8,346 matches
-
eșecului lui Blank erau costisitoarea sa "viață amoroasă" și faptul că îi finanța pe politicieni. S-a propus ca Banca Blank să fie luată pe cauțiune. Iorga s-a opus cu îndîrjire. "Iorga încearcă să ruineze băncile liberale"67 susțineau liberalii. Prin februarie 1932 existau în România 300.000 de șomeri 68. Cifra aceasta reflectă doar parțial situația. Într-o societate tradițională șomerii din agricultură nu intrau în statistici. Guvernul era aproape insolvabil. Salariile nu erau plătite cu lunile. Iorga i-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în loc să-și irosească timpul pe care îl putea dedica obligațiilor sale ca prim-ministru. Iorga i-a prezentat prima oară regelui demisia în februarie. I-a fost respinsă. Guvernul lui Iorga și-a dat duhul în mai 1932. Între timp, liberalii lui Duca rupseseră alianța cu Iorga. Un expert francez, Charles Rist, fusese angajat să facă un studiu asupra economiei românești. Iorga îl cunoștea pe Charles Rist, acesta fiind ginerele lui Gabriel Monod, profesorul lui Iorga de la școala de Înalte Studii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Roșii sau cu cel al "Cărării luminoase" din Peru. Sau așa cum liberalismul lui Thomas Jefferson sau al lui Alexis de Tocqueville seamănă cu acela al "aparatcicului" Hubert Humphrey de la Washington, al cărui entuziasm era la fel de metodic ca și zîmbetul său. Liberalii (sau Național-Țărăniștii) voiau să realizeze o tradiție directă spre democrația parlamentară occidentală. Abordarea sămănătorismului lui Iorga (pe linia junimismului, deși mai puțin rațional decît Maiorescu) presupunea o adoptare mai treptată și mai selectivă a instituțiilor occidentale decît terapia de șoc
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Național-Țărăniștii) voiau să realizeze o tradiție directă spre democrația parlamentară occidentală. Abordarea sămănătorismului lui Iorga (pe linia junimismului, deși mai puțin rațional decît Maiorescu) presupunea o adoptare mai treptată și mai selectivă a instituțiilor occidentale decît terapia de șoc a liberalilor. Legiunea a devenit răzbunătoarea adaptării pripite din ultimii șaizeci sau șaptezeci de ani, iar concluzia a fost o respingere categorică și aproape evanghelică a tot ceea ce reprezenta modul de viață industrial al Occidentului. Nae Ionescu și Nichifor Crainic respingeau raționalismul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și versatil, colaborînd cu Carol, cu Garda de Fier și în cele din urmă și cu comuniștii, deși a murit în groaznica închisoare comunistă de la Sighet. Prima lui acțiune a fost o mișcare de apropiere de Corporatism și de fascism. Liberalii trăseseră unele concluzii din eșecul lor de la sfîrșitul anilor '20 și din experiențele trăite în timpul Depresiunii. Noua politică liberală urma să fie foarte neliberală. Ea a însemnat industrializarea forțată (cu accent pe industria grea și pe cea de armament) finanțată
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cîțiva istorici tineri mai puțin importanți care au participat la confruntarea aceasta și un istoric mai vîrstnic, Demosthene Russo. O parte din acești istorici tineri au devenit și ei politicieni, ca Gheorghe Brătianu sau C. C. Giurescu, care a devenit deputat liberal "gheorghist" și ulterior, în timpul dictaturii regale, o înaltă oficialitate. Toți cei trei protagoniști Panaitescu, Giurescu și Gheorghe Brătianu fuseseră studenții lui Iorga. Doi dintre ei (Panaitescu și Giurescu) au urmat cursurile școlii din Franța a lui Iorga și toți trei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pe Carol îl distra foarte mult acest conflict dintre istorici 181. Dar acest schimb de invective fusese inițiat de Giurescu mult înainte de 1936. El a alcătuit o listă de 122 de pagini a greșelilor minore ale lui Iorga pe care liberalii o vindeau (sub formă de carte) la intrarea Universității din București 182 în perioada cînd Iorga era prim-ministru. Iorga i-a dat o replică extrem de dură lui Russo printr-un pamflet publicat abia în 1940183. În sfîrșit, credincios sie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
rusesc 214. Reconcilierea oferită de Iorga era bazată pe Sistemul de la Versailles. În acest context, exista o unitate fără nici o fisură între istoricii Noii școli și Iorga. Ungaria se putea opune Sistemului de la Versailles prin unitatea dintre simpatizanții naziști, conservatori, liberali și socialiști (ba chiar și comuniști). Dar acest lucru nu se aplica și României. Comuniștii români erau obligați să adopte o poziție antiromânească absurdă. În punctul culminant al dezbaterii, într-o atmosferă tensionată, a avut loc la Zürich, în vara
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Cu toate acestea, Iorga nu a beneficiat de nici un sprijin politic din partea evreilor. Evreii erau realiști; trebuiau să fie dacă voiau să supraviețuiască. Nu manifestau nici un pic de entuziasm pentru sămănătorismul lui Iorga. La alegeri, majoritatea evreilor îi votau pe liberali și Iorga știa acest lucru. Deși nu se poate spune că nu făcea eforturi susținute ca să le cîștige voturile! Chiar a publicat pamflete electorale în idiș, expunînd programul Partidului său Naționalist Democrat și a încercat să formeze un corp electoral
