11,066 matches
-
s-a întâmplat. Tu... SE OPRI MIRAT. TÂNĂRUL ÎL PRIVISE TOT TIMPUL, CU GURA UȘOR CĂSCATĂ, DAR CU OCHII STRĂLUCITORI, CU O EXPRESIE DE VIGILENȚĂ. APOI, ÎNFĂȚIȘAREA I SE SCHIMBĂ BRUSC. VIOICIUNEA ÎI PIERI, SCLIPIREA OCHILOR I SE STINSE. SE APLECĂ ÎNAINTE PESTE BIROU, CA ȘI CUM L-AR FI COPLEȘIT DINTR-O DATĂ O OBOSEALĂ IMENSĂ, ȘI SE PRĂBUȘI FĂRĂ VLAGĂ. "A LEȘINAT!", ÎȘI ZISE MARIN PLIN DE DISPREȚ. EȘECUL LUI BURNLEY ÎL AFECTA MAI MULT DECÂT TRĂDAREA. FIUL LUI ERA UN LAȘ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
făcu să se înfioare. În lunga lui experiență avusese de-a face cu oameni aflați în toate gradele de inconștiență. Dar aceasta era senzația morții. Îngrozit, îi luă mâna: nu mai avea puls. Îi împinse corpul înapoi pe scaun și aplecându-se încercă să îi asculte bătăile inimii. Încet se îndreptă. Stupefacției și refuzului de a crede li se mai alătură un sentiment. Nu era tristețe, își spuse. Nu era nici măcar gândul că ar trebui să se simtă trist din cauza unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ACUM SE VEDEA LUMINA RĂSĂRITULUI. DIN CÂND ÎN CÂND MURMURA CEVA NEDESLUȘIT, DIN CARE MARIN NU REUȘEA SĂ ÎNȚELEAGĂ NIMIC. Generalul privea spectacolul cu atenție. Însoțitorul lui, un agent al Controlului, care evident nu prea era obișnuit cu violența, se aplecă spre el. \ N-aș fi crezut niciodată că un om ca el ar putea să clacheze. \ AM MAI VĂZUT OAMENI CLACÂND ÎNAINTE. DUPĂ CE AI ASISTAT LA CÂTEVA SCENE CA ASTA, ȘTII LA CE SĂ TE AȘTEPȚI. Se opri involuntar, invadat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
OCEANULUI. CÂND AM INFORMAT DIVERSE STATE NEUTRE ÎN LEGĂTURĂ CU EVENIMENTUL, NE-AU COMUNICAT IMEDIAT CĂ NICI UNUL DIN SUBMARINELE LOR NU LIPSEA. ALTE DATE NU MAI AVEM. TIMP DE O CLIPĂ, CONSILIERUL FU SINGURA PERSOANĂ DIN AVION ATENTĂ LA MARIN. ACESTA SE APLECĂ SPRE EL ȘI ÎI ȘOPTI: VERIFICĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT CU TOATE SUBMARINELE CONSTRUITE ÎN ULTIMII CINCIZECI DE ANI. Da, domnule. Marin se rezemă de spătarul scaunului. Nu era prima dată când își dădea seama cât de greu era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
în aer. Începură să coboare și Marin cercetă cu atenție suprafața devastată care se întindea sub el. Observă că mare parte din dărâmături fuseseră deja înlăturate. Cât timp a durat până s-a împrăștiat norul radioactiv? îl întrebă pe consilier, aplecându-se înspre el. \ MATERIA EXPLOZIVĂ ERA UN ELEMENT FORMAT ÎN SECUNDA DINAINTEA EXPLOZIEI, CU MASA ATOMICĂ FOARTE MARE ȘI CU O PERIOADĂ DE ORDINUL SUTIMII DE SECUNDĂ. LA CÂTEVA MINUTE DUPĂ EXPLOZIE, GRADUL DE RADIOACTIVITATE ERA DEJA INOFENSIV. MINTEA LUI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
INTERVINĂ CEVA DIN EXTERIOR CARE SĂ ÎL SCOATĂ DIN SITUAȚIA LUI DIFICILĂ. "SĂ PRESUPUNEM CĂ AȘ PROCEDA CA ȘI CÂND AR FI VORBA DE O CAMPANIE MILITARĂ; ÎN ACEST CAZ, CINE ESTE INAMICUL?", RAȚIONĂ EL. Creierul? Se simți nervos și nesigur. Se apleca cu greu pentru a îndepărta din drum o bară înnegrită de metal. Dacă erau corecte calculele sale, se găsea exact în locul unde zăcuse propriul lui trup. Chiar aici, în urmă cu două zile, personalitatea conștientă a lui Wade Trask, trăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
