12,849 matches
-
să-și piardă credința sau să accepte să-i plesnească ochii. Paneloux nu vrea să-și piardă credința, el o să meargă până la capăt. E tocmai ceea ce a vrut să zică. Această observație a lui Tarrou ne permite ea oare să luminăm puțin evenimentele nefericite care au urmat și în care comportarea lui Paneloux părea de neînțeles celor care îl înconjurau ? Se va vedea. La câteva zile după predică, Paneloux într-adevăr s-a mutat. Era momentul când evoluția bolii provoca mutări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
un orizont în care cerul și marea se amestecau într-o fremătare nedeslușită. Dincolo de ceea ce ei știau că trebuie să fie falezele, o licărire a cărei sursă n-o zăreau, apărea la răstimpuri regulat: farul strâmtorii continua, din primăvară, să lumineze pentru nave care se îndreptau spre alte porturi. În cerul măturat și lăcuit de vânt, străluceau stelele limpezi și licărirea îndepărtată a farului adăuga printre ele, din timp în timp, o pâlpâire cenușie trecătoare. Briza aducea miresme de mirodenii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
DEODATĂ A STRIGAT: ― Puneți-l pe foc! Doctorul șovăia, dar Grand a repetat ordinul cu un accent atât de cumplit și cu o astfel de suferință în glas, încât Rieux a aruncat foile în focul aproape stins. Odaia s-a luminat numaidecât și, o clipă, flăcările păreau s-o încălzească. Când doctorul reveni lângă bolnav, acesta se întorsese cu spatele, lipindu-și aproape fața de perete. Tarrou se uita pe fereastră, străin parcă de scena care avusese loc. După ce i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
UMPLE STRADA CU ȘIROAIELE LUI: PLOAIA REÎNCEPEA, AMESTECATĂ CURÂND CU O GRINDINĂ CARE SE IZBEA DE TROTUARE. MARILE DRAPERII S-AU VĂLURIT ÎNAINTEA FERESTREI, ÎN UMBRA ODĂII, RIEUX, UN MOMENT DISTRAT DE ZGOMOTUL PLOII, ÎL CONTEMPLA DIN NOU PE TARROU, LUMINAT DE O LAMPĂ DE PAT. MAMA LUI TRICOTA, RIDICÂND DIN CÂND ÎN CÂND CAPUL CA SĂ SE UITE LA BOLNAV. DOCTORUL FĂCUSE ACUM TOT CEEA CE ERA DE FĂCUT. DUPĂ PLOAIE, TĂCEREA S-A MATERIALIZAT PARCĂ ÎN ODAIE, PLINĂ DOAR DE TUMULTUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
LA MARGINEA TĂCERII, ȘUIERATUL UȘOR ȘI REGULAT CARE ÎL ÎNSOȚISE ÎN TIMPUL ÎNTREGII EPIDEMII. I-A FĂCUT MAMEI LUI UN SEMN CA S-O DETERMINE SĂ SE CULCE. EA A REFUZAT CU O MIȘCARE A CAPULUI ȘI PRIVIRILE I S-AU LUMINAT, APOI A EXAMINAT CU GRIJĂ, ÎN VÂRFUL ANDRELELOR, UN OCHI TRICOTAT DE CARE NU ERA SIGURĂ. RIEUX S-A RIDICAT SĂ-I DEA BOLNAVULUI DE BĂUT, S-A ÎNTORS ȘI S-A AȘEZAT. Câțiva trecători, profitând de acalmie, pășeau zoriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
TARROU ÎNCHIDE OCHII, PĂRÂND SĂ-ȘI ADUNE FORȚELE. O EXPRESIE DE OBOSEALĂ SE CITEA PE TRĂSĂTURILE LUI. AȘTEPTA URCAREA FEBREI, CARE SE ȘI URNEA UNDEVA ÎN ADÂNCUL LUI. CÂND ȘI-A DESCHIS OCHII, PRIVIREA LUI ERA ȘTEARSĂ. NU S-A LUMINAT DECÂT ZĂRINDU-L PE RIEUX APLECAT ASUPRA LUI. ― Bea, spunea acesta. Celălalt a băut și și-a lăsat iar capul pe pernă. \ Ține mult, spune el. Rieux îi apucă brațul, dar Tarrou, cu privirea întoarsă, nu mai reacționa. Deodată, febra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
când în când la prietenii săi. Dar, curând, ochii lui se deschiseră din ce în ce mai rar și lumina care se reflecta atunci pe chipul său devastat, se stingea tot mai mult. Furtuna care zgâlțâia acest corp cu tresăriri bruște și convulsive îl lumina cu fulgere din ce în ce mai rare și Tarrou se lăsa târât încet în adâncul acestei furtuni. Rieux nu mai avea înaintea lui decât o mască de-acum încolo inertă, de pe care zâmbetul dispăruse. Această formă umană care îi fusese atât de apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
era aceeași noapte geroasă, cu stele reci pe un cer limpede și înghețat. În odaia semiîntunecoasă se simțea frigul apăsând asupra ferestrelor, marea respirație vânătă a unei nopți polare. Lângă pat, doamna Rieux ședea în atitudinea care îi era familiară, luminată de lampa de la căpătâi. În mijlocul odăii, departe de lumină, Rieux aștepta în fotoliul lui. Se gândea la soția lui, dar respingea de fiecare dată acest gând. La începutul serii, pașii trecătorilor răsunară limpede în noaptea rece. \ Ai avut grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acest popor înmărmurit din care, în fiecare zi, o parte din noi, îngrămădiți în gura unui cuptor, ne evaporam în fumuri grase, în timp ce ceilalți, copleșiți de lanțurile neputinței și ale