9,175 matches
-
îi zâmbește cu căldură. După aceea, mai vedem. — Dar pot să-mi duc un proiect până la capăt! sare Danny indignat. Ăsta e unul din punctele mele forte! E unul din... Altfel, cum ar fi acceptat Becky să-i fac eu rochia de mireasă? Mă ia repede de mână, de parcă tocmai ne-am pregăti să cântăm un duet. Cum mi-ar fi încredințat misiunea de a-i crea cea mai importantă ținută din viața ei? Ea crede în mine, chiar dacă alții nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
altar la Hotel Plaza, îmbrăcată cu o creație Danny Kovitz, n-o să mă mai facă nimeni neglijent. Și când telefoanele vor începe să sune până când o să le ia foc priza... — Poftim? zic cu un aer tâmp. Danny... — Tu îi faci rochia de mireasă? Christina se întoarce către mine. Parcă ziceai că te-mbraci cu rochia de la Richard Tyler. — Richard Tyler? repetă Danny, cu voce total inexpresivă. — Credeam c-ai ales-o pe aia de la Vera Wang, spune Erin, care asistă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
facă nimeni neglijent. Și când telefoanele vor începe să sune până când o să le ia foc priza... — Poftim? zic cu un aer tâmp. Danny... — Tu îi faci rochia de mireasă? Christina se întoarce către mine. Parcă ziceai că te-mbraci cu rochia de la Richard Tyler. — Richard Tyler? repetă Danny, cu voce total inexpresivă. — Credeam c-ai ales-o pe aia de la Vera Wang, spune Erin, care asistă la scenă de vreo două minute și a făcut niște ochi cât cepele. Parcă ziceai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Tyler? repetă Danny, cu voce total inexpresivă. — Credeam c-ai ales-o pe aia de la Vera Wang, spune Erin, care asistă la scenă de vreo două minute și a făcut niște ochi cât cepele. Parcă ziceai că te îmbraci cu rochia mamei tale, se bagă și Lisa. — Eu îți fac rochia! zice Danny, cu ochii ieșiți din orbite de șocat ce e. Nu? Mi-ai promis, Becky! Am avut o înțelegere! — Vera Wang e perfectă, spune Erin. N-ai cum să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ales-o pe aia de la Vera Wang, spune Erin, care asistă la scenă de vreo două minute și a făcut niște ochi cât cepele. Parcă ziceai că te îmbraci cu rochia mamei tale, se bagă și Lisa. — Eu îți fac rochia! zice Danny, cu ochii ieșiți din orbite de șocat ce e. Nu? Mi-ai promis, Becky! Am avut o înțelegere! — Vera Wang e perfectă, spune Erin. N-ai cum să găsești ceva mai frumos. — Eu aș alege-o pe aia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ce e. Nu? Mi-ai promis, Becky! Am avut o înțelegere! — Vera Wang e perfectă, spune Erin. N-ai cum să găsești ceva mai frumos. — Eu aș alege-o pe aia de la Richard Tyler, spune Tracy. — Și cum rămâne cu rochia mamei tale, totuși? zice Lisa. Nu e cel mai romantic lucru din lume? — Vera Wang e absolut dumnezeiască, sare Erin hotărâtă. — Dar cum poți să refuzi rochia propriei tale mame? mă întreabă Lisa. Nu poți să întorci spatele unei întregi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
alege-o pe aia de la Richard Tyler, spune Tracy. — Și cum rămâne cu rochia mamei tale, totuși? zice Lisa. Nu e cel mai romantic lucru din lume? — Vera Wang e absolut dumnezeiască, sare Erin hotărâtă. — Dar cum poți să refuzi rochia propriei tale mame? mă întreabă Lisa. Nu poți să întorci spatele unei întregi tradiții de familie, nu crezi, Becky? Nu ești de aceeași părere? — Ideea e să-ți stea bine cu ea! spune Erin. Ideea e să fie romantic! îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Nu poți să întorci spatele unei întregi tradiții de familie, nu crezi, Becky? Nu ești de aceeași părere? — Ideea e să-ți stea bine cu ea! spune Erin. Ideea e să fie romantic! îi răspunde Lisa. — Și cum rămâne cu rochia mea? se aude glasul plângăcios al lui Danny. Și cu loialitatea față de cel mai bun prieten al tău? Cum rămâne cu ea, Becky? Glasurile lor îmi sfredelesc creierul ca niște burghie și toți se uită la mine intens, așteptându-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și simplu, nu mai rezist. Nu știu, OK? țip disperată. Pur și simplu... habar n-am ce-o să fac! Fără veste, aproape îmi dau lacrimile - ceea ce e complet ridicol. Pe