cercetările. Fiecare ofițer al Controlului depusese jurământul de a păstra tăcerea și își dezvoltase o asemenea concepție, încât i se părea periculos să își amintească de însăși existența Creierului. Marin se îndreptă spre locul unde fusese altădată ceasul și se aplecă din nou, de această dată pentru a vedea dacă rămăseseră la vedere cabluri electrice. Dar nu putea scăpa de imaginea pe care și-o făcuse despre mașina gânditoare. Singura problemă era: Unde se ascundea oare? Locul cel mai plauzibil era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
-MI ASCULTA RELATAREA. MARELE JUDECĂTOR SE VA TREZI CURÂND, AȘA CĂ NU E NEVOIE SĂ VĂ FACEȚI GRIJI ÎN LEGĂTURĂ CU EL. UN TIMP ÎL ASCULTARĂ TĂCUȚI ȘI NERVOȘI. MARIN BĂNUI CĂ UNII DIN EI SE ÎNTREBAU DACĂ NU CUMVA SIMPLUL FAPT CĂ APLECAU URECHEA LA ASEMENEA VORBE NU ERA COMPROMIȚĂTOR PENTRU EI. DAR ERA PREGĂTIT SĂ-I FACĂ SĂ-L ASCULTE, AȘA CĂ ÎI ERAU INDIFERENTE ÎNDOIELILE ȘI TEMERILE LOR. Își începu relatarea cu o descriere a primei lui vizite făcute lui Trask, vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
o impresie, David? Marin șovăi. Își simțea mintea cețoasă, aproape lichefiată, îi fu greu și să se concentreze asupra întrebării puse. Privi în jurul lui, uluit de cât de neclar și îndepărtat părea totul. Oamenii erau ireali, sala întunecoasă. Podrage se aplecă înspre el: ― Nu îmi pot imagina ce ar putea merge prost în stadiul în care ne aflăm. Majoritatea conspiratorilor au fost prinși. S-a găsit ascunzătoarea Creierului, asupra căruia a început un atac direct. Orașul se află sub o protecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
fie foarte puternic, ca să se schimbe. Altfel nu. ― Greșești! exclamă ea cu fermitate. Marele Judecător poate fi convins. Mă duc să-i telefonez, să vorbesc cu el. Marin simți cum sângele i se urcă în obraji. ― Îți interzic. Ea se aplecă și îl sărută ușor pe frunte. ― Dragul meu David, spuse ea cu blândețe, eu sunt cu tine pentru că așa vreau, nu pentru că îmi ordoni tu. Se ridică hotărâtă și intră în casă. ― Îi telefonez! îi strigă ea peste umăr. Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
Țipătul țaței Aglaia opri nunta. Femeie trecută de mult de a doua tinerețe, țața Aglaia trecuse podul când observă de stâlp legată o funie ce se prelingea spre pârău. Curioasă, ca mai toate femeile din sat, țața Aglaia s-a aplecat să vadă ce este. țipătul ei a oprit nunta, iar mâncarea și tot ce mai rămăsese le-au pregătit pentru praznic. - Anica, trebuie să plângă în brațele unei ființe vii... Asta părea că-i șoptește vântul. Dar nu mai putea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Mariței de vorbă. I-a ținut drumul și ea nu s-a împotrivit. Se știu doar de copii și apoi sunt vecini și prieteni de când erau la țâță. Se întoarse însă să nu-i vadă Rarița obrajii roșii și se aplecă să mai ia o cană cu apă din găleată. - Era mamă a lu’ Toma la fântână, căra apă în butoi, cred că să ude nu știu ce. - și ce, fa, să-ți fi pus ție o găleată și plecai. - Ei, și mata
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
