8,847 matches
-
greșeală trecând granița fraudulos. După părerea mea, răul se pedepsește zise Mihu. - Ia uite cum plânge ca un bebeluș, exclamă Simion! - Of, tăceți naibii din gură! - Ce te-ai apucat de plâns? interveni iar Simion. - Mi-e greu să suport prostia pe care am făcuto. - Te pomenești că îți simți conștiința încărcată?! - Dacă aș fi la putere aș administra cea mai teribilă pedeapsă pe care aș putea ca să le fie învățătură de minte celor care încalcă legea așa ca mine. - Am
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nu ne va considera lași. Cel puțin am încercat. În același moment, Mihu porni o văicăreală de credeai că i-ar fi smuls cineva inima din trup. - Vai, mă simt teribil de rău! Cred că am să mor! - Nu vorbi prostii, nu poți muri, căută să-l liniștească Alin. Vom găsi un adăpost, o casă în care să ne putem băga într-un așternut cu nuferi calzi și lumânări aprinse, glumi Alin. Iar ție, Mihule, o să-și caut un medic. Această
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
revoluție, prin anii ’94. Alin era pus pe harță și avea de gând să iște o bătaie de proporții carcteristică băieților înșelați. Bunul lui prieten Vas, un fost sportiv de performanță, reuși să aplaneze situația ca nu cumva dintr-o prostie trecătoare care avea rezolvare, să cadă într-un gol și să regrete toată viața. Se poate spune că în viață poți primi ajutor de unde nici nu te aștepți, atunci când ai nevoie să depășești un moment critic al unui ceas rău
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Așa crezi tu? De unde ți-au venit ideile astea? - Am vorbit la telefon cu cineva și m-a pus în gardă. Mi-a spus lucruri oribile despre bărbați care duc fete dincolo. - Mă uimești. Cine putea să-ți bage asemenea prostii în cap? - Ce mai contează? Am luat deja o hotărâre. - Toți care pleacă cu o iubită, o duc la produs? Așa crezi tu? Termină cu aberațiile astea! - Nu știu ce crezi tu, dar eu vreau să cobor aici în vamă. Nu merg
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ea ca de o bijuterie prețioasă chiar și atunci când se prefac indiferenți, zise Nicky. - Așa este, afirmă Carlina. Viața este, trebuie să o trăim așa cum putem mai bine. Să avem grijă de ea. - Trebuie doar să ne temem de forța prostiei și să avem curajul înțelepciunii și al adevărului despre ea. În adolescență, Nicky avea un șarm extraordinar iar fetișoarele îl adorau. Ochii îi avea expresivi și mari ca atunci când era copil. Pielea îi era neașteptat de albă, iar părul de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
alături de el. Apoi au început defăimările, victime ale iluziilor, iar remușcările nu îi erau străine. Chiar în clipa aceea lui Carmen îi părea rău că venise. Situația de față părea fără precedent și explica totul, fără cuvinte. Ce tâmpenie! Ce prostie! Știu ce am de făcut! Nu voi mai face nimic de azi înainte de care să îmi pară rău. Nu voi mai regreta nimic. O să stau pe picioarele mele, o să am grijă de mine însumi și de Victoria. Nu o să mă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ar fi departe de adevăr. Este prezent și Jean Constantin, direct din Albumul duminical și cu replicile cupletului încă pe buze. Ce ar mai fi de spus ? Punctul zero este un kitsch perfect, atingând uneori acel grad de intensitate a prostiei care te face să jubilezi ! Nu am fost niciodată, trebuie să mărturisesc, impresionat de profesionalismul regizorului Nicolaescu, iar după acest Punctul zero am motive temeinice să mă-ndoiesc că a existat. Când îl auzi însă pe regizorul Iulian Mihu (autorul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
voi încerca să discut cu Livia deschis. Îi voi vorbi în mare, fară sa dau nume, de prietenele ce le-am avut și-am s-o rog, dacă aude ceva urît despre mine, să-mi spună, să rîdem împreună de prostia și meschinăria oamenilor, tot așa cum și eu îi voi spune de toate telefoanele astea, de care vom face haz... Niciodată însă n-am să-i pot răspunde la întrebarea ce mi-o pune uneori în intimitate: Nici azi nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
