10,258 matches
-
fugim, spune cu glasul înăbușit în căciulă. Toader, speriat, strigă la el: Nu așa, Năică!! Nu așa!! Aiasta-i răzvrătire!! strigă Mihail și trage sabia să-l taie. Ștefan mânios-mânios, gata să poruncească pedeapsa, se stăpânește, respiră adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
semeț, taie-mă! Taie-mă și gata! Ștefan rămâne consternat. Toader cade în genunchi, milogindu-se: Iartă-l, Doamne! E prost! Nu știe ce spune... Năcazurile ne-or luat mințile... Ștefan se uită când la Toader, când la Năică și izbucnește într-un hohot de râs nervos: "Prost?!" Haida-de! Știe! Prea bine știe!... E dat dracului Nae-Năică aista! Știe! "Capul"! Și totuși o spune! A cutezat să-l înfrunte pe... pe Măritul Voievod și Domn a toată Țara Moldovei!... Îl înfruntă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întreabă văzându-i că stau tăcuți, cu privirile în pământ. Într-adevăr, ce-ați putea răspunde? Parcă eu știu? Tace și el, privește și el pământul, pe gânduri... O ciocănitoare bate parcă le-ar toca creierii. Acu, șezum și plânsem!" izbucnește Stanciu. O moarte are omul! Fie ce-o fi! Mergem cu tine, Doamne! Mergem!! strigă boierii. Fie ce-o fi!!... Îți mulțumesc Stanciule... Vă mulțumesc, vouă, tuturor... Om face ce-om face... Deși, mărturisesc, adaugă Stanciu, mi-i teamă, mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i tot aurul în brațe, l-o lepădat peste Nistru, să meargă să povestească stăpânului ce grozăvie i-au văzut ochii. "Și... și să mai pohtească și altă dată, de nu s-a săturat!" a strigat după el Măria sa. Ștefan izbucnește cu teribilă mânie: Nu-mi pare rău!! Nici o milă pentru cotropitori!! E pe viață și pe moarte!! Dar noi stăm la taclale și turcii trec Dunărea! N-ați plecat?! se întoarce el către femei. Zor! Zor! Maria, Sora, copiii pleacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întreabă Țamblac. La ce bun?! "Comèdia" e cu cântec, spune Ștefan cu revoltă în glas. Vor veni! Știi când?! La spartul iarmarocului! Vor veni să culeagă snopii secerați de altul! M-am cam prins eu ce hram poartă Mateiaș aista! izbucnește Tăutu. Poartă "Hramul Sfântului-Așteaptă"! Așteaptă la trecătoare, ca pisica la gaură... Și când va socoti că și turcii, și moldovenii s-au stropșit îndeajuns unul pre celălalt, că sunt cu puterile la pământ, falnica oștire a viteazului Mathiaș va trece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
va mistui pe noi și va rage după altă pradă? întreabă Vlaicu. Vine și rândul lor, n-ai grijă... Și-acuma, acuma ce facem? Singuri-singurei... Și ajutor de nici o parte. Ni s-a năruit și ultima speranță, îngână Stanciu. Ștefan izbucnește într-un hohot sarcastic: Cum nu?! Arhanghelul cu cetele lui îngerești!... Să sfârșim, dar, comèdia aiasta cu "Preasfânta Creștinătate"! schimbă el brusc tonul. Acu, cel puțin, am aflat adevărul: "Suntem singuri!"... Prea bine! Nu datorăm nimănui nimic! Știm că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întors încă... N-am pierdut nădejdea... Nu mă lasă ei, spune Ștefan fără convingere. Și dacă, totuși... i-o retează Stanciu. Tomo! Tomo! Necredinciosule! strigă Ștefan. Dacă, totuși... spune, chinuit, mai mult pentru sine. Ne punem capul la Valea Albă! izbucnește el într-un hohot schimonosit. Și gata! De capete au grijă turcii! îi ține isonul Stanciu, într-un hohot nu mai puțin schimonosit. Iaca! Măre! Stanciu-Marele prorocește! se hlizește Ștefan cu un zâmbet batjocoritor. Capul tău... și chiar capul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă urmeze..." Hotărâți! Sunteți liberi! Și nu vă temeți! Haideți! Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele plecate. Nu clintesc. Tac. Eu merg cu tine! izbucnește în cele din urmă Tăutu. Alături cu tine, Ștefane! grăiește Vlaicu. Te urmăm! Și-n iad te urmăm! se dezlănțuie Mihail. Și eu! adaugă Duma. Părtași la bine și la rău! se alătură Luca Arbore. În viață! În moarte! Împreună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
duce la culcare la Putna, o să mă tot odihnesc... Mai am însă o trebușoară de împlinit, aici... Ce gânduri, îngână Tăutu cu inima strânsă. Că n-oi fi nemuritor... Teamă mi-i că, pentru români, deja ești... îngână Țamblac. Ștefan izbucnește într-un hohot homeric de râs. Hai! Hai! îi îndeamnă Vlaicu. Să-l lăsăm să se odihnească. Noapte bună, Măria ta! Noapte bună! Și mâine! În zori! La Dunăre! La Dunăre!... Ioane, rămâi puțin, îi face semn lui Țamblac. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