doare, nu am zis nimic omule, ce ai? Îți scoteam niște carne să-ți mai dau și brânză de oaie că merge. - Da, aha. O întoarse dintr-o zvâcnitură și o lovi cu sete în stomac cu pumnul. Femeia se aplecă de durere și căzu la picioarele lui. O izbi cu piciorul în dulap și se întoarse la masă. Luă oala cu borș și o turnă în cap, apoi o azvârli în ea. - Na, să mănânci tu, să te saturi cu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
lor liniștitoare. Acompaniau câte o pasăre care se foia zgomotos în cuib. Leu și Lupu începură a mârâii, apoi a lătra. Trăgeau din lanț să rupă. Polixenia închise ușa de la odaia care dădea în celelalte camere ale casei și se aplecă deasupra plitei, mestecând mămăliga. - Bună seara, Polixenia! - Bună seara! răspunse sec și fără să se întoarcă, continuând să mestece în mămăligă. - Mă-i primi în casa ta? - E și a matale. Intră, ia loc, îndată ce răstorn mămăliguța. Cu mișcări controlate
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
șapte) Bătrâna privea Bătrânul cu ochi simpli. Tăceau. Nu mai aveau nimic de spus, deși mai erau atâtea de povestit. În jurul lor nu era nimic, până când Bătrânul nu a ridicat mâna și a lăsat albastrul cerului liber. Bătrâna s-a aplecat și s-a sprijinit cu palma de pământ. Atunci s-au privit ochi în ochi. Din privirea lor s-a născut lumină. și-au închis pleoapele și a fost întuneric, le-au deschis, a fost lumină. Așa a trecut ziua
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
o femeie ca ea, puternică și înaltă. Marcel voia să știe unde se află mica valiză cu eșantioane. Ea pipăi cu piciorul locul gol de sub bancă și, dând peste ceva, socoti că trebuie să fie acolo. Nu putea să se aplece fără să i se taie răsuflarea. În liceu, totuși, fusese prima la gimnastică, și pe vremea aceea nu știuse niciodată ce-i oboseala. Oare cât era de atunci? Douăzeci și cinci de ani Douăzeci și cinci de ani nu înseamnă mare lucru, de vreme ce i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vreme a fost liniște, până când orașul, atât de tăcut, s-a umplut dintr-o dată de o larmă necunoscută, am auzit glasuri pe care le-am înțeles cu greu pentru că rosteau cuvinte în limba mea, dar de cum răsunară, ascuțișul săbiei se aplecă deasupra ochilor mei iar straja mă privea țintă, fără o vorbă. Atunci s-au apropiat două voci care-mi mai sună și acum în urechi, una întreba de ce casa aceea era păzită și dacă "ușa nu trebuie spartă, domnule locotenent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
astea. Înainta cu greu pe bicicletă, de-a lungul bulevardelor care domină portul. Își sprijinea piciorul infirm pe pedala fixă, în timp ce cu celălalt se chinuia să învingă pietrele caldarâmului, ude încă de umezeala nopții. Fără să ridice capul din pământ, aplecat pe șa, ocolea șinele fostului tramvai, se ferea, sucind repede ghidonul din calea mașinilor ce veneau din urmă, iar, din când în când, mai sălta cu cotul tașca petrecută pe umăr, în care Fernande îi pusese masa de prânz. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