două auricole și două testicole"... Am auzit și eu de gluma asta, îi spun rîzînd. Ce glumă! Eram elevă la zi cînd s-a spus acest "adevăr" științific la un examen de Anatomie. Cît au fost de bine închise ușile, prostia tot s-a auzit... Ești grăbit? Oarecum. Atunci, stai aici. Mă duc eu la șefă, că dacă te duci tu, trebuie să faci anticameră vreo jumătate de oră, sau măcar să stai vreo douăzeci de minute în picioare pînă răscolește ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-mă să ajung aici, în locul cel mai apropiat, unde pot fi singur; să stau pe betonul rece și să privesc în gol... Așa-mi trebuie! Ulciorul, care a mers de atîtea ori la apă, tot trebuia să se spargă odată prostia mea de-a face curte femeilor măritate ori divorțate, amăgindu-mă de fiecare dată că am găsit iubirea visată! Numai că... Eah!... Ce rost mai are să mă zbucium?! M-am aprins întotdeauna de la prima scînteie și am ars în întregime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la loc, lăsîndu-ne iar singuri. Întind mîna și apăs pe butonul de apel al celuilalt lift. Ce voiai să spui? o întreb. Ai pierdut liftul... Dacă ești așteptat? Vine celălalt... Ce-ai vrut să spui? o întreb din nou. O prostie, zău! Spune-o... E... e... zău!, e prea intimă, rîde doamna Cristina. N-o spui nici dacă te rog? o întreb, cuprinzîndu-i în palma dreaptă umărul lovit. Într-o căsnicie, oricît de fericită, mai sînt și clipe de enervare..., îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ales că nu-ți cerea să minți... Ori ar fi trebuit s-o sictirești dacă... dacă albul acelei nopți de Ajun ar fi fost într-adevăr un alb curat, nu șiroaie de zăpadă topită... Hm!... surîde scurt și trist Tamara, prostia vieții mele, făcută într-o clipă de rătăcire... Ai să regreți pentru tot ce mi-ai spus acum! îmi șoptește, aruncîndu-mi o privire plină de ură, apoi pleacă. În urma ei, ușa metalică se închide încet. Apăs pe butonul etajului opt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
avea vocea ta, atât de aproape de mine, încât mi-a trecut prin minte o idee nebunească: „E aici, s-a întors“. Și când proasta de Mabell mi-a smuls receptorul ca să te felicite, era să-i administrez... Ți-am spus prostii, nu-i așa? Eram ca o ființă primară, cuprinsă brusc de un acces de idioțenie, de tachinerie stângace. Și închipuie-ți că am făcut un lucru oribil: dându-mi seama cât își doreau Irène și Gaby să vorbească cu tine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
oprit, iar Danny citește revista Vogue. — Danny! mă tânguiesc. Ce faci cu rochia mea? — Ai văzut asta? zice Danny, arătându-mi nervos pe pagină. „Colecția lui Hamish Fargle a demonstrat același fler și umor“, citește cu voce tare. Auzi, ce prostie! E antitalent total. Zero barat. Am fost colegi. Mi-a furat cu nesimțire o idee de-a mea... Se uită la mine, cu ochii îngustați. Aveți haine de-ale lui la Barneys? — Îhm... nu știu, mint. Danny e complet obsedat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e prima oară când o vede. — Ce e asta? zice încet. — E un dulăpior de cocktail! spun încântată. — Și de unde-a apărut? — Ăă... păi... de fapt, azi am cumpărat-o. — Becky... Luke închide ochii. Parcă stabilisem că nu mai cumperi prostii. Asta nu e o prostie! E autentică, din anii ’30! Putem să ne facem niște cocktailuri incredibile în fiecare seară! Simt că mă cuprinde o ușoară nervozitate când îi văd expresia, așa că îmi chinui mintea să găsesc o ieșire din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vede. — Ce e asta? zice încet. — E un dulăpior de cocktail! spun încântată. — Și de unde-a apărut? — Ăă... păi... de fapt, azi am cumpărat-o. — Becky... Luke închide ochii. Parcă stabilisem că nu mai cumperi prostii. Asta nu e o prostie! E autentică, din anii ’30! Putem să ne facem niște cocktailuri incredibile în fiecare seară! Simt că mă cuprinde o ușoară nervozitate când îi văd expresia, așa că îmi chinui mintea să găsesc o ieșire din situație. Uite, știu că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
anii ’30 se luptă pentru spațiu cu sariuri indiene, ponchouri mexicane... și o expoziție incredibilă de bijuterii tribale. — Doamne, cum pot să fie hainele astea! spun, cu respirația întretăiată. — Știu. Caroline se uită la ele cu condescendență. O groază de prostii și vechituri. — Prostii și vechituri? Dumnezeule, dacă găsești așa ceva la un magazin de fițe din New York... Scot o haină bleu de satin, tivită cu panglică. E fenomenală. — Îți place? spune Caroline, surprinsă. Ți-o fac cadou. — Nu se poate! Fata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
