarabii se înrudesc și cu Mahomed, și cu Alexandru Machedon... și... și nu m-ar mira să fim niscaiva rubedenii și cu neamul Paleologilor... Chiar așa, nepoțică dragă, îi întoarce Ștefan ironia. Ne-am regăsit după 6983 de ani... Voichițo, în privința "slobozeniei", spune apoi întorcându-se spre ea după câteva clipe de gândire, dac-ar fi după mine, ai putea pleca. Dar unde să te duci? Mai ai casă? Mai ai țară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu pâine și sare, se scuză Ștefan. Ce-a fost, a fost! Săgeata aceea buclucașă ce a avut nerușinarea să i se înfigă taman în prea nobila-i făptură regească i-a cam feștelit teribila-i îngâmfare, spune Tăutu cu ironie. Parcă-l văd pe măritul rege pe năsălie, întins pe burtă, hurducat pe cărări neumblate de munte, măcar să-și salveze prețioasa-i piele, se veselește Mihail. Parcă-l aud înjurând, sictirind de mama focului, pe ungurește, pe latinește precis. Atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lui Vodă Ștefan, drept ajutor în zdrobirea Hidrei Antihristului... Făgăduiește că la anu' va face parte, separat, Moldovei.... La anu'?! La anu' să ne caute în Iad! hohotește Ștefan. Grazie... grazie, Pater! Molto grazie! se ploconește Ștefan cu umilință și ironie, atâta cât îl lasă șira. Cu așa ajutor "moldovenesc", capul Hidrei se poate considera zdrobit. "Mergi înainte viteazule, așa cum ai început! Izbânda îți este hărăzită de Cel de Sus!" a încheiat Preasfântul, audiența, ridicând crucea: "In hoc signo vinces!" "Vinces
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a oprit la trâmbiță! Voi, acești crai, regi, principi, ce-ați făcut pentru pacea Europei?! "Lasciate ogni speranza", Ioane! "Lasciate!..." Mai pe românește: Am sfeclit-o și cu prea-negustoreasca Veneție... N-am plecat, totuși, cu mâna goală, continuă Țamblac cu ironie. Ne-a făcut cinstea și onoarea să ne pricopsească cu un ambasador... Cu ceee?!?!... Cu un ambasador! "Trimisul special al Marelui Senat venețian", dumnealui prea nobilul Don Emmanuelle Gerardo, ambasador pe lângă "Illustrissimul et Serenissimul Stephano, Voywodae Moldaviae", anunță Mihail, umflându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de mare, deși sfetnicii mei mă îmboldesc s-o fac". "Nu vrea!"... Ce drăguț din partea lui, spune Ștefan zâmbind crispat. Totdeauna Cazimir m-a apărat... cu gura. Și Mahomed Sultan chiar s-o spăriet de gura Cazimirului? întreabă Ștefan cu ironie. De unde! Mahomed a râs cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să facă calea întoarsă. Îl doare Podul! Rău îl doare! hohotește Ștefan înecându-se, tușind. Cazimir i-a scris Sultanului, continuă Duma: Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voi trimite și eu ambasadorii mei pentru ca prietenia frățească statornicită între noi să se închege și mai puternic..." Și Cazimir a încheiat și mai vârtos "prietenia" cu un superb pieptar de zibelină , bătut cu mărgăritare și nestemate, încheie Duma cu ironie. Ce?!?! răbufnește Ștefan. "Prietenie frățească"?!?! Între Cazimir și Mahomed?!?! exclamă Ștefan uluit, cu mânie. Cum... cum este posibil aiasta?... bâiguie el. Cum?... Alt pumnal înfipt în spatele Moldovei, șoptește el cu glas răgușit. Și tu m-ai vândut, Cazimire? Vreo înțelegere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
biserica Mirăuților, bat clopotele, rar, în dungă. De departe, răzbate zvonul cântărilor bisericești. Ștefan respiră adânc: Au scos moaștele Sfântului Ioan-Ocrotitorul. Se lasă greu Sfântul... Nu vrea să plece.... Doar el să mai ocrotească Suceava, spune cu o undă de ironie, cât despre noi... Să te grijești, îi poruncește lui Tăutu, ca oasele Sfântului să fie aduse în Cetate, în paraclis, nu care cumva să le batjocorească păgânii, să le arunce câinilor. Alexandru a adormit cu capul pe masă. Ștefan face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
netrebnicilor!! îi brutalizează Duma. Lasă-i... și Ștefan îi contemplă, așa cum stau îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-aci, dragilor, să mă strămutați în gropniță, la Putna, le spune apoi cu o voce surprinzător de calmă, fără patimă, cu ironie, zâmbind chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai vrednic... Să închinăm dar, în sănătatea Măriei sale Alexandru Aron Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! spune ridicând cupa cu otravă. Trăiască!! închină el și duce cupa la buzele lui Isaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]