10,353 matches
-
spune moș Tudor. Deci nu umblă cu țîțele goale? Ba da, moș Tudor. Umblă pușcă, da pușcă, pușcă. Ahh... Deci n-au nimic pe ele? Nu, absolut nimic. Doar cîteodată, cîte o frunză, dar nu prea mare! Asistența nu mai respiră și ochii strălucesc de curiozitate. Dar bărbații? Tot pușcă? Sigur, mai pușcă decît pușca. Ohh, ...Da cînd te întîlnești cu ei, se îmbracă? Pun o centură cu niște frănjurei, dar se vede tot. Oamenii rîd cu poftă și mulțumirea se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
omul speriat de moarte. Nu muri că mă bagi în pușcărie. Musolin o stropește cu o sticlă de apă clocită, o învîrte, o sucește, plînge, strigă după ajutor. Cîmpul e gol ca deșertul Sahara și cucoana Anica nu mișcă, nu respiră. Disperat, încearcă să pornească mașinăria ca s-o ducă la spital. Ca un făcut, hurdubaia nici vorbă să pornească. Musolin umblă la baterie, curăță bornele, mîinile îi tremură. Încearcă din nou, dar nici vorbă să pornească. Scoate bujiile, le curăță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pun la loc. Chiar reușesc pentru un timp. Primul proprietar era sculptorul X, are o mulțime de încercări în pod. Pereții sînt negri de la fumul perindat pe acolo în decursul timpului. În prima cameră ne întîmpină un fum greu de respirat. Am aprins focul în șemineu, ca să creez un pic de atmosferă..., se scuză avocatul. Ați reușit pe deplin, răspund înțepat inexplicabil. Ce șemineu! Marmora luase forme și contururi divine. Nici chiar timpul n-a reușit să-i știrbească noblețea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
înviat! Cu adevărat a înviat! strigă Victor triumfător. Fața se destinde și capătă trăsăturile întîlnite la icoanele noastre ortodoxe. Ochii îi strălucesc nefiresc și mereu răspunde Mitropolitului: Cu adevărat a înviat! Ciocnește ouă roșii. Radiază de fericire! A învins! Mai respiră oxigen și spune triumfător celor dragi: Ați văzut? Am învins! Hristos a înviat! Lara Lara moștenise o căsuță acoperită cu paie, compusă dintr-o cămăruță și o tindă. Tinda nu avea tavan iar fumul ieșea în pod și de acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
univers. Floricica era convinsă că nu i se cuvine nici un strop de bucurie în viață, că poartă o imensă vină că s-a născut, că venirea ei pe lume a nefericit întreaga omenire, omenire care era totuși generoasă lăsînd-o să respire din aerul care în nici un caz nu i se cuvine. Paradoxal, dar Floricica credea în Dumnezeu, în sfinți, în preot și în puterea icoanelor. În noaptea de Înviere preotul i-a dat și fetiței o iconiță cu Iisus Hristos. Această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un creion, care se burzuluiește spre mare. Se aruncă sub apă cînd aceasta nu-i depășea decît genunchii. Încet, dar sigur individul ajunge la fetiță, o prinde ca un profesionist și în trei minute fetița este salvată. Părinții plîng, lumea respiră ușurată și fericită. Musculoșii pun coada între picioare și nu se mai grozăvesc. Lumea chiar îi apostrofează. Tînărul s-a pierdut neobservat tot așa cum a și venit. Nimeni n-a remarcat faptul că providențialul salvator a dispărut în anonimat. *** Examinasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
două șiruri se opresc. În sens invers, lîngă mine era o tînără, la vreo 25 de ani. Îi era rău, avea probabil o insuficiență cardiacă sau respiratorie. Mă uit la ea și o încurajez printr-un zîmbet, printr-o vorbă... Respiră adînc de multe ori și parcă, parcă își revine. Mă privește și îmi surîde; la rîndul ei mă încurajează (probabil arătam și eu ca dracu!); schimbăm cuvinte amabile. Șirurile se pun în mișcare și dau să mă aburc la drum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
este umed, atunci poți să ajungi mai direct la Sfîntul Petru și mai repede decît ți-ai închipui. După această meditație adîncă, constat, nu peste mult timp, că aerul condiționat chiar nu merge. Mai constat că devin umed și că respir mai dificil. Apa de condens adunată pe mine se amestecă frățește cu transpirația abundentă. Mai butonez la bord tot ce se poate butona, mai deschid capota și mă uit atent și o închid la loc. Soarele își pusese în gînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Exasperat, Aquiles a luat decizia să divorțeze. Dimineața, după o noapte de nesomn, a spus: Aurora, azi mă duc la notar să divorțez de tine. Femeia i-a răspuns cu un calm înfricoșător. Știu. Aquiles a făcut actele și a respirat ușurat. Nu știa ce s-a întîmplat acasă și a venit să se intereseze la vecin. Era oarecum îngrijorat din cauza copiilor. Nu-i putea lua cu el. Nici el n-avea unde să doarmă, se gîndea să se ducă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