fricii, ne așteptam rândul. Asta era, în orice caz, ceea ce lumina privirea doctorului Rieux, care, căutând să ajungă în cartierele mărginașe, umbla singur la sfârșitul după-amiezii, în mijlocul clopotelor, al bubuiturilor tunului, al muzicii și al strigătelor asurzitoare. El își continua meseria, nu exista concediu pentru bolnavi. În frumoasa lumină transparentă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mi-a dăruit și un superb trandafir alb - cu semnificație aparte, iar eu i-am dăruit o figurină din porțelan, reprezentând un cerb carpatin viguros - de coarnele căruia am agățat textul următor: „Sunt cerbul carpatin, coborât din țancurile munților să luminez și să învăț semenii să 22 trăiască frumos prin lumina cărții! M-au prigonit și persecutat invidioșii și lacheii regimului comunist, dar am satisfacția că, chiar în condiții vitrege n-am renunțat la idealul meu umanist! Astăzi sunt umbra celui
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
încep să se încline sub recea și proaspăta povară albă ce continuă să se cearnă mereu dintr-un cer cu nori alburii, nori ce par transfigurați sub lumina difuză a lunii care, uneori, străbate cu mai multă îndrăzneală spărturile norilor, luminând mai intens totul. După 10 minute de admirație mută, cu plămânii învigorați de puritatea aerului respirat, intru liniștit în casă, nu înainte de a așeza lopata de fier la îndemână, pentru operația de deszăpezire ce voi face mâine dimineață spre prânz
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
care ne-a pregătit și ne-a format pentru „misia noastră de apostoli ai neamului”, așa cum eram noi catalogați într-o vreme. Seriozitatea pregătirii și mai ales seriozitatea profesării era nota dominantă a unor feciori din lumea satului, meniți să luminăm satele din mijlocul cărora plecasem. Școlile normale de tip vechi erau adevărate focare de lumină și cultură. Într-un cuvânt, fiind produsul aceluiași tip de școală, am acționat aproape identic, fiecare în locul său de muncă. Din prima carte apare cu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
casa lui părintească, o casă modestă în care stătea unul dintre frați și tatăl lui - căruia i se rezervase o cămăruță în care abia încăpea un pătuț de fier, cu o masă la căpătâi pe care stătea o lampă ce lumina la nevoie, în opoziție cu camera lui confortabilă... S-au adunat toți, l-au văzut îmbrăcat ca un prinț, că abia îndrăzneau ceilalți să se uite la el și să-i spună că „are noroc cu carul și-i dă
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de vânzătoarea respectivă. Și pentru a mă repauza un pic, mă opresc la o boxă de carne unde vânzătoare e strănepoata Carmen, care nu mai poate de bucurie și mă invită înăuntru pe un scaun și mă urmărește cu privirea luminată de o mare bucurie, adresându-mi cuvinte frumoase de respect și prețuire aparte... Chiar îmi spune cu exuberanță că prezența mea i-a adus o bucurie... rară! Știu la ce se gândește ea, și mă bucur că n-a uitat
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
fost circumstanțele, erau un avertisment sigur al unor probleme serioase. Se întinse spre minibar. Cu un pahar și o sticlă de whisky în miniatură, se așeză la birou și începu să privească pe fereastră. Văzu un bărbat ieșind din magazinul luminat cu neon de peste drum. Cărând o pungă subțire, de plastic: înăuntru, o sticlă cu lapte, poate și un borcan cu miere. Un bărbat care se ducea să-și petreacă seara acasă. Era o imagine atât de banală, dar o fascina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-mi sincer, ai auzit vreodată un protestant din Irlanda de Nord spunând așa ceva? Ai auzit? —Akiva, am venit aici să vorbim despre tatăl meu... Pentru că asta face aici iubitul nostru prim-ministru împreună cu așa-zisul nostru guvern, fie ca Dumnezeu să-i lumineze. Același lucru! Lasă orice palestinian al cărui străbunic se pișa mai demult în oliță la Jaffa să vină aici și să ceară o vilă la Tel Aviv. Și bineînțeles, hai să împărțim Ierusalimul în două. Știi de câte ori e menționat Ierusalimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era o beznă totală. Bărbații așteptară să înainteze o bucată bună ca să-și aprindă lanternele: era prea riscant să lase lumina să transpară prin pereții de sticlă ai centrului de vizitare. Ziad fu primul care o folosi pe a lui, luminând cu ea piesa centrală a clădirii, comoara care aducea aici turiști încă din anii ’30. Era un mozaic