murit... Dumnezeu mi-a luat la el și ultima nădejde. Aici, totul mi se pare străin. Am încercat... N-am reușit. Poate e și vina mea... Și-apoi, șoptește ea înăbușit după o pauză în care se luptă să nu izbucnească în plâns, și-apoi... Sunt mândră! spune ștergându-și lacrimile care nu i-au ascultat porunca și înălțând capul. Nu... nu cerșesc dragostea nimănui! Mă retrag, surâde ea amar. Las locul liber... Nu cer decât puțină liniște... Cer prea mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că vreau să trăiesc! Să mă arunce în temniță! Pe viață! Vreau să trăiesc! Oricum! Nu vreau să mor!!!... Nu vreau să mor!!! Sora plânge în hohote, dar tace, tace... Isaia varsă fiere. Se îneacă... Scuipă fiere...Sarcastic, cu ură, izbucnește: "Dragoste"! O... o scârnă împuțită! O viperă! Viperă! aruncă el vorba grea și scuipă. Ștefan ridică ochii spre cer: Doamne!... "Izbăvește-mă de cel viclean"... Să terminăm comèdia! poruncește brusc. Lipsiți dinaintea ochilor mei! E plata cu care plătesc vânzătorilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ridicat în țeapă la Porțile Cetății! Să iasă în întâmpinarea "Măriei sale Aron Alexandru Vodă!" Gâdea, un țigan mătăhălos, buzat, răsărit ca din pământ, cu săcurea în cumpănă, rânjește fericit și îl înșfacă de gât. Isaia, schimonosit de ură, se zbate, izbucnește într-un hohot isteric: "Salcia"!!! Ai milă!!! urlă Negrilă. Sora se prăbușește la picioarele fratelui, îl imploră cu disperare: Frățioare!!... Măria ta!! În numele Sfintei Fecioare, al maichii noastre ce ne-a purtat în pântece, al pruncilor!... Nu-l osândi la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
muri fericit, blestemul tău nu e departe să se plinească... Isaia, cu un rânjet schimonosit, înfricoșător: Stafia mea noapte de noapte te va bântui, de groază sângele-ți va îngheța în vine și părul măciucă ți se va face! Ștefan izbucnește într-un hohot rânjit: Țopăie cât pohtești. De-aș lua aminte la toți strigoii ce-mi bântuie nopțile... Ajunge!! poruncește scurt. Luați-i!! Gâdea, oștenii îi înșfacă, îi târăsc, ei se zbat, strigă, scuipă cu clăbuci. Te blestem!!! urlă Isaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la pământ, părăsit de oameni, rănit și singur, stoarce din el ultima fărâmă de putere, înalță capul și spune mândru: Merg înainte și credința-mi va veni!" Ștefan, tulburat, tace. Se duce la fereastră, se întoarce, nu-și află locul. Izbucnește: Un voievod, singur, fără oaste, fără țară nu există... La ce-mi folosește un munte de credință? În ce? În cine să cred? În tine! îi spune Daniil arată spre Iisus. Și El a șovăit în Grădina Ghetsimani, dar a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
jigodie răpciugoasă, cu ciuma și oastea lui Ștefan Vodă coadă biciuindu-l spre Dunăre! Spre Dunăre! Crezi?!?! strigă Ștefan uluit. Adevărat?!?! Chiar așa?!?! Chiar așa! Cred! Ștefan descumpănit o clipă: Crezi?! Sau știi?! Cred!! Și știu!! Ștefan, sufocat de fericire, izbucnește: Să-ți fie gura aurită! Îți dau Voronețul! Mitropolit te fac! îi promite și râde, râde, dar râsul îi moare încet în gâtlej, înăbușit. Aș vrea să cred... Dar... dar cine poate știi ce va fi?... Oricum, îți mulțumesc pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se jucase puțin cu această intenție. Sunt convins că dacă n-aș fi intrat atunci, ar fi realizat-o, dând curs unui impuls obscur de a multiplica imaginea chipului bunicii dispărute (13 august 1990). * Spre sfârșitul anilor ’50, când a izbucnit scandalul cu Doctor Jivago (romanul, nepublicabil nici atunci, nici multă vreme după aceea în U.R.S.S., unde a apărut de abia în anii politicii de glasnost inaugurată de Mihail Gorbaciov, a văzut pentru prima oară lumina tiparului în Italia, deci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pornit-o. Acolo, în acea mașină în mers, cufundată în întuneric, am aflat - ghemuit pe un colț de bancă - vestea cea tristă. Cine mi-a spus-o? Parcă tata, căci mi se pare că și el era cu noi. Am izbucnit în plâns și am ținut-o așa o bună bucată de vreme, în ciuda