8,846 matches
-
transformata ei Fourier poate fi formalizat sub forma unui Principiu de Incertutudine. Această formalizare se poate face privind o funcție și transformarea ei Fourier drept variabile conjugate cu privire la forma simplectică pe domeniul timp-frecvență. Din punctul de vedere al transformării canonice liniare, transformata Fourier reprezintă o rotație de 90° în domeniul timp-frecvență care păstrează forma simplectică. Să presupunem că funcția "ƒ"("x") este de pătrat integrabilă și, fără a pierde din generalitate, să presupunem că funcția este normalizată: Din teorema lui Planchenel
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
joacă un rol similar pe spații n-dimensioanle așa cum sunt polinoamele Hermite pe unidimensional. În mod special, dacă "f"("x") = "e""P"("x") pentru unele polinoame "P"("x") din A, atunci formula 71. Fie setul H închiderea din "L"(R) a combinațiilor liniare de funcții de forma "f"(|"x"|)"P"("x"), în care "P"("x") apartine lui A. Atunci spațiul "L"(R) este o sumă directă de spații H, iar transformata Fourier reprezintă fiecare spațiu H pe el însuși, fiind posibilă caracterizarea actiunii
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
cu transformarea Fourier-Stieljes de μ. Reprezentarea formula 91 definește un izomorfism între spațiul Banach "M"("G") de măsură finită Borel și un subspațiu închis al spațiului Banach C(Σ) constând din toate secvențele "E" = ("E") indexate prin colecția Σ de operatori liniari mărginiți "E" : H" pentru care avem norma finită: Mai mult, teorema convoluției afirmă că, acest izomorfism de spații Banach este de fapt un izomorfism al algebrei C* într-un spațiu C(Σ), în care "M"("G") este înzestrată cu produsul
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
de fază (la x = 0) "φ "("ξ"). Transformata Fourier poate fi gândită și ca o reprezentare în spațiul funcțiilor. Această reprezentare, notată aici prin formula 104 și formula 105, este folosită pentru a nota transformata Fourier a funcției "f". Această reprezentarea este liniară, ceea ce înseamnă că formula 104 poate fi înțeleasă ca o transformare liniară pe spațiul funcției și, denotă că, notația standard din algebra liniară de aplicare a unei transformări liniare asupra unui vector (aici funcția "f") poate fi folosită pentru a scrie
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
gândită și ca o reprezentare în spațiul funcțiilor. Această reprezentare, notată aici prin formula 104 și formula 105, este folosită pentru a nota transformata Fourier a funcției "f". Această reprezentarea este liniară, ceea ce înseamnă că formula 104 poate fi înțeleasă ca o transformare liniară pe spațiul funcției și, denotă că, notația standard din algebra liniară de aplicare a unei transformări liniare asupra unui vector (aici funcția "f") poate fi folosită pentru a scrie formula 107 în loc de formula 105. Deoarece prin aplicarea transformatei Fourier rezultatul este tot
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
aici prin formula 104 și formula 105, este folosită pentru a nota transformata Fourier a funcției "f". Această reprezentarea este liniară, ceea ce înseamnă că formula 104 poate fi înțeleasă ca o transformare liniară pe spațiul funcției și, denotă că, notația standard din algebra liniară de aplicare a unei transformări liniare asupra unui vector (aici funcția "f") poate fi folosită pentru a scrie formula 107 în loc de formula 105. Deoarece prin aplicarea transformatei Fourier rezultatul este tot o funcție, putem fi interesați de valoarea acestei funcții evaluată la
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
folosită pentru a nota transformata Fourier a funcției "f". Această reprezentarea este liniară, ceea ce înseamnă că formula 104 poate fi înțeleasă ca o transformare liniară pe spațiul funcției și, denotă că, notația standard din algebra liniară de aplicare a unei transformări liniare asupra unui vector (aici funcția "f") poate fi folosită pentru a scrie formula 107 în loc de formula 105. Deoarece prin aplicarea transformatei Fourier rezultatul este tot o funcție, putem fi interesați de valoarea acestei funcții evaluată la "ξ", valoare care se notează prin
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
păstrarea lor așa cum s-au conservat. Radioul public intenționază de asemenea să lanseze la un moment dat și un portal pe internet unde să pună la dispoziție, contra cost, toate documentele obținute astfel. Arhiva scrisă a radioului public cuprinde 4Km liniari de documente, 25.000 de dosare și 12.000 de fotografii iar Arhivele Sonore cuprind 12.276 de discuri de ebonită (cel mai vechi fiind din 1913), 37.000 de discuri de vinil, 15.000 de discuri compacte, 2.150
Societatea Română de Radiodifuziune () [Corola-website/Science/305968_a_307297]
-