m-ar fi iubit și pe mine. Dumnezeule! Are doar șase anișori. Îmi dau lacrimile cînd îi văd ochișorii gata să plîngă. O mîngîi. Se lipește de mine și simt cum căldura corpului meu se transferă în micuțul suflețel care respiră regulat, calm. Nu-i bine să intervii în regulile locului. Nu sînt un trimis să aduc fericirea pe pămînt. Beau cafeaua cu fetița în brațe. Nu vrea să plece de la mine. Presimt că acolo, în acel nefericit apartament, se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a spus o funcționară toropită de căldură. În limbajul local înseamnă că "s-ar putea să vină", dar și că "s-ar putea să nu mai vină". Mă bucur că pot să stau mai mult acolo, să văd marea, să respir aerul, mă rog, uneori pur, cu gust de sare. Mă adîncesc în gînduri, merg acasă, mă plimb prin Iași și întîlnesc oameni, prieteni. Văd monumente, bănci pe trotuare, discut politică. Combat pe unii și pe alții, critic ce-i de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vroia să meargă mai departe, știa că nu o să ne mai vedem. Era atît de delicat și frumos. Eu am început să mă dezbrac singură, apoi l-am ajutat pe el. Tac, pur și simplu, sînt surprins și uluit. Nu respir. Ea continuă. După, a început să plîngă, spunînd întruna: "Ce-am făcut, o, Doamne?''. Am început și eu să plîng. Dar nu-mi părea rău. Eram fericită și-mi asumam consecințele... Se lasă o tăcere grea, chiar apăsătoare, jenantă. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
iarnă, fără frunze, doar cu crengile înălțate spre înaltul cerului, parcă rugându-se de bunul Dumnezeu spre a da o iarnă blândă, fără geruri distrugătoare, să poată întâmpina viitoarea primăvară cu muguri sprinteni, care să deschidă ușițele frunzițelor ce vor respira și se vor bucura de lumina și dulceața soarelui primăvăratec, spre frumos, spre înflorire, dând parfumul ca răsplată a primirii rugăminții lor... Săndel are motiv de-a privi mai atent și la Dealul Morilor, care se arăta foarte mândru cu
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
din mlaștina intereselor voastre imediate. Luați un pic de înălțime! Luați un pic de distanță față de harța zilnică, față de combativitatea partizană și față de voi înșivă! Desprindeți-vă, într-un minim elan igienic, de măruntaie, idiosincrazii, vorbe grele, obsesii și nevroze. Respirați mai amplu, priviți, scurt, spre mijlocul cerului, reînvățați să surâdeți. Încercați să fiți, măcar o oră pe zi, „singuri și inactuali“, cum spunea cândva George Călinescu. Există și alte bucurii decât bucuria de a-ți strangula dușmanul. Există și alte
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
nu e, în cazul acesta, frig pur și simplu, ci o parabolă a lumii. Iar a spera nu e nimic mai mult decât a fi atent la aburul cald al respirației tale, în care se amestecă, ritmic, respirația vitelor cu respira ția lui Dumnezeu. Două feluri de necredință Și de Crăciun, și de Paște se găsesc destui care să veștejească transformarea sărbătorii în chef. E necreștinește, se spune, să convertești evenimente atât de nelumești cum sunt Nașterea Domnului și Învierea Lui
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de angelism. Unii stau de dimineața până seara cu nasu-n brazdă, alții se îneacă în cer, ca într-o zeamă străvezie, fără gust și fără articulații. Două specii de prostie roză, semnalând prezența unor inși care au renunțat să mai respire prin plă mânii proprii și au trecut, euforici, „pe aparate“. O dublă victorie a unei presupoziții vicioase: presupoziția că tot ce este legat de viața spirituală e, strict, treaba lui Dumnezeu. El trebuie să mă caute și să mă convingă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
a măreției și a somptuarului. Am rămas cu Iri și cu Monica. La mai mare! Despre mânie Diferența esențială dintre Est și Vest este, cred, diferența dintre mânie și calm, dintre tensiune și destindere. E vorba de atmosfera în care respirăm, de climatul sufletesc al vieții zilnice. Există și în Occident enervări, insatisfacții, răsteli și chiar atacuri de furie. Uneori, când riscul unei generale placidități este iminent, oamenii par să-și inventeze motive de iritare, sau să le îngroașe artificial pe