faptului că ceilalți încearcă să mă liniștească. Un plâns exagerat, de om beat, desigur. Și totuși lacrimile pe care le-am vărsat atunci, în acea dubă ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai departe filmul căruia îi trăsese clapa. Doina mă mustră. E prea târziu însă: mama s-a trezit deja, nu e deloc supărată, zâmbește „vinovat”, amuzându-se ea însăși de situația în care se află: prinsă „în culpă” și „demascată”. Izbucnim în hohote, „incidentul” ne-a apropiat și mai mult, privim acum din nou cu toții filmul și ne simțim excelent... [Și totuși, abia mai târziu am realizat că acea clipă de duioasă comedie familială a fost în realitate o clipă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
săptămâni, luni în șir; marea clipă a descătușării nu mai sosea), de un prânz cu lacrimi. Deznădăjduit de o veste rea tocmai primită, din cele pe care avea grijă să ni le servească din când în când medicul șarlatan, am izbucnit în plâns, mama a încercat să mă îmbărbăteze și, după un timp, m-a obligat să mănânc. Și am mâncat, cu ochii împăienjeniți, tocăniță de cartofi cu carne de pui. De atunci nu pot să sufăr acest fel de mâncare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
moarte, ne prefacem în praf și pulbere, în oale și ulcele, în țărână, pentru că după moarte din noi nu mai rămâne nimic. Grozav motiv de bucurie, strașnic prilej de entuziasm, oportune aplauze! Într-adevăr, când să merite mai mult să izbucnești în urale dacă nu atunci când afli că - nimic nu mai e de făcut - „morți sunt cei muriți”?! Poate că nici o altă împrejurare nu luminează, atât de în profunzime, ca aceasta, de un grotesc sinistru, lumea întoarsă pe dos în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
alți magistrați se solidarizează, de asemeni în văzul națiunii, cu acest ministru sperjur ? Într-o țară în care justiția se eschivează îndărătnic vreme de trei ani și jumătate, răzbunările nu pot decât să mocnească și va fi groaznic dacă vor izbucni. Nu vă jucați cu focul, domnilor. Și, mai cu seamă, nu vă amăgiți cu ideea dementă că sunteți infailibili și eterni și că nu veți avea de dat socoteală. În definitiv, cuvântul „răzbunare” îl are în el pe „bun”. În
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cu lăcomie, dar cu mare greu l-a terminat de mâncat. Unchiul l-a tăiat și pe al doilea și copilul a prins a mânca din ce în ce mai puțin și mai îngândurat. La un moment dat copilul a izbucnit în plâns: „Nene, nu mai poci, da’, să nu mă bați”. N- a mai mâncat și nici n-a fost forțat să mănânce. Unchiul i-a pus în poala cămășuicii pe celălat pepene netăia și i-a spus să-l
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
să ne vindem conștiințele pentru niște izmene, pantofi și fulgi de ovăz; că noi putem risca pentru că nu avem familii și pentru că mulți dintre noi suntem ofițeri de rezervă cu stagiu și cu decorații obținute pe front. Studenții teologi au izbucnit în aplauze furtunoase, eu m-am făcut galben și mic, iar adunarea s-a întrerupt într-o atmosferă foarte încordată. Sfătuit de colegi am dispărut. Am aflat apoi că s-a telefonat la București că „la Suceava nu sunt reacționari
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
laviu, dând strălucire unor infime parcele de culori vii, neașteptate. E ca și cum m-aș afla, în mod misterios, în vastul atelier al unui pictor care-mi arată grafica sa ce a fost atinsă fulgerător de lovitura soarelui, și culorile au izbucnit, și el se bucură de întâmplarea că lucrând în alb și negru, a creat inconștient și un spectru al culorilor din întâlnirea miracol cu soarele. E din nou duminică, duminica obsedantă în care trebuie să port o bluză albă, strălucitoare
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Asemănarea cu Hitler este total nepotrivită, dacă ne gândim la proporții și la mașina de război imensă și bine pusă la punct a Germaniei hitleriste. Oamenii sunt speriați și chiar îngroziți de faptul că al treilea război mondial ar putea izbucni dintr-un conflict neînsemnat. Scriitoarea Sun Axelsson, pe care am cunoscut-o mai demult, în casă la Artur (Lundkvist) și Maria (Wine), explică atât de clar într-un interviu setea ei erotică. A rămas orfană de mamă la vârsta de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]