de tipul unei supernove. l (numit după Alfred Nobel) a fost produs pentru prima dată de către Albert Ghiorso, Glenn T. Seaborg, John R. Walton și Torbjørn Sikkeland în aprilie 1958 la Universitatea Berkley din California. Echipa a folosit noul accelerator liniar de ioni grei (HILAC) pentru a bombarda o țintă de curiu (95% Cm și 4,5% Cm) cu ionii de carbon C rezultând No. Rezultatul lor, a fost confirmat de către cercetătorii sovietici din Dubna. Cu un an mai devreme, deși
Nobeliu () [Corola-website/Science/305264_a_306593]
-
Springer-Verlag, New York, London, Heidelberg (1977); 3. R.Homescu: "Optimization of the Signal-to-Noise Rațio în the Optical Dată Processing," în:”Optimization Techniques.Lecture Notes în Control and Information Sciences”, Part 2, Springer-Verlag, Berlin, New York, Heidelberg (1980); 4. R.Homescu: "Asupra optimizării liniare în prelucrarea optică a datelor," în:”Cibernetică și progresul societății”, Ed.Politică, București (1980); 5. R.Homescu: "Concepte ale teoriei mulțimilor cu aplicații în analiza și proiectarea automată a sistemelor informatice," în: „Metodologii și tehnici moderne de proiectare și scriere
Radu Homescu () [Corola-website/Science/305285_a_306614]
-
Științifică și Enciclopedica, București (1982); 9. R.Homescu: "Utilizarea funcțiilor spline și a criteriului normei minime în prelucrarea optică a informației, în:" „Cibernetică în slujba dezvoltării economico-sociale”, Ed. Academiei RSR, București (1983); 10. R.Homescu: "Restaurarea imaginilor degradate în sisteme" "liniare și neliniare," în: „The 5-th Internațional Conference on Control Systems and Computer Science”-Section:”Image Processing”, Institutul Politehnic București(1983); 11. R.Homescu, I.Roxin:"Utilizarea pseudoinversei matriceale în modelul balanței legăturilor între ramuri," Lucrările celui de-al IV-lea
Radu Homescu () [Corola-website/Science/305285_a_306614]
-
cele două panouri pictate , probabil fragmente ale unui poliptic, atribuite lui Donato Veneziano, reprezentând pe Sfântul Francisc și pe Sfântul Ieronim.Ele constituie o admirabilă ilustrare a pătrunderii elementelor renascentiste în tradiția preexistentă. Marile inovații plastice ale Renașterii: descoperirea perspectivei liniare și aeriene, modelul, redescoperirea anatomiei umane, compoziția închisă, le găsim exemplificate în lucrările „Logodna Sfintei Ecaterina” și „Sfânta Familie”, aparținând unor anonimi de școală venețiană din secolul al XVI-lea. Deși teme religioase, ele își pierd funcția inițială și ne
Muzeul de Artă din Timișoara () [Corola-website/Science/305279_a_306608]
-
n +1/2). Importanța funcțiilor Bessel rezultă din faptul că soluționează multe probleme de potențal static și de propagare a undelor, de exemplu: Deoarece ecuația lui Bessel este o ecuație diferențială ordinară de ordinul doi, aceasta va avea două soluții liniar independente, iar datorită diverselor formulări ale funcției Bessel, în serie sau integrală, se alege forma cea mai convenabilă pentru problema care se soluționează. Funcțiile Bessel de speța I-a, notate J(z), sunt soluții ale ecuației diferențiale a lui Bessel
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
că funcția Bessel descrește proporțional cu formula 3 spre infinit, precum și faptul că rădăcinile nu sunt în general periodice, cu excepția celor asimptotice pentru valori mari ale lui z. Pentru valori α diferite de întregi, funcțiile J(z) și J(z) sunt liniar independente, reprezentând cele două soluții ale ecuației diferențiale. Pe de altă parte, pentru α de ordin întreg, este valabilă următoarea relație (de notat că funcția Gamma devine infinită pentru argumente întregi negative): acest lucru arătând că cele două soluții nu
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
de altă parte, pentru α de ordin întreg, este valabilă următoarea relație (de notat că funcția Gamma devine infinită pentru argumente întregi negative): acest lucru arătând că cele două soluții nu sunt liniar independente. În acest caz, a doua soluție liniar independentă este dată de funcția Bessel de speța a II-a. O altă modalitate de definire a funcțiilor Bessel este cea a reprezentărilor integrale. Pentru n întreg avem reprezentarea: Acesta a fost modul de reprezentare folosit de Bessel, iar din
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
digamma. În cazul în care α are o valoare diferită de întreg, funcția Y(z) este inutilă (putând fi înlocuită oricând cu J(z)). Pe de altă parte, când α este un întreg n, Y(z) este a doua soluție liniar independentă a ecuației lui Bessel. Mai mult, este valabilă o relație similară cu cea pentru funcția de speța I-a, adică: Ambele funcții, J(z) and Y(z), sunt funcții olomorfe de "z" în planul complex cu tăietură de-a
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