bune, chiar nu se pune problema să rămân fără nici o rochie. — Becky, cred că avem ceva de discutat, spune Christina, privindu-mă insistent. Erin, te rog strânge tu toate astea și cere-i scuze Carlei în numele meu. Becky, vino cu mine. Intrăm în biroul elegant în tonuri de bej, cu canapea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Poate din cauză că am urât din suflet fiecare secundă a nunții. De la muzica de la ceremonie și până la jurămintele pe care mama a insistat să le scrie ea. Mâna i se încleștează în jurul unei lingurițe de plastic. De la cocktailurile albastre sinistre la rochia aia complet, complet ridicolă... — Pe bune? Sună groaznic! — Ei, a trecut. Lingurița se sparge și Christina schițează un surâs vag. Dar gândește-te la ce ți-am spus. E ziua ta. A ta și a lui Luke. Fă totul așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nunții. Și mă simt plină de o hotărâre proaspătăt și curată. Asta e nunta mea. E ziua mea. Și, dacă eu vreau să mă mărit la New York, atunci aici am să mă mărit. Dacă vreau să mă îmbrac cu o rochie de la Vera Wang, atunci cu ea am să mă îmbrac. E ridicol să mă simt vinovată din cauza asta. Am amânat mult prea mult discuția cu mami. Pe bune, ce se poate întâmpla? Să izbucnească în lacrimi? Suntem femei în toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să pot face așa ceva? Închid ochii și las întreaga strălucire a Hotelului Plaza să-mi treacă prin fața ochilor minții, încercând să-mi adun toată încântarea și toată dorința de splendoare și fast. Camerele aurite, plușul scump. Viziunile cu mine în rochie de mireasă, învârtindu-mă pe ringul de dans ca într-un film, în fața unei mulțimi care mă adoră. Dar, nu știu, parcă... acum nu mai sunt chiar atât de copleșită de toate astea. Parcă nu mai sunt atât de convinsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
înțelegi, nu? Se uită la mine întrebător, plescăind din gumă. — Ăă... da! spun, fără să am habar ce naiba vrea să spună. Dumnezeule, nu-mi amintesc deloc ce-a zis că vrea. Haide, Becky! Concentrează-te! — Deci, ca să recapitulăm, dorești... o rochie de seară, da? mă aventurez, jucându-mă cu pixul în registru. — Sau un compleu cu pantaloni. Indiferent. Nu contează, îmi stă bine cu orice. Se privește cu satisfacție în oglindă, iar eu îi arunc pe șest Privirea Manhattan, bifând rapid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bărbat minunat. Așa - ți-a venit vreo idee? — Da, zic, reușind să mă sforțez să mă concentrez. Da. Mă duc să-ți aduc câteva haine care cred eu că o să ți se potrivească. Ies din cabină și încep să adun rochii peste rochii. Și, fără veste, simt cum încep să mă relaxez. Ce ușurare să mă pot gândi și la altceva decât la nuntă! — Bună, Becky! spune Erin, trecând pe lângă mine cu doamna Zaleskie, una dintre clientele ei obișnuite. Hei, tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Așa - ți-a venit vreo idee? — Da, zic, reușind să mă sforțez să mă concentrez. Da. Mă duc să-ți aduc câteva haine care cred eu că o să ți se potrivească. Ies din cabină și încep să adun rochii peste rochii. Și, fără veste, simt cum încep să mă relaxez. Ce ușurare să mă pot gândi și la altceva decât la nuntă! — Bună, Becky! spune Erin, trecând pe lângă mine cu doamna Zaleskie, una dintre clientele ei obișnuite. Hei, tocmai vorbeam cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o gură de vodcă, urgent. — Trebuie să plec, murmur și mă grăbesc spre raionul de shopping personalizat. Orice aș face, nu pot câștiga. Orice aș alege, o groază de lume va fi dezamăgită. În timp ce Amy se viermuiește ca să încapă în rochie, rămân cu ochii țintă în podea, și inima îmi bubuie să-mi spargă pieptul. Nu e prima dată când intru în belea. Nu e prima dată când fac o prostie. Dar niciodată n-am făcut ceva la nivelul ăsta de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Dar niciodată n-am făcut ceva la nivelul ăsta de tâmpenie. De proporții atât de astronomice, atât de costisitor și de important... Îmi place, spune Amy, privindu-se critic. Nu știu, e destul de adânc decolteul? — Îhm... O privesc. E o rochie neagră