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
printr-o aiuritoare prudență: „Dacă scriu și public, mi se fură ideile.“ O cauză semnificativă a neputinței de a scrie e, alteori, orgoliul născător de hiper-exigență. Perfec ționismul insomniac, spiritul autocritic dus până la demolarea de sine sfârșesc prin a paraliza respira ția liberă a verbului. Foaia albă devine, astfel, un memento al riscului de a nu fi la înălțime, o amenințare cu efect castrator. Monumental în tenacitatea cu care a refuzat, o viață întreagă, să scrie a fost Alexandru Dragomir. Practica
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
biologice dintre specii. Afectînd toate animalele cu care ne hrănim, ea s-ar instala în mod durabil și ar dobîndi un loc printre flagelurile născute din civilizația industrială, care compromit din ce în ce mai grav satisfacerea nevoilor tuturor ființelor vii. Deja nu mai respirăm decît un aer poluat. Apa, poluată și ea, nu mai este acel bun care putea fi considerat disponibil fără nici o limită : știm că e măsurată atît pentru agricultură, cît și pentru utilizările casnice. De la apariția maladiei SIDA, raporturile sexuale implică
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
și uscatul poartă o luptă surdă. Arbori și animale, cu toatele gigante, căci până la un prag fotosinteza e favorizată de bioxidul de carbon, cad În mlaștină, unde devin prada imperfecțiunii unor organisme primitive, relicve ale vechilor vremi. Care nu știu să respire, adică să folosească oxigenul, ci doar să fermenteze. Iar biomassa, lemn și carne, nu ajunge iarăși bioxidul de carbon și apa din ajun, ci petrol și gaze, unde carbonul e sechestrat de hidrogen, ori cărbuni, unde carbonul nu e sechestrat
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
aceleași noxe, poate mișca un autobuz vreo 5 kilometri, dar un tramvai doar trei... Bașca și că, lipsa autobuzului ne va Îngrămădi pe toți În tramvai, supraaglomerându-l. Și, cum consumul de energie e proporțional cu greutatea cărată, Holboca va „respira“ mai tare ca de obicei, zvârlind În jur mai multe noxe. Nașul are naș, zic eu: n’am decât să merg pe jos ori cu bicicleta, cel mai ecologic vehicul. À propos: poate aflu dacă e legal ca un vehicul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
care mișcă picioarele ori bicicleta emite doar bioxid de carbon, ba unul actual, pe care sunt obligat să-l recunosc ca nepoluant spre deosebire de cel provenit din combustibilii fosili. Doar că el provine din alimente și, la fel cu Holboca care „respiră“ mai tare, și eu, pe picioare ori bicicletă, mănânc mai mult, obligând creșterea producției agricole care, via Îngrășăminte, pesticide, degradarea solului, poluează mai mult; și, pentru a mânca mai mult, muncesc mai mult, degradând, ca’n orice muncă, tot mai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ce puteau fi închise atunci când copilul dormea. Lateral erau două geamuri mici prin care puteai vizualiza mișcările acestuia. Doar că ochișorii mei de copil aveau un oarece neastâmpăr și adesea îmi pierdeam răbdarea urmărindu-l pe Adi cum doarme, cum respiră, cum mă privește. Lăsam landoul preț de câteva minute și ieșeam la stradă unde mă întâlneam cu colegii de joacă. Niciodată nu am stat prea mult și era ceva lăuntric care-mi cerea să revin la sarcinile mele, oferindu-i
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
probleme, permanent - cum spun părinții mei - cu grija zilei ce va urma. Am revenit în Brăila destul de târziu și-i tot spuneam bunicii, cât de mult mi-ar fi plăcut să rămân acolo, în munți, măcar o noapte și să respir mirosul acela de piatră granitică, parfum de tei dobrogean și narcise de munte. A fost o experiență uluitoare, altceva față de ceea ce eram obișnuit să văd, o lume aparte și desigur parte din existența mamei mele, deci și a mea. Mihnea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
prin veac stau pe rând la poartă pe tălpiță până ce sorocul îi cheamă sub brazda celor două cimitire, păstrătoare a atâtor și atâtor amintiri, a atâtor frumoase povești de dragoste, a atâtor drame trăite de oamenii tuturor generațiilor ce au respirat aerul curat al satului nostru. În speranța că am realizat o cât de palidă imagine a ceea ce a fost satul, a ceea ce au fost oamenii săi în decursul multelor secole pe care le-au traversat, îți muțumim din inimă pentru
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]