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Iorga!) nu pot fi trecute cu vederea. Devenea imperativ pentru Iorga să contracareze acest torent de noroi dacă voia să joace un rol politic, ceea ce el a și făcut. În alegerile următoare, Iorga se va alia cu regele, cu liberalii și cu cuziștii, întru apărarea regimului atacat de partizanii lui Maniu și de Legiune. Acest lucru reprezenta o dilemă pentru Iorga, mai ales în toamna lui 1937, dilemă care s-a accentuat în timpul scurtei guvernări Goga-Cuza, înainte de instaurarea Dictaturii Regale
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
radicalii de dreapta. Toamna lui 1937 însemna apropierea alegerilor, față de care Iorga era sceptic. "Va fi încă o încercare de verificare a validității votului universal", scria el33. Taberele angajate în alegeri erau stabilite: pe de o parte regele, regimul politic, liberalii, goga-cuziștii și Iorga. Lor li se opunea un grup amestecat: național-țărăniștii, Legiunea, neoliberalii și chiar și partidul evreilor. Scopul regimului era stoparea Legiunii și a lui Maniu. Dr. Angelescu și Costinescu l-au rugat pe Iorga să-i susțină pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
goga-cuziștii și Iorga. Lor li se opunea un grup amestecat: național-țărăniștii, Legiunea, neoliberalii și chiar și partidul evreilor. Scopul regimului era stoparea Legiunii și a lui Maniu. Dr. Angelescu și Costinescu l-au rugat pe Iorga să-i susțină pe liberali în campania electorală. "și dacă Codreanu face campanie cu revolverele?" i-a întrebat el pe politicienii liberali. A primit un răspuns elocvent: "Vom face la fel ca el, iar noi avem mitraliere"34. Aliat cu regele (care, la rîndul lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
primit mai mult de 16%, devenind al treilea partid din țară. Dată fiind situația (Partidul Liberal nemaifiind în stare să dețină puterea), regele l-a însărcinat pe Goga (care obținuse mai puțin de 8% din voturi) să formeze noul guvern. "Liberalii nu mai puteau nici trezi entuziasm, nici să impună disciplina", explica Iorga. "Celălalt partid [al lui Maniu] ducea o campanie absurdă foarte aproape de "lèse majesté". Cel de al treilea partid important [Legiunea], lipsit atît de orientare cît și de program
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
anticipație". Iorga a subliniat zadarnic absurditatea măsurilor luate 46. Atunci cînd s-au organizat alegeri noi și a fost declanșată o campanie electorală violentă, în ciuda dezgustului său, Iorga li s-a alăturat de dragul politicii regelui, goga-cuziștilor, partidului lui Vaida și liberalilor doctorului Angelescu, cu scopul de a se opune Legiunii și lui Maniu. O dată alegerea făcută, Iorga a început să-și utilizeze calitățile de luptător prin intermediul "Neamului românesc". Aceasta avea să se dovedească a fi o gravă eroare. Goga l-a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
primit bucuros pe evreii care voiau să se alăture României sămănătoriste. Îl ataca pe orice român (pe Caragiale, pe Maniu și pe alții) care nu iubea România cu o dragoste "destul de adîncă" (sămănătoristă). Acesta este motivul pentru care Brătianu și liberalii îl urau din tot sufletul. După 1918, Iorga a devenit susținătorul evreilor (mai bine zis, al asimilării evreilor). Atunci cînd se referea la asimilarea evreilor, el se gîndea la Franța. Din nefericire, împrejurările din România nu prea semănau cu condițiile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai împovărată de impozite și taxe decît țăranii din Valahia și Moldova." W. Wilkinson, An Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia, London, 1820, p. 155. 24 Ștefan Zeletin, strălucitul economist liberal, a apărat cu îndîrjire politica economică a liberalilor de industrializarea forțată din anii '20. Politica aceasta a pus clar povara acestui "proces necesar" pe umerii țărănimii. Zeletin respinge argumentele marxiste. "Întrucît capitalismul se afla în România în stadiu de formare, un proletariat urmărindu-și propriile țeluri revoluționare era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