umed, care acoperea ca un fel de pesmet mâinile mari și păroase ce strângeau puternic lemnul, de o parte și de alta a lamei scrâșnitoare. După fiecare doagă retezată, de câteva clipe nu se mai auzea decât zgomotul motorului. Yvars, aplecat pe rindea, își simțea spinarea obosită. De obicei, oboseala venea mai târziu. Era limpede că în aceste săptămâni, în care stătuse degeaba, își pierduse deprinderile de a lucra. Dar în același timp se gândea că munca manuală când nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nebunie. Îi blestema pe ai săi, pentru că i-l trimiseseră pe arab, dar și pe acesta, fiindcă îndrăznise să ucidă și nu știuse să fugă. Daru se ridică, se învârti de câteva ori prin fața școlii, așteptă, apoi intră înăuntru. Arabul, aplecat deasupra pardoselii de ciment din magazie, se spăla pe dinți cu două degete. Daru îl privi, apoi îi spuse: - Vino. Intră în cameră primul. Îmbrăcă peste flanelă o haină de vânătoare și se încălță cu bocanci. Așteptă în picioare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
statului. "Tabloul se va numi Artistul la lucru." Rateau se retrase într-un colț, de unde își privi prietenul care, în chip vădit, era cu totul absorbit de treaba lui. Unul dintre cunoscători, care nu-l văzuse niciodată pe Rateau, se aplecă spre el: - Ce zici? Nu arată rău deloc. Rateau nu-i răspunse. - Pictezi probabil, continuă celălalt. Și eu. Ascultă ce-ți spun; e în declin. - Crezi? spuse Rateau. - Da. Așa-i succesul. Nimeni nu-i rezistă. E un om sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
adăugă la aceste cuvinte și un "mulțumesc". - De ce-mi mulțumești? - Pentru că mă iubești. - Mare noutate! spuse Rateau și plecă. Într-o altă seară, Jonas îl chemă pe Rateau, care veni grabnic. Pentru prima oară lampa era aprinsă. Jonas se aplecă peste marginea podețului cu o expresie adânc neliniștită: - Dă-mi o pânză, spuse el. - Dar ce-i cu tine? Ai slăbit, semeni cu o umbră. - De câteva zile aproape nu mai mănânc. Dar nu-i nimic, trebuie să lucrez. - Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și ei pălării mari de pai și îmbrăcați doar cu niște pantaloni de pânză groasă. Stăteau alături, mânuind din răsputeri niște prăjini, care se afundau încet în fluviu, spre partea dindărăt a plutei, în timp ce negrii, cu aceeași mișcare încetinită, se aplecau deasupra apei, până la limita echilibrului în față, cei trei mulatri, nemișcați, tăcuți, priveau cum se apropie malul, fără să-și ridice ochii către cel care-i aștepta. Dintr-o dată, bacul se izbi de capătul unui debarcader ce înainta în apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe o parte. Cei care mergeau înainte se îmbulziră cât ai clipi în jurul lui, scoțând strigăte puternice. Cineva culese de pe jos foaia de plută, în timp ce alți câțiva încercau să ridice piatra spre a i-o pune din nou pe cap. Aplecat peste el, d'Arrast îi ștergea cu palma umărul mânjit de sânge și de praf, în timp ce omul, cu fața lipită de pământ, gâfâia pironit locului, surd la cele ce se petreceau în jurul lui. La fiecare răsuflare căsca gura cu lăcomie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de ce nu veniți la timp? stați și dormiți la capăt de linie! La metrou aceeași stare: pleca înțesat de lume. Uneori rămâneai pe peron cu riscul să întârzii la serviciu. Orașul meu trepidant parcă și-a pierdut ritmul... Oamenii merg aplecați de griji, sunt tot timpul în doliu, parcă în fiecare zi le moare puțin, câte puțin, speranța. Pe străzi, nici câinii vagabonzi nu se mai arată, nici acoperișul clădirilor cu zăpadă, nu colorează atmosfera... Diminețile de iarnă, altădată, sprințare, ca
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]