tăietură de-a lungul axei reale negative. Când α este un întreg, funcțiile Bessel J sunt funcții întregi de z. Dacă z este fizat, atunci funcțiile Bessel sunt funcții întregi de α. Un alt mod de formulare a două soluții liniar independente ale ecuației lui Bessel sunt funcțiile Hankel , H(z) și H(z), definite prin: unde i este unitatea imaginară. Aceaste combinații liniar independente sunt cunoscute și sub numele de funcții Bessel de speța a III-a. Funcțiile Hankel de
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
fizat, atunci funcțiile Bessel sunt funcții întregi de α. Un alt mod de formulare a două soluții liniar independente ale ecuației lui Bessel sunt funcțiile Hankel , H(z) și H(z), definite prin: unde i este unitatea imaginară. Aceaste combinații liniar independente sunt cunoscute și sub numele de funcții Bessel de speța a III-a. Funcțiile Hankel de prima și a doua speță sunt folosite la exprimarea soluției propagării undelor cilindrice, respectiv spre exterior sau interior, în funcție de convenția de semn aleasă
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
fost alese astfel încât să aibă valori reale pentru argumente z reale și pozitive. Astfel, seria obținută pentru I(z) este similară cu J(z), dar fără a avea factorul alternant (−1). I(z) și K(z) sunt cele două soluții liniar independente ale ecuației modificate a lui Bessel: Spre deosebire de funcțiile Bessel ordinare, care oscilează ca funcții de argument real, I(z) și K(z), sunt funcții care cresc și descresc exponențial. Ca și funcția J(z), funcția I(z) are valoarea
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
unu pentru α = 0. În mod analog, K(z) este divergentă în punctul (z = 0) și tinde spre zero când z → ∞. Când se rezolvată ecuația lui Helmhotz în coordonate sferice prin separarea variabilelor, ecuația radială capătă forma: Cele doua soluții liniar independente ale acestei ecuații se numesc funcțiile Bessel sferice j(z) și y(z), iar când acestea sunt scrise cu ajutorul funcțiilor J(z) și Y(z) capată formele: De asemenea y(z) mai este notată cu n(z) sau η
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
alte cuvinte, segmentele care intervin trebuie să aibă o măsură comună, iar raportul lor trebuie să fie un număr rațional. Cum, în general, două segmente nu sunt comensurabile, în geometria modernă apar noțiunile de „număr real”, „corp”, „spațiu vectorial”, „transformare liniară” și până la urmă „omotetie” (adică asemănare în cel mai general caz), care pot valida teorema lui Thales și pentru alte triunghiuri cu laturi incomensurabile. O paralelă DE la baza BC a unui triunghi ABC împarte laturile AB și AC în segmente
Teorema lui Thales () [Corola-website/Science/303451_a_304780]
-
va vibra, producând sunete. Calitatea redării în domeniul frecvențelor înalte este mult mai bună față de sistemul electrodinamic, ajungând să redea sunete până la 20 kHz. Pentru o bună sonorizare difuzorul trebuie montat într-un "sistem acustic". Pentru a obține o deplasare liniară a armăturii mobile (în funcție de tensiunea aplicată) se pot folosi doi electrozi ficși în loc de unul singur, ca în figura alăturată. În acest caz, pentru a putea emite sunete efectiv, electrozii fixi trebuie să fie niște plăci perforate sau grile de sârmă
Difuzor () [Corola-website/Science/303472_a_304801]
-
19-lea, folosind frecvent fier și bucăți mari de sticlă de formă neregulată, odată cu startul primului război mondial, natura puternic stilizată. migăloasă și individualizată a designului Art Nouveau, care era scump de realizat, este abandonată din ce în ce mai des în favoarea unui modernism liniar, simplu și ieftin de realizat, care era, în același timp, mai apropiat de estetica simplificatoare și relativ brută a designului industrial, al cărui "părinte" de necontestat a fost Peter Behrens. Hector Guimard, unul din artiștii formidabili ai perioadei Art Nouveau
Art Nouveau () [Corola-website/Science/301465_a_302794]
-
distincte între ele) pot fi rearanjate formînd cuvântul TRACE sau ECART. Așadar o permutare poate fi înțeleasă ca unul din n! moduri de a ordona liniar o mulțime. Însă în general nu este necesar ca obiectele permutate să fie ordonate liniar. De pildă, într-o echipă de funcționari, aceștia pot schimba între ei locurile dintr-un birou, locuri care ar putea să nu fie dispuse în linie. Un alt exemplu este cel al unor bile diferit colorate, înșirate pe o sârmă
Permutare () [Corola-website/Science/313123_a_314452]
-
Galapagos i-au stârnit îndoiala în ceea ce privește presupusa imutabilitate a speciilor. În notițele sale vom găsi, începând cu 1837, dezvoltarea unor concepte ca cel legat de transmutație. Aceasta îl conduce la ideea divergenței evolutive a lumii vii, adică ramificat, spre deosebire de progresul liniar, sub forma de scară, prefigurat de Lamarck și alții. În 1838, Darwin citește lucrarea "Un eseu asupra principiului populației" (a șasea ediție), scrisă la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Thomas Malthus. Ideea acestei cărți privind lupta pentru existență determinată
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]