1877-1878, Eminescu a descris întoarcerea unor ostași români răniți din Bulgaria. Ajunși noaptea, au cerut adăpost la un conac boieresc. Au fost insultați murdar de către servitori și alungați în ciuda rănilor lor sîngerînde. "Timpul", 28 decembrie 1877 65 Antijunimiștii (în special liberalii) îl acuzau pe Eminescu de "filogermanism", dobîndit datorită educației sale și a "procesului său formativ spiritual". Vezi Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu și romantismul german, București, 1986. Ștefan Zeletin îl considera pe Eminescu cea mai mare figură a reacției românești împotriva clasei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și-au recăpătat niciodată integral drepturile civile. Contrar unui longeviv mit postbelic, populația flamandă nu a fost pedepsită cu predilecție, deși este adevărat că, prin represiunea eficientă a suporterilor Noii Ordini (În majoritate flamanzi), elitele din Belgia antebelică - catolici, socialiști, liberali - au recăpătat controlul asupra Flandrei și Valoniei. Contrastul dintre Norvegia, Belgia, Olanda și Danemarca, ale căror guverne legitime au ales calea exilului, și Franța, unde regimul de la Vichy era guvernul legitim, este sugestiv. În Danemarca nu a existat, practic, colaborare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
postbelică s-a bazat pe faimosul raport al lui sir William Beveridge, publicat În noiembrie 1942 și devenit instantaneu bestseller. Născut În 1879 În familia unui judecător britanic din India imperială, Beveridge era animat de aspirații și ambiții comune marilor liberali reformatori din epoca edwardiană. Raportul său reprezenta o Înfierare a nedreptății sociale din Regatul Unit de dinainte de 1939, dar și un proiect politic de reformă radicală după terminarea războiului. Nici măcar Partidul Conservator nu a Îndrăznit să conteste recomandările esențiale ale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
treizeci de ani de tulburări; astfel de traiectorii rarisime le amplificau credibilitatea politică. În al doilea rând, ei proveneau dintr-o generație remarcabilă de reformatori sociali care au atins maturitatea politică Între 1880 și 1910 - fie ei socialiști (Blum, Attlee), liberali (Beveridge sau viitorul președinte italian Luigi Einaudi, născut În 1874) sau catolici progresiști (De Gasperi, Adenauer). Instinctele și interesele lor se potriveau foarte bine cu starea de spirit postbelică. În al treilea rând - și poate cel mai important -, bătrânii politicieni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suficientă pentru programul ERP. Grav afectate de criza comerțului și exporturilor În anii ’30, Statele Unite au făcut tot posibilul să-i convingă pe ceilalți că moneda convertibilă și liberalizarea tarifelor vamale erau esențiale pentru reconstrucția postbelică. La fel ca entuziasmul liberalilor englezi pentru liber-schimb Înainte de 1914, nici pledoariile americane pentru circulația nestingherită a bunurilor nu erau complet dezinteresate. Totuși, această lipsă de altruism era una temperată de inteligență. La urma urmei, așa cum observase directorul CIA, Allen Dulles, „Planul pleacă de la presupunerea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că, oricât de abil s-ar fi insinuat În poziții de influență locală, comuniștii nu vor câștiga niciodată puterea la urne. În ciuda ocupației militare și a influenței economice de care beneficiau, candidații comuniști erau sistematic surclasați de reprezentanții vechilor partide: liberal, social-democrat, țărănesc sau al micilor proprietari. Prin urmare, partidele comuniste au trecut mai Întâi la strategii de presiune mascată, apoi la represiune și teroare declarată. În cursul anilor 1946 și 1947, opozanții politici au fost calomniați, amenințați, bătuți, arestați, judecați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau În Închisoare Încă din vara anului 1946. O acuzație tipică era cea adusă jurnalistului țărănist Kunev, al cărui articol i-ar fi „numit pe membrii guvernului bulgar, În cuvinte de-a dreptul criminale, visători În politică și economie”. țărăniștii, liberalii și celelalte partide tradiționale s-au dovedit o pradă ușoară: Împroșcați cu acuzații de fascism sau sentimente antinaționale, ei au fost eliminați În etape. Un impediment mai serios În calea comuniștilor erau partidele socialiste și social-democrate locale, care nutreau și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Sovietice s-au trezit Împărțind platforme sau petiții cu persoane ale căror vederi politice le păreau, În rest, execrabile. Aceste alianțe dubioase constituiau o țintă favorită a polemicii sovietice, drept pentru care era uneori dificil să-i convingi pe criticii liberali ai comunismului să se exprime În public: se temeau că vor fi luați drept reacționari. În 1948, Arthur Koestler mărturisea unui public numeros adunat la Carnegie Hall, În New York: „N-ai ce-i face, uneori oamenii au păreri corecte din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sa morală față de crimele comunismului era dublată În acești ani de disprețul moralizator față de „valorile stranii” ale societății americane: ca mulți conservatori europeni, Mauriac a fost Întotdeauna puțin stânjenit de apropierea de America pe care o impunea Războiul Rece. Pentru liberalii realiști ca Raymond Aron, acest lucru nu era o problemă. Ca mulți alți „războinici reci” din centrul politic european, Aron avea pentru SUA o simpatie limitată: „Economia americană nu mi se pare un model”, scria el, „nici pentru umanitate și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]