de șifon, extrem de decoltată, practic până la buric. Mi se pare OK. Dar, dacă vrei, se poate modifica... — A, nu, n-am timp pentru așa ceva! zice Amy. Nu mai stau decât o zi la New York. Mâine plecăm în vacanță și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mutăm la Atlanta. De-asta am venit la cumpărături. Toată casa e plină de cutii și de valize și chestia asta mă scoate din minți. — Înțeleg, spun absentă. — Prietenul meu e înnebunit după cum arăt, spune cu orgoliu, trăgând pe ea rochia de șifon. Dar e și normal. Săracul de el - nevestei lui nu-i păsa deloc cum arată. Fostei neveste, pardon. Divorțează. — A, spun politicoasă, dându-i o rochie cambrată, albă cu argintiu. — Nu-mi vine să cred că a suportat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Prietenul meu e înnebunit după cum arăt, spune cu orgoliu, trăgând pe ea rochia de șifon. Dar e și normal. Săracul de el - nevestei lui nu-i păsa deloc cum arată. Fostei neveste, pardon. Divorțează. — A, spun politicoasă, dându-i o rochie cambrată, albă cu argintiu. — Nu-mi vine să cred că a suportat-o atâta timp. E o scorpie bolnavă de gelozie. O s-o dau în judecată! Amy își trage pe ea rochia cambrată. — Zău, ce drept are ea să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pardon. Divorțează. — A, spun politicoasă, dându-i o rochie cambrată, albă cu argintiu. — Nu-mi vine să cred că a suportat-o atâta timp. E o scorpie bolnavă de gelozie. O s-o dau în judecată! Amy își trage pe ea rochia cambrată. — Zău, ce drept are ea să mă împiedice să-mi urmez pornirea inimii? Egoistă pân’ la Dumnezeu. Îți vine să crezi că m-a agresat pur și simplu în plină stradă? Pe Madison? Madison. Parcă-mi spune ceva chestia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
gândindu-mă cum să procedez. După care revin în cabină, afișând cel mai firesc aer de care sunt în stare. — Așa! spun repede, intrând. Eu zic să mai încercăm niște rochițe! Și, Amy, nu uita, nu te grăbi. Probează fiecare rochie și uită-te la ea, compar-o cu celelalte. Nu contează cât îți ia, chiar dac-ar fi să-ți ia toată ziua, eu am timp. — Păi n-are rost să mai probez altele, spune Amy, întorcându-se spre mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la ea, compar-o cu celelalte. Nu contează cât îți ia, chiar dac-ar fi să-ți ia toată ziua, eu am timp. — Păi n-are rost să mai probez altele, spune Amy, întorcându-se spre mine, îmbrăcată într-o rochie roșie de ștras, care țipă pe ea. O iau pe asta. — Poftim? zic alb. — E super! Uite, îmi vine perfect. Face o piruetă, admirându-se în oglindă. — Dar nici măcar n-am început! — Și ce dacă? Gata, m-am hotărât. Pe-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sunt și cam pe fugă. Îmi desfaci fermoarul, te rog? — Amy... mă sforțez să zâmbesc. Cred că, totuși, n-ar fi rău să mai încerci câteva înainte de a te hotărî. — N-auzi că n-am nevoie să mai încerc nici o rochie? Ai ochi foarte bun. — Ba nu, deloc! E groaznică! spun fără să mă gândesc și ea îmi aruncă o privire stranie. Adică, vreau să spun că avem o rochiță roz superbă care cred că ți-ar veni ca turnată... Înșfac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la ceas. Biroul lui Laurel e la câteva sute de metri. Trebuie să pice din clipă-n clipă. — Vrei, te rog, să mă ajuți în secolul ăsta? repetă, cu glas înăsprit. Da! zic fâstâcită. Imediat! Apuc de capătul fermoarului de la rochia roșie de ștras și încep să trag de el în jos. După care îmi vine o idee subită. — Stai, zic. Știi ce cred, că ar fi mai ușor s-o scoți dacă încerci să ți-o scoți pe cap. — OK
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Stai, zic. Știi ce cred, că ar fi mai ușor s-o scoți dacă încerci să ți-o scoți pe cap. — OK, zice Amy Forrester la capătul răbdărilor. Cum crezi tu. Mai desfac fermoarul încă puțin, după care îi trag rochia extrem de strâmtă peste șolduri și în sus, spre cap. Ha! Am prins-o! Materialul roșu rigid îi acoperă complet fața, în timp ce restul trupului e doar în lenjerie intimă și pantofi cu toc cui. Acum e ceva între păpușă Barbie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]