în stil romanic, absolut intact, întinzându-se pe zece metri în lungime și cinci în lățime. Chiar și la lumina aceea, Ziad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în momentul în care corpul ateriză pe cioburile de sticlă, după care, dintr-o singură mișcare lină, Marwan scoase bidonul de biciclist de la spate, desfăcu rapid capacul și începu să împrăștie benzina prin cameră. Afară, Salim aprindea din nou lanterna, luminând un perete plin de panouri care explicau expoziția de la Bet Alpha. Scoase un tub de spray cu vopsea și coloră zidul cu graffiti roșu, calm, fără să se grăbească. Scrise în arabă: „Israelul nu va avea parte de pace decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
testamentul lui Avraam. Din contră, el a găsit-o. Dacă nu ar fi avut el imboldul de a-l vizita pe Aweida, s-ar afla încă în bazar, pe o tavă, gata să fie vândută unui colecționar neștiutor. Un zâmbet lumină chipul lui Shimon Guttman. Logica era de partea lui. Pentru a crede că acesta era un fals, trebuia să fii de acord cu niște afirmații foarte puțin probabile. Că cineva a depus o muncă grea și costisitoare pentru a inscripționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
frunte, scoase de undeva de dedesubt, un obiect pe care îl arătă la cameră. Maro și cam de aceeași mărime cu o casetă audio. Maggie se chinuia să-și dea seama la ce se uita. Dar chipul lui Uri era luminat de revelație. Știa exact despre ce era vorba. Probabil crescuse printre lucrurile astea. Nu-ți voi arăta textul de aproape, spuse Uri, traducând în continuare. În cazul în care înregistrarea ajunge pe mâini necurate, nu vreau să vadă nimeni ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe care l-a folosit tatăl meu în e-mailurile către arabul ăla? Maggie se întoarse și îi zâmbi lui Uri, ca și cum ar fi vrut să-i spună că nu era o idee rea. Îl căută pe Saeb Nastayib și se lumină la față când calculatorul îi oferi un singur rezultat: era un singur avatar cu numele ăla. Repetă parola dinainte, Vladimir 67, și, sub ochii ei, pe ecran se materializă o siluetă zveltă de bărbat, mai întâi dezbrăcat, ca un manechin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cercetă terenul. Văzu urme de cauciuc, dar nu o ajutau. Nu era detectiv; nu știa la ce se uită. Maggie se întoarse cu spatele la drum, observând abia acum frumusețea priveliștii. Cerul era de un albastru-pal de dimineață, soarele destul de puternic ca să lumineze această priveliște aridă, nisipoasă: dealurile, desfășurându-se în trepte, punctate de măslini izolați. Viguroși, neclintiți, cumva încăpățânați, i se păreau lui Maggie niște bărbați scunzi, îndesați: puternici și nerăbdători. Un amănunt din acea priveliște îi întări hotărârea. Va găsi tăblița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era încă în vogă. Maggie n-a fost în viața ei atât de bucuroasă la vederea unei manifestații politice, n-a fost niciodată atât de recunoscătoare forței protestatarilor de a demonstra neîntrerupt, după cum promiseseră. Chiar și acum, când abia se luminase de ziuă, un grup de activiști se țineau de mâini la poalele acestui deal. Nu avea idee de ce hotărâseră că acel loc de periferie al Ierusalimului era cel potrivit. Dar se simți ușurată că îl aleseseră. —Ești ziaristă? întrebă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
zăvorul, deschizând. — Ignatius, ce-i cu gunoiul ăsta de pe jos? Ceea ce vezi este viziunea mea despre lume. Va trebui să fie încorporată într-un tot, așa că ai grijă pe unde calci. — Și cu toate jaluzelele trase? Ignatius, afară-i încă lumină. — Existența mea nu-i lipsită de elemente proustiene, spuse Ignatius din patul în care se reîntorsese în grabă. Vai, stomacul meu! — Și miroase aici, de te trăsnește. — Păi la ce altceva poți să te aștepți? Trupul omenesc, când este închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
porumb, închise bine la gură, ca floricelele să rămână calde și crocante. Privind absorbit la prezentările filmelor viitoare, mânca floricele din punga începută. Unul dintre filme părea destul de tâmpit ca să-l readucă la Prytania peste câteva zile. Ecranul lat se lumină apoi într-o realizare tehnicoloră, leul scoase un răget, și titlul filmului proiectat apăru pe ecran în fața ochilor săi miraculoși, și albaștri și galbeni. Chipul îi încremeni și punga de floricele din mână începu să tremure. La intrarea în sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]