luptă pentru spațiu cu sariuri indiene, ponchouri mexicane... și o expoziție incredibilă de bijuterii tribale. — Doamne, cum pot să fie hainele astea! spun, cu respirația întretăiată. — Știu. Caroline se uită la ele cu condescendență. O groază de prostii și vechituri. — Prostii și vechituri? Dumnezeule, dacă găsești așa ceva la un magazin de fițe din New York... Scot o haină bleu de satin, tivită cu panglică. E fenomenală. — Îți place? spune Caroline, surprinsă. Ți-o fac cadou. — Nu se poate! Fata mea, mie nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ideea e că vreau să... luăm cea mai bună decizie. Și parcă tu erai ăla care zicea că nu trebuie să ne grăbim... Luke se îmblânzește, și se ridică. — Știu. Oftează. Îmi pare rău, Becky. — Și mie, murmur. — Of, ce prostie! Mă înconjoară cu brațele și mă sărută pe frunte. N-am vrut decât să-ți ofer nunta la care ai visat dintotdeauna. Dacă chiar nu vrei să o facem la Plaza, atunci n-o facem acolo. Și ce facem cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o să fie o nebunie întreagă. Și ideea e că sunt din ce în ce mai sigură că, până la urmă, tot la Plaza o să mă mărit. Nu trebuie decât să o conving pe mami că așa e cel mai bine. Pe bune, ar fi o prostie să refuzăm așa o ocazie. — Știi, Sheldon a lucrat pentru multe staruri de la Hollywood, spune Robyn, coborând și mai mult glasul. Când ne vedem cu el, poți să te uiți puțin prin portofoliul lui. Îți spun, omul e super talentat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Singurul lucru de care m-am prins e că nu s-a măritat în Oxshott. De ce credea că te măriți în același loc ca și ea? — Ei... știi și tu... sunt americani. Știi cum sunt ei, spun o groază de prostii. Deci, ia zi... mergem mâine să-mi iau rochie de mireasă? — Categoric! spune Suze, și cutele de pe frunte îi dispar instantaneu. Unde mergem? La Barneys aveți raion de rochii de mireasă? Slavă Domnului că Suze e atât de drăguță și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fac foarte des - el fie mi-o retează scurt, fie o transformă într-o glumă. Niciodată nu mi-a mărturisit că are dubii în legătură cu viața lui. Vreau foarte mult să-l încurajez, dar mi-e teamă să nu spun vreo prostie și să-l fac să se simtă prost. Acum se uită iar în gol pe fereastră. — La ce anume te gândești exact? îl descos cât pot de blând. Nu știu, spune el după o pauză. Cred că treaba asta te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
necăjită. — Știam eu! Te-ai certat cu Luke, așa-i? — Mami... — Știam eu! I-am spus asta lui tati de o mie de ori. Simt până în măduva oaselor, Becky vine acasă ca să contramandeze nunta. El mi-a zis că vorbesc prostii, dar eu am simțit asta, uite aici. Își duce mâna la piept. O mamă simte lucrurile astea. Și am avut dreptate, așa-i? Vrei să contramandezi nunta, așa-i? Mă uit la ea uluită. Știe că am venit să anulez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nimic pregătit... O, Doamne... N-am văzut-o în viața mea pe Suze atât de speriată. Simt cum mă copleșește neliniștea și fac eforturi disperate să nu izbucnesc în lacrimi. Ce-am făcut? Ca și cum n-ar fi fost destul câte prostii am făcut până acum, mi-am mai făcut și cea mai bună prietenă să intre în travaliu prematur! — Suze, îmi pare foarte rău, spun, cu un nod în gât. — Nu e vina ta! Nu fi proastă! — Ba da! Erai atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
va fi dezamăgită. În timp ce Amy se viermuiește ca să încapă în rochie, rămân cu ochii țintă în podea, și inima îmi bubuie să-mi spargă pieptul. Nu e prima dată când intru în belea. Nu e prima dată când fac o prostie. Dar niciodată n-am făcut ceva la nivelul ăsta de tâmpenie. De proporții atât de astronomice, atât de costisitor și de important... Îmi place, spune Amy, privindu-se critic. Nu știu, e destul de adânc decolteul? — Îhm... O privesc. E o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]